(Psih)analiza unui proiect de ţară
Cristina Hermeziu, 14 martie 2018
Ei, scriitorii ştiu cel mai bine de ce suntem pe lume, cum suntem pe lume şi ce e de arătat lumii din ceea ce suntem. O spun (iar) în contextul salonului de carte de la Paris „Livre Paris“, la care România participă între 16 şi 19 martie cu un stand şi evenimente organizate de Institutul Cultural Român sub genericul „România, aşa cum nu aţi mai citit-o“. Cum arată acest proiect de ţară? O (psih)analiză.
În cifre, participarea e promiţătoare, cu 15 invitaţi din România, peste 28 de apariţii în limba franceză sau traduceri din ultimul an, peste 50 de titluri prezentate cu ocazia evenimentelor de la standul României, peste 70 de invitaţi în cadrul a 22 de evenimente.
Contabilizând numele de scriitori şi titlurile de cărţi, sunt de aşteptat momente dense şi dezbateri cu miez. La mesele rotunde organizate la standul României vor fi prezenţi scriitori români şi străini, traducători, dar şi editori francezi, între care: Diana Adamek, George Banu, Savatie Baştovoi, Gabriel Badea-Păun, Michel Carassou, Magda Cârneci, Silvia Colfescu, Florica Courriol, Jean-Louis Courriol, Thierry de la Croix, Cécile Folschweiller, Bogdan Ghiu, Laure Hinckel, Claudiu Komartin, Doina Lemny, Philippe Loubière, Vintilă Mihăilescu, Wanda Mihuleac, Felix Nicolau, Dodo Niţă, Marily le Nir, Cătălin Pavel, Dumitru Preda, Petre Răileanu, Sebastian Reichmann, Isabelle Scherer, Virgil Tănase, Irina Teodorescu, Nicolas Trifon, Dumitru Ţepeneag, Tatiana Ţîbuleac, Eugen Uricaru, Horia Ursu, Olimpya Verger.
Acest inventar multicolor de autori (întregul program aici) e legitim de vreme ce la un târg internaţional de carte literatura unei ţări e o orchestră cu nenumărate instrumente, puse să joace împreună o „partitură“ dacă se poate armonioasă. Dincolo de hazardul sau programarea recentelor apariţii editoriale, această partitură e întotdeauna şi una simbolică. Menită să transmită ceva, să susţină un mesaj care să ne identifice, în concertul general ameţitor de ţări şi literaturi: cu un total de 1.200 de expozanţi din peste 50 de ţări, cu 3.000 de autori prezenţi la peste 800 evenimente şi un număr estimat de 150.000 de vizitatori, Livre Paris e un adevărat Turn Babel.
Ce „partitură“ joacă deci România la Livre Paris 2018? Ce chip surprinzător are literatura română, „aşa cum nu aţi mai citit-o“? Pornind de la conţinutul programului şi de la declaraţii instituţionale care-l articulează public, propun o mică (psih)analiză, convocându-i aici pe semiologii francezi Roland Barthes şi Paul Ricoeur, potrivit cărora orice enunţ e purtător de încărcătură „ideologică“, orice demers (în acest caz, unul cultural şi naţional), subîntinde o viziune despre sine pe care o propune Celuilalt. „Ideologic“ nu are aici nicio conotaţie negativă, e un concept-instrument pertinent în încercarea de a arăta cum se structurează imaginarul colectiv, cum se construiesc identităţile de grup. Mă voi sprijini de asemenea pe o excelentă analiză a Biancăi Cernat din seria sa de articole recent publicate în Observator cultural, „Gândirea critică şi simulacrele ei“. Una dintre ideile dezvoltate de Bianca Cernat este că „produsele culturale actuale se înscriu tot mai hotărât în schema trasată de ideologiile lumii globale de azi“. Autoarea se întreabă, la capătul unei analize argumentate, „dacă nu cumva, priviţi din afară, lăsăm impresia că proiectul nostru (cultural, intelectual) cel mai important este (continuă să fie, aşa cum a fost vreun secol şi jumătate) sincronizarea.“
