Veşti din China: Diplomaţie într- o cursă pe nerăsuflate

Material preluat din presa de limbă franceză ( jurnalişti francezi aflaţi la Pekin) din China.

Diplomaţie- într- o cursă pe nerăsuflate

E de mirare, dacă stai să te gândeşti : de o prudenţă proverbială faţă de orice risc în domeniul politic, Pekinul îşi exprimă hiperactivitatea într- un singur punct, diplomaţia. În 25 de zile ( 27/04- 22/05) , liderii săi au mers încolo şi- ncoace în nu mai puţin de 21 de ţări de pe toate continentele cu excepţia Oceaniei ...

De ce acest dinamism, limitat la masa de joc de care vorbeam? După cât se pare, motivul ţine de profiturile uriaşe pe care ţara le obţine din aceste vizite, faţă de nişte riscuri practic limitate:
1. contractele cu zeci de grupuri de stat totdeauna prezente în aceste misiuni ( China finanţează, alţii prădează pieţele) .
2. influenţa asupra acestor ţări umite de această mană salvatoare şi
3. condiţiile în care China îşi rezervă partea leului din aceste contracte şi pe care ea le leagă de răscumpărarea unei părţi din datoria acestor ţări: pentru Lisabona sau Atena, de pildă, datoria de a se opune oricărei presiuni europene de reevaluare a yuanului... Într- un cuvânt aceste vizite îi accelerează trecerea la starea de putere mondială aproape fără nicio altă constrângere decât aceea de a- şi replasa banii ...

Cu ocazia cele de- a 60- a aniversări a stabilirii de relaţii bilaterale, Y. R. Gilani, preşedintele pakistanez, a fost la Pekin ( 17- 20/05) , după executarea de către SUA a lui Ben Laden pe pământul său- o libertate luată de americani pentru care armata pakistaneză rămâne supărată. Acest lucru nu face altceva decât să întărească alianţa Pekin- Islamabad, hrănită de mult timp de animozităţile inevitabile cu India. În 2010 au făcut schimburi în valoare de 8,7 miliarde $, respectiv un + 27%. În cursul vizitei sale, Pekinul i- a oferit lui Gilani 50 de avioane de vânătoare JF- 17 şi câteva fregate de 4400 t „ pe credit” .

A. Mukhtar, ministrul apărării a anuţat că gestiunea portului Gwadar, construit de China pentru 258 milioane $ din care 80% din contul ei, va fi reluată de China. Aceasta ar urma să- i adauge o bază navală: călcat pe nervi, Delhi a replicat că în acest caz, şi ea va accelera cursa înarmărilor. Ca urmare, Pekinul a prezentat o dezminţire, pretinzând că nu ştie nimic despre acest lucru- se merge repede, dar cu mare grijă ... Dar, lăsând de- o parte prietenia, între aliaţi domneşte deziluzia. Pentru filiala sa Zong din Pakistan, în 2007 China Mobile a plătit scump ( 560 milioane $) şi a câştigat puţin, rămânând al 5- lea operator într- o ţară cu şapte miioane de abonaţi. Asta pentru că nu a învăţat, pe piaţa sa chineză captivă, ce înseamnă concurenţa şi nici că trebuie schimbat modelul comercial acolo unde al său nu mai merge ...
La Fukushima, pe care a vizitat- o cu colegul său Naoto Kan şi sud- coreeanul Lee Myung- bak ( 21/ 05) , „ bunicul” Wen Jiabao a repurtat un succes în ce priveşte stima sinistraţilor nucleari. După care, reuniţi în conclav, aceşti lideri care domnesc peste 20% din produsul mondial brut, au convenit să fie accelerată crearea unei zone libere de schimb trilaterală.
Fukushima ar fi putut marca pornirea unei reconstrucţii a Japoniei în simbioză cu Pekinul. Nu e cazul însă, deocamdată: neîncrederea rămâne cu străvechile prejudecăţi. Iar cota impusă în martie de China asupra exporturilor de metale rare, vitale pentru industria niponă, n- a reglat nimic. Cu toate astea, Wen a vizat pe termen lung, crearea într- un tandem în prezent de neimaginat, a unui cuplu sino- nipon, cu Pekinul locomotivă şi Tokyo operator.
În fine, parcă pentru a reaminti lumii forţa alianţei lor, Kim Jong- il, „ iubitul conducător” nord- correan, a făcut în China cea de- a şaptea sa vizită, în ziua conferinţei trilaterale la nivel înalt- contrapunct yin yang politic. Această lungă călătorie cu trenul ( 4000 km, 6 zile) i- a dat ocazia să viziteze uzine şi ferme model aflate între partea de nord- est, Jiangsu şi Pekin, să- i întâlnească pe Jiang Zemin şi Hu Jintao. Ca urmare a vizitei, insula nord- coreeană Hwanhhumpyong ar trebui să primească uzine şi hoteluri chinezeşti. Ar trebui să se mai aduge şi câteva posturi de frontieră între Ţara Dimineţilor Liniştite şi Imperiul de Mijloc, singurul său sprijin după ultimele sale asalturi blitzkrieg.
În plină perioadă tulbure de succesiune dinastică ( prinţul său moştenitor Kim Jong- Un a fost şi el în această călătorie) , nu se punea problema, pentru dictatorul ereditar, să treacă la o reformă economică în stil chinezesc. Dar cel puţin să o „ studieze” , chiar şi numai pentru a vedea că se menţine fluxul salvator de orez.
Pentru Pekin a venit vreamea să culeagă fructele investiţiei sale răbdătoare: construcţia unei ţări în care totul trebuie refăcut şi un tratat de pace între cele şase ţări participante. Interesul ar fi înlăturarea pentru flota a şasea americană a motivului de a rămâne în mările Asiei de Sud- Est, pe care China le revenidcă drept „ spaţiu vital” .

