http://www.cotidianul.ro/doua_militante_pentru_drepturile_femeii_din_china_laureate_ale_premiului_simone_de_beauvoir-106709.html
Premiul Simone de Beauvoir
Două militante pentru drepturile femeii din China, laureate ale Premiului Simone de Beauvoir
Două militante pentru drepturile femeii din China, laureate ale Premiului Simone de Beauvoir
14 Ian 2010 | 0 comentarii | 454 vizualizari
Rating:
3 voturi
Avocata Guo Jianmei şi profesoara de literatură chineză Ai Xiaoming, militante ale drepturilor femeii, au fost recompensate cu premiul Simone-de-Beauvoir 2010 , în valoare de 30.000 de euro, de către un juriu prezidat de Julia Kristeva şi Sylvie Le Bon.
Avocata Guo Jianmai este responsabila unui ONG, "Women's law studies and legal aid center", care militează pentru ameliorarea condiţiei femeii în China, promovând modificări ale cadrului legislativ, mai ales în ceea ce priveşte violenţa contra femeilor ori discriminarea prin muncă.
Ai Xiaoming, profesoară la universitatea Sun Yat-Sen din Canton, este autoarea unor cercetări asupra drepturilor femeii şi a unor documentare care tratează victimele SIDA din comunităţile rurale (The Epic of Central Plains, 2007).
"Astăzi, China este o ţară care fascinează în aceeaşi măsură în care stârneşte frica, în care femeile nu se tem să îşi ia destinul în propriile mâini", a declarat pentru Le Monde Julia Kristeva.
Publicitate
În opinia acesteia, cele două laureate "încarnează un discurs modern şi nou, un spirit umanist pe care îl propagă într-un mod concret. Asta am vrut să salutăm şi să susţinem. Pentru că drepturile omului nu se exportă din afară (...)".
Creat pe 9 ianuarie 2008 în cadrul unui colocviu care celebra naşterea lui Simone de Beauvoir, premiul are ambiţia de a recompensa personalităţi care, prin opere artistice sau prin acţiuni concrete, au promovat libertatea femeii în lume.
vineri, 29 ianuarie 2010
marți, 26 ianuarie 2010
Traduceri beletrristica in 2010
http://www.adevarul.ro/cultura/literar_si_artistic/Marile_carti_ale_anului_2010_0_184182051.html
sâmbătă, 16 ianuarie 2010
joi, 14 ianuarie 2010
Colocviu international la Paris / data limita inscrieri: 01 februarie 2010
http://calenda.revues.org/nouvelle15348.html
LANGAGE
APPEL À CONTRIBUTION
Lundi 01 février 2010 | Paris (75006)
La traduction / la transmissibilité et la communication transculturelle dans les sciences sociales
Publié le lundi 21 décembre 2009 par Marie Pellen
RÉSUMÉ
Ce colloque a pour but d’aborder la problématique de la traduction, appliquée plus précisément à l’étude, l’enseignement, la recherche et la dissémination d’informations intellectuelles dans le domaine des sciences sociales. En effet, on a besoin de re-examiner les constructions culturelles, politiques et sociales en fonction de la traduction et de la théorie de la traduction dans des champs de recherche en sciences sociales.