Scriitori, titluri, mesaje
Cu sprijinul programului TPS al Centrului naţional al cărţii şi graţie dăruirii de orfevru a fiecărui traducător în parte, în ultimul an au apărut, în franceză, excelente cărţi de proză din literatura contemporană, şi voi cita aici, într-un decupaj subiectiv, câteva titluri, nouă la număr, care se regăsesc în programul României la Livre Paris 2018. Aşadar:
Le Poids d’un ange de Eugen Uricaru, trad. Marily Le Nir (Éditions Noir sur Blanc), L'Été où maman a eu les yeux verts de Tatiana Ţîbuleac, trad. de Philippe Loubière (Éditions des Syrtes), La douce histoire du triste éléphant de Diana Adamek, trad. Rodica Baconsky şi Alina Pelea (Éditions Rafael de Surtis), Un plan mortel de Bogdan Costin (Éditions Autrement), La septième partie du monde de Cătălin Pavel (Éditions Non Lieu), Le siège de Vienne de Horia Ursu (XENIA Éditions), traduse de Florica Courriol, Le journal de Dracula de Marin Mincu, trad. Dominique Ilea (XENIA Éditions), Le dictateur qui ne voulait pas mourir de Bogdan Teodorescu, trad. Jean-Louis Courriol (Éditions Agullo), precum şi Savatie Baştovoi cu romanul Les Enseignements d’une ex-prostituée à son fils, tradus de Laure Hinckel (Éditions Jacqueline Chambon).
După cum o arată titlurile consistente citate, proza pare un teren de predilecţie, cu tematici şi stiluri dintre cele mai diverse, de la universul totalitar la o societate în tranziţie violentă, de la crâncene relaţii familiale la poveşti de iubire pe mai multe continente, de la istoria recentă a Europei la un magic şi oniric secol al XVI-lea. Scriitorii români sunt capabili să gândească (politic) lumea de azi, cu toate provocările ei, autorii noştri ştiu să o transfigureze (poetic). Mesajul nu e surprinzător dar e apăsat, România musteşte de poveşti şi e o pepinieră de povestitori.
Istoria culturală şi afinităţile dintre cele două ţări nu puteau să lipsească într-un an pus sub semnul centenarului Marii Uniri şi al sezonului Franţa-România. O ilustrează Basarab Nicolescu şi Louis Monier cu albumul Les Roumains de Paris (Éditions Michel de Maule), Doina Lemny cu recentele sale cărţi Correspondance Brancusi-Duchamp (Éditions Diletca) şi Brancusi et Marthe - Ou L'histoire d'amour entre Tantan et Tonton (Fage Éditeur) sau extrem de interesantul studiu Philosophie et nation, Les Roumains entre question nationale et pensée occidentale au XIXème siècle de Cécile Folschweiller (Éditions Champion), precum şi Bucarest, promenades littéraires de Andreia Roman şi Cécile Folschweiller (Éditions Non Lieu). Mesajul e unul de continuitate a dialogului, cu o subtilă nuanţă de orgoliu: Bucureştiul rămâne Micul Paris iar marele Paris se întoarce la Bucureşti, centenaire oblige...