Veşti din China: explozii ale pepenilor

Televiziunea centrală chineză a prezentat ieri un scurt reportaj despre un fenomen ce tinde să ia proporţii: pepeni care se crapă în vrej înainte de a se fi copt.

De ce se dă atenţie faptului? Cine a fost în China ştie că peste tot în pieţe vara sunt adevăraţi munţi de pepeni. Este vorba pe de o parte de o legumă foarte apreciată, dar pe de altă parte se ridică întrebarea dacă nu cumva din cauza substanţelor folosite pentru stimularea creşterii se întâmplă acest lucru şi totodată, pentru că fenomenul este de amploare, suprafeţele afectate sunt mari ( în reportaj se prezintă o situaţie din provincia Jiangsu).
Întrebarea este dacă acest tip de pepeni nu influenţează sănătatea consumatorului. Specialiştii susţin că nu se pune o astfel de problemă.

Situaţia îmi aminteşte vestita parabolă cu ţăranul care vrând să facă să- i crească orezul mai repede a tras de mlădiţele abia răsărite din bob, scoţându- le din pământ şi deci compromiţând total recolta. Se pare că o cauză similară ar fi şi aici în unele situaţii, în care s- a abuzat de folosirea unor substanţe ce stimulează creşterea plantei.

Veşti din China: SUA/ China către o locomotivă bicefală?

Preluare din presa franceză ( jurnalişti francezi) de la Pekin.

SUA/ China către o locomotivă bicefală?

La Washington ( 9- 10/5) , China şi SUA şi- au ţinut Dialogul lor anual de cooperare strategică. Aşa au putut Wang Qishan ( ţar economic, stea în ascensiune a regimului) , T. Geithner, H. Clinton şi vicepreşedintele J. Biden să evoce după aceea cu toţii un succes, fără a fi renunţat însă la vreo exigenţă din trecut şi fără să facă vreo concesie dură, în afara uneia de cosmetizare. Prin ce minune?

Ceea ce s- a schimbat este tonul discuţiei. Voinţa reciprocă de înfrumuseţare a permis să se treacă uşor peste subiectele supărătoare, drepturile omului, deficitul comercial al SUA, excedentul chinez ( 11,4MM$,+ 30% export în aprilie) şi creşterea yuanului, în legătură cu care Wang a pretins menţinerea „ apărării intereselor naţionale” - deşi yuanul a urcat cu 10,6% într- un an, din care 7,2% în martie: alegere deliberată şi nu hazard! Toate acestea au permis semnarea cadrului relaţiilor viitoare ( macro- economie, finanţe, comerţ, diplomaţie) şi reluarea dialogului militar, îngheţat începând din 2010. Au fost schimbate promisiuni:

