Se afișează postările cu eticheta Deng Xiaoping. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Deng Xiaoping. Afișați toate postările

duminică, 4 februarie 2018

China văzută din România de Petre Roman (1)

Am descoperit azi acest ciclu de patru articole. Lăsând de-o parte mici detalii care uimesc orice sinolog, recomandăm.
Șocurile Chinei 13 ianuarie 2018

Începând de astăzi, publicăm în serial însemnările fostului premier Petre Roman despre China. Dincolo de faptul că a avut prilejul de a fi invitat să viziteze această țară de două ori în anul ce a trecut, autorul s-a întâlnit cu liderii politici și economici ai Chinei de astăzi, s-a plimbat pe străzi din Beijing, Chengdu și Guangzhou, iar acum ne împărtășește opinia sa despre potențialul, reformarea și progresul incontestabil ale acestei fascinante lumi.
Am avut prilejul de a fi invitat să vizitez China de două ori în anul ce a trecut. Am vorbit la Chengdu unei adunări de o mie de întreprinzători mici și mijlocii grupați de Forumul ToJoy despre cooperarea cu China și am ales ca subiect „În ce constă rolul de lider al Chinei în lumea de azi“. Am avut apoi șansa unui parcurs turistic în provinciile Sichuan, urmat de un altul la Beijing și Marele Zid chinezesc. A urmat conferința organizată de Clubul de la Madrid, cu tema „Reformarea guvernării globale“, într-un incredibil de frumos, nou-construit, resort „Imperial Springs“ la Guangdong (canton) din zona aglomerării urbane Guangzhou.
Chengdu

La conferință au participat douăzeci de foști președinți și prim-miniștri din toate continentele, inclusiv fostul secretar general al ONU Ban Ki-Moon. Mi-a revenit sarcina de a finaliza dezbaterea cu tema „Reașezarea guvernării financiare și economice globale“. După conferință am fost invitați la Beijing pentru a ne întâlni cu președintele Chinei, Xi Jinping, proaspăt reales ca secretar general al Partidului Comunist Chinez.
Vizitasem China de mai multe ori începând cu 1995. Deși se vorbește mult și repetat despre fantastica dezvoltare a Chinei, începută cu lansarea Reformei lui Deng Xiaoping sub imperativul Kai Fang, adică „să deschidem țara“ (cunoscută în lumea occidentală sub formula Open-up), transformările ce au avut loc și îndeosebi reușitele strategice în domeniul economic sunt prea puțin cunoscute. China de astăzi, aceeași în profunzimea civilizației sale de 5000 de ani, este nouă, ca urmare a unui salt de dezvoltare uriaș. Realizat în doar 40 de ani. E fără precedent în istoria sa, dar și în istoria umanității. Marile aglomerări urbane sunt practic noi. Întreaga infrastructură urbană, dar și infrastructura transporturilor și comunicațiilor sunt noi. Într-un oraș ca Chengdu, cu peste 15 milioane de locuitori (aglomerația cuprinde 24 de milioane), am avut sentimentul că dacă aș da cu batista pe trotuar sau pe caldarâm, nu s-ar murdări. China înseamnă însă și mai mult decât atât. Într-un raport OECD din 2017 despre industria AI (inteligența artificială) în lume, se arată că în producția și funcționarea de roboți industriali, în 2016, în China erau 87.000 de unități, în Coreea de Sud – 41.000, în Japonia – 39.000, în timp ce în SUA doar 31.000 și în Germania 20.000. Și asta, într-o țară în care există vaste resurse de forță de muncă! Tot în 2017, prestigioasa revistă științifică britanică New Scientist titra „Poate China să salveze lumea?“, pentru un studiu privind investițiile în energii regenerabile. Astfel, China investea în anul 2015 suma de 103 miliarde dolari, întreaga Europă de Vest – 49 miliarde, iar SUA – 44 miliarde. Aceste cifre-sinteză vorbesc în termeni fără echivoc despre un anume rol de lider al Chinei în lumea de azi.
În episoadele următoare ale acestor „Însemnări“, prezint și alte cifre și concluzii, la fel de semnificative. Noua Chină nu poate fi desprinsă de realitatea sa politică, definită de Xi Jinping ca „socialism cu caracteristici chineze pentru o Nouă Eră“, în care rolul central și decisiv revine Partidului Comunist. Noua Chină exprimă armonia ambivalenței, a realităților simultane: o colosală dezvoltare economică și, totodată, a concentrării puterii politice.
Unul din cei mai importanți scriitori și filozofi ai Chinei secolului XX a fost Lu Xun, care scria în 1927: „Tinerii trebuie mai întâi să transforme China într-o Chină cu o voce. Ei trebuie să vorbească cu îndrăzneală, să înainteze cu curaj, să uite orice considerații privitoare la avantaje personale, să-i lase deoparte pe cei vechi și să exprime sentimentele lor autentice“.

