Ambasadori în dialog: China- Franţa, 50 de ani de la restabilirea relaţiilor diplomatice

   Este incontestabil că Franţa şi China sunt în relaţii dintre cele mai bune. M- am întrebat o vreme care este secretul acestor relaţii. Răspunsul e destul de simplu. În 1949, după proclamarea la 1 octombrie a Republicii Populare Chineze, noul stat apărut se cuvenea a fi recunoscut oficial şi a fost recunoscut de celelalte state. Era pe atunci una dintre cele mai dure etape ale epocii Cortinei de fier, când lumea era împărţită în două blocuri ce păreau iremediabil separate. Aşa se face că vreme de mai bine de zece ani China nu a fost recunoscută de statele occidentale. La 27 ianuarie 1964 Franţa stabileşte cu China relaţii la rang de ambasadă, spre stupoarea Occidentului, care în mare parte şi protestează faţă de Franţa.

             Trăim vremuri … interesante nu doar prin crizele economice care se succedă, ci şi prin schimbările uneori surprinzătoare pentru noi care se produc la nivel mondial, dar care nu au început de ieri ori de acum zece ani. Mai jos prezint spicuiri dintr- o interesantă întâlnire a doi foşti ambasadori. Chiar dacă succint, dialogul este un regal. În plus, nu zilnic ai ocazia să asculţi vorbind între ei doi ambasadori, a două ţări ce au avut dintotdeauna un impact major asupra întregii lumi.

         Presa străină de azi relatează că amfiteatrul fostei universităţi franco- chineze din Pekin, care în perioada 1920- 1950 a format mulţi oameni de ştiinţă şi ingineri chinezi şi unde au fost rostite discursuri ale dr Sun Yat- sen ( primul preşedinte al Chinei) şi ale celebrului profesor Cai Yuanpei ( fost ministru al învăţământului, fost preşedinte al Universităţii Pekin, primul preşedinte al Academiei chineze de ştiinţe) ,

a găzduit recent un dialog între Wu Jianmin, fost ambasador al Chinei în Franţa şi Pierre Morel, fost ambasador al Franţei în China. În 1964 cei doi diplomaţi au fost primii ambasadori ai celor două ţări după o întrerupere a relaţiilor bilaterale de circa cincisprezece ani şi în mod incontestabil au adus o mare contribuţie la bunele relaţii sino- franceze.

Întâlnirea celor doi diplomaţi a fost organizată în cadrul numeroaselor manifestări ce se desfăşoară în acest an în China şi în Franţa cu ocazia aniversării a 50 de ani de relaţii diplomatice, iar aceştia au împărtăşit din experienţa lor în ce priveşte legăturile bilaterale.

               Aşadar, în 27 ianuarie 1964, China şi Franţa au stabilit relaţii diplomatice, publicând în acest sens un scurt comunicat la Pekin şi la Paris. Anunţul dat publicităţii a fost un şoc pentru lumea polarizată a epocii şi a fost calificat de media drept o „ explozie  nucleară” în diplomaţie.

                Atât Pierre Morel, pe atunci student la Institutul de Studii Politice din Paris, cât şi Wu Jianmin, care îşi începuse deja cariera diplomatică, au avut conştiinţa importanţei deosebit de mari a acestui eveniment pentru cele două ţări, dar şi pentru restul lumii. Ambii diplomaţi au lucrat timp îndelungat în cariera lor, nu doar din funcţia de ambasadori, pentru întărirea acestor relaţii.

              În afara dorinţei de emancipare a Chinei şi a Franţei într- o lume bipolară, această decizie de stabilire de relaţii între cele două ţări reflectă totodată şi clarviziunea generalului de Gaulle în ce priveşte emergenţa Chinei şi admiraţia sa pentru cultura acestei ţări, a explicat dl Wu.

                Conform spuselor dlui Morel, generalul de Gaulle, care dintotdeauna a acordat o mare importanţă statutului Chinei, studia de mult timp posibilitatea stabilirii de relaţii bilaterale. Statele Unite, după ce au luat act de acest anunţ, au convocat ambasadorul Franţei la Washington pentru a- i comunica puternica lor opoziţie. Ambasadorul francez a replicat că în zece ani partea americană va urma aceeaşi cale ca Franţa, a amintit dl Morel. Câţiva ani mai târziu, preşedintele Richard Nixon şi- a dat seama de necesitatea îmbunătăţirii relaţiilor dintre ţara sa şi China. Iar atunci a avut convorbiri cu generalul de Gaulle înainte de a lua o hotărâre.