- Partea chineză: de a întări lupta împotriva piratajului intelectual; încetarea blamării străinilor din pieţele publice, contra cesionării tehnologiei acestora; şi permisiunea de vânzare pentru anumite produse financiare ( asigurări auto, fonduri mutuale) .
- Partea SUA: se va avea în vedere o mai mare flexibilizare a regulilor de vânzare în China a produselor americane de înaltă tehnologie ... Şi una şi cealaltă dintre părţi au promis de asemenea să îşi explice subvenţiile la export, respectiv de a stabili reguli în această privinţă. Se face în acest fel o apropiere de controlul fluxurilor financiare şi prevenirea crash- urilor, pe care G20 încearcă să le reglementeze sub preşedinţia lui Nicolas Sarkozy ...
La Washington cinismul lipsit de iluzii a fost de rigoare – analistul D. Scissors, pariind că China îşi va renega promisiunile. Iar Cui Tiankai, vice ministrul afacerilor străine a replicat printr- un proverb sibilin din ţara sa: „ orice lucru spiritual poate sfârşi prin a se materializa” .. .
Între două ţări care de mult timp se uită urât una la alta, acest atipic zefir campestru s- ar putea explica prin prisma agendelor lor politice: două guverne aflate la final de mandat, care încheie reciproc o pace a vitejilor. Pekinul l- ar susţine pe Obama în realegerea sa din 2012- în schimbul unui stau quo pe piaţa SUA, de care nu se poate lipsi. Pintr- un sprijin în virajul său spre un model economic durabil care rămâne a fi inventat. Fără răgaz, Obama trebuie să se pregătească pentru cooperarea cu Xi Jinping chiar din octombrie 2012. Privind din acest unghi, China şi SUA ar părea că tocmai îmbrăţişează din nou vechiul vis al unei „ locomotive mondiale” în doi.
Acestea fiind zise, ce putem conchide privitor la aceste acorduri? A priori, nu se vede nimic semnificativ, nimic ce ar permite SUA să renunţe la tiparniţa de bani sau să adopte un plan prezentabil de reducere a emisiilor de carbon; ori Chinei să- şi reevalueze yuanul sub- evaluat ce îi permite să evite încasarea părţii ei de lovituri din infrastructurile industriale mondiale excedentare.
Şi Europa? Prezidat de Dai Bingguo, consilier de stat, C. Ashton, Înalt reprezentant al Uniunii Europene şi de guvernul ungar, dialogul său strategic cu China s- a desfăşurat la Budapesta ( 12- 15/5) , în timp ce Herman Van Rompuy, preşedintele Consiliului european, vizita la Chengdu proiecte „ verzi” şi sociale co- finanţate de Uniunea Europeană. Pekinul a profitat de ocazie pentru a- şi reitera aşteptarea sa de a vedea sfârşitul embargoului asupra vânzării de arme şi acordarea statutului de „ economie de piaţă” .
Deşi prim partener al Chinei, înaintea SUA ( schimburi de 387MM€ în 2010 faţă de 318) , UE îşi păstrează o influenţă minusculă asupra acestei ţări faţă de Statele Unite, respectiv anumite state membre, rivale între ele dar şi cu Bruxelles- ul.
Să cităm în încheiere remarca unui observator: viitorul înseamnă mediul înconjurător, care generează locuri de muncă, cercetare şi oferă singurul răspuns sfidării climatice. Dar acesta nu poate fi făcut decât de Uniunea Europeană, prin naţiuni. Dacă vom putea conveni un nou cadru politic şi fiscal, unificat, pe baza unei politici industriale verzi, copiii noştri vor avea un viitor. Doar cu acest preţ. ”

Cannes, 2011/ Interviu cu Woody Allen

Woody Allen: "Să dai greş la Paris e mai bine decât să reuşeşti în altă parte”

Woody Allen

În 1964, când a venit pentru prima dată la Paris, s- a îndrăgostit de oraş aşa de tare încât a vrut să se stabilească aici. În 2011, a turnat aici „ Miez de noapte la Paris” , cel de- al 42- lea film al său, cu o anume Carla Bruni.

Când aţi venit pentru prima dată la Paris?

- În 1964. Aveam 29 de ani. Eram artist de cabaret, iar Charles K Feldman, unul dintre marii producători ai vremii, m- a angajat să joc în “Quoi de neuf, Pussycat ?”, pe care îl scrisesem. Dar filmul a ieşit groaznic şi am jurat că n- am să- mi mai vând niciodată vreun scenariu.