Procesul desfășurării Reformei lansate în 1978 a suferit multe puncte de intrare, dar și rupturi, precum cea din 1989, însă potențialul de dezvoltare ce există în China s-a realizat într-o proporție ce depășește cu mult chiar și predicțiile cele mai optimiste ale acelui început.
Au fost ani la începutul noului mileniu când în China se construiau 8.000 km de autostradă și 6.000 km de cale ferată într-un an. Sunt realități care păreau să fie dincolo de imaginație și s-au dovedit posibile. E o diferență adesea copleșitoare între un potențial și realizarea sa. China a spulberat o asemenea diferență.
Universalitatea contemporană, globalizată, e mai concretă în China decât oriunde aiurea; aceasta a devenit chiar firea lor, a chinezilor, prin faptul preluării de către China a vastei experiențe occidentale acumulate în știință, tehnologie și industrie. Se poate spune că ei, chinezii, au înțeles cel mai bine că forma cea mai profitabilă la întâlnirea diferitelor culturi este schimbul dintre acestea, iar nu confruntarea. Iar cel ce s-a produs între Europa și China este, dacă nu unic, oricum, absolut excepțional în istoria umanității.
Timpul modernității ce părea să treacă peste China n-a trecut, ci s-a transformat într-un flux, deocamdată fără reflux; China a ocupat acest timp și s-a așezat temeinic în el.


Chengdu, China
China, azi, e un întreg de progres incontestabil. Și e normal ca după faptă China să aibă și un cuvânt, o voce. O asemenea voce vrea să fie super-ambițioasa inițiativă de investiții globale „Belt and Road“, Noul Drum al Mătăsii, cu intenția de a dezvolta mari infrastructuri care să asigure dezvoltarea locală și globală, dinspre China înspre Europa, Asia sau America Latină. Sunt alocate în acest proiect 1.000 miliarde dolari. Spre exemplu, se află în construcție acum în Kazahstan un uriaș nod de comunicare feroviară, ca un port uscat, un terminal cargo fără apă, ce va putea asigura transportul a circa 10% din fluxul de mărfuri dinspre și înspre China și Europa. E mai scump decât pe ocean, însă mult mai rapid. Rusia și-a dat acordul pentru a tranzita o bună parte a acestor convoaie de mărfuri în trenuri cu viteză mai mare decât cea actuală. În articolele următoare vreau să aduc în discuție ce nu se întâmplă din ceea ce ar trebui să existe în cooperarea dintre China și România.
În finalul acestui prim articol, vreau să vă surprind la fel cum am fost eu surprins când am citit cu doar câteva zile în urmă în lucrarea lui Constantin Noica „Șase maladii ale spiritului contemporan“, publicată chiar în anul 1978 al începerii Reformei în China: „Toate se petrec (în China) sub semnul unei cunoașteri, care poate sau nu ține seamă de individual, ba care se poate prinde în consecvența cu sine până la refuzul individualului. Atodetie… China în care ideea directoare hotărăște, dincolo de persoană, prezintă un splendid exemplu de convertire în pozitiv a fenomenului de atodetie, sub semnul căreia stagnase prea mult… care a ținut-o secole întregi în refuzul istoriei, spre a o precipita acum, tot ea, în istoria devenită coaptă pentru refuzul individualului“. Iar în „Rostirea filozofică românească“, Noica e din nou un mare spirit vizionar: „Unde vin computerele, s-ar putea să nu piară cumpătul, căci totul vine să-l ceară, și ferice de lumile care nu trebuie să-l inventeze, ci îl au“.
Într-adevăr, succesul Reformei în China vine din „ideea directoare care hotărăște“, căci altminteri nu era posibilă concentrarea pe termen lung a capacității de mobilizare a economiei pe direcția dezvoltării. Gigantismul pozitiv al Chinei de azi, ca populație și dezvoltare, urmându-l pe Noica, e un necuprins Și, așa cum o spune Noica, e bine să stăm bine cu necuprinsul.
Plimbându-mă pe străzi în Beijing, Chengdu sau Guangzhou, am văzut fețe de oameni tineri veseli, încrezători, siguri de sine. Am impresia că China a mers chiar dincolo de refuzul individualului spre a deveni o țară ce respectă individualul. În această impresie se află, din perspectiva noastră, a culturii democrației liberale, o anume ambiguitate. Între DA și NU, conform vechii tradiții chineze, sunt multe valori semnificative pentru ce înseamnă o țară, un popor și o societate într-o formidabilă ascensiune. Vom reveni.
https://www.cotidianul.ro/socurile-chinei/

