Franta- China: Expozitie Claude Monet la Shanghai

Vineri, 7 martie 2014 s- a deschis la Shanghai o expozitie " Claude Monet- maestrul impresionismului" , ce va fi deschisa timp de trei luni si in care sunt expuse 40 de opere ale pictorului francez.

Ambasadori în dialog: China- Franţa, 50 de ani de la restabilirea relaţiilor diplomatice

   Este incontestabil că Franţa şi China sunt în relaţii dintre cele mai bune. M- am întrebat o vreme care este secretul acestor relaţii. Răspunsul e destul de simplu. În 1949, după proclamarea la 1 octombrie a Republicii Populare Chineze, noul stat apărut se cuvenea a fi recunoscut oficial şi a fost recunoscut de celelalte state. Era pe atunci una dintre cele mai dure etape ale epocii Cortinei de fier, când lumea era împărţită în două blocuri ce păreau iremediabil separate. Aşa se face că vreme de mai bine de zece ani China nu a fost recunoscută de statele occidentale. La 27 ianuarie 1964 Franţa stabileşte cu China relaţii la rang de ambasadă, spre stupoarea Occidentului, care în mare parte şi protestează faţă de Franţa.

             Trăim vremuri … interesante nu doar prin crizele economice care se succedă, ci şi prin schimbările uneori surprinzătoare pentru noi care se produc la nivel mondial, dar care nu au început de ieri ori de acum zece ani. Mai jos prezint spicuiri dintr- o interesantă întâlnire a doi foşti ambasadori. Chiar dacă succint, dialogul este un regal. În plus, nu zilnic ai ocazia să asculţi vorbind între ei doi ambasadori, a două ţări ce au avut dintotdeauna un impact major asupra întregii lumi.

         Presa străină de azi relatează că amfiteatrul fostei universităţi franco- chineze din Pekin, care în perioada 1920- 1950 a format mulţi oameni de ştiinţă şi ingineri chinezi şi unde au fost rostite discursuri ale dr Sun Yat- sen ( primul preşedinte al Chinei) şi ale celebrului profesor Cai Yuanpei ( fost ministru al învăţământului, fost preşedinte al Universităţii Pekin, primul preşedinte al Academiei chineze de ştiinţe) ,

a găzduit recent un dialog între Wu Jianmin, fost ambasador al Chinei în Franţa şi Pierre Morel, fost ambasador al Franţei în China. În 1964 cei doi diplomaţi au fost primii ambasadori ai celor două ţări după o întrerupere a relaţiilor bilaterale de circa cincisprezece ani şi în mod incontestabil au adus o mare contribuţie la bunele relaţii sino- franceze.

Întâlnirea celor doi diplomaţi a fost organizată în cadrul numeroaselor manifestări ce se desfăşoară în acest an în China şi în Franţa cu ocazia aniversării a 50 de ani de relaţii diplomatice, iar aceştia au împărtăşit din experienţa lor în ce priveşte legăturile bilaterale.

               Aşadar, în 27 ianuarie 1964, China şi Franţa au stabilit relaţii diplomatice, publicând în acest sens un scurt comunicat la Pekin şi la Paris. Anunţul dat publicităţii a fost un şoc pentru lumea polarizată a epocii şi a fost calificat de media drept o „ explozie  nucleară” în diplomaţie.

                Atât Pierre Morel, pe atunci student la Institutul de Studii Politice din Paris, cât şi Wu Jianmin, care îşi începuse deja cariera diplomatică, au avut conştiinţa importanţei deosebit de mari a acestui eveniment pentru cele două ţări, dar şi pentru restul lumii. Ambii diplomaţi au lucrat timp îndelungat în cariera lor, nu doar din funcţia de ambasadori, pentru întărirea acestor relaţii.

              În afara dorinţei de emancipare a Chinei şi a Franţei într- o lume bipolară, această decizie de stabilire de relaţii între cele două ţări reflectă totodată şi clarviziunea generalului de Gaulle în ce priveşte emergenţa Chinei şi admiraţia sa pentru cultura acestei ţări, a explicat dl Wu.

