(traducere din limba franceză, articole publicate de ziarişti francofoni acreditaţi în China. Articol apărut în 20 ianuarie 2017 )
Bun rămas Maimuţei, vom
saluta Cocoşul în 27 ianuarie, la miezul nopţii! Animal binevoitor şi îndrăgit
de oameni, cel de- al 10- lea semn din zodiacul chinezesc este solar, viril,
amuzant, sincer şi credincios, harnic şi muncitor. În schimb însă, el cere să i
se acorde atenţie şi păcătuieşte prin orgoliu şi lăudăroşenie. Creasta lui,
semn distinctiv al puterii, îi rezervă ocupaţii precum cea de administrator,
soldat, poliţist. Printre celebrităţile născute sub acest semn figurează
Mencius, discipol al lui Confucius, Xuanzong, împărat al dinastiei Tang, iar
mai încoace, mai aproape de noi, cântăreaţa Faye Wong, actriţa Fang Bingbing şi
Li Xiaopeng, gimnastul!
Anul 2017 are în
centru elementul Foc, care, lucru rar – nu se amestecă nici cu Apa, nici cu Aerul,
nici cu Pământul sau Metalul, respectiv cu niciunul dintre celelalte patru
elemente. Fenomenul va induce mari declaraţii ( sterile adesea) ale liderilor
politici, precum R. Duterte în Filipine sau D. Trump ... Acest dezechilibru va
exacerba totodată tensiunile datorate fluxurilor migratoare şi schimbărilor
climatice.
Renumitul Feng Shui Index al CLSA ( Hong Kong) , prevede un început de an
bursier calm, cu perioadă maximă în vară, urmată de o mare volatilitate la
sfârşit de an. În primul trimestru vor înflori activităţile legate de Pământ (
domeniul imobiliar, agricultura, domeniul minier, cel al resurselor
regenerabile) , apoi în al doilea, cele legate de Lemn ( comerţ, sănătate) ,
urmate în al 3- lea şi al 4- lea de cele legate de Foc ( tehnologie înaltă,
energii, servicii publice) . Astrologii şi maeştrii fengshui recomandă aşadar
lansarea proiectelor pentru 2017 înainte de Anul Nou chinezesc!
Chunjie- ul
este şi momentul tradiţional de reîntoarcere în ţinutul natal, cu braţele pline
de de- ale gurii şi cadouri, în timp ce oraşele se golesc... În perioada celor
40 de zile de sărbătoare, se aşteaptă un număr de 3 miliarde de călătorii ( +
2.2 % faţă de 2016) , dintre care 84.6% cu autobuzul, cu traversarea întregii
ţări, la care recurg cel mai adesea sătenii. Călătoriile în comun acord au luat
şi ele startul, prin intermediul aplicaţiilor smartphone precum Didi chuxing滴滴出行 ( Nota
traducătorului:
serviciu de transport pasageri, ce pune la dispoziţie maşină cu şofer, asigurat
de Alibaba şi Tencent, cu investiţii Apple şi Uber) .
În pas cu timpurile, mulţi tineri vor închiria un ( o) logodnic(ă) , ca să-
i facă să creadă pe părinţi şi rude în himera unei căsătorii iminente...
An Nou fără pocnitori care să oprească intrarea demonilor în noul an, nu
există. Anul acesta, statul este mai nehotărât decât în alţi ani, în a alege
între: pe de o parte- poluarea creată de miliarde de focuri de arttificii pe
parcursul a câtorva zile şi dorinţa – pe de altă parte - de a- i lăsa pe oameni
să se defuleze. Henan- ul cu siguranţă nu este singurul care a proscris
pocnitorile, înainte de a se dezice de atare hotărâre ca urmare a protestelor
indignate ale mulţimilor de oameni, sporite de cei 250 de vânzători care îşi
făcuseră deja stocurile ( în valoare de 750 milioane de yuani) .
În perioada aceasta aşadar, Partidul îşi doreşte să fie aproape de popor.
Aşa încât se dau tot mai multe instrucţiuni de a se recurge la supleţe
zâmbitoare şi măsuri aducătoare de consens.
În ce
priveşte mediul înconjurător, numai veşti bune ! Sub semnul Cocoşului,
Pekinul va investi 2.6 miliarde $ în lupta contra poluării aerului. Are în
vedere să- şi reducă poluarea cu 15%, pentru a ajunge la un indice mediu de
60PM2.5 ( faţă de 73 micrograme în 2016) . Şi tocmai a fost inventat un filtru
de aer, pe bază de proteine de soia, care blochează 99.94% din particulele µ2,5….
CFDA, (
agenţia de Securitate pentru alimente) face ore suplimentare pentru a pune
capăt fraudelor alimentare în restaurante şi comerţ – tocmai a fost distrusă o
reţea de sosuri falsificate ( fabricate pe bază de sare industrială) în
Tianjin.
Ca ultimă
veste, presa proslăveşte comportamentul civic al bunului samaritean, aşa că
după ce a aflat că un măturător stradal de 70 de ani şi- a pierdut cei 3360 de
yuani economisiţi, banii lui pe 3 luni de salariu, a organizat colectă pe
WeChat ca să- i refacă acestuia economiile şi să aibă în felul acesta cu ce- şi
sărbători Anul Nou.
Şi uite aşa
China se pune în mişcare şi- şi reface propria- i imagine virtuoasă!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentaţi AICI
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.