Două recuperări de factură cu totul diferită dar esenţiale, cea a lui Gellu Naum (Gellu Naum 100, trad. Catherine Răducanu, Luba Jurgenson şi Sebastian Reichmann, Editura ICR, şi La Voie du Serpent trad. Sebastian Reichmann, editura Non lieu) şi a doua chiar neaşteptată a lui Sadoveanu, cu Zodia Cancerului, în traducerea lui Philippe Préaux, pentru editura rue d’Ulm, (de ce tocmai acest titlu aflăm duminică, la prezentarea de la stand), aduc firav aminte că scriitorii români de azi, în încercarea lor de a deveni vizibili pe piaţa franceză şi în imaginarul cititorilor francofoni, nu vin din neant. Există un soclu, şi nişte scriitori uriaşi în spate, chiar dacă de cele mai multe ori total necunoscuţi în spaţiul francez. Aici ar mai fi multe de făcut pentru ca mesajul să fie cu adevărat audibil…
Poezia e (întotdeauna) printre rânduri, iar dacă rândurile sunt bine ticluite, e datorită în primul rând neobositei editoare Wanda Mihuleac, care îi adună pe Linda Maria Baros, Magda Cârneci şi Claudiu Komartin la o binevenită masă rotundă la care participă şi poeţi francezi. Alte inspirate prezenţe de poeţi şi traducători precum Miron Kiropol, Lucian Vasiliu sau Radu Bata promit un spectacol al limbii locuite de emoţie. Locul rezervat poeziei în „concertul“ de anul acesta pare însă mult prea discret. Lipseşte, spre exemplu, prezenţa unei poete puternice precum Doina Ioanid, care a publicat în ultimii ani în mod constant în traducerea lui Jan Mysjkin volume de versuri bine primite de publicul francez de gen (spre exemplu, ultimul, Le collier de cailloux, poèmes de passages, editura L’Atelier de l’agneau). În plus, cei doi literaţi, Doina Ioanid şi Jan Misjkin, în calitate de traducători, au realizat trei dosare tematice extrem de consistente în trei reviste franceze, dedicate poeziei basarabene de azi, ceea ce ar fi meritat din plin un loc la masa scriitorilor, la masa traducătorilor. Ca mesaj, transpare urma unei mândrii refulate, românul o fi el născut poet, dar la el acasă.
Noutatea revendicată a prezenţei României la Livre Paris 2018 este dată de două dimensiuni puse generos în vitrină în comunicatul de presă al ICR, unde sunt considerate prea puţin cunoscute în Franţa, dar având o „certă valoare competitivă pe piaţa editorială. Este vorba despre autori şi ilustratori români pentru copii, formând un domeniu editorial cu o remarcabilă evoluţie în România: Cristina Andone, Victoria Patrascu, dar şi Ramona Bădescu, autoare de marcă a editurii Albin Michel Jeunesse (…) Un al doilea segment editorial nou pentru standul României îl constituie cel al benzii desenate româneşti şi al literaturii române sub forma BD, cum este recentul volum de benzi desenate «Istrati, tome 1: Le vagabond», semnat de Golo şi apărut la editura Actes Sud.“
Activitatea editorială în domeniul literatură pentru copii şi tineri reprezintă în Franţa o adevărată industrie profitabilă, cu uriaşe cifre de afaceri. Un desant de traduceri din literatura de gen din ce în ce mai bine reprezentată în România, cu ilustraţiile originale, ar fi un pariu câştigat. Ne amintim că la ediţia precedentă a târgului parizian cea mai bine vândută carte de la standul României a fost „Omul de zăpadă care voia sa întâlnească soarele“, de Matei Vişniec, ediţie bilingvă - română şi franceză, cu ilustraţii de Andra Bădulescu, publicată de editura Arthur. Mesajul e senin şi seducător : România are şi ea o copilărie... fericită, colorată, atrăgătoare, România e o dumbravă minunată.
În privinţa genului Bandă desenată, acesta face parte de mult din ADN-ul cultural al francezilor, fiind o practică de lectură larg populară, cu un savoir-faire incontestabil în industria editorială. Într-o ţară ca Franţa unde până şi marile teorii filozofice sau cele mai sofisticate teorii ştiinţifice iau formă de BD, să lauzi competenţele literare ale României în acest domeniu (de nişă, în plan naţional, dar cu potenţial) e desigur o abilă strategie de marketing. Aceasta trimite în acelaşi timp la concluzia Biancăi Cernat, pe care o ilustrează de altfel impecabil: sincronizarea rămâne în continuare proiectul nostru de ţară cel mai important.
Scriu acest text la o oră după ce a ajuns la mine, printr-un sms, vestea condamnării lui Voiculescu. Știam că azi urma să se dea verdictul, citesc presa din România, dar recunosc că de ceva timp, de cînd viața mea laborală nu mai depinde de situația politică din România, mi-am permis să am alte priorități și nu m-a prins momentul istoric în fața laptopului.