                Conform spuselor dlui Morel, generalul de Gaulle, care dintotdeauna a acordat o mare importanţă statutului Chinei, studia de mult timp posibilitatea stabilirii de relaţii bilaterale. Statele Unite, după ce au luat act de acest anunţ, au convocat ambasadorul Franţei la Washington pentru a- i comunica puternica lor opoziţie. Ambasadorul francez a replicat că în zece ani partea americană va urma aceeaşi cale ca Franţa, a amintit dl Morel. Câţiva ani mai târziu, preşedintele Richard Nixon şi- a dat seama de necesitatea îmbunătăţirii relaţiilor dintre ţara sa şi China. Iar atunci a avut convorbiri cu generalul de Gaulle înainte de a lua o hotărâre.

Ca orice cuplu, China şi Franţa au traversat momente dificile în cei 50 de ani ai relaţiilor lor. În 1992, vânzarea de arme franţuzeşti către Taiwan a antrenat o gravă deteriorare a legăturilor sino- franceze. Dl Wu Jianmin, pe atunci purtător de cuvânt al Ministerului chinez al Afacerilor Externe, a criticat violent această decizie. Totodată însă, în cursul dialogului, a încercat să explice modul în care contextul internaţional de atunci motivase decizia Franţei. „ Într- adevăr, după 1989, numeroase ţări occidentale credeau că schimbările bruşte din Europa de est şi dezmembrarea Uniunii Sovietice, vor antrena o prăbuşire a Chinei. În februarie 1990 am vrut să invit la un dineu pe un înalt responsabil al Comisiei Comunităţii Europene pentru a- i face o prezentare a Chinei. Acesta mi- a răspuns că nu ştie dacă ţara mea va mai exista peste două- trei luni. Acest tip de punct de vedere a afectat cu siguranţă atitudinea Franţei” a adăugat el.

Dl Morel a adăugat că anul 1991 a fost un an de frustrare pentru partea franceză în relaţiile cu China. Anumite evenimente din China au suscitat în Franţa efectiv o vie emoţie, ce a antrenat o contracţie puternică a legăturilor bilaterale în special în domeniul economic, fără însă a cauza o îngheţare a relaţiilor. „ Unul dintre punctele importante este că viziunea noastră fundamentală asupra unităţii Chinei, care a constituit alegerea făcută de noi în 1964, a rămas neschimbată. ” a precizat el.

În ciuda diferendelor, China şi Franţa au ajuns să găsească o soluţie convenabilă prin dialog, ceea ce ilustrează maturitatea relaţiilor bilaterale, a subliniat Wu Jianmin.

În ianuarie 1994, cele două ţări au ieşit din această perioadă de reflux după publicarea unui comunicat comun. Trei ani mai târziu, cu ocazia vizitei oficiale a lui Jacques Chirac în China, cele două ţări au semnat o declaraţie comună vizând un parteneriat global, ceea ce a deschis o nouă fază în relaţiile dintre ele.

În 2001, chiar în timpul mandatului lui Wu Jianmin de ambasador în Franţa, Pekinul şi Parisul s- au aflat în concurenţă pentru organizarea Jocurilor Olimpice din 2008. Dl Wu a ţinut să împărtăşească o întâmplare survenită chiar înaintea anunţării rezultatului. „ În momentul reunirii Comitetului Olimpic la Moscova, Parisul pregătise o mare cantitate de şampanie pentru a celebra posibila sa victorie. Mă dusesem acolo, iar membrii delegaţiei franceze au fost miraţi să mă vadă. Le- am spus că m- am dus la invitaţia lor. Am adăugat că în caz de victorie a Parisului voi sărbători anunţul ce se va face împreună cu ei şi i- am invitat să sărbătorească nominalizarea Pekinului în cazul unei victorii a Chinei” a explicat el.

Această concurenţă nu constituie o amintire plăcută pentru dl Morel, care pe atunci era ambasador la Pekin. A recunoscut că totuşi capitala chineză a avut un foarte bun dosar. „ Îmi amintesc că am felicitat China şi că a fost chiar de ziua Franţei, în 14 iulie” a arătat el.

Doi ani mai târziu, când Şanghaiul şi- a prezentat candidatura pentru organizarea Expo 2010, Franţa a acordat un mare sprijin Chinei, iar dl Wu Jianmin rămâne recunoscător ţării pentru acest ajutor. „ Mai multe mari întreprinderi franceze, aduse de Carrefour, au creat un club de sprijin pentru candidatura oraşului Şanghai. Lucrul acesta n- a fost simplu, întrucât Carrefour nu are magazine numai în China. La nemulţumirile exprimate de alte ţări, compania franceză a declarat că a susţine Expo Şanghai înseamnă un beneficiu nu doar pentru China ci şi pentru restul lumii. Acest răspuns m- a emoţionat.