- Aveaţi pe- atunci un one-man show care mergea bine, pe scenă. De ce- aţi trecut la cinema?

- Fiindcă aveam un trac teribil. Înainte de reprezentaţie, eram cu stomacul în gât, în fiecare seară. Aveam însă succes şi devenisem destul de cunoscut. Necazul, în meseria asta e că te produci în oraşe îndepărate, eşti tot timpul pe drum, te culci foarte târziu, eşti mereu pe baricade. După care, întâmplarea a făcut totul: într- o noapte, când îmi făceam numărul într- un cabaret din New York, i- am văzut că intră pe Warren Beatty cu soră- sa, Shirley McLaine, şi cu Charles K. Feldman. Mi- au propus atunci să le scriu ceva. Mi- au zis: „ Vrem să turnăm la Paris, că e plin de fete frumoase pe- acolo. ” Sigur că am acceptat. Până la urmă, în loc de Warren Beatty în film a fost Peter O' Toole.

- Feldman era reputat pentru succesul lui la femei ...

- Păi da! Două trăsături de caracter avea. Avea mult şarm şi era incapabil să spună adevărul ... Un escroc simpatic ... Îţi masacra scenariul, după care îţi umplea camera de flori, îţi promitea luna de pe cer, după care nu semna contractele ... Vreţi să vă spun o poveste mai picantă cu el ...?

- Of course.

- Feldman avea o mustaţă fină, de seducător, cum avea Clark Gable. Şi- o vopsea cu negru. Şi, în anumite împrejurări, i se lua vopseaua pe tipe ... Şi- a ras până la urmă mustaţa ...

- V- aţi ciondănit?

- Nu de puţine ori. În fapt tot timpul. În fiecare zi.

- De fapt, cu “Quoi de neuf, Pussycat ?” v- aţi început cariera de cineast !

- Da. Numai că a fost un coşmar artistic. Lui Feldman i s- a făcut brusc chef de o scenă cu carturi. Şi- i tot spuneam : „ Dar nicio clipă, niciun personaj nu se apropie de vreo pistă de carting! ” Dar n- avea nicio importanţă, lui îi trebuiau karturi... Cum găsea o nouă tipă, trebuia să- i dea un rol. Sau întâlnise nişte gemene şi trebuia să le dea şi lor câteba replici. Scenariul meu original a fost masacrat. Se aruncau banii pe fereastră ... Partea bună e că am fost cazat la George- V, că am stat acolo opt luni şi că m- am îndrăgostit de Paris. A fost cât pe- aci să nu mai plec.

- De ce n- aţi rămas?

- Toţi doctorii mei erau la New York.

- Aţi fi putut să nu reuşiţi.

- Da, dar să dai greş la Paris e mai bine decât să reuşeşti în altă parte ...

- Ce amintiri păstraţi din vremea aceea?

- Minunate. Alergam în toate părţile, vizitam galeriile de pictură, muzeele, am descoperit străzile Parisului, bisericile, cartierele. Nu mai văzusem aşa ceva. Modigliani, Miro, Renoir, „ Gioconda” ... În Brooklyn, cartierul meu, unica formă de artă era hotdog- ul.

- După asta aţi revenit pe scenă?

- Feldman mi- a cerut să fac figuraţie în “Casino Royale” . Şi am făcut. Aveam un rol foarte scurt, James Bond, alias doctorul Noe.

- Woody Allen în 007 ?

- Da. Aş fi putut fi şi un foarte frumos Terminator idiş.

- De la “Prends l’oseille et tire-toi” încolo, aţi controlat totul la filmele pe care le- aţi făcut. Scriptul, realizarea, alegerea actorilor...

- Da. În treacăt fie spus, pentru filmul acesta l- aş fi vrut pe Jerry Lewis. Dar n- am reuşit. M- am resemnat şi am jucat eu rolul...

- Cum au fost începuturile dvs ca regizor?

