sâmbătă, 4 octombrie 2014

Veşti din China: Primul Ministru chinez va efectua un turneu în Europa

Primul Ministru chinez, Li Keqiang va efectua o vizită în Germania, Rusia, în Italia şi la sediul Ogranizaţiei Unite pentru alimentaţie şi agricultură ( FAO) , între 9 şi 15 octombrie

Purtătorul de cuvânt al MAE chinez, Hua Chunying, a declarat vineri că dl. Li va asista de asemenea la cea de- a 10- a Conferinţă la nivel înalt Asia- Europa ( ASEM) la Milano în zilele de 16 şi 17 octombrie, la invitaţia primului- Ministru italian Matteo Renzi şi a preşedintelui Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso.
Germania va fi astfel singura ţară pe care Li Keqiang o va fi vizitat de două ori de la preluarea funcţiei în martie 2013. În timpul vizitei va co- prezida consultările guvernamentale sino- germane împreună cu cancelarul Angela Merkel.
" Cele două ţări doresc să pună din plin în funcţiune acest mecanism de consultare guvernamentală pentru a elabora un program de acţiune pe termen lung pentru cooperarea viitoare" a subliniat fostul ambasador chinez în germania, Mei Zhaorong.
Germania este primul partener al Chinei în domeniul comerţului, investiţiilor şi cooperării tehnologice. Volumul comerţului bilateral a depăşit 160 miliarde de dolari în 2013.
În timpul vizitei sale în Rusia, Li Keqiang va participa la cel de- al 19- lea dialog regulat între primii miniştrii ai celor două ţări, împreună cu omologul său, Dmitri Medvedev. Cooperarea energetică va constitui un subiect important al dialogului, a arătat Wu Dahui, profesor la Universitatea Qinghua.
La invitaţia directorului general al FAO, Jose Graziano da Silva, Li Keqiang va fi prezent în 15 octombrie la sediul FAO din Roma, în ajunul Zilei mondiale a alimentaţiei.
Vizita lui Li Keqiang în Italia va coincide cu a 10- a aniversare a parteneriatului strategic global sino- italian. " Italia are o industrie manufacturieră matură, în timp ce China este o piaţă imensă. Cele două ţări se bucură de perspective de cooperare promiţătoare. Italia trebuie să înlesnească investiţiile chineze, respectiv avizarea şi accesul acestora pe piaţă. " a estimat Wang Yiwei, de la Universitatea Populară.
Este pentru prima dată de la preluarea funcţiei sale că dl Li va asista la Conferinţa la nivel înalt Asia- Europa ( ASEM) .

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Comentaţi AICI

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.