mariabalasa: Portrete chinezeşti 1/8

Traducere din limba franceză de Maria Bălaşa

Portrete chinezeşti ( 1/8) / Preluare de pe blogul Un oeil sur la Chine/ Gilles Sabrié

16 august 2010

Profit de acest sfârşit de vară şi pun la dispoziţie blogul meu pentru lucrările a două femei talentate, fotografa Anaïs Martane şi ziarista Diane Droin- Michaud. În vara anului 2007 au străbătut China pentru a întâlni chinezi, care ne vorbesc despre viaţa, ambiţiile, greutăţile lor… Blesteme de neam ori destine de excepţie, mizerie sau opulenţă, banalitatea cotidianului ori frământări ale Istoriei, dar totdeauna acel incredibil optimism, ce constituie un adevărat cel mai mic numitor comun al poporului chinez.

Vă propun până la începutul lui septembrie 8 portrete, selectate dintre cele 38 câte numără cartea „ Portrete chinezeşti”

Zhao Wei/ Djao Vei, agent imobiliar aflat sub tensiune

Să- ţi pui întrebări, să faci introspecţie, să ai stări sufleteşti înseamnă un lux pe care eu nu mi- l pot oferi. Chiar n- am timp pentru aşa ceva. Lucrez douăsprezece ore pe zi într- o agenţie imobiliară la Pekin, şase zile din şapte. Înainte de a sta să visez am nevoie să mănânc. Dar e sigur că dacă mi s- ar întâmpla să- mi pun întrebări, procesul- verbal de constatare n- ar fi strălucit: exercit o meserie care mă plictiseşte, de o monotonie apăsătoare, nu am o prietenă, am destul de puţini amici, dar oare am de ales? Trezit la 7.30, înghit micul dejun şi alerg la şedinţa de la ora 8.30. Dimineaţa este după aceea consacrată vizitei de apartamente împreună cu clienţii. Între vizite, trebuie să rezolv hârţogăria administrativă, tot mai multă, îngrămădită pe biroul meu. Zilnic trebuie rezolvate atât de multe lucruri! O oră de pauză pentru prânz şi ritualul se reia după- amiaza, până la 8.30, totul întretăiat de zeci de telefoane. Dacă reuşesc să vând un apartament pe lună e deja foarte bine. La 2- 3 milioane de yuani, eu câştig 0,1% din vânzare. Salariul meu fix e la nivelul a 1200 de yuani ( 120 euro) pe lună, dar în general ajung la în jur de 4500 de yuani. Nu vând decât apartamente vechi, la mâna a doua. Fără siheyuan, faimoasele case tradiţionale numite şi „ curţi pătrate” după care sunt înnebuniţi expatriaţii şi chinezii bogaţi. Pe acestea cel mai adesea, e greu să le găseşti, iar titlurile lor de proprietate sunt foarte incerte. Mă străduiesc să găsesc mai degrabă locuri încântătoare, cu un potenţial puternic şi, mai ales, bine amplasate. Piaţa e enormă şi e de lucru pentru toată lumea. Trebuie să ştii să pândeşti şi să ai spirit de prădător…

Primul meu gând, dimineaţa, este să- mi ating obiectivele. În cinci ani, mi- ar plăcea să- mi pot cumpăra maşină şi sper să ajung să am un salariu de 25.000 de yuani pe lună. Peste zece ani, la treizeci şi cinci de ani, dacă toate merg bine, mă voi căsători şi voi avea un copil. Poate atunci, în acel moment, voi putea să mă gândesc şi la altceva, la cinematografie ori, de ce nu, să- mi construiesc o afacere pe cont propriu. Şi, în sfârşit, să mă gândesc la sensul vieţii! Pentru moment, nu e în program. Trăiesc singur şi trebuie să- mi ajut părinţii, care stau tot în satul nostru din Henan. Tata este funcţionar la stat. E administrator de case de oaspeţi. Iar mama e profesoară de matematică la un liceu. Sunt conştient că am o enormă responsabilitate faţă de ei. Copil unic fiind, cunosc preţul devotamentului lor şi am fost totdeauna în relaţii foarte bune. Acum este rândul meu să mă ocup de ei. Banii mei sunt şi ai lor. Provenit dintr- o familie tradiţională, am datoria să fiu un bun fiu. E pentru mine o chestiune de onoare.

