miercuri, 30 decembrie 2009

Traduceri in Europa: Ungaria si Romania

Anamaria Pop

In Ungaria gruparile literare sunt structurate pe simpatii politice

Exista mai multe uniuni ale scriitorilor in Ungaria... Fiecare uniune respecta optiunile si opiniile celeilalte, iar pe segmentele compatibile exista o reala colaborare. Societatea Scriitorilor de Beletristica din Ungaria organizeaza celebrele intalniri numite "Viata ulterioara a cartii", o serie de dezbateri, de analize pe text, de happeninguri, diferite expozitii pe tematica respectivei carti. Sunt programe foarte interesante, la care, de regula, particip.
Anamaria Pop, desi de cativa ani esti recunoscuta ca un excelent traducator al operei lui Péter Esterhozy, fapt ce ti-a adus, in 2009, premiul Uniunii Scriitorilor din Romania pentru traducerea din maghiara a romanului "Harmonia Caelestis", esti si o cunoscuta poeta. Ai in pregatire un volum de versuri pentru Romania?
Da, pregatesc asa, printre picaturi, munca la traduceri fiind coplesitoare, volumul al cincilea... Citesc multa poezie, proza romaneasca... poate mai multa decat citeam cand traiam in Romania... primesc multe carti, iar cand merg acasa, in Romania, ma intorc in Ungaria cu geamantanele burdusite de carti. Poezia romaneasca, dar in general literatura romaneasca, este extraordinar de puternica... ma si mandresc cu treaba asta aici. Multi poeti maghiari, prieteni de ai mei, mi-au spus ca invidiaza vigurozitatea poeziei romanesti.
ll Esti, dupa cate stiu implicata si in viata literara din Ungaria.
In general, da. Anual exista doua targuri de carte, unul tocmai in perioada Bookfestului, cand, de regula, sunt in Bucuresti, si unul iarna, la care apuc sa particip, si care este in decembrie, inainte de Craciun, deci, dupa Targul Gaudeamus, cand, de regula, iar sunt la Bucuresti. Dar exista si Festivalul International al Cartii, care e primavara, la care particip in fiecare an. Apoi, se organizeaza multe seri de lectura, intalniri cu cititorii. Intre timp, drept replica la niste manifestari nationaliste, mai radicale... ale unor colegi scriitori, membri ai Uniunii Scriitorilor din Budapesta, am parasit in "grup" ca sa spun asa (in fruntea grupului aflandu-se cunoscutii scriitori cum e Imre Kertész, Péter Esterházy, Péter Nádas, György Konrád, András Forgách... ca sa dau doar cateva exemple) Uniunea Scriitorilor si ne-am afiliat cu totii Societatii Scriitorilor de Beletristica din Ungaria, o asociatie profesionala extrem de activa.

