( traducere din limba franceză, articole scrise de ziarişti francofoni acreditaţi în China)
Articol apărut în 25 ianuarie 2015.
Articol apărut în 25 ianuarie 2015.
Tot mai puternică, tot mai prezentă,
campania anticorupţie se desfăşoară deja în toate direcţiile.
În 2014, 72.000 de cadre au fost
pedepsite, dintre care 68 având rang de ministru şi 16 de generali ai Armatei
Populare de Eliberare. La Jinan în decembrie, Wang Min, Secretar al Partidului
Comunist chinez, făcea comentarii împotriva corupţiei la un post TV, însă la
două ore după a şi fost băgat la zdup fix pentru acest delict. La începutul lui
ianuarie la Nankin cădea omologul lui, Yang Weize, poreclit „ Domnul 5%” . După
aceea, în 19.01, în inima aparatului, Deng Nan, fiica lui Deng Xiaoping, era
dată afară de la şefia Asociaţiei Naţionale pentru Ştiinţă şi Tehnică. Dezvăluit
confidenţial pentru a lovi, la conclavul CCID ( poliţia internă a PCC) ţinut
între 12- 14 ianuarie, Xi Jinping a declarat că
această campanie „ nu a câştigat încă bătălia decisivă” . După care,
Cotidianul Poporului i- a tradus spusele: un cadru „ mai greu decât Zhou
Yongkang” va cădea curând. Ce mare personaj era vizat? Revista China se pierde
în speculaţii, citând nume precum Li Peng, Zeng Qinghong ...
Dintre cele 112 consorţii publice aflate
sub tutelă SASAC, 53 au fost cercetate, precum China Southern ( aviaţie) ,
UNICOM ( telecom) , Dongfeng ( automobile) , Sinopec ( petrol) . În doi ani, 21
de CEO de la 36 dintre ele au fost interpelaţi. Acest sector public va fi
curăţat în vederea unui plan încă neoficial de semi- privatizare, prin vânzare
de active investitorilor privaţi şi instituţionali.
Fără tam- tam, campania se interesează
de multinaţionale prin tutela Biroului pentru Industrie şi Comerţ, ai cărei
copoi tocmai au scotocit cartierele generale ale acestora, în zori de zi şi
fără avizare prealabilă, în căutarea de documente incriminante.
Un alt plan al societăţii: mafia e şi ea
sâcâită. În ultimele 100 de zile tocmai au fost arestaţi 60.000 de bandiţi şi
au fost confiscate 11 tone de droguri.
Cele 8 mini- partide tolerate pe lângă
Statul- Partid, simt şi ele adierea curentului: la Canton, Pan Shengshen, de la
Asociaţia pentru Construcţie Democratică a fost arestat ( 6.01) . E adevărat că
Pan a fost şi membru al PCC şi s- a trezit preşedinte al unor bunuri de interes
public şi privat, precum societatea JV pentru ascensoare Hitachi.
Cum reacţionează opinia publică? Mai întâi
entuziastă în a primi curentul moralizării, începe a resimţi teamă şi
descurajare, asta însemnând că primăriilor şi provinciilor li se amputează
progresiv toţi liderii. Hoteluri, restaurante şi magazine de lux sunt făcute praf.
Dar şi în marile şcoli, programele „MBA” îşi pierd cam 30% dintre înscrişi
pentru că nu pot justifica originea banilor pentru drepturile de înscriere (
până la 700.000Y/ an) .În fine, se vede profilându- se o tentativă structurală de
prevenire a corupţiei: conform unei circulare din 12.01, 8 milioane de cadre
vor fi avansate retroactiv ( începând cu 01.10. 2014) . Grila salariilor
publice, astăzi de la 630Y la 7020Y, va creşte ajungând între 1.320Y şi
11.385Y, adică un plus de 62%, de cea mai mare creştere beneficiind poziţiile
din eşalonul inferior.
Dar
aceşti funcţionari rămân totuşi nemulţumiţi: odată cu creşterea salariului, vor
trebui să achite cei 8% pentru impozite şi taxe salariale, aflate până acum în
sarcina statului. Acest detaliu, impus pentru a suprima un privilegiu al
funcţionarilor greu înghiţit de sectorul privat, le spulberă cea mai importantă
parte a câştigului. Dacă aşa va fi, atunci statul va trebui ca în ceea ce
priveşte prevenirea corupţiei prin o mai bună plată a cadrelor, să îşi revadă
planurile!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentaţi AICI
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.