(traducere din limba franceză, articole publicate de ziarişti francofoni acreditaţi în China. Articol apărut în 24 iunie 2016. )
Între 17 şi 24 iunie preşedintele Xi Jinping a călătorit între Europa de Est şi Asia Centrală. Deşi modest relatată în presă, etapa călătoriei din Serbia ( 18- 19 iunie) a trezit o puternică amintire - bazele legăturilor cu ex- Yugoslavia lui Tito, campionul non- alinierii.
În anii '50 Pekinul a cultivat prietenia cu farul din Balcani, socialist însă distant faţă de URSS. După 30 de ani, în 1999 îşi menţine susţinerea, deşi dictatorul acesteia, Milosevici, se lansase într- o campanie de purificare etnică ce avea să conducă la dispariţia naţiunii. În acest fel, China de atunci a lui Jiang Zemin resimţea o comunitate de destin, iar solidaritatea ideologică nu era vorbă în vânt!
În 18 iunie 2016, Xi Jinping a fost deci primit cu fast la Belgrad de către preşedintele T. Nikolic. Pentru aecastă ţărişoară aflată în afara UE, candidată la admitere, sprijinul chinezesc e mai preţios ca oricând, întrucât cele 28 de state au tăiat investiţiile în Serbia de când cu criza. În 2009, Pekinul a semnat cu ea un " Parteneriat strategic" şi a deversat aici un miliard de dolari, în infrastructuri, pentru a realiza un " cap de pod" al Noului său drum al mătăsii.
La încheierea trecerii sale prin ţară, Xi Jinping a semnat 22 de acorduri. Oţelăriile din Hebei ( Hesteel) au preluat în schimbul a 46 de milioane de euro furnalele depăşite tehnic din Smeredevo ( Belgrad) , cu promisiunea că le vor readuce la normele actuale şi de a adăuga în jur o zonă industrială. China pune în joc 206 milioane de euro pentru construirea a 2 tronsoane de autostradă europeană ( Surcin- Obrenovac) şi pregăteşte linia TGV Belgrad- Budapesta.
APL o să ajute armata serbă în formarea şi echiparea unor contingente de Căşti albastre ale ONU, pentru a- şi întări lupta anti- teroristă şi împotriva armelor de distrugere în masă. ... Cooperarea sino- serbă este deci modestă, dar asumată şi bazată pe 60 de ani de tovărăşie politică.
La 9000 km mai la vest, China negociază chiar în acest moment, în maximă discreţie, cu Venezuela, un alt vechi aliat socialist. Ţara ar putea, prin rezervele sale de petrol superioare Arabiei Saudite, să devină primul producător mondial. Sub Hugo Chavez, ţara aceasta aflată în plină revoluţie post- colonială, seduce China: începând din 2007, i- a împrumutat 65 de miliarde de dolari prin finanţare de şosele, TGV, locuinţe, dezvoltare petrolieră şi reeşalonare de datorii.
Problema e că în 10 ani, regimul " roşu" al lui Hugo Chavez, sufocat de corupţie, n- a pus niciodată în discuţie guvernarea sa arhaică şi nici nu s- a gândit la profitabilitate.După ce şi- a ruinat clasa mijlocie, ţara este la capătul puterilor. Fiu spiritual al lui H. Chavez, N. Maduro se află în procedură de destituire. Extenuată de o inflaţie de 480%, economia este inertă, magazinele sunt goale. Conform FMI, rata de recesiune ar fi e 8% în 2016. De la acest stat ruinat, Pekinul va pierde cu siguranţă cea mai mare parte a investiţiilor sale - deja dispărute peste noapte. Diplomaţii săi negociază în culise pentru a mai salva ce se poate. O fac mai mult prin opoziţia lui Henrique Capriles ( deja majoritar în parlament) decât cu guvernul.
Pentru Pekin cazul Caracas are valoare de test: ce rămâne din investiţii în nişte state pe care le susţine de 20 de ani ca Sudan, Zimbabwe, Birmania? Cele 20 de miliarde pierdute în Libia ca urmare a căderii lui Kadafi sunt departe de a fi uitate...
Problema de fond rămâne: trebuie dată întâietate raţiunii financiare şi creşterii sau continuat cu nostalgia revoluţionară? Problema nu este - încă- arzătoare, întrucât cazul acesta venezuelean e singurul de asemenea amploare, iar China încă nu are de gestionat un faliment de stat al cărui prim creanţier ar fi. Dar se pregăteşte judicios pentru aşa ceva.