ANNONCE
Sans vouloir préjuger ou limiter des réflexions possibles sur ce sujet, nous vous proposons quelques pistes de réflexion : Quelle est l’identité culturelle ou l’identité rationnelle de ce qu’on pourrait appeler l’auteur ? Qu’est-ce que le valeur d’un texte d’origine ou d’une pensée d’origine après avoir traversé les procédés de la traduction ? Comment est-ce que les systèmes sociaux se font face ou refusent de se faire face à travers le travail trans-culturel de la traduction dans le domaine des sciences sociales ? Quel contrôle a pris le traducteur sur le fonctionnement et la réception à l’étranger des sciences sociales et de ses théories philosophiques, sociologiques, anthropologiques et autres ? Quel contrôle a le traducteur sur la réception d’une œuvre hors des contextes locaux, des langues d’origines et au-delà du passé culturel qui l’ont formée ; loin des contextes qui ont contribué à la pensée originelle d’un texte scientifique ? Dans le cadre de la traduction, pourrait-on reconsidérer des arguments présentés dans des œuvres théoriques tels que « Qu’est-ce qu’un auteur ? » de Michel Foucault, « L’auteur comme producteur » et « La tâche du traducteur » de Walter Benjamin ? Comment pourrait-on réexaminer la discipline de la traduction scientifique ou théorique, (la traduction des pensées), en fonction du concept de la « déterritorialisation du langage » (Deleuze et Guattari) ? Quelles erreurs et quelles omissions intellectuelles (délibérées ou accidentelles) ont-elles paru dans des traductions erronées (« mistranslations ») de textes scientifiques ? Comment cela a-t-il mené aux conséquences désastreuses ou étonnement fructueux pour la recherche ? Si on accepte que la traduction implique une conversion culturelle du texte, comment pourrait-on lui accorder sa valeur d’origine dans sa forme non autochtone ? Comme tel, comment la pratique de la traduction changerait-elle les concepts binaires de l’identité nationale et culturelle qui partent des principes d’essence, de fixité et de hiérarchie ?
Partant de ces questionnements, les présentations pourraient examiner les œuvres littéraires, théoriques, philosophiques ou scientifiques qui ont bénéficié d’une meilleure réception en traduction que dans leur langue d’origine. Ils pourraient également s’adresser aux ramifications de la domination d’une langue sur une autre, surtout quand cela concerne l’effacement ou l’accentuation de certaines langues via la traduction. D’autres sujets qui nous intriguent incluent, notamment :
la traduction et sa relation avec les processus tangentiels de la pensée.
des lectures proches de traductions et de re-traductions d’un seul texte théorique ou scientifique à travers des époques.
la traduction, et la façon dont elle est « reproduction et re-production » (Matilde Baron).
les variations de contexte culturel et de changement révélées par les traductions, au lieu de la valeur simplement linguistique d’un texte.
l’intertextualité dans la traduction.
les relations entre la traduction et le postcolonialisme (ou/et les études postcoloniales).
la traduction comme interprétation et interprétation erronée de l’Autre dans le contexte des sciences sociales.
Papiers pluridisciplinaires souhaités, ceux qui pensent au-delà des limites traditionnelles de la traduction pour explorer des conséquences du transfert de la culture ou de l’isolation. Envoyez un titre avec votre résumé de 300 mots ainsi qu’une bio-biblio d’une ou de deux phrases en anglais, français, ou allemand à transmissibility@gmail.com avant le 1 février 2010. Cette journée d’étude est ouverte aux chercheurs et aux jeunes chercheurs y compris les chercheurs en formation.
LANGAGE
APPEL À CONTRIBUTION
Lundi 01 février 2010 | Paris (75006)
La traduction / la transmissibilité et la communication transculturelle dans les sciences sociales
Publié le lundi 21 décembre 2009 par Marie Pellen
RÉSUMÉ
Ce colloque a pour but d’aborder la problématique de la traduction, appliquée plus précisément à l’étude, l’enseignement, la recherche et la dissémination d’informations intellectuelles dans le domaine des sciences sociales. En effet, on a besoin de re-examiner les constructions culturelles, politiques et sociales en fonction de la traduction et de la théorie de la traduction dans des champs de recherche en sciences sociales.