Ca orice cuplu, China şi Franţa au traversat momente dificile în cei 50 de ani ai relaţiilor lor. În 1992, vânzarea de arme franţuzeşti către Taiwan a antrenat o gravă deteriorare a legăturilor sino- franceze. Dl Wu Jianmin, pe atunci purtător de cuvânt al Ministerului chinez al Afacerilor Externe, a criticat violent această decizie. Totodată însă, în cursul dialogului, a încercat să explice modul în care contextul internaţional de atunci motivase decizia Franţei. „ Într- adevăr, după 1989, numeroase ţări occidentale credeau că schimbările bruşte din Europa de est şi dezmembrarea Uniunii Sovietice, vor antrena o prăbuşire a Chinei. În februarie 1990 am vrut să invit la un dineu pe un înalt responsabil al Comisiei Comunităţii Europene pentru a- i face o prezentare a Chinei. Acesta mi- a răspuns că nu ştie dacă ţara mea va mai exista peste două- trei luni. Acest tip de punct de vedere a afectat cu siguranţă atitudinea Franţei” a adăugat el.

Dl Morel a adăugat că anul 1991 a fost un an de frustrare pentru partea franceză în relaţiile cu China. Anumite evenimente din China au suscitat în Franţa efectiv o vie emoţie, ce a antrenat o contracţie puternică a legăturilor bilaterale în special în domeniul economic, fără însă a cauza o îngheţare a relaţiilor. „ Unul dintre punctele importante este că viziunea noastră fundamentală asupra unităţii Chinei, care a constituit alegerea făcută de noi în 1964, a rămas neschimbată. ” a precizat el.

În ciuda diferendelor, China şi Franţa au ajuns să găsească o soluţie convenabilă prin dialog, ceea ce ilustrează maturitatea relaţiilor bilaterale, a subliniat Wu Jianmin.

În ianuarie 1994, cele două ţări au ieşit din această perioadă de reflux după publicarea unui comunicat comun. Trei ani mai târziu, cu ocazia vizitei oficiale a lui Jacques Chirac în China, cele două ţări au semnat o declaraţie comună vizând un parteneriat global, ceea ce a deschis o nouă fază în relaţiile dintre ele.

În 2001, chiar în timpul mandatului lui Wu Jianmin de ambasador în Franţa, Pekinul şi Parisul s- au aflat în concurenţă pentru organizarea Jocurilor Olimpice din 2008. Dl Wu a ţinut să împărtăşească o întâmplare survenită chiar înaintea anunţării rezultatului. „ În momentul reunirii Comitetului Olimpic la Moscova, Parisul pregătise o mare cantitate de şampanie pentru a celebra posibila sa victorie. Mă dusesem acolo, iar membrii delegaţiei franceze au fost miraţi să mă vadă. Le- am spus că m- am dus la invitaţia lor. Am adăugat că în caz de victorie a Parisului voi sărbători anunţul ce se va face împreună cu ei şi i- am invitat să sărbătorească nominalizarea Pekinului în cazul unei victorii a Chinei” a explicat el.

Această concurenţă nu constituie o amintire plăcută pentru dl Morel, care pe atunci era ambasador la Pekin. A recunoscut că totuşi capitala chineză a avut un foarte bun dosar. „ Îmi amintesc că am felicitat China şi că a fost chiar de ziua Franţei, în 14 iulie” a arătat el.

Doi ani mai târziu, când Şanghaiul şi- a prezentat candidatura pentru organizarea Expo 2010, Franţa a acordat un mare sprijin Chinei, iar dl Wu Jianmin rămâne recunoscător ţării pentru acest ajutor. „ Mai multe mari întreprinderi franceze, aduse de Carrefour, au creat un club de sprijin pentru candidatura oraşului Şanghai. Lucrul acesta n- a fost simplu, întrucât Carrefour nu are magazine numai în China. La nemulţumirile exprimate de alte ţări, compania franceză a declarat că a susţine Expo Şanghai înseamnă un beneficiu nu doar pentru China ci şi pentru restul lumii. Acest răspuns m- a emoţionat.