luni, 30 octombrie 2017

Vești din China: Gloria președintelui — și a partidului

(traducere din limba franceză, articole publicate de ziarişti francofoni acreditaţi în China. Articol apărut în 27 octombrie 2017 )
     În 25 octombrie, noul Comitet Central ( 204 membri) , Biroul său Politic ( Politburo, 25 de membri) și Comitetul său Permanent ( 7 membri) au fost date la iveală prin voturile celui de-al XIX-lea Congres. Comparate cu legislatura precedentă, nominalizările lasă să se întrevadă prioritățile și raporturile de forțe, sub Xi Jinping, bărbatul puternic.
      În Comitetul Permanent facțiunea lui Hu Jintao supraviețuiește, prin Li Keqiang ( Prim Ministru) și Wang Yang ( viitor președinte al CCPPC) . Supraviețuiește de asemenea și aceea a lui Jiang Zemin, prin Han Zheng, propus ca vice- premier executiv. Totuși, președintele Xi Jinping abține o majoritate cu 4 voturi din 7. Acest lucru indică o mare diferență în raport cu cincinalul precedent, în care Xi a trebuit să se lupte cu o majoritate pro Jiang Zemin, ceea ce l-a obligat să nu se prea ocupe de reformele economice pentru a nu lucra decât reforma sa în armată, anticorupție și expansiunea în lume a țării. În culisele Congresului, Xi a făcut deci multiple compromisuri. Totuși, „ războiul de succesiune” a fost bine și frumos deschis. Trecând peste regula de succesiune instaurată de Deng Xiaoping, n-a fost desemnat niciun pretendent la succesiune. Totuși, doi candidați din „ a șasea generație” ( cvincvagenari) intră în această categorie: Hu Chunhua, omul lui Hu Jintao, și Chen Min’er, mânzul lui Xi. Această absență de moștenitor i-ar putea permite lui Xi să-și succeadă singur pentru un al 3-lea mandat ( lucru totuși interzis de Charta PCC) sau să instaureze un mod de desemnare inedit, bazat pe merit. Altă surpriză, se schimbă sociologia Comitetului Permanent. În 2007, acest comitet număra 8 tehnocrați ( ingineri sau oameni de știință) din cei 9 membri. În 2012 nu mai număra decât unul, iar cel din 2017 este alcătuit din doi politologi și cinci experți în management, filosofie și drept. Agenția Xinhua, precizând noua linie de conduită, a anunțat în 26 octombrie că începând din 2021, guvernul nu va mai vrea să-și fixeze ca obiectiv dublarea PIB în 10 ani, cum a făcut în 2010.  
     Tot așa și în Biroul Politic, se vede cum diplomația revine – îndepărtată fiind din 2012, bănuită pe-atunci de simpatii democratice și/sau din străinătate. Yang Jiechi, consilier de stat și super-ministru pentru afaceri străine accede deci aici, pentru a-i ajuta pe membri să înțeleagă mai bine funcționarea lumii și, prin aceasta, să accelereze recunoașterea Chinei de-a lungul celor cinci continente. Din întâmplare, în 17 octombrie, Xinhua prezicea: „ China își va recâștiga forțele și va reveni în topul lumii” – slăbiciunea lui D. Trump, a cărui vizită la Pekin se apropie ( 8-10 noiembrie) , încurajează genul acesta de profeție ...
     Pe partea militară, cei doi generali din Biroul Politic, apropiați ai lui Xi Jinping, sunt la sfârșit de carieră. „ Tinerii” ofițeri promovați recent, nu sunt copți pentru a reprezenta armata în top. Totodată, Biroul Politic nu a admis în sânul său decât o femeie, la final de carieră, față de două acum cinci ani.
     Un alt punct neașteptat se referă la Comitetul Central: cei cinci conducători din consortia publics care își aveau sediul aici până în prezent, au dispărut cu toții. În schimb, cei 10 supleanți ai lor au ajuns a fi 16. Acest lucru se traduce prin slăbirea greutății lor politice, în strânsă legătură cu voința de reducere a lobbysmului lor și cu accelerarea reformării lor înspre un profil de piață. Totodată, pentru a înlesni marea reformă a finanțelor și re-distribuirea industrială asupra străinătății ( Belt&Road Initiative) , nu mai puțin de 10 membri ai Comitetului Central sunt tehnocrați din Banca Centrală, ministerele Comerțului și Finanțelor sau din NDRC (National Development and Reform Commission) .

