( din presa de limbă franceză -ziarişti francezi acreditaţi la Pekin)
Despre toleranţa faţă de străinătate pe o aşa
criză, pe toate continentele şi despre o sută de păsări simpatice
28 mai 2012 |
Dragi prieteni, destul cu pălăvrăgeala despre o căsătorie chinezească ( Nota trad: se referă la două dintre articolele
anterioare) , oricât de
interesant a fost. Ne aflăm în criză, de data asta gata, o criză adevărată,
după modelul celei din 1929. În toamna lui 2008, când America a început să
divagheze de la W. Mae ( Nota trad: de fapt: F.Mae) la Freddy Mack, iar
instituţiile ei bancare au început să valseze în ritm de charleston, amestecîndu-
şi între ele creioanele şi făcându- şi dansatorii , care erau restul planetei, să
se poticnească, nu ne- a trecut prin cap că partea cea mai puterică a
seismului, erupţia vulcanică, abia urma.
Şi iată că acum China se lansează într- o campanie adevărată şi profundă de respingere a străinătăţii. Se
cunosc incidentele declanşatoare: un tânăr turist britanic care încearcă, sub
camera de filmat a unui telefon mobil, să violeze o tânără chinezoaică, un rus
care refuză să- şi ia picioarele de pe scaunul din faţă într- un tren, scaun
ocupat de o doamnă chinezoaică (Nota trad: cacofonie scuzabilă, ca inevitabilă) căreia nu- i plăceau mirosurile
corporale... Pedepsele nu au întârziat: englezul a fost linşat, iar după aceea
probabil nu foarte bine tratat în spitalul în care a fost acceptat;
violoncelistul ( fiindcă asta era meseria rusului) a fost alungat din orchestra
simfonică naţională. Şi imediat a început o campanie naţională de 100 de zile, de
verificare a identităţii străinilor.
Pentru moment, aparent,
autorităţile se mulţumesc să viziteze seara străinii, adesea tineri şi cu viză
cel mai probabil precară. Uneori aflăm că poliţia a fost ajutată de vecini
patrioţi. Am alăturat o imagine culeasă de pe internet, a unui număr de
telefon.
( anunţ delaţiune străini)
Un alt caz a fost, în acest
week- end, mutarea locaţiei festivalului de muzică electronică „ Intro” . Aflat
la cea de- a treia ediţie, era un eveniment ambiţios şi serios, organizat la
prestigiosul local „ 798” , cu numeroase grupuri internaţionale şi două scene
de spectacol şi cu un preţ în consecinţă ( de la 150 la 300 de yuani) . În
ultimul moment s- a interzis să se ţină pe locul iniţial şi mutat ceva mai
încolo spre aeroport, pe un teren cunoscut sub numele de „ insula crabilor” ,
cu intenţia de a împrăştia pe aficionados şi a torpila evenimentul.
De ce toate acestea? Eu văd
trei motive ( sunt poate mai multe) :
- criza: chinezii încep să
sufere de- adevăratelea. Îşi spun: „ ne- am cam săturat de străinii ăştia, care
trăiesc regeşte la noi, se lăfăie în maşini şi ies cu fetele noastre. ”
- criza ( nu aceeaşi) :
afacerea Bo Xilai, afacerea Chen Guangcheng, dau la iveală un regim teribil de
negativ. Legitimitatea regimului care se pierde în întuneric, se află în groapa
cea mai adâncă, aşa cum a fost odinioară după revoluţia culturală. Pentru a salva sistemul, ceea ce nu s- a
dobândit, vor trebui făcute concesii, aşa cum a făcut Deng la începutul anilor ’80,
lansând astfel China în cei treizeci de ani de glorie ai săi. Cred că ne aflăm în
zorii unui proces de aceeaşi natură. Iar în aceste momente, prezenţa străinilor
nu e binevenită.