- Până la urmă, „ Quoi de neuf, Pussycat” a fost un mare succes. O societate de producţie a constatat că nu eram complet nebun, că se putea vorbi normal cu mine, şi mi- au oferit un milion de dolari, totul inclus, ca să fac un film. Am făcut aşadar „ Prends l'oseille et tire- toi” şi, când producătorii l- au văzut, au fost foarte dezamăgiţi. Am finanţat aşa ceva? În cele din urmă, pentru filmul următor, „ Bananas” , am trecut la United Artists şi au avut aceeaşi reacţie. Arthur Krim, producătorul, a făcut ochii mari şi a zis: „ Am plătit pentru aşa ceva? ” . Mai târziu a devenit suporterul meu cel mai credinicos. Am făcut împreună cincisprezece filme.

- Aţi realizat „ Annie Hall” , „ Radio Days” , „ Accords et désaccords” ... Există comici care v- au inspirat, de- a lungul anilor?

- Groucho Marx şi WC. Fields. Încă mă mai inspiră. Îl ador şi pe Chaplin. Îl prefer lui Buster Keaton. Acesta din urmă e, cu siguranţă, genial, dar îi lipseşte acel ceva uman care la Chaplin există. “Le Mécano de la General” este o capodoperă, dar “The Kid” sau “Les Lumières de la ville” sunt mai emoţionante.

- Laurel şi Hardy ?

- Nu- i suport.

- Mae West ?

- E formidabilă. Unul dintre rarii comici femei. M- am întâlnit cu ea la Hollywood. Era bine de tot septuagenară şi se plimba cu nişte culturişti în jurul ei. Am luat o masă de seară cu ea şi băieţii de pe lângă ea. A fost suprarealist totul ...

- Care sunt filmele pe care credeţi că le- aţi ratat?

- Nu- mi revăd niciodată filmele, nu pot să le apreciez. Am avut aşecuri comerciale ca de pildă “Stardust Memories”, dar eu cred că este un film reuşit. În schimb, “Manhattan”, care place la toată lumea ... mie mi se pare că e un film ratat. N- am reuşit să traduc ideea mea de origine.

- Din opera dvs. , care sunt filmele favorite?

- Sunt două: “Meurtre mystérieux à Manhattan” şi “Hollywood Ending”. Părerea mea e că este excelentă ideea cu regizorul care are o boală psihosomatică de la care orbeşte. Am jucat bine, ca actor, în film. Şi totuşi n- a avut succes. Deloc. Este o imensă prăpastie între ceea ce gândesc eu şi ceea ce percepe publicul.
" Annie Hall” , de pildă, a fost un succes şi comercial şi artistic ...
E filmul care m- a făcut cunoscut şi mi- a dat credibilitate. Am făcut multe alte filme mai bune:“Coups de feu sur Broadway”, “Match Point”, “Minuit à Paris”, dar oamenilor le place " Annie Hall” .

- A fost un film în care se făcea auzită o voce nouă ...

- Poate. " Annie Hall” mi- a deschis uşile Cinematecii franceze. Pentru prima dată am fost primit de Henri Langlois, care cred că avea vreo două sute de kilograme! Mi- a zis: „ A, văd că vă place să mâncaţi! ” - habar n- am de unde a putut vedea aşa ceva! Sunt slab ca un ţâr! - şi ne- am dus la un restaurant. A mâncat şi toată mâncarea mea. După care mi- a arătat “Le Triomphe de la volonté” al lui Leni Riefenstahl.

- Aţi revenit în Franţa ca să turnaţi un alt film ...

- Da, “Guerre et amour”, în 1974. Şi iarăşi, în fiecare seară eram pe străzile din Paris. La fel de încântat. Mi- amintesc că atunci locuiam la Plaza Athénée, cu Diane Keaton. Da' eram cam ţăran ... Într- o seară, cobor să iau cina cu Diane Keaton. Ni se serveşte caviar. Nu mai văzusem în viaţa mea, nu ştiam ce e, dar mi s- a părut bun. Şi şeful de sală ne întreabă dacă mai vrem. Am zis: „ OK. ” . Credeam că se serveşte la discreţie. Şi iar întreabă, şi mai aduce şi tot aşa... A fost o notă de plată colosală!

- Aveţi adesea aceiaşi colaboratori, aceleaşi surse muzicale, aceleaşi personaje ... Chiar şi genericele le scrieţi cu acelaşi font, windsor ...