În munca mea, suport o presiune de nedescris. Sufăr în tăcere aşteptând zile mai bune. Sunt momente în care mă simt total dezorientat. E cam ca la fotbal: sunt multe lucruri pe care nu le poţi controla. Şi foarte multe frustrări, lucruri neaşteptate … Când tensiunea e foarte puternică, mă întorc acasă, fac un duş, îmi schimb hainele şi o şterg într- un bar să beau o bere. Încerc să fac exerciţii fizice de musculatură, o dată pe săptămână, un mod de a elimina toxinele. Ies puţin, din lipsă de timp. Iar dragostea încă nu şi- a găsit un loc în viaţa mea. Dar cine ar vrea să se mărite cu o fantomă?

Diane Michaud a colaborat la „ Le Journal du Dimanche” / Ziarul de duminică, „ Le Figaro” , „ Le Parisien” / Parizianul şi revista „ Elle” / Ea. Jurnalistă independentă, a trăit timp de 10 ani la Hong Kong, iar acum s- a stabilit la New- Delhi.

Anaïs Martane este fotografă, stabilită la Pekin din 2001. După ce a lucrat pentru „ Traffic d’Images” / Trafic de imagini a făcut portrete în principal pentru „ Time Magazine”/ Revista magazin Timp şi are colaborări în mass- media franceză la „ Libération” / Eliberarea , „ Le Monde” / Lumea, „ Elle” / Ea şi Telerama. A avut expoziţii cu ocazia evenimentului Luna septembrie a fotografiei la Nisa, „ China, te clinteşti din nemişcare?” la Casa Chinei „ Poveste evreiască la Shanghai … ” la galeriile Pekin Fine Arts şi IFA Shanghai.

Anaïs lucrează de ani de zile la coproducţia unor filme chinezeşti precum „ O tinereţe chineză” şi „ Noapte de beţie de primăvară” .

16 août 2010

Portraits Chinois (1/8)

Je profite de cette fin d’été pour ouvrir ce blog au travail de deux femmes de talents, la photographe Anais Martane et la journaliste Diane Droin-Michaud. Pendant l’année 2007, elles ont parcouru la Chine à la rencontre de chinois. Ils nous parlent de leur vie, de leurs ambitions, de leurs difficultés… Malédictions natales ou destins exceptionnels, misère ou opulence, banalité du quotidien ou tourments de l’Histoire, mais toujours cette incroyable optimisme, un plus petit dénominateur commun du peuple chinois.

Je vous propose jusque début septembre 8 portraits, sélectionnés parmi les 38 que compte le livre « Portraits Chinois » (Editions Snoeck Ducaju Et Zoon)