     Și iată deci conturat „ scheletul” noii puteri chineze, cu cele două obiective ale sale: stimularea expansiunii mondiale chineze și controlul asupra fiecărui cetățean din cele 1,3 miliarde cât are populația sa, întărite prin noile tehnologii și big data!

duminică, 24 septembrie 2017

Vești din China: Două cântece de lebădă

(traducere din limba franceză, articole publicate de ziarişti francofoni acreditaţi în China. Articol apărut în 22 septembrie 2017. )
     De câtva timp, Liga Tineretului ( tuanpai 团派) , fosta bază de putere a lui Hu Jintao ( predecesorul lui Xi Jinping) este în cădere liberă. Secretarul său general, Qin Yizhi, tocmai a fost „ promovat” într-un post inferior. În plus, liga este acuzată de „ elitism” , greșeală de neiertat. La începutul lui septembrie liga a creat două conturi pe Twiter, portal social care în China este blocat -- ca și Cotidianul Poporului, care nu se teme să se regăsească acolo. Timp de două săptămâni, conturile au fost urmărite de 2000 de abonați fiecare dintre ele și au republicat articole din presa chineză. Dar brusc, liga le-a denunțat existența, cerând închiderea lor: erau „ false” . Ce-ar trebui crezut despre asta? Fie că asociația care e pe moarte a deschis aceste conturi pentru a se lupta, fie alte facțiuni le-au deschis pentru a înmormânta mai bine liga. În ambele cazuri e un cântec de lebădă, care anunță viitoarea ei dispariție. 
     Un alt probabil cântec de lebădă e cel al lui Wang Qishan, stăpân al poliției partidului (CCID). Wang, la 69 de ani, ar trebui să se retragă la Congresul al XIX-lea din octombrie -- spun zvonurile.
În 20 septembrie, Wang a primit vizita lui Lee Hsien Loong, prim-ministrul Singapore, venit la Pekin pentru reconcilierea celor două țări după șase luni de ciorovăieli.
Ori, Wang a lăsat să scape o confidență insolită, plângându-se că „ a te opera singur de o boală e un act de dificultate mondială” . Poate fi interpretată ca o referire la campania anti-corupție și dificultatea pentru partid de a-și alunga singur caprele râioase, fără o justiție independentă care să-i conamne și fără o presă liberă care să-i denunțe. Wang ar fi făcut în acest fel un gen de testament politic, criticând implicit partidul. Foarte rar, acest tip de act intervine totdeauna în ajunul unei pensionări. În anii 90, Qiao Shi a mai făcut un astfel de act cu câteva luni înainte de pensionarea sa din funcția de președinte al adunării: a susținut atunci o pledoarie pentru întărirea puterilor parlamentului ...
Zvonurile îi atribuie deja un succesor lui Wang: Li Zhanshu, 67 de ani, director al secretariatului general al PCC și foarte discretul braț drept al lui Xi Jinping, care îl însoțește pe acesta în deplasările sale în străinătate.