- Am şi eu micile mele tabieturi. Când am debutat, era moda genericelor demente, ca în “La Panthère rose” şi asta înghiţea jumătate din bugetul filmului. Aşa că am încercat să le fac asemănătoare, cu mai puţini bani. Pentru genericul de la “Tout ce que vous avez toujours voulu savoir sur le sexe”, directorul artistic mi- a propus să filmez o încăpere albă, cu iepuri albi de casă, care sunt simboluri sexuale. Aşa că am închiriat două sute de iepuri. Dar, de cum i- am adus, iepurii s- au strâns într- o grămadă compactă. Ne trebuiau mai mulţi. Am mai închiriat două sute! Acelaşi rezultat! Am sfârşit prin a închiria toţi iepurii albi de casă din Paris, cred că erau vreo cinci mii! Şi tot nu erau destui! De- atunci am hotărât să fac generice simple. Şi n- am mai schimbat...

- În “Minuit à Paris”, aveţi o nouă actriţă...

- A, da! Lucrurile au fost simple. Acum un an, când am trecut prin Paris, am fost invitat la un brunch de preşedintele Sarkozy. A fost foarte plăcut, Carla Bruni a fost o gazdă zâmbitoare, amândoi au fost foarte primitori. După ce m- am întors la hotel, mi- am zis că ar da foarte bine în noul meu scenariu. I- am propus, iar ea a acceptat să joace rolul ghidului de turişti. Condiţia a fost ca turnarea filmului să nu o monopolizeze mai mult de câteva zile. A fost perfectă, contrar a ceea ce se spune în ziare. A fost punctuală, îşi cunoştea replicile, o plăcere să lucrezi cu ea... Mi- a spus: „ Cel puţin, am să pot povesti copiilor că am jucat într- un film de Woody Allen. ”

- În viaţă sunteţi cam conservator, nu?

- Este un mod frumos de a spune. În realitate sunt un laş.

Expoziţii internaţionale ( mondiale)

Mi s- a ivit pe neaşteptate ceva timp şi mi- am zis să postez totuşi articolul, aşa cum l- am citit. Nu l- am mai găsit, dar o parte din ce era este aici:


Anglia organizeaza in 1851 prima expozitie universala. Atunci se ridica South Kensington Museum, devenit mai apoi Muzeul de Stiinte. Romanii sunt si ei prezenti.
Cei din Tara Romaneasca trimit o modesta serie de produse agricole si industriale. Cei din Moldova – mostre agricole autohtone, tiparituri si litografii, intre care si o harta a tinuturilor locuite de romanii din afara Moldovei si un atlas lingvistic.
In 1855, organizeaza Franta o expozitie universala, cand se construieste Palatul Industriilor de pe Champs Elysees. Romanii din Principate, sub ocupatie austriaca, nu participa. Vor s-o faca in 1862, cand Anglia organizeaza o alta expozitie universala, dar cer, prin reprezentantul roman la Londra, Vasile Alecsandri, obtinerea unui pavilion separat de cel al Imperiului Otoman.
Imperiul se opune, invocand statutul juridic al Principatelor Unite, aflate sub suveranitatea sa, si are castig de cauza.

La Expozitia Universala de la Paris, din aprilie 1867, cererea romanilor de a expune separt de otomani are succes.
Li se concede un spatiu de circa 1.000 de metri patrati, pe care o comisie princiara, condusa de Al. Odobescu, organizeaza expozitia Romaniei (la ideea lui Ambroise Bandry, arhitectul francez insarcinat sa se ocupe de pavilionul romanesc, in toate documentele Expozitiei este trecut numele de Romania, in loc de Principatele Unite).
Pentru edificarea pavilionului nostru, se foloseste ca model biserica de la Curtea de Arges (ideea lui Al. Odobescu, preluata de Bandry). Se expun picturi, un album cu 60 de planse cu imagini de manastiri si domnitori, intre care si portretul lui Carol I, realizat de Verussi si Szathmary, colectii de mamifere, pasari, minerale, tesaturi, broderii, scoarte din toate zonele romanesti, toate produsele pamantului romanesc, o colectie completa de costume nationale.
Succesul acestei prezente nu e mare (doar 3 medalii de aur, 9 de argint, 35 de bronz si 38 de mentiuni, din 19.776 cate se acorda, din care francezii iau 51%). Doar Tezaurul de la Pietroasa obtine un veritabil succes (de altfel este si cerut pentru a fi expus la South Kensington din Londra pana in primavara lui 1868).