Zhao Wei, agent immobilier sous pression

Se poser des questions, faire de l’introspection, avoir des états d’âme, c’est un luxe que je ne peux pas m’offrir. Je n’ai vraiment pas le temps. Je travaille douze heures par jour dans une agence immobilière de Pékin, six jours sur sept. Avant de rêver, j’ai besoin de manger. Mais c’est sûr que s’il m’arrivait de m’interroger, le constat ne serait pas brillant : j’exerce un métier qui m’ennuie, d’une monotonie pesante, je n’ai pas de petite amie, assez peu d’amis, mais ai-je vraiment le choix ? Levé à 7 h 30, j’avale un petit-déjeuner et je cours à ma réunion de 8 h 30. La matinée est ensuite consacrée à la visite d’appartements avec mes clients. Entre les visites, je dois traiter la paperasse administrative qui s’amoncelle de plus en plus sur mon bureau. Il y a tellement de choses à régler chaque jour. Une heure de pause déjeuner et je déroule le même rituel l’après-midi, jusqu’à 20 h 30, le tout entrecoupé de dizaines de coups de téléphone. Si j’arrive à vendre un appartement par mois, c’est déjà très bien. Sur 2 à 3 millions de yuans, je touche environ 0,1 % de la vente. Mon salaire fixe est de l’ordre de 1 200 yuans (120 euros) par mois, mais je tourne plus généralement autour de 4 500 yuans. Je ne vends que des appartements anciens, de seconde main. Pas des si he yuan, les fameuses maisons traditionnelles appelées les « cours carrées » dont raffolent les expatriés et les Chinois fortunés. Le plus souvent, elles sont trop difficiles à dénicher et leurs titres de propriété sont très incertains. Je m’attache plutôt à trouver des endroits charmants, au fort potentiel et, surtout, bien situés. Le marché est énorme et il y a du travail pour tout le monde. Il faut savoir rester aux aguets et avoir l’esprit prédateur…

Ma première pensée, le matin, c’est d’atteindre mes objectifs. Dans cinq ans, j’aimerais pouvoir acheter une voiture et j’espère décrocher un salaire de 25 000 yuans par mois. Dans dix ans, à trente-cinq ans, si tout va bien, je me marierai et j’aurai un enfant. Alors, peut-être, à ce moment-là, pourrai-je m’intéresser à autre chose, au cinéma ou, pourquoi pas, monter une petite affaire à mon compte. Et penser enfin au sens de la vie !Pour l’heure, ce n’est pas au programme. Je vis seul et je dois aider mes parents, toujours installés dans notre village du Henan. Mon père est fonctionnaire au gouvernement. Il est chargé de gérer des maisons d’hôtes. Quant à ma mère, elle est professeur de maths dans un lycée. J’ai conscience d’avoir une énorme responsabilité vis-à-vis d’eux. Enfant unique, je connais le prix de leur dévouement et nous avons toujours entretenu de belles relations. Aujourd’hui, c’est à mon tour de m’occuper d’eux. Mon argent, c’est aussi le leur. Issu d’une famille traditionnelle, j’ai le devoir d’être un bon fils. J’en fais une question d’honneur.

Dans mon boulot, je subis une pression inouïe. Je ronge mon frein, parfois, en attendant des jours meilleurs. Il y a des moments où je me sens totalement désemparé. C’est un peu comme au foot : il y a beaucoup de choses que l’on ne peut pas contrôler. Une somme de frustrations, de surprises, aussi… Quand la pression est trop forte, je rentre chez moi, je prends une douche, je me change et je file dans un bar pour boire une bière. J’essaye de faire de la musculation, une fois par semaine, une manière d’éliminer les toxines. Je sors peu, faute de temps. Et l’amour, dans ma vie, n’a pas encore trouvé sa place. Mais qui voudrait épouser un fantôme?

Diane Michaud a collaboré avec le Journal du Dimanche, le Figaro, le Parisien et le magazine ELLE. Journaliste indépendante elle a vécu à Hong Kong pendant 10 ans avec sa famille, et est maintenant installée à New-Delhi.

Anaïs Martane est photographe établie à Pékin depuis 2001. Après avoir travaillé avec l’agence “Traffic d’Images”, elle fait des portraits principalement pour Time Magazine et collabore avec quelques médias français comme Libération, Le Monde, ELLE et Télérama. Ses expositions ont eu lieu à l’occasion du Septembre de la Photo à Nice “Chine, tu bouges?”, à la Maison de la Chine “A Shanghai, une histoire juive…”, dans les galeries Pékin Fine Arts et IFA Shanghai.
Anaïs travaille depuis des années à la coproduction de certains films chinois comme “Une Jeunesse Chinoise” et “Nuit d’Ivresse Printanière”

Partager et découvrir :