ANNONCE
Sans vouloir préjuger ou limiter des réflexions possibles sur ce sujet, nous vous proposons quelques pistes de réflexion : Quelle est l’identité culturelle ou l’identité rationnelle de ce qu’on pourrait appeler l’auteur ? Qu’est-ce que le valeur d’un texte d’origine ou d’une pensée d’origine après avoir traversé les procédés de la traduction ? Comment est-ce que les systèmes sociaux se font face ou refusent de se faire face à travers le travail trans-culturel de la traduction dans le domaine des sciences sociales ? Quel contrôle a pris le traducteur sur le fonctionnement et la réception à l’étranger des sciences sociales et de ses théories philosophiques, sociologiques, anthropologiques et autres ? Quel contrôle a le traducteur sur la réception d’une œuvre hors des contextes locaux, des langues d’origines et au-delà du passé culturel qui l’ont formée ; loin des contextes qui ont contribué à la pensée originelle d’un texte scientifique ? Dans le cadre de la traduction, pourrait-on reconsidérer des arguments présentés dans des œuvres théoriques tels que « Qu’est-ce qu’un auteur ? » de Michel Foucault, « L’auteur comme producteur » et « La tâche du traducteur » de Walter Benjamin ? Comment pourrait-on réexaminer la discipline de la traduction scientifique ou théorique, (la traduction des pensées), en fonction du concept de la « déterritorialisation du langage » (Deleuze et Guattari) ? Quelles erreurs et quelles omissions intellectuelles (délibérées ou accidentelles) ont-elles paru dans des traductions erronées (« mistranslations ») de textes scientifiques ? Comment cela a-t-il mené aux conséquences désastreuses ou étonnement fructueux pour la recherche ? Si on accepte que la traduction implique une conversion culturelle du texte, comment pourrait-on lui accorder sa valeur d’origine dans sa forme non autochtone ? Comme tel, comment la pratique de la traduction changerait-elle les concepts binaires de l’identité nationale et culturelle qui partent des principes d’essence, de fixité et de hiérarchie ?
Partant de ces questionnements, les présentations pourraient examiner les œuvres littéraires, théoriques, philosophiques ou scientifiques qui ont bénéficié d’une meilleure réception en traduction que dans leur langue d’origine. Ils pourraient également s’adresser aux ramifications de la domination d’une langue sur une autre, surtout quand cela concerne l’effacement ou l’accentuation de certaines langues via la traduction. D’autres sujets qui nous intriguent incluent, notamment :
la traduction et sa relation avec les processus tangentiels de la pensée.
des lectures proches de traductions et de re-traductions d’un seul texte théorique ou scientifique à travers des époques.
la traduction, et la façon dont elle est « reproduction et re-production » (Matilde Baron).
les variations de contexte culturel et de changement révélées par les traductions, au lieu de la valeur simplement linguistique d’un texte.
l’intertextualité dans la traduction.
les relations entre la traduction et le postcolonialisme (ou/et les études postcoloniales).
la traduction comme interprétation et interprétation erronée de l’Autre dans le contexte des sciences sociales.
Papiers pluridisciplinaires souhaités, ceux qui pensent au-delà des limites traditionnelles de la traduction pour explorer des conséquences du transfert de la culture ou de l’isolation. Envoyez un titre avec votre résumé de 300 mots ainsi qu’une bio-biblio d’une ou de deux phrases en anglais, français, ou allemand à transmissibility@gmail.com avant le 1 février 2010. Cette journée d’étude est ouverte aux chercheurs et aux jeunes chercheurs y compris les chercheurs en formation.
sâmbătă, 9 ianuarie 2010
Dalai Lama in Romania
SPIRITUALIA/ Dalai Lama in România
de Marius Vasileanu
08.01.2010
Unul dintre semnele cele mai clare că eşti pe drumul cel bun al vieţii spirituale este starea de bună-dispoziţie. Din această perspectivă privind, nu cred că există un exemplu mai reuşit decât cel al actualului Dalai Lama.
L-am urmărit constant in câteva interviuri şi filme documentare, am citit cărţi care-l au drept protagonist: râde precum copiii, glumeşte şi ştie să răspundă cu umor in cele mai neaşteptate prilejuri, are simţul autoironiei şi dezinvoltura adolescenţilor puşi pe hârjoană, pe scurt, este un exemplu viu de spiritualitate bine aplicată.
Acelaşi lucru mi l-au relatat şi cei trei-patru cunoscuţi români sau străini care l-au intâlnit personal, aceeaşi concluzie poate fi trasă de oricine il intâlneşte. Măcar dintre noi, occidentalii, căci aici este parcă deficitul cel mai mare de bună-dispoziţie.