Lumea germana raspunde succeselor expozitionale ale francezilor si englezilor organizand la Viena, intre mai si octombrie 1873, o mare expozitie universala, la care este invitata si Romania (in urma tratativelor purtate de P.P. Carp, reprezentantul nostru in capitala Austriei, Romania este acceptata cu un spatiu separat de cel al Imperiului Otoman). Se expun tot felul de produse ale industriilor, materii prime, produse ale industriei casnice si ale artei populare, antichitati, tezaurul de la Pietroasa, tablouri ale lui Th. Aman, obiecte de cult ortodox din bisericile romanesti… Domnitorul Carol si sotia sa Elisabeta viziteaza de cateva ori expozitia, insotiti de Franz Josef si de arhiducii Austriei (Romania intra in lumea germana – si nu numai – prin familia domnitoare). Cu cei 1.498 de expozanti ai sai, Romania obtine 237 de recompense si este invitata sa participe si la expozitia pe care Parisul o organizeaza in 1878. Nu o face, pentru ca tocmai isi incheiase participarea la Razboiul de Independenta.(zf.ro)
La expoziţia de la Paris din 1881 fusese prezentat un aerostat propulsat cu ajutorul unui motor electric

Alexandru Ciurcu şi Just Buisson propun ca în locul motorului electric să se utilizeze un motor cu reacţie şi chiar obţin un prim brevet din Franţa prin care se prevede posibilitatea zborului cu reacţie. Pentru a demonstra viabilitatea propunerii lor, cei doi prieteni au proiectat şi construit un motor bazat pe forţa de propulsie generată de combustia unor gaze într-o cameră de combustie de mici proporţii. Motorul consta dintr-un recipient de 2 litri, care avea un orificiu cu diametrul de 3 mm. Prin combustia gazelor presiunea din interiorul recipientului se ridica la 10 – 15 atmosfere.

Alexandru Ciurcu a încercat să-i intereseze pe experţii Ministerului de Război al Franţei cu privire la noua tehnologie. La data de 13 august 1886, cei doi inventatori au experimentat motorul lor pentru prima oară în public montându-l pe o barcă şi navigând pe Sena în contra curentului. Un grup de experţi ai acestui minister au participat la această primă experienţă a motorului. Această experienţă este considerată a fi prima dată când o ambarcaţiune a fost propulsată de un motor cu reacţie.
Un articolul din revista „La Nature” prezintă descrierea experimentului de către Gustave Maurouard, directorul Fabricii de praf de puşcă de la Sevran-Livry, care asista din partea Ministerului de Război la experienţă:
„Imaginaţi-vă o rachetă pentru artificii montată orizontal, la spatele unui vehicul, de exemplu al unei ambarcaţiuni sau sub nacela unui balon, astfel încât gazul produs prin arderea puternică, dar lentă a încărcăturii de praf exploziv să poată scăpa liber în atmosferă la spatele vehiculului. Imaginaţi-vă acum că această rachetă este montată în interiorul ţevii unui tun, îndreptat şi el spre spatele vehiculului. În momentul aprinderii rachetei, gazul va fi evacuat cu forţă prin gura tunului. Aceasta va produce o reacţie în interior şi un recul al tunului în direcţie opusă celei în care gazele sunt evacuate în partea din spate.

Dacă, de exemplu, tunul ar fi montat pe o ambarcaţiune, forţa de recul ar fi transmisă ambarcaţiunii, determinând avansarea acesteia, datorită exclusiv forţei jetului format de gazul evacuat. Ambarcaţiunea înaintează fără a utiliza nici elice, nici roţi cu zbaturi, nici vâsle. Singura diferenţă este că, în locul tunului, inventatorii au utilizat un cilindru în interiorul căruia ard un amestec combustibil brevetat pe care l-au creat şi care poate arde într-un spaţiu închis, producând o cantitate mare de gaz, fără a lăsa reziduuri solide. Cilindrul are un mic orificiu, îndreptat spre partea din spate a vehiculului, având rolul de a controla gazele evacuate din cilindru.

