Legende şi povestiri

Supa de găluşte

Odinioară, în capitală era un mare restaurant care avea firmă cu nouă cercuri. Pe vremea aceea exista în capitala Chinei o lege nescrisă a firmelor de restaurante: cu cât un restaurant avea mai multe cercuri desenate pe firmă, cu atât meniurile sale şi felurile de băuturi erau mai bogate, iar arta maeştrilor bucătari mai iscusită. Un restaurant cu nouă cercuri pe firmă însemna restaurantul cel mai bun din lume, unde puteai servi orice îţi poftea inima. Într- un asemenea restaurant îţi erau aduse pe dată, gătite delicios, vietăţi ori plante din văzduh, din munţi, din mare, de absolut oriunde. Cap de maimuţă să fi vrut şi îţi era adus cât ai clipi !
Într- o zi, în restaurant intră un client vârstnic, care- şi căută loc liber şi se aşeză.
Chelnerul apăru pe dată lângă el:
- Ce- ar dori să mănânce multstimatul client? Dar să bea?
Bătrânul răspunse:
- N- aş vrea să mănânc şi nici să beau. Aş dori, dacă se poate, doar un singur bol cu supă de găluşte fără miez.
Cee!? Supă de găluşte fără miez, adică găluşte cu interiorul gol? Chelnerul, înlemnit, îşi spuse în sinea lui: „ Servesc în restaurantul acesta de peste douăzeci de ani. Am fost părtaş la atâtea şi- atâtea petreceri fastuoase! N- am auzit însă vreodată de supă de găluşte fără miez!”
Clientului însă nu îndrăzni să- i spună ceva. Se duse în bucătărie şi- i anunţă pe bucătari ce comandă primise: într- un restaurant de nouă cercuri, măiestria bucătarilor este la înălţime! Şi totuşi, bucătarii, până la unul, nu auziseră nici ei de aşa ceva şi nu ştiau ce poate fi. La urma urmelor, supă de găluşte înseamnă supa în care fierbi nişte ouă de făină, dar cum să faci ca ouăle de făină să fie goale pe dinăuntru? Şi nu numai că nu preparaseră aşa ceva vreodată, dar nici măcar nu auziseră de un aşa fel de mâncare.

Şeful bucătarilor chibzui un moment, după care îi zise chelnerului:
- Du- te şi discută cu clientul. Recomandă- i să mănânce altceva, pe motiv că suntem prea aglomeraţi.
Chelnerul făcu întocmai, dar bătrânul îi zise râzând:
- Nu, nu, altceva nu doresc, vreau supă de găluşte fără miez.
Chelnerul se întoarse la bucătărie şi repetă spusele bătrânului. Bucătarii se uitară unii la
alţii: nici unul nu ştia să prepare aşa ceva. N- aveau încotro, trebuiau să- l cheme pe maestrul bucătar.
Şi acesta însă, când auzi despre ce este vorba, fu pus în încurcătură şi începu să chibzuiască: dacă îi spun clientului deschis că nu ştiu să facă aşa ceva, faima restaurantului va avea cu siguranţă de suferit. Ce- i de făcut? Se gândi, se răsgândi, până ce se hotărî şi- i spuse chelnerului:
- Du- te şi spune- i clientului că supa de găluşte fără miez costă doi liang de argint bolul şi că din păcate trebuie să mai şi aştepte vreo două ceasuri până e gata.
Chelnerul se duse la bătrân şi- i spuse acestea, dar bătrânul zise râzând:
- Când e vorba de o mâncare aleasă, nimic nu contează: nici preţul, nici timpul. Să coste
şi zece liang de argint un bol şi să trebuiască să aştept patru ceasuri, eu tot vreau să mănânc aşa o supă.
Maestrul bucătar fu din nou pus în încurcătură. Socotise el că îl va alunga pe acest
client buclucaş spunându- i că supa e scumpă şi că e nevoie de timp pentru a o pregăti, dar iată că nu fusese să fie aşa. Nici prin gând nu- i trecuse că acest client va ţine morţiş să mănânce supă de găluşte fără miez. Acum, maestrul bucătar se- nvârtea de colo- colo neştiind ce să facă. În cele din urmă se hotărî: dacă e să piardă clientul, îl pierd şi gata. Îşi va îngroşa obrazul şi va recunoaşte: nu ştiu să fac.
Maestrul bucătar se duse de această dată el însuşi la bătrân, îl invită în camera de oaspeţi şi, făcând o plecăciune, îi spuse:
- Stimate maestre, să vorbim deschis! Supa aceasta de găluşte fără miez, noi, ca oameni
de rând ce suntem, nu ştim să o preparăm. Îl rugăm pe stimatul nostru oaspete şi maestru să ne înveţe.
Bătrânul zise, într- un hohot de râs:
- Vrei deci ca astăzi să mă fac de râs în faţa atâtor bucătari maeştri încercând să fac o
biată supă de găluşte?
Acestea fiind spuse, bătrânul se duse direct la bucătărie, ceru să i se aducă o bucată mare
de gheaţă, o sfărâmă în bucăţele, cernu bucăţelele de gheaţă într- un lighean până ajunseră toate de mărimea boabelor de soia. Pregăti făină albă de grâu, apoi luă un polonic, îl umplu cu supă de găină, care fierbea pe foc într- o oală mare, adăugă condimente, îi potrivi gustul. Cu cealaltă mână, vărsă făina peste bucăţelele de gheaţă din lighean şi amestecă astfel ca fiecare bucăţică să se acopere cu un strat de făină; le vărsă în polonic şi când supa dădu în clocot, scoase polonicul din oală şi gata.
Bătrânul îi pofti pe toţi să guste şi, într- adevăr, când muşcară din găluşte văzură că pe
dinăuntru erau goale: bucăţelele de gheaţă tăvălite prin făină, când fuseseră cufundate în supa fierbinte se topiseră, apa fusese absorbită de făină, iar găluştele erau goale înăuntru.
Cu toţii îngenuncheară în faţa bătrânului în semn de cinstire.
- Mă cinstiţi aşadar ca profesor? Mda, n- aş zice că- i rău! Dar aş vrea să ştiţi că eu, ca maestru, v- am învăţat nu ca să vă arăt cât de înaltă mi- e măiestria, căci trebuie să ştiţi că există zile între zile, oameni între oameni şi măiestrii între măiestrii. Apoi, arătând spre firma cu nouă cercuri adăugă:
- Oare nu- s cam multe nouă cercuri?
După ce- şi încheie spusele, bătrânul plecă. Iar Maestrul bucătar al restaurantului porunci imediat să fie coborâtă firma de pe care luă şapte cercuri, lăsând doar două.