Am găsit de curând incă o carte care-i este dedicată şi care se detaşează prin seriozitate şi acribie: "Dalai Lama. Omul, călugărul, misticul", scrisă de Mayank Chhaya (Ed. Paralela 45, 2009, trad. Ramona Neacşa). Este o biografie autorizată scrisă de un indian care a avut acces atât la documentarea necesară, cât, mai ales, s-a intâlnit adesea cu Dalai Lama.
Nenumărate sunt aspectele inedite descrise in lucrare. Mă voi opri la doar câteva. "Zorii anului 1976 au fost semnificativi atât pentru tibetani, cât şi pentru chinezi. Există relatări care spun că oracolul Nechung a făcut preziceri dramatice, care l-au trimis pe Dalai Lama in ceea ce s-a considerat a fi cea mai lungă retragere a sa, din perioada petrecută in India. In timpul acestei retrageri, de regulă, Dalai Lama se izolează complet timp de câteva săptămâni şi execută practici şi ritualuri despre care foarte rar s-a vorbit. Retragerile ii oferă lui Dalai Lama ocazia de a se regenera spiritual. Unii cred că Dalai Lama ar putea folosi astfel de retrageri ca să creeze imprejurări speciale şi uneori distructive impotriva unei stări de lucruri cu care nu este de acord. Retragerea din 1976, conform lui Dalai Lama, a fost <>" (p. 136).
Mitologia locală ţesută in jurul personajului este cu mult mai stranie decât işi inchipuie un occidental. De pildă, pasajul de mai sus vine şi cu două "argumente". In urma acestei retrageri, Claude B. Levenson, unul dintre nenumăraţii autori care au scris despre Sfinţia-Sa Dalai Lama (aceasta este exprimarea protocolară) consemnează poveştile ce circulă in mediile tibetane: (1) in China comunistă - statul care a cotropit şi a distrus Tibetul independent -, avea loc in iulie 1976 un devastator cutremur, soldat cu mii de victime şi (2) in septembrie 1976, a urmat moartea lui Mao. Astfel incât, spune povestea, un indian din preajma liderului religios refugiat in India ar fi afirmat: "Ajunge, nu te mai ruga, altfel cerul va cădea pe capetele chinezilor"... Desigur, dacă l-ai fi intrebat pe Dalai Lama cum stau lucrurile cu acest presupus război parapsihologic, el ar fi răspuns cu o glumă, pe când nenumăraţii săi adepţi cred cu siguranţă in continuare in aceasta legenda care se ţese neincetat. Un adevărat maestru spiritual are insă simţul ridicolului, iar Dalai Lama o demonstrează cu prisosinţă, dovadă fiind următorul exemplu.
Trecând peste pleonasmul din titlul cărţii - in mod evident dacă eşti călugăr, nu poţi urmări decât viaţa mistică -, descoperim aici numeroase alte istorii despre Dalai Lama. Astfel, pentru pasionaţii de exotisme indiene şi tibetane, nu puteau fi trecute cu vederea practicile yoga, tantra ori "puterile" speciale ale unor lama.
Autorul, el insuşi incredinţat de veridicitatea unor istorii, notează: "Dacă lamaşii obişnuiţi puteau sări de pe un pisc pe altul, cu siguranţă că Dalai Lama ar fi putut pulveriza o armată intreagă. Astfel de puteri se plasau mai aproape de frontiera fantasticului decât de cea a realităţii. (...) L-am intrebat pe Dalai Lama dacă el crede că lamaşii puteau sări de pe un pisc pe altul. A râs zgomotos, poate mai zgomotos decât l-am auzit in toate intâlnirile avute. << Ar insemna că mă pot intoarce oricând in Tibet. Trebuie numai să sar peste câteva piscuri. Asta ar fi tot>>, a spus el, şi, după câteva clipe, a redevenit serios. <>" (p. 214).
Răspunsul de mai sus este o splendidă lecţie despre ce inseamnă viaţa spirituală asumată până in cele mai intime resorturi. Cercetătorii fenomenului mistic şi esoteric (nu se confundă intre ele, chiar dacă se intersectează adesea) subliniază ferm: aşa-numitele puteri paranormale nu pot fi folosite in interes privat, cu atât mai puţin contra semenilor, fie aceştia şi duşmani. Mă refer desigur la cercetătorii reali şi nu inchipuiţi.