RFI despre procesul Bo Xilai

Ieri, luni, 23 septembrie 2013 Bo Xilai a facut apel la sentinta primita.

Radio France Internationale despre finalul procesului Bo Xilai:

http://www.rfi.fr/asie-pacifique/20130923-chine-bo-xilai-zhang-lifan-parti-communiste-chinois-weibo

Vesti din China: Tibet 5100 contra Perrier, Evian

( din presa francofona de la Pekin)

Poate concura China apa minerală „ Evian” cu apele sale minerale ? Fu Lin, directorul "  Tibet 5100" , uzina din Dangtan, situată la 5100 m altitudine în ţara zăpezilor este sigur că apele minerale chineze au acest potenţial. Şi asta pentru că apa scoasă dintr- o regiune imensă şi fără pic de poluare este cu siguranţă pură, plină de minerale şi bună pentru sănătate. De altfel, Tibet 5100 este nr 1 naţional pe cel mai înalt loc al apelor de lux, înaintea mărcilor Perrier ori Evian, la 1,2 $ per sticla de 550 ml.

Pentru moment, Tibet 5100 nu curge decât pentru 100 de milioane de $ ( în 2011) – un mizilic, faţă de 10,8 milliarde de $ vândut de către Wahaha, chiar nr 1 naţional. Dar începând cu 2013 contează pe exportul, vânzarea către Singapore şi în Arabia Saudită, înainte de a risca în Europa şi Statele Unite. În această privinţă, vor fi dificultăţi importante. Foarte protejată de către statul chinez, Tibet 5100 scoate ( în 2011) , 62% din vânzările către căile ferate ( care distribuie apa la pasageri) , fără a mai pune la socoteală ceilalţi clienţi de la Air China şi Parlament. Nu- şi face publicitate : „ bogaţii nu- şi pierd timpul în faţa televizorului” .

Dar Fu Lin ştie că va trebui să iasă în străinătate: în pofida calităţii evidente a produsului, e de aşteptat manifestarea unor rezistenţe din partea Occidentului, din partea unei opinii publice care prinde uneori din nou curaj împotriva prezenţei chineze pe Acoperişul Lumii şi nu tocmai pregătită să o încurajeze pe aceasta consumând produse „ made in Tibet” .

En avez-vous entendu parler ?

Un mesaj de la un prieten din Franta imi spune cele de mai jos, mai in detaliu de altfel. Sa fie o gluma cumva? Pe aceasta tema? De ce n- o fi zis presa nimic?

 Près de 7.000 catholiques à genoux dans la rue, à Paris -
> > > > > > > >  Est-ce le réveil ? 

 Les journalistes, les badauds, les observateurs ont été surpris - et édifiés - par la ferveur et le recueillement de ces milliers de catholiques à genoux dans les rues de Paris.

La presse s'est déplacée en grand nombre pour s'intéresser de plus en plus objectivement à ce grand mouvement de fond auquel peu de gens s'attendaient...

Ce qui a le plus surpris les observateurs - médiatiques, politiques, mais aussi religieux "frileux" - ce sont les milliers de jeunes qui, depuis plusieurs mois, se mobilisent dans le calme, la détermination et la prière.

Poate va intereseaza: Ziarul financiar/ De ce sunt „prigoniţi“ bogaţii: din naţionalism în Franţa, pentru alegători în SUA şi că sunt prea sfidători în China

De ce sunt „prigoniţi“ bogaţii: din naţionalism în Franţa, pentru alegători în SUA şi că sunt prea sfidători în China

Preşedintele Franţei, socialistul François Hollande, a cucerit simpatia alegătorilor promiţând că va majora impozitele pentru cei bogaţi pentru a finanţa economia ţării, iar guvernul său intenţio­nează să pună promisiunea în practică anul viitor, introducând un impozit de 75% pe partea din venit care depăşeşte un milion de euro pe an. Măsura nu este una punitivă, ci una patriotică, a explicat ministrul francez de finanţe Pierre Moscovici.