- în urmă cu câteva luni, o
prietenă chinezoaică îmi explica motivele pentru o parte importantă (
majoritară? ) a acestui popor de a aprecia pe Bo Xilai: stângismul lui, care e
o cerinţă a sufletului chinez, debusolat după 30 de ani de imersiune într- un
sistem neo- occidental. Toate tehnologiile au fost schimbate,
intensificate. Cele bancare ca şi cele de producţie. S- a zis cu chiria de 3
yuani pe lună, cu litrul de ulei de susan distribuit lunar pe tichet de
rationalizare, cu crapul oferit de chunjie. Gata cu siesta de două ore la prânz
pe biroul din lemn. Acum au devenit stresaţi, deprimaţi, miopi – cu siguranţă
mai bogaţi- dar afumaţi la propriu, poluaţi ... Chinezii voiau să facă „ puţin
mers înapoi” , pentru a se autoreplia, ca să facă un bilanţ, să vadă dacă, din
toată această reînnoire totul e de păstrat. Să valideze trecutul.
Până la urmă, acest sentiment de neîncredere puţin exacerbat
împotriva străinătăţii îmi pare a fi prezent în orice ţară din lume, câtă vreme
criza loveşte peste tot. Fiecare vede mai bine în propria ogradă, iar Pierre
îmi spunea aseară că până şi în Elveţia, poliţistul interpelează pe oricine cu
aspect „ diferit” de la noi, ca să- i verifice documentele.
Ca în China. Chiar şi în
Franţa, nu văd ( de loc) că ar exista capacitatea de a se lua pe sine în
discuţie, de a accepta faptul că de 30 de ani consumăm mai mult, că nu
producem, că datoria acumulată ne este înainte de toate imputabilă nouă înşine.
Va trebui să trăim această criză în inconştienţă, atribuind- o greşelii altora-
străinătăţii.
Brr! Mă ia cu frig pe
spate! Dar dacă este inevitabil, trebuie să acceptăm să depăşim acest viitor
rece. Zâmbind! Zâmbind de noi şi de ceilalţi, de însăşi această specie umană,
atât de egală şi atât de diferită în acelaşi timp, împrăştiată în orice punct
de pe glob.
Şi acum ajung la a doua
parte a titlului meu. Este titlul ultimei mele cărţi, pe care tocmai am
terminat- o şi care ar trebui să fie în
librării până în iulie: „ O sută de păsări simpatice din pădurea chineză” având
subtitlul „ Cronici nu tocmai obişnuite din viaţa chinezilor de azi” ( Editura
Aube) .
Unii dintre voi v- aţi dat
seama: e vorba de cronici „ despre
oameni de rând” din publicaţia Vântul dinspre China, din perioada vară
2006- ianuarie 2009, însă rescrise în întregime, verificate, cu sensuri noi.
Ele îşi au originea în proverbul 林子大了，什么鸟都有, (lín zi dà le,
shén me niǎo dōu yǒu- Când pădurea e mare, poate ascunde tot felul de
păsări) .
Scriind despre întâmplări
veridice ale fraţilor noştri umani chinezi, încerc să şterg suspiciunea dintre
popoarele noastre şi să dau „ concetăţenilor” noştri ( nu- mi prea mai place
termenul de când am primit prea multe e- mail- uri începând cu „ Dragi concetăţeni”
prin care mi se cerea votul la alegerile legislative) curajul de a-şi scoate
ochelarii prejudecăţilor pentru a vedea viitorul în faţă.
În orice caz, am hotărât
că: în fiecare săptămână, până la sfârşitul
lui august, vă dau întâlnire cu noua mea postare în care veţi descoperi una dintre simpaticele mele păsări. Vă
doresc o excelentă şi scurtă lectură de vacanţă!
Pe curând şi, mai ales, prin intermediul
acestui blog, vă rog să faceţi schimb de opinii cu mine şi între voi despre
această criză şi despre campania anti- străinătate!