Unui scriitor din Ungaria, pe care critica il face cunoscut, i se intampla numai lucruri bune?
I se intampla ce i se intampla oricarui om, oricarui scriitori din lume, dar mai cu seama scriitorilor din Europa Centrala si de Est, zona in care in ultima vreme s-a polarizat totul, s-a tematizat... Incepand cu viata cotidiana, viata literara, critica literara si asa mai departe. E clar ca daca un scriitor apare in excelenta revista Élet és Irodalom - prescurtat, ÉS - peste o saptamana o sa-i apara macar caricatura de prost gust in presa nationalista, foarte activa, cu o difuzare bine pusa la punct... Ca peste tot, si in Ungaria gruparile literare sunt structurate pe simpatii politice... important e ca scriitorii de valoare, cei care chiar conteaza nu se prea ocupa cu asa ceva, isi vad de scris... In rest... li se intampla si mai bune, dar si mai rele... Incepand cu faptul ca au tiraje cu multe zero la cartile publicate, ca sunt tradusi in strainatate, ca au succes, ca pot calatori si trai din onorarii... pana la falimentarea editurii la care publica de ani de zile, neplata la timp a onorariului... la faptul ca nici macar un critic literar nu reactioneaza la ceea ce scriu (e mai rau decat daca ar fi desfiintati), ca din cauza unei "furtuni cu gheata" li se arunca de la etajul trei cainele...
ll Esti cum s-ar spune cel mai consecvent traducator al vastei opere a lui Péter Esterházy. Scriitor cunoscut in intreaga lume. Ce te-a facut sa te atasezi definitiv de literatura lui?
Vizualitatea. Pentru mine textele lui Péter Esterházy sunt extraordinar de vizuale. Daca te lasi prins in vartejul ritmului, al textului, daca ai curajul sa te desprinzi de limitele limbii in care traduci... ajungi intr-o aventura spirituala care are niste profunzimi absolut senzationale. Pentru mine traducerea cartilor lui Esterházy este o mare provocare, poate cea mai mare pe care am trait-o pana acum... Apoi, ar mai fi vorba de lumea sinonimelor, a epitetelor, a metaforelor, a jocurilor de cuvinte, a ironiei si autoironiei... Chiar ma pregatesc sa scriu un fel de studiu despre tehnica lui Péter Esterházy si cea a lui Péter Nádas, un alt mare, foarte mare scriitor maghiar contemporan, al carui tradu catoare sunt, privind folosirea epitetelor si sinonimelor. Ca stil, cei doi sunt diametral opusi, dar amandoi sunt ca doua diamante cu multe carate pe segmentul pe care-l stapanesc cu brio. La Esterházy, pentru ca acum despre el vorbim, se mai poate vorbi de... pocnetul biciului de la sfarsitul cate unei propozitii. Este senzational cum stie sa atenueze, in final de propozitie, cu cate un cuvant sau expresie, tensiunea textului. Cunoscandu-ne si fiind prieteni de atatia ani, avand la activ nenumarate ore de conversatie, de analiza pe text... stiind foarte bine logica dupa care gandeste, aproape ca aud la inceputul propozitiei pocnetul biciului de la sfarsit.
ll Sunt respectati oamenilor de cultura
in Ungaria?
Cred ca da... de fapt depinde de calitatea intelectuala a celui care respecta, la fel, a celui care e sau nu respectat. Mai exact, de educatia si cultura celui care respecta si de valorile morale, de verticalitatea celui care se doreste respectat.
ll Ce este cu adevarat dramatic in politica culturala europeana?
Depinde cu ce comparam aceasta situatie dramatica. In Ungaria situatia este mai dramatica decat in tarile situate mai la vest, dar in acelasi timp e mai putin dramatica decat in tarile care se afla ceva mai la est. Oricum, in Ungaria onorariile pentru scriitori sunt intre 3-5 ori mai mici decat in Austria, de pilda, dar tot in Ungaria aceste onorarii sunt intre 3-5 ori mi mari decat cele din Romania. Traducerile din literatura maghiara sunt finantate pe baza de proiecte de catre Hungarian Book Foundation, o fundatie infiintata in '90 si care functioneaza excelent, apartinand de Ministerul Culturii. Suma atribuita drept finantare, acordata de un curatoriu (format din critici literari), depinde de numarul proiectelor care intra in competitie, de calitatea traducatorilor, de calitatea textelor ce urmeaza sa fie traduse. De exemplu, de-a lungul anilor eu am primit drept onorariu de la aceasta fundatie intre 4-6 euro per 2000 de semne (cu spatii cu tot), dar au fost cazuri, nu putine la numar, cand am primit si 8 euro, ba chiar si 10 euro per 2000 de semne. Aceasta finantare reprezinta 60% din onorariile practicate in tarile vest-europene, restul de 40% urmand sa plateasca editura care tipareste traducerea cartii. (In paranteza fie spus... niciodata nu mi-a trecut prin cap sa cer restul de 40% de la editurile din Romania unde mi-au aparut traducerile.) Cam tot atat primeste si un traducator care lucreaza pentru editurile unguresti. Or, dupa cate stiu, nicio editura din Romania nu are asemenea onorarii pentru traduceri. Sigur, Asociatia Traducato rilor Maghiari de Beletristica
(o grupare cu orientare sindicala si profesionala), unde sunt membra fondatoare, se lupta din rasputeri ca traducatorii maghiari sa nu accepte sa lucreze pentru onorarii mai mici decat suma medie practicata in tarile Uniunii Europene. Si gur, si acest aspect are o mare importanta (oho, mai ales in cazul liberilor profesionisti), dar cred ca si mai importante sunt aspectele legate de criza morala prin care trece cultura in general. Scriitorii, traducato rii, care, de fapt, sunt coautori, editarea de carte, grafica de carte... si tot ce deriva de aici... pana la difuzare, cu toate consecintele nedorite..., dar si alte domenii culturale... trec printr-o mare criza morala, peste tot in Europa. Prin urmare, politicile culturale aplicate in prezent (dar si pana acum) cam scartaie. Cred ca statul trebuie sa "pastoreasca" cu mai mare tragere de inima cultura, acolo unde e cazul sa puna umarul nu doar simbolic - cel putin asa cred eu, o liberala convinsa in privinta rolului jucat de stat intr-o societate moderna, democratica, deschisa. Recent, in Ungaria s-a adoptat un nou sistem de finantare a culturii, incepand din anul viitor, printre altele, 90% din impozitul jocurilor de noroc revine Ministerului Culturii. Daca intr-adevar va fi asa... e un pas facut cu dreptul pentru revigorarea actului de cultura.
ll Ce Romanie doresti sa-ti ramana pentru totdeauna in suflet?
O Romanie in care exista orasul Bucuresti, un Bucuresti in care exista parcurile Cismigiu si Herastrau... unde odinioara frunzele batute de ploaie invatau, de la noi, rasul pan' la lacrimi al clopoteilor lui Esenin. "Spusa" asta nu-mi apartine, e o parte a unui autograf care mi-a fost daruit recent pe o carte - dar in momentul in care am citit aceste cuvinte mi-am dat seama ca ele contin pe de-a intregul dorinta mea.
ll Cate "mari si tari" trebuie sa strabata un scriitor pentru a se aseza definitiv in constiinta colectiva?
Nu cred ca trebuie sa strabata "mari si tari", doar sa-si pastreze coloana in pozitie de verticalitate, sa nu devina din guma... care se apleaca dincolo de demnitatea umana.
ll In incheiere, te-as ruga sa divulgi, primele cuvinte pe care ti le-a spus Péter Esterházy, la aflarea vestii ca va primi Marele Premiu "Ovidius", la Neptun, iunie, 2009.
M-a sunat la telefon si mi-a spus: hai c-am fo' buni - este o sintagma folosita de cateva ori in Harmonia cćlestis... dar si de catre membrii unei echipe de fotbal care castiga un meci. La inceput n-am inteles despre ce-i vorba, apoi din bucuria cu care a tot repetat hai c-am fo' buni... mi-am dat seama ca i s-a intamplat ceva foarte bun si, intr-adevar.
Iolanda MALAMEN, iolanda.malamen@ziua.ro

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Comentaţi AICI

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.