sâmbătă, 7 octombrie 2017

Vești din China: Redeschiderea complexul memorial în cinstea eroului Qin Shaoyun

     Poate sunt care se miră că scriu despre acest eveniment, când sunt altele mai de anvergură în viața actuală a Chinei. Unul dintre motive este că am clară în minte o știre recentă despre martiri români reînhumați în cutii de carton de un minister care tocmai și-a crescut substanțial lefurile și pensiile. 

     La Chongqing, recent, în timpul vacanței de ziua națională a fost redeschis, după renovare, complexul memorial în cinstea martirului de război Qiu Shaoyun 邱少云 ( 1926-1952) care a murit ars de viu în 12 octombrie 1952 protejând pozițiile trupelor sale.




     Qiu Shaoyun a murit în timpul războiului de rezistență împotriva agresorului american și de ajutor pentru Coreea ( 1950-1953) . El s-a născut în 1926, la Qiujiagou, un sătuc în subdistrictul Guanjian, ( care acum se numește orășelul Shaoyun) , districtul Tongliang, provincia Sichuan ( după 1997 Tongliang a fost înglobat în metropola Chongqing, actualmente cel mai mare oraș din China) .

S-a alăturat în 1949 Armatei Populare de Eliberare, iar în 1951 s-a înscris în Armata chineză de voluntari, care a participat la războiul din Coreea. În 1952, la asaltul cotei 391, se apropia împreună cu ai lui, camuflați cu iarbă uscată și crengi, de pozițiile inamice. Trupele ONU au aruncat din avioane bombe incendiare. O astfel de bombă i-a fost fatală lui Qiu Shaoyun, care a ars de viu și fără a scoate vreun sunet, pentru a nu trăda pozițiile armatei sale. 

     În 1962 a fost deschis un complex memorial pentru cinstirea sa și a eroilor căzuți la datorie în același război.  
     Renovarea actuală, a durat doi ani și a însemnat și o modernizare a complexului memorial: s- a făcut aici un cinematograf cvadridimensional și o zonă RV ( realitate virtuală) care prezintă povestea eroului.
( preluare după Xinhua)
   



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Comentaţi AICI

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.