     La mai puțin de o lună de congresul al XIX-lea, pregătirile se grăbesc încet, distilate zi după zi de către presă: constituția partidului comunist va consfinți gândirea lui Xi Jinping, așa cum a făcut-o la fiecare sfârșit de cincinal pentru fiecare dintre conducători. Pentru Jiang Zemin a fost teoria (absconsă) a „ celor trei reprezentativități” . Pentru Hu Jintao a fost aceea ( puțin clară) a „ dezvoltării social științifice” . Pentru Xi Jinping ea se va numi „ sinizarea marxismului și noua guvernare” . Problema va fi de a ști dacă includerea se va face sub numele său. Dacă așa va fi, Xi Jinping li se va alătura lui Mao Zedong și Deng Xiaoping în Pantheonul lor, ceea ce Jiang și Hu n-au putut face.
     În spatele acestor subtilități semantice se ascunde războiul de succesiune. Miza pentru Xi este să obțină după 2022 un al treilea cincinal, ceea ce constituția interzice și față de care sferele înalte sunt îngrijorate, temându-se de reîntoarcerea cultului personalității, care a fost cât pe-aci să răstoarne regimul în anii 60.
     Din surse nipone în general informate se știe că planul lui Xi ar consta într-un nou sistem de alegere a secretarilor de partid ai provinciilor, mai deschis, cu mai mulți candidați. Dacă sistemul trece testarea, se va aplica din 2022 la nivel național: candidații vor fi atunci în mod automat membri ai comitetului permanent și nu vor mai avea ranguri de prioritate, vor fi toți egali, iar cel mai bun să câștige... Bineînțeles, Xi va conta pe aptitudinile lui naturale și mai ales pe toate organele și bărbații care i-au jurat loialitate, pentru a lua conducerea, la vremea potrivită.   

vineri, 8 august 2014

Veşti din China: China dedică un serial lui Deng Xiaoping şi erorilor Revoluţiei Culturale

Un eveniment:

China dedică un serial lui Deng Xiaoping şi erorilor Revoluţiei Culturale

Televiziunea de stat din China a prezentat, joi, primul episod, dintr-o serie de 48, dedicate vieţii fostului lider reformist chinez Deng Xiaoping şi transformării istorice a Chinei de la sfârşitul anilor 1970. Proiectul TV a fost prezentat în preajma comemorării celor 110 ani de la naşterea fostului lider.
Realizat de postul central de televiziune chinez CCTV, primul episod a avut premiera la Marea Sală a Poporului din Beijing, alături de oficiali fiind prezenţi şi membri ai familiei lui Deng.
Cotidianul China Daily consemnează că pentru producerea celor 48 de episoade au fost necesari cinci ani, fiind descrise experienţele lui Deng din perioada octombrie 1976, când “Grupul celor Patru” a fost eliminat din viaţa publică până în anul 1984, când China a implementat pe deplin politica de reformă şi deschidere.
Sfârşitul “Grupul celor Patru” a marcat sfârşitul dezastruos al celor 10 ani ai Revoluţiei Culturale, anii următori fiind consideraţi drept un punct de cotitură istorică pentru China.
În anul 1978, Comitetul Central al Partidului condus de Deng Xiaoping a organizat o importantă sesiune plenară în care s-a decis noua politică de deschidere a “socialismului cu caracteristici chineze”. Deng, alături de camarazii de arme a identificat, de asemenea, erorile Revoluţiei Culturale.
Serialul va fi difuzat pe canalul principal de televiziune CCTV 1, la oră de maximă audienţă.
Articolul integral:
http://dantomozei.ro/2014/08/08/china-dedica-un-serial-lui-deng-xiaoping-si-erorilor-revolutiei-culturale/