Bogaţilor le este dată oportunitatea de a "avea o contribuţie excepţională" la rezol­varea problemelor financiare ale ţării, a afirmat Moscovici într-un interviu acordat publi­caţiei Le Monde în care apără decizia guver­nului de a majora impo­zitul pe averile mari.

Decizia guvernului, care va fi dezbătută de Parlament în septembrie, provoacă fiori milionarilor ţării.

"Primim multe te­le­foane de la cei care câştigă mult, în care sun­tem întrebaţi dacă nu cumva ar trebui să plece din Franţa. Chiar şi oameni tineri, dinamici, care câştigă 200.000 de euro, se întreabă dacă să rămână într-o ţară unde a face bani nu este considerat a fi ceva bun", a spus avocatul Vincent Grandil.

Taxele sunt în general ridicate în Franţa dintr-un singur motiv, acela că prin ele este finanţat unul dintre cele mai generoase sisteme de protecţie socială din Europa şi un aparat de stat foarte extins, notează The New York Times.

Din cauza cheltuielilor mari, Hollande este presat să reducă deficitul bugetar. El a promis că va coborî acest deficit de la 4,5% din PIB în prezent la 3% anul viitor pentru a respecta regulile zonei euro. Iar Franţa riscă mult majorând taxele peste nivelurile din statele învecinate.

Reculul supraimpozitării bogaţilor

David Cameron, premierul britanic, s-a oferit să "întindă covorul roşu" pentru bogaţii francezi care se autoexilează în Marea Britanie. Dar şi aici, unde averile mari sunt impozitate cu 45%, devin tot mai intense sentimentele contra bogaţilor. Chiar şi politicienii conservatori nu îndrăznesc să apere remuneraţiile bancherilor, scrie Financial Times.

În Franţa sunt puţine persoane cu venituri de peste un milion de euro, poate nu mai mulţi de 30.000 într-o ţară cu 65 de milioane de locuitori. Din acest motiv, câştigurile din taxa impusă bogaţilor ar putea contribui foarte puţin la cele 33 de miliarde de euro în venituri noi pe care guvernul vrea să le strângă anul viitor pentru a echi­libra bugetul.

Efectele taxei ar pu­tea fi exact con­trare in­ten­ţiei Pari­sului. Multe companii stu­diază planuri de a muta executivii bine plătiţi în afara Franţei. Unii executivi sunt deja hotărâţi să plece în ţări precum Marea Britanie, Belgia, Elveţia şi SUA, luând astfel cu ei veniturile taxabile. De asemenea, mai multe companii amână investiţiile sau angajările în Franţa.

Dar Hollande şi-a descris planul de taxare ca fiind despre "justiţie" sau despre "trimiterea unui semnal, a unui mesaj de coeziune socială". Preşedintele nu ia însă în seamă că superbogaţii sunt mobili şi bine consiliaţi.

"Este o propunere ridicolă, dar este bună pentru noi. Este o pierdere uriaşă pentru Franţa, deoarece oamenii şi afacerile vor veni în Belgia şi vor crea locuri de muncă, vor cumpăra case şi îşi vor cheltui banii", a spus un manager al unei companii imobi­liare belgiene.

Jumătate din familiile franceze câştigă mai puţin de 19.000 de euro pe an şi doar 10% dintre gospodării au venituri anuale de peste 60.000 de euro, potrivit datelor statistice oficiale. Planul fiscal aplicat în prezent în Franţa prevede un impozit de 14% pentru cei săraci şi de 30% pentru cei de la următorul nivel. Pentru persoanele cu venituri de peste 70.830 de euro impozitul este de 41%, dar legea prevede majorarea lui la 44%, modificarea fiind stabilită înainte ca Hollande să fie votat preşedinte.

Hollande este însă la capătul, cel extrem, al unui nou trend global, o mişcare internaţională care se opune bogaţilor şi influenţează politicile din Europa şi până în China şi SUA.

