sâmbătă, 19 ianuarie 2019

Vești din China: Noutăți lunare


(Traducere din limba franceză, articole publicate de ziarişti francofoni acreditaţi în China. Articol apărut în 18 ianuarie 2019.)

     Un guițat ce se aude în depărtări ne amintește: vine Anul Nou lunar, sub semnul Porcului. Cu o astfel de ocazie, statul nu uită să presare știri insolite și voioase în presa sa, pentru a-și înveseli astfel poporul și a-l face să uite de necazuri.  
     Vorbind despre Lună, suntem informați despre ultimul succes al Chang’e-4, misiune ajunsă la începutul lui ianuarie la polul său sud, nelocuit, dar dotat totuși cu potențiale organisme. S-a instalat pe solul lunar o mini-seră, cu atmosferă controlată, conținând o serie de semințe și de ouă de musculițe. Iar 15 zile mai târziu, unul dintre responsabilii misiunii anunță germinarea semințelor de bumbac.
Reușita aceasta s-a dovedit însă a fi efemeră: tânărul vlăstar n-a rezistat decât 48 de ore, secerat fiind fără îndoială de frigul atroce al nopților lunare. Este totuși un prim pas spre cucerirea unui ecosistem autonom pe satelitul nostru, iar următoarele patru misiuni din serie, de anul acesta, vor continua aceste explorări, mai ales la polul sud lunar, ca preludiu la construirea unei baze permanente „ deschise și pentru alte națiuni” . Costul unei astfel de operațiuni e estimat la circa 100 de milioane de euro, „ un kilometru de metrou” . Printre tehnologiile ce se vor testa, va figura și printarea în 3D, posibil mijloc de construire a stației. În prezent, misiunea este într-un repaos de 15 zile de obscuritate completă. La trezire, Yutu-2 ( carul lunar) își va relua traseul exploratoriu, către nord-est ( lunar) !
     Un alt sit neobișnuit de cultură de legume este închisoarea din Qincheng, din nordul Pekinului, la poalele munților Yanshan. Grădinarul nu este altul decât Zhou Yongkang, care pe parcursul a 10 ani a făcut să tremure jumătate din țară, ca stăpân temut al tuturor polițiilor imperiului. Aflat în închisoare pe viață pentru „ corupție” , este unul dintre „ tigrii” cei mai notorii, de care președintele Xi Jinping jurase să debaraseze China. Zhou împarte locul ( nu și celula) cu alți condamnați celebri, precum Wang Lijun, fostul șef de poliție din Chongqing, și Bo Xilai, stăpânul absolut al aceleiași metropole. Gu Kailai, soția lui Bo, candamnată pe viață pentru asasinarea unui om de afaceri britanic cu complicitatea lui Wang, își ispășește pedeapsa ceva mai departe, la Yancheng.
Cu toții se află sub jugul mai degrabă blând ( conform presei chineze) al Ministerului Securității Publice. Constituie o excepție față de absolut toți deținuții chinezi, care aparțin de Ministerul Justiției. Pentru această mână de deținuți celebri, celulele sunt de 16m² , iar ei au dreptul la activități de recreere, precum grădinăritul și caligrafia, hobiurile lui Bo și Wang. Scutit de ținuta în dungi, Bo își poartă costumele de stofă englezească din vremea zilelor sale de glorie. Iar Wang, își șlefuiește engleza – i-ar putea fi de folos când iese, în 2027.
     Ultima veste e ceva mai puțin veselă. La Tallin ( Estonia, ex-republică sovietică) , firma HackenProof tocmai a descoperit o bază de date chinezească non-protejată, care adăpostea CV- urile complete și exacte a 202 milioane de solicitanți chinezi de locuri de muncă. Bob Diachenko, investigator șef, nu exclude ca îngrijorătoarea colecție să aiba drept autor un portal de căutare precum BJ.58.com.
Acesta din urmă neagă, propunând o altă explicație: CV-urile ar fi fost adunate de pe diverse site-uri de servicii, care solicită la intrare identitatea clienților, precum tel 12306.com, foarte popularul portal pentru rezervarea de bilete ale căii ferate chineze sau Huazhu, care administrează mii de hoteluri din toată țara. După dezvăluirea făcută de HackenProof, baza de date a dispărut de pe cloud-ul Amazon unde era găzduită -  după ce a fost copiată de cel puțin 12 ori. Mai bine decât orice discurs, acest incident dezvăluie lipsa de protecție a datelor private ale cetățenilor chinezi.   

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Comentaţi AICI

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.