Deschiderea orificiului poate fi modificată în timpul funcţionării printr-o vană fluture reglabilă manual, astfel încât să micşoreze sau să mărească deschiderea prin care sunt evacuate gazele. Forţa gazelor evacuate produce un zgomot mare şi ambarcaţiunea se mişcă continuu în sens opus celui în care sunt evacuate gazele
Dispozitivul este de fapt o rachetă care zboară şi care antrenează obiectul de care este ataşată. Inventatorii au reuşit să înainteze pe Sena împotriva curentului pentru o durată de 12 – 15 minute”
Inventatorii şi-au brevetat invenţia, obţinând brevetul francez cu nr. 179001/12 octombrie 1886 pentru Ambarcaţiune cu reacţie – Motor cu reacţie. Ulterior invenţia a fost brevetată şi în Germania (Nr. 39964/1886), Regatul Unit (Nr. 8182/1887), Belgia (Nr. 77755/1887), Italia (Nr. 21863/1887) şi S.U.A. (1888).
Romania participa si ea la expozitie

O buna prezenta o au romanii la Expozitia de la Paris din 1889 (aceea care ne lasa Turnul Eiffel), cu un comitet condus de George Bibescu. La pavilioanele Romaniei, realizate de arh. Ion Mincu, ajutat de Paul Gottereau si de Le Coeur, sunt expuse produse industriale, produse agricole, arte frumoase si este deschis un restaurant romanesc (pentru prima data cu mititei si lautari, care se bucura de un enorm succes). Rezultatul: 278 de premii si medalii. Iar buna scriere a lui G. Bibescu, Notice sur la Roumanie, lasa tuturor participantilor la Expozitie o amintire durabila despre Belgia Orientului, inviorata si de vioara lui Cristache Ciolac (un scurtcircuit lasa expozitia in bezna tocmai cand vine presedintele francez Loubet, iar orchestrele nu mai pot canta dupa note imnul manifestarii. Se aude insa in intuneric vioara cristalina a lui Ciolac. Artistul roman nu canta dupa note, pentru ca nu le stia. El invatase imnul dupa ureche. Si minunea s-a facut)

11 ani mai tarziu, la Marea Expozitie Universala, tot de la Paris, Romania are patru pavilioane, cel regal, restaurantul, chioscul tutunului si pavilionul petrolului. Exponatele demonstrau convingator apartenenta romanilor la civilizatia europeana si prezentul lor datator de mari sperante sub o dinastie foarte intreprinzatoare ca aceea a lui Carol I. In 1900, exponatele romanesti iau 1.090 de premii si locul 10 intre cele 41 de tari participante. Romania e prezenta si la expozitiile universale belgiene de la Bruxelles (1897) si Liege, din 1905, si, totodata, la Expozitia Universala de la Roma, din 1911. Demonstra cu aceste participari ca era un stat dinamic si ca Europa se extinsese durabil si la Gurile Dunarii.
Obiceiul organizarii expozitiilor universale a fost initiat in Europa in spatiul germanic. La 1844, in Berlin, se inaugureaza o expozitie unde vin toate statele germane. O si mai larga participare o aduce expozitia de la Londra, din mai 1851, la care sunt prezenti 1.700 de expozanti din Anglia, Franta, Austria, Belgia si SUA.
Se organizau competiţii cu diverse teme şi se confereau premii care însemnau automat prestigiu, iar activitatea are un atât de mare succes şi impact, încât în 1928 se creează un organism internaţional: Biroul de Expoziţii Internaţionale, care funcţionează şi în prezent şi care în afara expoziţiilor mondiale organizează anual şi alte numeroase expoziţii internaţionale tematice.

Expoziţii internaţionale ( mondiale)

Google semnalează azi o aniversare: 160 de ani de la prima expoziţie universală. Cine a avut curiozitatea să intre în lumea expoziţiilor internaţionale fie şi doar citind despre acest lucru, ştie că e una dintre cele mai fascinante lumi. Este, în plus, unul dintre importanţii paşi în mondializare.

Oricum, după ExpoShanghai de anul trecut e interesant de văzut ce va aduce nou Coreea de Sud în domeniu în 2012. După aceea, expoziţiile mondiale vor reveni pentru câţiva ani în Europa.

Aşa cum spuneam şi cu altă ocazie, România încă nu a organizat vreodată o asemenea expoziţie, dar, cine ştie, poate după 2017 ...

Citiţi articolul, e vorba şi despre nişte români importanţi, despre care din păcate nu se mai vorbeşte prea des.

http://www.agentia.org/monden/prima-expozitie-universala-google-saluta-cei-160-ani-de-la-acest-eveniment-mondial-9308.html