sâmbătă, 18 august 2012

Poate va intereseaza: Ziarul financiar/ De ce sunt „prigoniţi“ bogaţii: din naţionalism în Franţa, pentru alegători în SUA şi că sunt prea sfidători în China


De ce sunt „prigoniţi“ bogaţii: din naţionalism în Franţa, pentru alegători în SUA şi că sunt prea sfidători în China


Preşedintele Franţei, socialistul François Hollande, a cucerit simpatia alegătorilor promiţând că va majora impozitele pentru cei bogaţi pentru a finanţa economia ţării, iar guvernul său intenţio­nează să pună promisiunea în practică anul viitor, introducând un impozit de 75% pe partea din venit care depăşeşte un milion de euro pe an. Măsura nu este una punitivă, ci una patriotică, a explicat ministrul francez de finanţe Pierre Moscovici.
Bogaţilor le este dată oportunitatea de a "avea o contribuţie excepţională" la rezol­varea problemelor financiare ale ţării, a afirmat Moscovici într-un interviu acordat publi­caţiei Le Monde în care apără decizia guver­nului de a majora impo­zitul pe averile mari.
Decizia guvernului, care va fi dezbătută de Parlament în septembrie, provoacă fiori milionarilor ţării.
"Primim multe te­le­foane de la cei care câştigă mult, în care sun­tem întrebaţi dacă nu cumva ar trebui să plece din Franţa. Chiar şi oameni tineri, dinamici, care câştigă 200.000 de euro, se întreabă dacă să rămână într-o ţară unde a face bani nu este considerat a fi ceva bun", a spus avocatul Vincent Grandil.
Taxele sunt în general ridicate în Franţa dintr-un singur motiv, acela că prin ele este finanţat unul dintre cele mai generoase sisteme de protecţie socială din Europa şi un aparat de stat foarte extins, notează The New York Times.
Din cauza cheltuielilor mari, Hollande este presat să reducă deficitul bugetar. El a promis că va coborî acest deficit de la 4,5% din PIB în prezent la 3% anul viitor pentru a respecta regulile zonei euro. Iar Franţa riscă mult majorând taxele peste nivelurile din statele învecinate.
Reculul supraimpozitării bogaţilor
David Cameron, premierul britanic, s-a oferit să "întindă covorul roşu" pentru bogaţii francezi care se autoexilează în Marea Britanie. Dar şi aici, unde averile mari sunt impozitate cu 45%, devin tot mai intense sentimentele contra bogaţilor. Chiar şi politicienii conservatori nu îndrăznesc să apere remuneraţiile bancherilor, scrie Financial Times.
În Franţa sunt puţine persoane cu venituri de peste un milion de euro, poate nu mai mulţi de 30.000 într-o ţară cu 65 de milioane de locuitori. Din acest motiv, câştigurile din taxa impusă bogaţilor ar putea contribui foarte puţin la cele 33 de miliarde de euro în venituri noi pe care guvernul vrea să le strângă anul viitor pentru a echi­libra bugetul.
Efectele taxei ar pu­tea fi exact con­trare in­ten­ţiei Pari­sului. Multe companii stu­diază planuri de a muta executivii bine plătiţi în afara Franţei. Unii executivi sunt deja hotărâţi să plece în ţări precum Marea Britanie, Belgia, Elveţia şi SUA, luând astfel cu ei veniturile taxabile. De asemenea, mai multe companii amână investiţiile sau angajările în Franţa.
Dar Hollande şi-a descris planul de taxare ca fiind despre "justiţie" sau despre "trimiterea unui semnal, a unui mesaj de coeziune socială". Preşedintele nu ia însă în seamă că superbogaţii sunt mobili şi bine consiliaţi.
