marți, 11 ianuarie 2011

Sun Ludang, cavaler al artelor marţiale

Sun Lu- Dang* , cavaler al artelor marţiale




Folclor chinez contemporan

traducere din limba chineză de Maria Bălaşa

Sun Lu-dang ( se citeşte: Sun Lu-tang), pe numele său adevărat Fu Quan (Fu Ciuan) a fost profesor de arte marţiale şi o personalitate ilustră de la sfârşitul dinastiei Qing (Cing) şi începutul perioadei republicii.
Sun Lu-dang (1862-1933) a fost campion mondial la arte marţiale, un erudit în domeniu, de o înaltă ţinută morală, căruia contemporanii -în semn de respect- i-au acordat titlul de maestru absolut al generaţiei sale.
S-a scurs aproape un secol de la dispariţia lui Sun Lu-dang, dar în regiunea sa natală şi locurile unde a fost profesor circulă şi acum numeroase povestiri despre înalta sa tehnică, forţa sa deosebită, generozitatea şi curajul său.

* Vom nota numele proprii cu ajutorul transcrierii fonetice chineze în uz în R. P. Chineză, indicând în paranteză pronunţia aproximativă a cuvintelor în limba română.

LECŢIA

Povestea de faţă este de pe vremea în care Sun Lu- dang învăţa arte marţiale.
Sun Lu–dang avea pe atunci un coleg mai vârstnic, cu un cap mai înalt decât el, foarte solid şi, în general mai înzestrat de natură, mai potrivit pentru artele marţiale, dar şi cu mai multă experienţă.
Într-o dimineaţă devreme cei doi începuseră să se antreneze în curtea şcolii. În timpul antrenamentului, colegul îi arse pe neaşteptate un pumn lui Sun Lu-dang, se răsuci pe călcâie şi o rupse la fugă. Sun Lu- dang încasă pumnul fără să poată crâcni şi o luă la fugă după el. Colegul a dat mai întâi ocol curţii, după care a ieşit din curte, cu Sun Lu- dang pe urmele lui, gata- gata să- l ajungă. Cei doi, unul în urma celuilalt, mergeau când pe şosea, când pe poteci lăturalnice, primul alerga, dar nu prea tare, iar celălalt era mai tot timpul cât pe- aci să- l ajungă, dar nu- l ajungea, astfel că într- o clipită parcurseseră deja vreo 3- 4 li ( l li = circa 0, 5 km).
Alergară ce alergară când, colegul mai vârstnic se opri şi se aşeză pe vine în mijlocul drumului. Sun Lu- dang veni în fugă în faţa lui şi- l întrebă supărat:
- De ce m- ai lovit? Trebuie să- mi acorzi
revanşă!
Colegul mai vârstnic îi făcu semn cu mâna
să stea şi el pe vine şi- i spuse râzând cu gura până la urechi:
- Las- o baltă, că dacă e să ne batem, n- ai
să mă baţi tu pe mine!
- Nu te mai lăuda atât! nu se lăsă mai
prejos Sun Lu- dang.
- Ba aşa e, cum îţi spun! zise colegul mai
vârstnic. Nu prea se vede că faci antrenament, uite ce ai pe picioare!
Sun Lu- dang lăsă capul în jos şi se uită la pantofi, care erau uzi fleaşcă; era ud de rouă în bună măsură şi pe pantaloni. Privind pantofii colegului său, văzu că nici măcar pe rama pantofilor n- avea pic de rouă.
- Ei ? îl întrebă colegul.
Abia acum înţelese Sun Lu- dang
semnificaţia pumnului primit.
De atunci încolo, Sun Lu- dang s- a antrenat cu şi mai multă modestie, a exersat cu trudă şi, datorită inteligenţei şi fermităţii sale, a ajuns după cum se ştie la execuţii remarcabile de exerciţii de arte marţiale.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Comentaţi AICI

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.