Ce se mai poate adăuga? Faptul că acest Dalai Lama reprezintă latura modernă (in curs de modernizare) a budismului tibetan, o latură ceva mai cerebrală. Membrii guvernului din exil mărturisec şi faptul că in acest spirit Dalai Lama s-a distanţat conştient de fenomenul pseudoreligios care abundă de practici aflate dincolo de limita vrajitoriei tocmai pentru că ar fi fost perceput deformat de comunitatea internaţională, al cărei erou este. A preferat să pună accentul, de pildă, pe fascinanta legătură dintre budism şi cercetarea ştiinţifică modernă - dovadă stau faimoasele dialoguri purtate de-a lungul anilor cu cercetători de anvergură intr-ale ştiinţelor exacte. Parte din cărţile rezultate sunt deja traduse şi in limba română.
Laureat al Premiului Nobel pentru Pace, actualul Dalai Lama poate fi descris printr-o singură frază astfel: in parte socratic, in parte star rock, in parte invăţat oriental, dar cel mai mult călugăr budist (titlul capitolului 21). Este o carte despre lupta nobilă pentru libertate, despre inţelepciunea căutată cu inteligenţă nefanatică, despre oameni care ştiu să râdă cu demnitate, chiar in momente de restrişte. De ce? O vor afla cei care o vor citi, le-o recomand cu căldură.
Oricum, la inceput de 2010, un zvon străbate România: acela că o vizită la Bucureşti a lui Dalai Lama este mai aproape ca oricând, poate chiar in acest an. Sunt convins că orice blocaj de ordin politic poate fi surmontat cu inteligenţă: o ţară puternică - fie China, fie România - ştie să treacă graţios peste blocajele de ordin psihologic cauzate de acte istorice regretabile.
O legendă tibetană spune că Dumnezeu ar fi făcut lumea in şapte hohote de râs. Cu alte cuvinte, păstrăm incă inlăuntru, fiecare, indiferent că suntem chinezi, români sau tibetani, o fărâmă din acel râs primordial. Iată de ce, printre altele, prezenţa actualului Dalai Lama aduce bună dispoziţie.
MARIUS VASILEANU (n. 14 apr. 1964 la Gura Humorului, Bucovina) are o licenta in filosofie (Universitatea Bucuresti) si un master in antropologia spatiului sacru (Universitatea de Arhitectura ''Ion Mincu''). Este doctorand al Universitatii Bucuresti, Facultatea de Litere, cu o tema interdisciplinara in care continua studiile de antropologie a religiei. A fost director al Editurii Muzicale si profesor de istorie a religiilor in invatamantul preuniversitar. A sustinut o bogata activitate in presa: studii, articole, eseuri, recenzii, proza scurta, editoriale, interviuri - in jurnale, reviste culturale si cu profil spiritual -, producator si realizator de emisiuni radio, numeroase colaborari la principalele televiziuni centrale. In ultimii ani a fost editorialist si editor coordonator (departamentul cultura-religie) la ziarul ''Adevarul'' si redactor-sef al revistei ''Adevarul literar si artistic''; ulterior a fost senior editor la agentia de presa ''NewsIn'', coordonand departamentele de cultura-religie si media-publicitate. Actualmente semneaza o rubrica saptamanala in suplimentul ''Aldine'' al ziarului ''Romania libera'' si preda istoria religiilor la Universitatea Bucuresti.
de Marius Vasileanu
08.01.2010
Unul dintre semnele cele mai clare că eşti pe drumul cel bun al vieţii spirituale este starea de bună-dispoziţie. Din această perspectivă privind, nu cred că există un exemplu mai reuşit decât cel al actualului Dalai Lama.
L-am urmărit constant in câteva interviuri şi filme documentare, am citit cărţi care-l au drept protagonist: râde precum copiii, glumeşte şi ştie să răspundă cu umor in cele mai neaşteptate prilejuri, are simţul autoironiei şi dezinvoltura adolescenţilor puşi pe hârjoană, pe scurt, este un exemplu viu de spiritualitate bine aplicată.