"Este o propunere ridicolă, dar este bună pentru noi. Este o pierdere uriaşă pentru Franţa, deoarece oamenii şi afacerile vor veni în Belgia şi vor crea locuri de muncă, vor cumpăra case şi îşi vor cheltui banii", a spus un manager al unei companii imobi­liare belgiene.
Jumătate din familiile franceze câştigă mai puţin de 19.000 de euro pe an şi doar 10% dintre gospodării au venituri anuale de peste 60.000 de euro, potrivit datelor statistice oficiale. Planul fiscal aplicat în prezent în Franţa prevede un impozit de 14% pentru cei săraci şi de 30% pentru cei de la următorul nivel. Pentru persoanele cu venituri de peste 70.830 de euro impozitul este de 41%, dar legea prevede majorarea lui la 44%, modificarea fiind stabilită înainte ca Hollande să fie votat preşedinte.
Hollande este însă la capătul, cel extrem, al unui nou trend global, o mişcare internaţională care se opune bogaţilor şi influenţează politicile din Europa şi până în China şi SUA.
Obama vrea să atragă alegătorii săraci
În SUA, cea mai mare economie a lumii, preşedintele Barack Obama face campanie pentru a majora taxele pe averile "milio­narilor şi miliardarilor". Creşterile sunt "caraghios" de mici în comparaţie cu cele din Franţa, notează FT. Obama vrea să ridice taxa pentru bogaţi de la 35% la 39,6%. Însă în retorica sa, preşedintele, care se pregăteşte pentru alegerile din noiembrie, l-a atacat pe principalul contracandidat, Mitt Romney, acuzându-l că vrea să-i ajute să evite taxele pe cei "1%", pe care-i şi reprezintă de fapt. Această tactică pare riscantă, deoarece americanii, în mod tradiţional, îi admiră pe bogaţi în loc să-i invidieze. Sondajele de opinie arată însă o altă tendinţă. Cu un scor de 65% contra a 33%, americanii vor taxe mai mari pentru cei care câştigă peste 250.000 de dolari.
În China, puterea îi vrea aproape pe bogaţi
Sensibilităţile care adâncesc prăpastia dintre bogaţi şi restul populaţiei nu se limitează doar la Occident. Stilul de viaţă al bogaţilor şi al celor care deţin puterea a devenit cea mai sensibilă şi periculoasă problemă din politica chineză. Pagina de internet a agenţiei de ştiri Bloomberg a fost închisă în China, aparent ca pedeapsă pentru un articol despre averea familiei lui Xi Jinping, viitorul preşedinte al Chinei.
Într-un incident petrecut în urmă cu câteva săptămâni, protestele contra poluării în oraşul Qindong au luat o întorsătură mai gravă când protestatarii au cerut să ştie ce firmă produce hainele cu care se îmbracă noul secretar local al partidului.
"Descoperind că era vorba de un brand italian scump, protestatarii l-au despuiat pur şi simplu pe oficial", relatează BBC.
Dacă trendul global capătă amploare, ar însemna sfârşitul unei ere a taxelor mici, a dereglementării şi a creşterii inegalităţilor sociale care a început la sfârşitul anilor '70, când în Vest la putere au ajuns premierul britanic Margaret Thatcher şi preşedintele american Ronald Reagan şi Deng Xiaoping în China. Thatcher a tăiat impozitul pe averile bogaţilor de la 83% la 40%, iar Reagan de la 70% la 28%. În China, Xiaoping a prins spiritul vremii remarcând că "a te îmbogăţi este glorios".
http://www.zf.ro/business-international/de-ce-sunt-prigoniti-bogatii-din-nationalism-in-franta-pentru-alegatori-in-sua-si-ca-sunt-prea-sfidatori-in-china-9932077/