Veşti din China

Abia acum reuşesc să postez un articol pe care l- am citit în urmă cu o lună şi mi s- a părut că v- ar interesa. Este preluare din presa de limbă franceză ( jurnalişti francezi) de la Pekin.

Xi Jinping 习近平 şi Bo Xilai 薄熙来

La schimbarea anilor, două cadre de la cel mai înalt nivel se află sub luminile rampei : Xi Jinping,

fără voia sa datorită scurgerilor de informaţii de pe Wikileaks,

Bo Xilai,

patronul Chongqing, în mod voit. Şi unul şi celălalt se află în cursa pentru puterea supremă din 2012, primul desemnat, celălalt outsider. Diferenţa de stil dintre cei doi înalţi funcţionari de stat sare în ochi, Xi cultivând umbra, iar Bo campaniile spectaculoase.

Ultima dintre campaniile sale ( 3/ 01) constă în a face din Chongqing TV un bastion al culturii maoiste, cu dimineaţa cântece revoluţionare şi lecturi din Timonier, după- amiaza filme „ cu valoare socială”, gen Marşul cel Lung sau Războiul din Coreea, iar de la 19 la 23, seriale roşii, ce înlocuiesc varietăţile şi serialele tradiţionale.

Demersul nu este lipsit de sens. Pe baza bogatei videoteci de propagandă care împietreşte sufletul ţării de două generaţii, această televiziune tematică este puţin costisitoare. Cei care alcătuiesc programele ştiu că tinerii se strâmbă la ideea de televiziune şi preferă internetul, mai puţin cenzurat, spre deosebire de vârsta a 3- a, care este pentru această „ nostalgie” . Cu siguranţă, odată cu intrarea în vigoare a grilei de programe, anunţurile publicitare dispar din noua grilă, audienţa scade. Dar „ televiziunea roşie” a lui Bo Xilai râvneşte la un alt public, aflat la 2500 km depărtare: cel din Pekin. Prin „ corect din punct de vedere politic” Bo vizează un loc în Biroul Politic şi mizează pe o problemă centrală a Chinei în 2011, vidul moral creat de abandonul comunismului. Vid pe care el încearcă să- l umplă printr- o anacronică întoarcere la origini.

De la numirea în 2007, activitatea sa la Chongqing nu s- a abătut niciodată de la această direcţie, închinată poate şi tatălui său, Bo Yibo, camarad al lui Deng Xiaoping. În 2009 făcea curăţenie în mafie ( 2000 de inculpări) . Apoi trimitea 750.000 de studenţi locali „ cel puţin o lună/ un an” la muncitori, ţărani şi soldaţi, ca în vremurile bune de altădată ale „ Rev. Cult. ” …

„ Televiziunea roşie” a lui vine la ţanc pentru a 90- a aniversare a PCC din 01 iulie 2011 şi la un an de la întronarea noului aparat Generaţia VI. Pentru profesorul Joseph Cheng ( City University/ HK) , Bo, mai degrabă zglobiu şi în vogă, se face mediatizat pentru a- şi asigura locul, în timp ce Xi, deja desemnat, „ aşteaptă la cald” fără a- şi asuma riscuri.

Şi iată că, dezvăluit de indiscreţiile lui Julian Assange, apare portretul lui Xi, schiţat de unul dintre prietenii săi din tinereţe, care a făcut imprudenţa să se confeseze ambasadei americane.

Omul ar fi „ exterm de pragmatic” , consacrându- şi întreaga energie de la cea mai fragedă vârstă în a urca spre puterea supremă fără a comite vreo greşeală. Se pare însă că este de o inteligenţă „ medie” , iar în faţa femeilor trece drept „ tern” .

În ciuda diferenţei de glamour şi putere dintre ei, Bo şi Xi au mult mai multe în comun decât ar părea. Şi unul şi celălalt se consideră îndreptăţiţi legitim în a conduce China datorită originii lor „ princiare” ( prin naştere) . Ambii şi- au axat cariera pe un scop „ mai roşu decât roşul” şi îşi îngrijesc imaginea de incoruptibili.

Dar mai ales, cei doi bărbaţi sunt hotărâţi să păstreze monopolul partidului, garantul stabilităţii şi creşterii puterii ţării în lume: nu va trebui să se conteze pe ei în ce priveşte reforma politică spre mai multă democraţie. Dar această convingere conservatoare comună ar putea forma baza unei alianţe între ei. Xi de altfel tocmai a făcut un turneu de inspecţie de trei zile la Chongqing, unde a lovit puternic prin aprobarea călduroasă dată operei rivalului său ( ceea ce constituie dovada forţei sale liniştite) : decapitarea triadelor şi tentativa de a reinsufla administraţilor săi fervoare revoluţionară.

Dintre toţi aceşti lideri, cel mai puţin anti- reformă este Li Keqiang,

adevăratul rival al lui Xi Jinping şi partenerul obligatoriu al acestuia în viitorul binom al puterii. Li pare mai angajat în populism şi apărarea bunăstării sociale prin programe pentru locuinţe şi asigurări sociale. Deşi protejat de Hu Jintao, Li apare în viitorul aparat de conducere drept fiul spiritual şi continuatorul lui Wen Jiabao.