Azi ( I)

Azi ( I)

M- am trezit plină de întrebări, deloc filozofice: O fi căzut sticla? Au trecut oare trei ore? Apoi mi- am amintit că înlocuisem sticla de trei litri ( trei litri- trei ore) cu un bidon de şase. M- am uitat la ceas, trecuseră cinci ore ... Dormisem ... standardul meu! Cinci ore! M- am dus repejor să mă uit la bidon: era pe jumătate umplut, deci din punctul lui de vedere trecuseră trei ore. Stăteam aşadar bine... Mi- am băut apoi cafeaua cu cele cinci ţigări pe care mi le impune la prima oră ( chiar prima: era ora trei dimineaţa!!! ) intoxicarea mea cu nicotină. Şi m- am gandit ... La ce a fost ieri.

Şi ziua de ieri a început devreme: pe la ora două. L- am sunat la ora aceea pe şeful de scară. Îndelung. Repetat. Până a ridicat telefonul. Şi l- am întrebat de ce mai curge apă din calorifer dacă dânsul a închis apa în urmă cu cinci ore. Nu cumva nu ştia de unde s- o închidă? Mi- a spus ( cu totul altceva decât îmi spusese în urmă cu cinci ore) că el a închis vana de căldură, dar că şi robinetul din pivniţă curge, deci nu e bun. Am insistat cu întrebarea dacă e sigur că a închis robinetul care trebuie. Şi- atunci şi- a amintit că e un compartiment acolo în beci unde el NU ARE VOIE să deschidă. Apoi mi- a pus o întrebare mai uimitoare decât afirmaţia cu interdicţia lui la robinet: de ce nu aduc un instalator să se uite la robinetul care curge la caloriferul meu. Era două noaptea ...
Toate astea, cum spuneam, după ce mă asigurase în urmă cu cinci ore că în maxim o jumătate de oră nu va mai curge apă din caloriferul meu pentru că el a închis- o din pivniţă.

Atunci n- am mai stat la vorbă, mi- am amintit că am treabă. În colţişorul din cameră unde curgea apă din calorifer nu încăpea ca lumea niciunul dintre vasele pe care le am în casă, ca să- l pun să colecteze apa. Am găsit repede o sticlă de plastic de trei litri, am agăţat- o de calorifer sub picătura aproape continuă, despre care ştiam deja că adună un litru pe oră, că doar mă uitasem la ea timp de cinci ore; mai întâi o ştergeam plină de speranţă că va înceta, cu cârpele din baie, apoi pusesem într- o rână, înghesuit, un vas de doi litri de la mixer. Asta pe când aşteptam ca picătura să înceteze pentru că şeful de scară spusese că apa a fost închisă din beci personal de el ... O măsurasem, o cunoşteam deja.

M- am dus şi m- am culcat, iar când m- am trezit peste trei ore ( n- aveam timp de cele cinci ore din standardul meu de somn) , petul de colectare era căzut şi, bineînţeles, apa împrăştiată pe jos. Cel puţin nu cursese toată într- un loc ... am văzut eu imediat partea bună a lucrurilor!

M- am dus în boxa din pivniţă să mai aduc ceva sticle pe care să le umplu cu apă caldă şi să încălzesc casa şi am adus şi un pet de şase litri, pe care să- l pun la picătură, să- mi pot asigura o independenţă de mişcare, că nu puteam sta în casă să rezolv. Aveam însă să văd că nu prea îmi era necesară independenţa asta. Preşedintele asociaţiei de proprietari mi- a râs în nas: rezolvaţi abia luni, că Termo nu lucrează sâmbăta şi duminica. Nu l- am luat în seamă, că şi şeful de scară vorbise aiurea. Dar ajunsă la punctul termic, care teoretic, după cum spusese preşedintele asociaţiei, trebuia să rezolve problema, am văzut că era într- adevăr încuiat la toate cele trei uşi mari de tablă albastră.
M- am întors acasă, unde am fost totuşi mulţumită că intervalul de libertate pe care mi- l oferea colectarea picăturii era totuşi de şase ore. Şi- am început să dau telefoane la Termo, nevenindu- mi să cred că toţi în oraşul ăsta sunt ca şeful de scară şi preşedintele de asociaţie. Am aflat că nu Termo, ci CET- ul se ocupă de asta, iar la CET am fost asigurată că vine o echipă să rezolve, dar de ce totuşi şeful de scară nu inchide apa. Era şi întrebarea la care eu nu aveam răspuns. Aşa că, am reumplut sticlele cu apă caldă ca să încălzesc casa, am golit petul şi apoi m- am aşezat în fotoliu să aştept echipa de la CET. M- am trezit, cum spuneam, după cele cinci ore standard ( al meu) de somn. Petul de şase litri nu căzuse, nu era apă pe jos. În casă însă, frig, ca- n sufletele celor cu care discutasem în ziua precedentă.

Ieri s- a auzit pentru prima oara dupa zeci de ani ceasul mare din Piata Sfatului. Stiam de eveniment, dar n- am ajuns sa particip la el, eram ocupata cu picatura ...