Sa traduci literatura contemporana - Fanny Chartres

Observator cultural, Nr. 244 / 26 noiembrie - 2 decembrie 2009


Să traduci literatura contemporană

Fanny Chartres


Vineri, 20 noiembrie, între orele 9.00-18.30, Institutul Francez din Bucureşti şi Institutul Cultural Român au propus o sesiune de discuţii asupra tendinţelor actuale în procesul de traducere literară: „Ce se traduce astăzi în domeniul literar?“.

Aceste întîlniri au fost marcate de intervenţiile unor profesionişti din lumea cărţii, scriitori, traducători francezi şi români: Laure Hinckel (traducătoare), Judith Oriol (asistentă editorială la Gallimard), Andreia Roman (profesoară la INALCO – Institut National des Langues et des Civilisations Orientales), Laura Albulescu (Editura Art), Florin Bican (ICR), Catrinel Pleşu (ICR), Fanny Chartres (traducătoare), scriitorii Gabriela Adameşteanu, Ana Blandiana, Letiţia Ilea, Dan Lungu, Simona Popescu, Cecilia Ştefănescu, Ana Maria Sandu, Svetlana Cârstean, bursierii aflaţi în formare la Mogoşoaia.

E dificil şi intimidant să intervin pe această temă. Intimidant, dar şi onorant de a fi printre dumneavoastră, autori, traducători, editori, organizatori, fără de care pasiunea mea n-ar fi ceea ce este astăzi. Dificil pentru că subiectul este vast, iar experienţa mea e încă la început.

Mai întîi, a traduce înseamnă, în ce mă priveşte, un lucru ce ţine de pasiune, înainte de a fi o profesie, e o experienţă foarte intimă, actul de a traduce îmi permite să pătrund în atelierul de creaţie al autorilor-artizani, pe care îi admir şi îi respect. Agnès Desarthe, care e scriitoare şi traducătoare, spune că traducătorul este „o sită, un filtru“. E ceea ce cred şi eu: prin intermediul traducătorului, scriitorul traversează spaţii, frontiere, textul trece prin filtrul traducătorului, care nu trebuie să păstreze decît ceea ce e bun şi să elimine asperităţile, elementele indezirabile care se pot strecura şi pot altera textul.
Meseria de traducător este o muncă din umbră, acesta e motivul pentru care îmi place meseria de traducător, e o muncă efectuată în umbra scriitorului, care-l protejează pe traducător de razele prea strălucitoare şi de eventualele arsuri.


Munca de traducător şi relaţia mea cu traducerea sînt, înainte de toate, strîns legate de încredere, sînt o poveste care începe adesea în acelaşi fel: în doi, scriitorul şi traducătorul, ulterior în trei: scriitorul, editorul şi traducătorul. O aventură bazată pe încredere şi dragoste.

Ca orice poveste de dragoste, traducerea generează şi suferinţă, constrîngeri, exigenţă. Nu e o muncă pe care s-o poţi face pe jumătate, limba e mult prea exigentă pentru aşa ceva. Şi e o poveste de iubire plurală, n-am decît o inimă, iar autorii de care m-am îndrăgostit sînt numeroşi. Lista este lungă, cu toate acestea îi pot enumera pe cei dintîi pentru care am făcut o pasiune: Gheorghe Crăciun, Ana Maria Sandu, Filip Florian, Răzvan Rădulescu, Gabriela Adameşteanu, Svetlana Cârstean, Vlad Zografi, T.O. Bobe, Răzvan Petrescu, Mircea Nedelciu...
Dacă ar trebui să definesc cumva literatura pe care o traduc în prezent, bazîndu-mă pentru aceasta pe proiectele la care lucrez acum, aş vorbi despre o literatură modernă şi singulară. Această literatură modernă şi singulară este românească, iar misiunea care-mi revine este să o transmit publicului francez. Drumul acesta, pe care am hotărît să mă angajez, nu este fără obstacole şi mi-ar fi dificil să-l urmez fără un sprijin. Mă gîndesc, desigur, la Institutul Cultural Român, care face eforturi extraordinare pentru a facilita munca traducătorilor şi a editorilor, graţie programelor sale de sprijin, şi a cîtorva persoane în care am încredere deplină şi cărora le sînt recunoscătoare.

