China văzută din România de Petre Roman (1)

Am descoperit azi acest ciclu de patru articole. Lăsând de-o parte mici detalii care uimesc orice sinolog, recomandăm.

Șocurile Chinei 13 ianuarie 2018

Începând de astăzi, publicăm în serial însemnările fostului premier Petre Roman despre China. Dincolo de faptul că a avut prilejul de a fi invitat să viziteze această țară de două ori în anul ce a trecut, autorul s-a întâlnit cu liderii politici și economici ai Chinei de astăzi, s-a plimbat pe străzi din Beijing, Chengdu și Guangzhou, iar acum ne împărtășește opinia sa despre potențialul, reformarea și progresul incontestabil ale acestei fascinante lumi.

Am avut prilejul de a fi invitat să vizitez China de două ori în anul ce a trecut. Am vorbit la Chengdu unei adunări de o mie de întreprinzători mici și mijlocii grupați de Forumul ToJoy despre cooperarea cu China și am ales ca subiect „În ce constă rolul de lider al Chinei în lumea de azi“. Am avut apoi șansa unui parcurs turistic în provinciile Sichuan, urmat de un altul la Beijing și Marele Zid chinezesc. A urmat conferința organizată de Clubul de la Madrid, cu tema „Reformarea guvernării globale“, într-un incredibil de frumos, nou-construit, resort „Imperial Springs“ la Guangdong (canton) din zona aglomerării urbane Guangzhou.

Chengdu

La conferință au participat douăzeci de foști președinți și prim-miniștri din toate continentele, inclusiv fostul secretar general al ONU Ban Ki-Moon. Mi-a revenit sarcina de a finaliza dezbaterea cu tema „Reașezarea guvernării financiare și economice globale“. După conferință am fost invitați la Beijing pentru a ne întâlni cu președintele Chinei, Xi Jinping, proaspăt reales ca secretar general al Partidului Comunist Chinez.

Vizitasem China de mai multe ori începând cu 1995. Deși se vorbește mult și repetat despre fantastica dezvoltare a Chinei, începută cu lansarea Reformei lui Deng Xiaoping sub imperativul Kai Fang, adică „să deschidem țara“ (cunoscută în lumea occidentală sub formula Open-up), transformările ce au avut loc și îndeosebi reușitele strategice în domeniul economic sunt prea puțin cunoscute. China de astăzi, aceeași în profunzimea civilizației sale de 5000 de ani, este nouă, ca urmare a unui salt de dezvoltare uriaș. Realizat în doar 40 de ani. E fără precedent în istoria sa, dar și în istoria umanității. Marile aglomerări urbane sunt practic noi. Întreaga infrastructură urbană, dar și infrastructura transporturilor și comunicațiilor sunt noi. Într-un oraș ca Chengdu, cu peste 15 milioane de locuitori (aglomerația cuprinde 24 de milioane), am avut sentimentul că dacă aș da cu batista pe trotuar sau pe caldarâm, nu s-ar murdări. China înseamnă însă și mai mult decât atât. Într-un raport OECD din 2017 despre industria AI (inteligența artificială) în lume, se arată că în producția și funcționarea de roboți industriali, în 2016, în China erau 87.000 de unități, în Coreea de Sud – 41.000, în Japonia – 39.000, în timp ce în SUA doar 31.000 și în Germania 20.000. Și asta, într-o țară în care există vaste resurse de forță de muncă! Tot în 2017, prestigioasa revistă științifică britanică New Scientist titra „Poate China să salveze lumea?“, pentru un studiu privind investițiile în energii regenerabile. Astfel, China investea în anul 2015 suma de 103 miliarde dolari, întreaga Europă de Vest – 49 miliarde, iar SUA – 44 miliarde. Aceste cifre-sinteză vorbesc în termeni fără echivoc despre un anume rol de lider al Chinei în lumea de azi.

În episoadele următoare ale acestor „Însemnări“, prezint și alte cifre și concluzii, la fel de semnificative. Noua Chină nu poate fi desprinsă de realitatea sa politică, definită de Xi Jinping ca „socialism cu caracteristici chineze pentru o Nouă Eră“, în care rolul central și decisiv revine Partidului Comunist. Noua Chină exprimă armonia ambivalenței, a realităților simultane: o colosală dezvoltare economică și, totodată, a concentrării puterii politice.

Unul din cei mai importanți scriitori și filozofi ai Chinei secolului XX a fost Lu Xun, care scria în 1927: „Tinerii trebuie mai întâi să transforme China într-o Chină cu o voce. Ei trebuie să vorbească cu îndrăzneală, să înainteze cu curaj, să uite orice considerații privitoare la avantaje personale, să-i lase deoparte pe cei vechi și să exprime sentimentele lor autentice“.