Obama vrea să atragă alegătorii săraci

În SUA, cea mai mare economie a lumii, preşedintele Barack Obama face campanie pentru a majora taxele pe averile "milio­narilor şi miliardarilor". Creşterile sunt "caraghios" de mici în comparaţie cu cele din Franţa, notează FT. Obama vrea să ridice taxa pentru bogaţi de la 35% la 39,6%. Însă în retorica sa, preşedintele, care se pregăteşte pentru alegerile din noiembrie, l-a atacat pe principalul contracandidat, Mitt Romney, acuzându-l că vrea să-i ajute să evite taxele pe cei "1%", pe care-i şi reprezintă de fapt. Această tactică pare riscantă, deoarece americanii, în mod tradiţional, îi admiră pe bogaţi în loc să-i invidieze. Sondajele de opinie arată însă o altă tendinţă. Cu un scor de 65% contra a 33%, americanii vor taxe mai mari pentru cei care câştigă peste 250.000 de dolari.

În China, puterea îi vrea aproape pe bogaţi

Sensibilităţile care adâncesc prăpastia dintre bogaţi şi restul populaţiei nu se limitează doar la Occident. Stilul de viaţă al bogaţilor şi al celor care deţin puterea a devenit cea mai sensibilă şi periculoasă problemă din politica chineză. Pagina de internet a agenţiei de ştiri Bloomberg a fost închisă în China, aparent ca pedeapsă pentru un articol despre averea familiei lui Xi Jinping, viitorul preşedinte al Chinei.

Într-un incident petrecut în urmă cu câteva săptămâni, protestele contra poluării în oraşul Qindong au luat o întorsătură mai gravă când protestatarii au cerut să ştie ce firmă produce hainele cu care se îmbracă noul secretar local al partidului.

"Descoperind că era vorba de un brand italian scump, protestatarii l-au despuiat pur şi simplu pe oficial", relatează BBC.

Dacă trendul global capătă amploare, ar însemna sfârşitul unei ere a taxelor mici, a dereglementării şi a creşterii inegalităţilor sociale care a început la sfârşitul anilor '70, când în Vest la putere au ajuns premierul britanic Margaret Thatcher şi preşedintele american Ronald Reagan şi Deng Xiaoping în China. Thatcher a tăiat impozitul pe averile bogaţilor de la 83% la 40%, iar Reagan de la 70% la 28%. În China, Xiaoping a prins spiritul vremii remarcând că "a te îmbogăţi este glorios".

http://www.zf.ro/business-international/de-ce-sunt-prigoniti-bogatii-din-nationalism-in-franta-pentru-alegatori-in-sua-si-ca-sunt-prea-sfidatori-in-china-9932077/

Irina Mavrodin

Un gand pios la disparitia dintre noi a doamnei profesoare.

Interviu in Observatorul cultural:

http://www.observatorcultural.ro/index.html/articles%7Cdetails?articleID=27009

Veşti din lumea largă: geografie şi informaţie

Ştim prea bine cât de inconfortabil ( ca să mă exprim eufemistic) este pentru români să descopere greşeli de geografie care vizează România. Presa franceză semnalează câteva asemenea greşeli privitoare şi la alte zone ale lumii.
E bine şi confortabil să credem că graba şi ignoranţa creează aceste " greşeluţe" ...

Info rédaction, publiée le 04 novembre 2011

Alors que le G20 de Cannes s'est ouvert jeudi, la chaîne de télévision américaine CNN a commis une belle erreur en tentant de situer la ville des Alpes-Maritimes.
CNN a véritablement un problème en géographie. Alors qu'en 2005, la chaîne d'informations américaine avait redessiné la France en plaçant Lyon au centre du pays, Cannes à la place de Montpellier et Strasbourg... en Autriche, elle a commis une nouvelle erreur. A l'occasion du G20 qui se déroule depuis jeudi à Cannes, les journalistes américains ont tenté de situer la ville des Alpes-Maritimes. C'est ainsi que celle-ci s'est retrouvée... en Espagne !
Plus précisément, la ville a été placée au nord du pays voisin, juste au-dessus du Portugal, ce qui prouve une nouvelle fois la difficulté qu'à CNN à faire ses cartes. Précédemment, elle avait déjà placée l'Irak à la place de l'Allemagne, la Suisse en République Tchèque ou encore la ville de Tripoli au Liban plutôt qu'en Libye. A noter que l'erreur de géographie n'est pas l'apanage des États-Unis puisque TF1 avait, en 2010, échangé la place de la Suède avec celle de la Finlande...
Découvrez les meilleures erreurs de géographie de CNN en cliquant ci-dessous:
http://www.gentside.com/insolite/les-plus-belles-erreurs-de-geographie-de-cnn_art30013.html