În acest moment, traduc nuvelele care vor apărea la Éditions Pour la nouvelle, în 2010. Fiecare titlu publicat de această editură e consacrat unei ţări. E prima dată cînd vor publica nuvele româneşti. Selecţia pe care am făcut-o e rezultatul cîtorva ani pe care i-am petrecut în România, al întîlnirilor mele cu scriitorii români – astfel s-au născut cîteva prietenii –, al descoperirilor mele, al experienţelor şi colaborărilor cu Institutul Cultural Român, cu editorii sau cu presa culturală, şi al gusturilor mele, evident. Cultura mea în materie de literatură română s-a făcut în felul acesta şi continuă să se formeze, la faţa locului; nu văd, pentru moment, un alt mod de a lucra. Cuprinsul antologiei de nuvele conţine zece autori români, zece nume mari şi sînt foarte onorată că le traduc textele: Gabriela Adameşteanu, Lucian Dan Teodorovici, Ana Maria Sandu, Răzvan Petrescu, Florin Lăzărescu, Svetlana Cârstean, T.O. Bobe, Laurenţiu Brătan, Filip Florian... Cel de-al zecelea este încă în lucru.
Înaintea acestei antologii, va apărea, în martie, L’écorchure de Ana Maria Sandu, pe care am terminat-o de tradus. E prima carte a scriitoarei, pe care o cunoaşteţi în româneşte sub titlul de Din amintirile unui Chelbasan. Va apărea la Éditions du Chemin de fer, o editură pe care o admir foarte mult. Editura s-a născut în noiembrie 2005, o aventură în care s-au lansat trei oameni: Clotilde Bocquet, Renaud Buénerd şi François Grosso. Specificul editurii e de a publica texte de literatură ilustrate de artişti contemporani. Texte inedite cel mai adesea, uneori ediţii epuizate.

Concret, au decis să se sprijine – din punct de vedere literar – pe autori care au deja o anumită notorietate, nu sînt necunoscuţi (dar nu sînt nici vedete), pentru ca librarii să-i susţină şi pentru că sînt, înainte de orice, cărţi de literatură, vîndute la rafturile de literatură ale librăriilor. În ce priveşte artiştii, apelează la nume care se află în plin proces de afirmare.

În catalogul lor găsim autori precum: Annie Saumont, Henry Bauchau, Dominique Mainard, Mercedes Deambrosis, Eric Pessan, Klaus Mann, Dominique Fabre... Iar printre ilustratori: Françoise Pétrovitch, Anne-Laure Sacriste, Patricia Cartereau, Jean Lecointre...

L’écorchure va fi ilustrată de Marine Joatton şi va apărea la Salonul de Carte de la Paris. Editorii de la Éditions du Chemin de fer au dat dovadă de mult entuziasm în privinţa textului Anei Maria Sandu, a fost o reală plăcere să lucrez pentru ei, te simţi ascultat de nişte oameni pasionaţi şi atenţi.
Cînd am terminat traducerea textului ei, am avut o clipă de ezitare, un moment în care nu mai voiam să-l trimit editorului, nu eram în stare să mă desprind de el, iar a-l trimite editurii însemna pentru mine să-l pierd, dar cînd l-am trimis totuşi, m-am simţit mulţumită, pentru că editorul face o muncă minunată cu acest text; a reflectat îndelung pentru a găsi artistul care să ilustreze cel mai potrivit universul textului Anei Maria Sandu. Sînt, aşadar, liniştită şi încrezătoare în ce priveşte viitorul său, ieşirea ei în lumea „adevărată“.

Îmi place contactul acesta cu scriitorii, să-i văd, să-i ascult, să împart cu ei lucruri... toate acestea contribuie enorm la plăcerea mea de traducător.

Întîlnirea cu scriitorii şi textele lor m-au confirmat în drumul meu, ei au crezut în mine şi, fără încrederea lor, n-aş îndrăzni să continui. Prezenţa şi încurajările lor îmi sînt foarte preţioase. Le mulţumesc. Doresc ca viitorul meu de traducătoare să se întîmple în felul acesta, la umbra acestor scriitori.

Traducere de Adina Diniţoiu