Acelaşi lucru mi l-au relatat şi cei trei-patru cunoscuţi români sau străini care l-au intâlnit personal, aceeaşi concluzie poate fi trasă de oricine il intâlneşte. Măcar dintre noi, occidentalii, căci aici este parcă deficitul cel mai mare de bună-dispoziţie.
Am găsit de curând incă o carte care-i este dedicată şi care se detaşează prin seriozitate şi acribie: "Dalai Lama. Omul, călugărul, misticul", scrisă de Mayank Chhaya (Ed. Paralela 45, 2009, trad. Ramona Neacşa). Este o biografie autorizată scrisă de un indian care a avut acces atât la documentarea necesară, cât, mai ales, s-a intâlnit adesea cu Dalai Lama.
Nenumărate sunt aspectele inedite descrise in lucrare. Mă voi opri la doar câteva. "Zorii anului 1976 au fost semnificativi atât pentru tibetani, cât şi pentru chinezi. Există relatări care spun că oracolul Nechung a făcut preziceri dramatice, care l-au trimis pe Dalai Lama in ceea ce s-a considerat a fi cea mai lungă retragere a sa, din perioada petrecută in India. In timpul acestei retrageri, de regulă, Dalai Lama se izolează complet timp de câteva săptămâni şi execută practici şi ritualuri despre care foarte rar s-a vorbit. Retragerile ii oferă lui Dalai Lama ocazia de a se regenera spiritual. Unii cred că Dalai Lama ar putea folosi astfel de retrageri ca să creeze imprejurări speciale şi uneori distructive impotriva unei stări de lucruri cu care nu este de acord. Retragerea din 1976, conform lui Dalai Lama, a fost <
Mitologia locală ţesută in jurul personajului este cu mult mai stranie decât işi inchipuie un occidental. De pildă, pasajul de mai sus vine şi cu două "argumente". In urma acestei retrageri, Claude B. Levenson, unul dintre nenumăraţii autori care au scris despre Sfinţia-Sa Dalai Lama (aceasta este exprimarea protocolară) consemnează poveştile ce circulă in mediile tibetane: (1) in China comunistă - statul care a cotropit şi a distrus Tibetul independent -, avea loc in iulie 1976 un devastator cutremur, soldat cu mii de victime şi (2) in septembrie 1976, a urmat moartea lui Mao. Astfel incât, spune povestea, un indian din preajma liderului religios refugiat in India ar fi afirmat: "Ajunge, nu te mai ruga, altfel cerul va cădea pe capetele chinezilor"... Desigur, dacă l-ai fi intrebat pe Dalai Lama cum stau lucrurile cu acest presupus război parapsihologic, el ar fi răspuns cu o glumă, pe când nenumăraţii săi adepţi cred cu siguranţă in continuare in aceasta legenda care se ţese neincetat. Un adevărat maestru spiritual are insă simţul ridicolului, iar Dalai Lama o demonstrează cu prisosinţă, dovadă fiind următorul exemplu.
Trecând peste pleonasmul din titlul cărţii - in mod evident dacă eşti călugăr, nu poţi urmări decât viaţa mistică -, descoperim aici numeroase alte istorii despre Dalai Lama. Astfel, pentru pasionaţii de exotisme indiene şi tibetane, nu puteau fi trecute cu vederea practicile yoga, tantra ori "puterile" speciale ale unor lama.
