Pepenii

Sun Lu-dang* ( se citeşte: Sun Lu-tang), pe numele său adevărat Fu Quan (Fu Ciuan) a fost profesor de arte marţiale şi o personalitate ilustră de la sfârşitul dinastiei Qing (Cing) şi începutul perioadei republicii.
Sun Lu-dang (1862-1933) a fost campion mondial la arte marţiale, un erudit în domeniu, de o înaltă ţinută morală, căruia contemporanii -în semn de respect- i-au acordat titlul de maestru absolut al generaţiei sale.
S-a scurs aproape un secol de la dispariţia lui Sun Lu-dang, dar în regiunea sa natală şi locurile unde a fost profesor circulă şi acum numeroase povestiri despre înalta sa tehnică, forţa sa deosebită, generozitatea şi curajul său.

* Vom nota numele proprii cu ajutorul transcrierii fonetice chineze în uz în R. P. Chineză, indicând în paranteză pronunţia aproximativă a cuvintelor în limba română.


PEPENII

Există sumedenie de istorioare din perioada în care Sun Lu- dang a fost profesor într- un oraş capitală de judeţ. Am ales dintre ele povestirea care urmează.
Într- o zi la amiază, profesorul Sun tocmai se întinsese în pat şi se odihnea, când un elev al său a intrat tiptil în cameră. Din pragul camerei, elevul a observat că profesorului îi căzuse pătura pe jos aşa că s- a aplecat încetişor, să nu- l trezească pe profesor, a ridicat pătura şi a dat să- l învelească. Dar când să- l învelească, ia- l pe profesor de unde nu- i! S-a răsucit , uimit, pe călcâie şi a văzut şi mai uimit că profesorul stătea întins pe un alt pat.
Şi- a dat seama atunci că profesorul nu doarme şi a zis cu glas tare:
- Domnule profesor, m- aţi speriat! Cum de- aţi ajuns atât de repede într-un alt loc?
Alţi elevi, auzind vorbă în cameră şi dorind şi ei să discute cu profesorul, au intrat şi ei.
Sun Lu- dang s- a ridicat pe marginea patului şi a spus râzând:
- Când te aplecai tu uşurel să iei pătura căzută. Exerciţiul numit „ să te ridici ca o săgeată şi să te laşi în jos ca vântul”, pe care vi l- am predat, nu? Ar trebui să exersaţi ceva mai mult!
Elevul îi răspunse:
- Aşa cum ne- aţi sfătuit, maestre, noi am reflectat în pauza de prânz la cele predate, dar sunt lucruri pe care nu le- am înţeles, de aceea am dori să mai explicaţi o dată.
În dimineaţa aceea, Sun Lu- dang le predase principiile xingyiquan (sing i ciuen; stil de arte marţiale, creat de Sun Lu- dang) şi modalităţi de antrenament. Oricât s- ar strădui un profesor în predarea acestora şi oricât ar vrea elevii să şi le însuşească, lucrurile sunt deosebit de complexe şi se asimilează în timp.
Sun Lu- dang spuse:
- Nu- i nimic dacă n- aţi prea înţeles. Trebuie să faceţi antrenament şi, aşa cum v- am spus, să vă fortificaţi organismul şi să vă educaţi respiraţia mai întâi.
Să vă antrenaţi apoi respiraţia ajungând până la perfecţiune, iar în al doilea rând să vă antrenaţi pentru perfecţiunea spiritului.
În al treilea rând, să vă antrenaţi pentru cât mai multă modestie. În timp, de la sine, le veţi deprinde pe toate, vă vor intra în reflex, veţi ajunge la aşa- zisa situaţie „ să ai pumn fără pumn şi voinţă fără voinţă”. Când veţi ajunge să nu aveţi voinţă în acest mod, înseamnă că aţi atins măiestria.
Unul dintre cei câţiva elevi care ascultau cu atenţie, întrebă:
- Ne- aţi vorbit despre antrenarea forţei externe, a forţei interne şi forţei de
autotransformare. Este vorba deci despre trei forţe. Ne este însă greu să facem diferenţa între ele şi am vrea să ne mai spuneţi o dată: cum putem să facem diferenţa între forţa internă şi forţa externă?
Sun Lu- dang se bucura în sinea sa văzând că într- o zi aşa de călduroasă, după o
dimineaţă întreagă de antrenament şi sudoare, elevii săi sunt totuşi atât de sârguincioşi.
- Aici este vorba despre un secret, pe care vi- l voi dezvălui deîndată.
Scoase din buzunar nişte bani şi- i dădu unui elev, spunându- i :
-Du- te şi cumpără câţiva pepeni, să ne mai răcorim puţin!
Apoi adăugă dinadins:
- Poţi să cheltui ceva mai mult, dar să fie buni.
Nu după mult timp, elevul reveni în fugă cu doi pepeni mari în braţe, strigând bucuros:
- Ce noroc avem! Azi tata a venit cu pepeni să- i vândă. Mi- a ales doi pepeni, pe cei mai buni şi, pentru că sunt băiatul lui, nici n- a vrut să ia banii! Spunând acestea, puse cei doi pepeni mari, cu coajă neagră, pe masă. Profesorul şi elevii se bucurară cu toţii. Sun Lu- dang se duse lângă masă şi, râzând, spuse:
- Ia să încercăm pepenii!
Rostogoli uşor un pepene, îl cântări în mână, îl puse din nou pe masă, apoi cu mâna
dreaptă dădu o palmă puternică pepenelui şi clătină din cap:
- E un pepene bun, numai pulpă!
Elevii se uitară la pepene şi văzură că pe el rămăseseră încrustate urmele a cinci degete.
- Câţiva ţistuiră admirativ, iar unul dintre elevi exclamă:
Oau! Ce mână grea are maestrul!
Sun Lu- dang luă şi cel de- al doilea pepene, îl cântări în mână, îl puse din nou pe masă şi apoi îl bătu uşor cu palma. Pe coaja pepenelui nu rămăsese nici o urmă de deget, iar el clătină din cap:
- Pepenele ăsta e prea copt, are miezul putred.
Auzind acestea, elevul care adusese pepenele zise:
- Nu se poate, domnule profesor! E de la mine de- acasă şi a fost ales de tata. Vă
garantez eu că e bun!
Sun Lu- dang ascultă şi spuse râzând:
- Bine, bine, bine! Ia cuţitul, dintr- o tăietură vom vedea.
Un elev luă cuţitul şi tăie pepenele cu urme de degete. Tiii! Seminţele negre, miezul roşu, care parcă era presărat cu zahăr, arătau - fără a fi nevoie să- l guşti- că e foarte bun.
Apoi tăie pe cel care nu avea urme de degete: cum băgă cuţitul în el, când încă nu făcuse o tăietură, toată zeama îi curse, umplând masa. Când îl tăiară, văzură că miez bun avea foarte puţin.
Sun Lu- dang râse:
- Ei ?
Elevul care adusese pepenii se făcu roşu ca racul şi vru s- o zbughească afară.
Sun Lu- dang îl opri:
- Unde te duci?
Elevul spuse mânios:
- La tata!
Sun Lu- dang râse:
- Nu te du, nu el e de vină!
Spuse apoi elevilor săi:
- Cei doi pepeni erau iniţial la fel, cu un miez foarte bun, dar când am atins uşor un pepene cu palma, ca şi cum nu s- ar fi întâmplat nimic, pe coajă n- a rămas nici o urmă, dar pentru că am folosit forţa internă, i- am distrus interiorul. La celălalt pepene însă, am folosit forţa externă: nu vă uitaţi că urmele degetelor sunt foarte adânci, este semnul rănii, de aceea interiorul îi este bun. Aţi înţeles acum în ce constă forţa internă şi forţa externă?
Elevul care adusese pepenii se linişti, apoi tăiară pepenele în felii şi- l mâncară cu poftă.