Procesul desfășurării Reformei lansate în 1978 a suferit multe puncte de intrare, dar și rupturi, precum cea din 1989, însă potențialul de dezvoltare ce există în China s-a realizat într-o proporție ce depășește cu mult chiar și predicțiile cele mai optimiste ale acelui început.

Au fost ani la începutul noului mileniu când în China se construiau 8.000 km de autostradă și 6.000 km de cale ferată într-un an. Sunt realități care păreau să fie dincolo de imaginație și s-au dovedit posibile. E o diferență adesea copleșitoare între un potențial și realizarea sa. China a spulberat o asemenea diferență.

Universalitatea contemporană, globalizată, e mai concretă în China decât oriunde aiurea; aceasta a devenit chiar firea lor, a chinezilor, prin faptul preluării de către China a vastei experiențe occidentale acumulate în știință, tehnologie și industrie. Se poate spune că ei, chinezii, au înțeles cel mai bine că forma cea mai profitabilă la întâlnirea diferitelor culturi este schimbul dintre acestea, iar nu confruntarea. Iar cel ce s-a produs între Europa și China este, dacă nu unic, oricum, absolut excepțional în istoria umanității.

Timpul modernității ce părea să treacă peste China n-a trecut, ci s-a transformat într-un flux, deocamdată fără reflux; China a ocupat acest timp și s-a așezat temeinic în el.

Chengdu, China

China, azi, e un întreg de progres incontestabil. Și e normal ca după faptă China să aibă și un cuvânt, o voce. O asemenea voce vrea să fie super-ambițioasa inițiativă de investiții globale „Belt and Road“, Noul Drum al Mătăsii, cu intenția de a dezvolta mari infrastructuri care să asigure dezvoltarea locală și globală, dinspre China înspre Europa, Asia sau America Latină. Sunt alocate în acest proiect 1.000 miliarde dolari. Spre exemplu, se află în construcție acum în Kazahstan un uriaș nod de comunicare feroviară, ca un port uscat, un terminal cargo fără apă, ce va putea asigura transportul a circa 10% din fluxul de mărfuri dinspre și înspre China și Europa. E mai scump decât pe ocean, însă mult mai rapid. Rusia și-a dat acordul pentru a tranzita o bună parte a acestor convoaie de mărfuri în trenuri cu viteză mai mare decât cea actuală. În articolele următoare vreau să aduc în discuție ce nu se întâmplă din ceea ce ar trebui să existe în cooperarea dintre China și România.

În finalul acestui prim articol, vreau să vă surprind la fel cum am fost eu surprins când am citit cu doar câteva zile în urmă în lucrarea lui Constantin Noica „Șase maladii ale spiritului contemporan“, publicată chiar în anul 1978 al începerii Reformei în China: „Toate se petrec (în China) sub semnul unei cunoașteri, care poate sau nu ține seamă de individual, ba care se poate prinde în consecvența cu sine până la refuzul individualului. Atodetie… China în care ideea directoare hotărăște, dincolo de persoană, prezintă un splendid exemplu de convertire în pozitiv a fenomenului de atodetie, sub semnul căreia stagnase prea mult… care a ținut-o secole întregi în refuzul istoriei, spre a o precipita acum, tot ea, în istoria devenită coaptă pentru refuzul individualului“. Iar în „Rostirea filozofică românească“, Noica e din nou un mare spirit vizionar: „Unde vin computerele, s-ar putea să nu piară cumpătul, căci totul vine să-l ceară, și ferice de lumile care nu trebuie să-l inventeze, ci îl au“.

Într-adevăr, succesul Reformei în China vine din „ideea directoare care hotărăște“, căci altminteri nu era posibilă concentrarea pe termen lung a capacității de mobilizare a economiei pe direcția dezvoltării. Gigantismul pozitiv al Chinei de azi, ca populație și dezvoltare, urmându-l pe Noica, e un necuprins Și, așa cum o spune Noica, e bine să stăm bine cu necuprinsul.

Plimbându-mă pe străzi în Beijing, Chengdu sau Guangzhou, am văzut fețe de oameni tineri veseli, încrezători, siguri de sine. Am impresia că China a mers chiar dincolo de refuzul individualului spre a deveni o țară ce respectă individualul. În această impresie se află, din perspectiva noastră, a culturii democrației liberale, o anume ambiguitate. Între DA și NU, conform vechii tradiții chineze, sunt multe valori semnificative pentru ce înseamnă o țară, un popor și o societate într-o formidabilă ascensiune. Vom reveni.

https://www.cotidianul.ro/socurile-chinei/