Anul Cocoşului s- a invitat în acest an în parcul de distracţii al Universal Studio Hollywood, unde Po şi Stăpâna Tigroaică, eroi din " Kung Fu Panda", se află la loc de cinste printre decoraţiunile de Anul Nou chinezesc, ce va fi sărbătorit începând din această sâmbătă până în 5 februarie.
Esplanada Universal Plaza, aflată în inima parcului, a fost decorată cu lampioane chinezeşti, o arcadă de flori de prun sălbatic şi lampadare împodobite cu cele douăsprezece semne ale zodiacului. Se mai poate vedea aici un Megatron din franciza " Transformers" cu o înălţime de 3.6 m, care vorbeşte chinezeşte, precum şi alte personaje ca Woody şi Curious George îmbrăcaţi în haine chinezeşti.
Annie Zhang, o vizitatoare, ne spune: " Megatron e simpatic: vorbeşte chinezeşte şi glumeşte. Îmi place mult ambianţa de aici cu ocazia Anului Nou chinezesc."
Având în vedere numărul crescând al turiştilor chinezi care vin să viziteze acest parc de distracţii, turul studioului care se face în tramway este de acum disponibil şi în chineză pe parcursul întregului an.
Conform Biroului pentru turism şi congrese din Los Angeles (LACTB) , oraşul a primit în 2016 un număr de 47.3 milioane de vizitatori, dintre care peste 1 milion veniţi din China. A fost pentru prima dată când a fost depăşit acest prag de 1 milion într- un oraş american.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentaţi AICI
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.