China văzută din România de Petre Roman (4)

Am descoperit azi acest ciclu de patru articole. Lăsând de-o parte mici detalii care uimesc orice sinolog, recomandăm.

China – concentrată pe ținte în mișcare (4)
03 februarie 2018

Analiştii occidentali evaluează investiţiile Chinei în plan internaţional ca o promovare a intereselor strategice

La Forumul Economic de la Davos din anul trecut, președintele Chinei a devenit campionul recunoscut al comerțului global liber și al promovării în întreaga lume a măsurilor necesare pentru a face față amenințărilor aduse de schimbările climatice.

Anul acesta punctul de maxim interes a fost prezența președintelui american Trump, care s-a străduit să reasigure investitorii și piețele financiare ale lumii că „America nu este singură“, chiar dacă „America first“ (America mai înainte de toate) rămâne lozinca preferată pentru că așa e normal. Fiecare lider al unei țări are, ca și el, ca o cea mai importantă îndatorire, să promoveze interesele propriei sale națiuni. Însă, așa cum titra New York Times la doar câteva zile după Davos – 2018, „la Davos, adevărata stea a fost poate China, iar nu Trump“. La acest Forum, mai mulți șefi de state, din colțuri foarte diferite ale lumii: Brazilia, Pakistan, Sri Lanka, Chile, au exprimat aprecierea și susținerea lor pentru inițiativa „One Belt, One Road“, despre care am povestit în articolele mele anterioare. Cred că cel mai exact a definit această nouă situație președintele executiv al gigantului german Siemens, Joe Kaeser: „Inițiativa Chinei e pe cale de a deveni noua Organizație Mondială a Comerțului (WTO) – fie că ne place, fie că nu ne place“.

Se pare că multe guverne ale lumii consideră că proiectele de dezvoltare a infrastructurilor (autostrăzi, căi ferate, porturi, centrale electrice) prin credite oferite de bănci ale statului chinez nu înseamnă că China ar impune acestor țări cum să se guverneze. Imaginea Chinei, care nu doar că a cunoscut uriașul salt de dezvoltare în primul rând prin infrastructuri și urbanism, dar se află în poziția foarte avansată în domenii de vârf, precum AI (inteligența artificială), comunicații și energii regenerabile, nu are cum să nu confere un grad sporit de încredere țărilor care leagă parteneriate economice cu China. Cu doar câteva zile în urmă, cel mai mare producător de mașini total electrice s-a listat la bursă la o valoare de 4,5 miliarde dolari. Este vorba despre Beijing Electric Vehicle Co., care a vândut în 2017 un total de 103.200 de vehicule, depășind celălalt mare producător, TESLA din SUA, care a vândut 76.230 de unități. Se prognozează că în 2018 China va produce 10 milioane de vehicule electrice, în timp ce SUA – doar 6,5 milioane.

Un important expert chinez, cu studii de vârf în SUA, aprecia curând că SUA sunt „bolnave“, pentru că productivitatea, a cărei creștere a asigurat Americii statutul de cea mai mare putere tehnologică și economică, este în grav declin, în timp ce avuția și veniturile au cunoscut o creștere și o distribuire periculoasă spre o inegalitate ce nu s-a mai văzut din anii de dinaintea marii crize din ’29-’33.

Expertul sublinia totuși că marile calități și atuuri ale SUA, precum creativitatea, inovația, spiritul întreprinzător, statul de drept, educația de înalt nivel, sunt fără nicio îndoială baza care face din SUA puterea fără egal în lumea de ieri și de azi.

China trebuie să vină cu un plan convingător de reducere a riscurilor financiare legate de uriașa sa datorie de 23,3 trilioane dolari, reprezentând 264% din PIB în 2017. Și SUA sau alte țări se confruntă cu datorii extrem de mari în raport cu PIB-ul (Canada, Franța, Elveția, spre exemplu), însă China trebuie să realizeze simultan reducerea drastică a creditelor spre companii de stat neperformante. Atitudinea Chinei față de tot ce e nou în tehnologie, prin adoptarea și dezvoltarea rapidă a acestui nou, ar putea fi, cel puțin în parte, soluția. E interesant că în două țări atât de diferite, precum Suedia și China, la întrebarea: „Vă e teamă de noile tehnologii?“, răspunsul este același: „Nu. Ne e teamă de vechile tehnologii“, adăugând: „E mai bine să protejăm lucrătorii (printr-o continuă recalificare) decât să protejăm locurile de muncă“.