Autorul, el insuşi incredinţat de veridicitatea unor istorii, notează: "Dacă lamaşii obişnuiţi puteau sări de pe un pisc pe altul, cu siguranţă că Dalai Lama ar fi putut pulveriza o armată intreagă. Astfel de puteri se plasau mai aproape de frontiera fantasticului decât de cea a realităţii. (...) L-am intrebat pe Dalai Lama dacă el crede că lamaşii puteau sări de pe un pisc pe altul. A râs zgomotos, poate mai zgomotos decât l-am auzit in toate intâlnirile avute. << Ar insemna că mă pot intoarce oricând in Tibet. Trebuie numai să sar peste câteva piscuri. Asta ar fi tot>>, a spus el, şi, după câteva clipe, a redevenit serios. <
Răspunsul de mai sus este o splendidă lecţie despre ce inseamnă viaţa spirituală asumată până in cele mai intime resorturi. Cercetătorii fenomenului mistic şi esoteric (nu se confundă intre ele, chiar dacă se intersectează adesea) subliniază ferm: aşa-numitele puteri paranormale nu pot fi folosite in interes privat, cu atât mai puţin contra semenilor, fie aceştia şi duşmani. Mă refer desigur la cercetătorii reali şi nu inchipuiţi.
Ce se mai poate adăuga? Faptul că acest Dalai Lama reprezintă latura modernă (in curs de modernizare) a budismului tibetan, o latură ceva mai cerebrală. Membrii guvernului din exil mărturisec şi faptul că in acest spirit Dalai Lama s-a distanţat conştient de fenomenul pseudoreligios care abundă de practici aflate dincolo de limita vrajitoriei tocmai pentru că ar fi fost perceput deformat de comunitatea internaţională, al cărei erou este. A preferat să pună accentul, de pildă, pe fascinanta legătură dintre budism şi cercetarea ştiinţifică modernă - dovadă stau faimoasele dialoguri purtate de-a lungul anilor cu cercetători de anvergură intr-ale ştiinţelor exacte. Parte din cărţile rezultate sunt deja traduse şi in limba română.
Laureat al Premiului Nobel pentru Pace, actualul Dalai Lama poate fi descris printr-o singură frază astfel: in parte socratic, in parte star rock, in parte invăţat oriental, dar cel mai mult călugăr budist (titlul capitolului 21). Este o carte despre lupta nobilă pentru libertate, despre inţelepciunea căutată cu inteligenţă nefanatică, despre oameni care ştiu să râdă cu demnitate, chiar in momente de restrişte. De ce? O vor afla cei care o vor citi, le-o recomand cu căldură.
Oricum, la inceput de 2010, un zvon străbate România: acela că o vizită la Bucureşti a lui Dalai Lama este mai aproape ca oricând, poate chiar in acest an. Sunt convins că orice blocaj de ordin politic poate fi surmontat cu inteligenţă: o ţară puternică - fie China, fie România - ştie să treacă graţios peste blocajele de ordin psihologic cauzate de acte istorice regretabile.
O legendă tibetană spune că Dumnezeu ar fi făcut lumea in şapte hohote de râs. Cu alte cuvinte, păstrăm incă inlăuntru, fiecare, indiferent că suntem chinezi, români sau tibetani, o fărâmă din acel râs primordial. Iată de ce, printre altele, prezenţa actualului Dalai Lama aduce bună dispoziţie.
MARIUS VASILEANU (n. 14 apr. 1964 la Gura Humorului, Bucovina) are o licenta in filosofie (Universitatea Bucuresti) si un master in antropologia spatiului sacru (Universitatea de Arhitectura ''Ion Mincu''). Este doctorand al Universitatii Bucuresti, Facultatea de Litere, cu o tema interdisciplinara in care continua studiile de antropologie a religiei. A fost director al Editurii Muzicale si profesor de istorie a religiilor in invatamantul preuniversitar. A sustinut o bogata activitate in presa: studii, articole, eseuri, recenzii, proza scurta, editoriale, interviuri - in jurnale, reviste culturale si cu profil spiritual -, producator si realizator de emisiuni radio, numeroase colaborari la principalele televiziuni centrale. In ultimii ani a fost editorialist si editor coordonator (departamentul cultura-religie) la ziarul ''Adevarul'' si redactor-sef al revistei ''Adevarul literar si artistic''; ulterior a fost senior editor la agentia de presa ''NewsIn'', coordonand departamentele de cultura-religie si media-publicitate. Actualmente semneaza o rubrica saptamanala in suplimentul ''Aldine'' al ziarului ''Romania libera'' si preda istoria religiilor la Universitatea Bucuresti.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)