În finalul acestui serial despre China, e normal să existe întrebarea privind calitățile și defectele regimului politic. În 1923, Lu Xun, scriitorul despre care am mai vorbit, publică o carte esențială pentru literatura chineză: „Chemarea la arme“. El n-a dorit să o publice și a explicat în prefață că, îndemnat permanent de un prieten să o publice, l-a respins cu o povestire metaforică.

„Să ne imaginăm o casă din fier, fără niciun geam, fără uși și în aparență indestructibilă. Înăuntru se află un număr destul de mare de locuitori care dorm un somn adânc ce îi duce inevitabil spre moarte prin asfixiere. Dacă ar fi să-i trezești și unii dintre ei ar mai avea încă putere să se trezească din somnul tragic, acestor nefericiți în agonia morții le-ai face cumva un bine trezindu-i?“ Însă prietenul este neclintit: „Dacă și numai câțiva se trezesc, nu mai poți spune că nu există nicio speranță de a distruge casa din fier!“. Visul Chinei de acum un secol, transformat azi în realitate, se confruntă, inevitabil, cu opiniile din sfera democrației liberale. Unii au numit China de azi, mai direct sau mai pe ocolite, „casa din fier“ a lui Xi Jinping.

Sunt printre aceia pentru care libertatea nu e doar o caracteristică de ordin politic, ci se găsește în însăși esența umanității. Tot ce am cunoscut personal în China și ceea ce am aflat despre ceea ce este China astăzi, multe expuse în acest serial, mă obligă să nu accept că China ar fi ca „o casă din fier“. Foarte multe popoare ale lumii și-ar dori cu ardoare să cunoască o creștere a prosperității și a demnității naționale precum a cunoscut China în ultimii 40 de ani. Am avut multe exemple de țări cu regimuri politice autoritare sau numite democratice și nereușite scandaloase după mari promisiuni de dezvoltare. Noi nu vrem să adoptăm „socialismul cu caracteristici chineze“, după cum chinezii nu doresc, cel puțin acum, să ia calea democrației liberale din Occident. Cred că motivul e simplu. După ce au traversat perioade extrem de dificile, precum cea a „revoluției culturale“, chinezii constată că pentru foarte multe din cele 1,4 miliarde de persoane din China viața e mult mai bună decât visau părinții și bunicii lor. Noi putem și voim să vorbim, chiar cu pasiune, despre virtuțile democrației, dar dacă ar fi să dăm lecții despre ea, am fi obligați să prezentăm un tablou cu lumină, dar și umbre. Dilema mea este a României ținute în loc de ea însăși. Aș dori atât de mult să realizăm un mare salt de dezvoltare, pe deplin posibil, care să ne (re)dea și sentimentul unei demnități naționale lovite urât în ultimul sfert de veac și, totodată, să împlinim democrația pentru care nu puțini au fost gata să-și dea viața. Dar am avut din plin și deficit de dezvoltare și deficit de democrație.

Mă întorc și mă bazez din nou pe Noica. El citează din străvechea gândire chineză Tao (Dao): „Cine pierde Dao rămâne cu virtutea, cine pierde virtutea rămâne cu iubirea de oameni, cine pierde iubirea de oameni rămâne cu justiția, cine pierde justiția rămâne cu politețea“.

Exact acest sentiment l-am avut permanent în China: substratul temeinic al civilizației chineze pare să fie politețea, fără să piardă iubirea de oameni și nici virtutea. Tao este calea în viață, spre cursul natural al vieții, iar Noica e convins: „Cu simplă politețe, societatea este totuși posibilă, ba capătă câteodată o neașteptată și splendidă consistență!“.

Așa văd și eu China.

https://www.cotidianul.ro/china-concentrata-pe-tinte-miscare/