Preluare din presa franceză de la Pekin ( ziarişti francezi în China) .
Nankin- Yuanul la coş !
La Pekin în 30/03 preşedintele Nicolas Sarkozy a fost mustrat de omologul său Hu Jintao pentru faptul de a fi sugerat alcătuirea coaliţiei antiaeriene împotriva colonelului Kadhafi. Un astfel de afront faţă de un oaspete în trecere e rar în China. Cu atât mai mult cu cât Pekinul a lăsat deja Consiliul de securitate să voteze textul ce autorizează aceste atacuri.
Cu două ore mai devreme, la inaugurarea viitoarei ambasade a Franţei, toată în verdeaţă şi sticlă Alain Sarfati, care se va deschide în octombrie, Sarkozy a încercat să- şi îmbuneze gazdele, preaslăvindu- le „ drumul parcurs” şi „ excepţionalele reuşite” … Dar n- a mers. N. Sarkozy suportă aceste reproşuri, care în parte sunt sincere: Pekinul este sensibil la orice punere în discuţie a suveranităţii unui regim în numele dreptului popoarelor.
Dojana chinezească are însă o doză de şiretenie. Căci faţă de Franţa, Pekinul are o altă reţinere. Preşedinte, anul acesta, al „ G20” , Sarkozy încearcă o puternică reformă a sistemului monetar mondial. Dezamorsând gâlceava sino- americană sterilă ( acuzaţii că „ yuanul este manipulat şi la un curs prea mic pe de o parte” , iar de cealaltă parte „ un curs iresponsabil al bancnotelor verzi” ) , pretinde că întăreşte FMI- ul ( Fondul monetar Internaţional) în poziţia sa de arbitru precum şi unul dintre instrumentele sale ca „ monedă de rezervă” , făcând lumea să scape de fluctuaţiile incerte ale dolarului. Pentru a asocia China la acest proces, a invitat- o … la ea acasă, la Nankin ( 31/ 03) , la un seminar „ de reflecţie” : ofertă pe care Hu n- a putut să o refuze, dar care nu i- a plăcut şi a făcut tot ce a putut pentru a o minimaliza.
În acest context, pentru Partidul comunist chinez, afacerea libiană a fost un dar ceresc: obiectivul întâlnirii la nivel înalt a putut fi astfel uşor deturnat datorită diatribei împotriva coaliţiei anti- Kadhafi … A doua zi la Nankin, N. Sarkozy a adunat 20 de miniştri de finanţe, 20 de guvernatori de bănci centrale şi experţi precum R. Mundell, câştigător de Premiu Nobel pentru economie. A fost în aparenţă aşteptatul dialog al surzilor între SUA şi China. Wang Qishan, prim vice- preşedinte şi- a exprimat cuvântarea gândită pe 不 ( bu= nu) repetând la nesfârşit că „ orice reformă trebuie făcută treptat” şi că încă nu e momentul. Chiar dacă nu admite acest lucru, Pekinul vede în vechiul mecanism, care leagă yuanul şi dolarul, garanţia sa de supravieţuire pe termen lung şi a economiei sale orientate spre export.
T. Geithner, mare finanţist american a punctat „ în afara subiectului” ofertele lui N. Sarkozy: adevărata problemă este manipularea yuanului, joc în pierdere pentru întreaga lume, sursă de inflaţie la intern şi de protecţionism la extern.
Sarkozy a propus integrarea yuanului în „ drepturile speciale de tragere” ( DST) , coşul valutar având în prezent o valoare de 1,5855$, alimentat cu patru valute ($, €, yen japonez, £), care permite FMI să intervină pe piaţa schimburilor monetare. Din 1990 încoace fluxurile monetare au fost întrerupte de 42 de ori, prin tezaurizare de credite ale băncilor centrale în scopul protejării pieţelor lor monetare.
Cea mai mare speranţă întru îmblânzirea acestei no-man’s land a finanţelor şi schimburilor valutare ar fi FMI- ul cu al său DST, doar dacă yuanul s- ar alătura acestuia din urmă pentru a- l întări. Sigur că nu pe degeaba: acesta ar trebui, în schimb, să treacă la convertibilitate liberă.
Surpriză: lăsând de- o parte unele poziţii de dezacord, cele 20 de ţări au convenit „ în linii mari” să integreze yuanul în coşul valutar al Drepturilor speciale de tragere/ DST, sub rezerva convertibilităţii totale şi a liberei circulaţii. Zhou Xiaochuan, guvernatorul băncii centrale admite eventualitatea acestei integrări. Li Daokui, consilier, a mers până la a estima că fără yuan, DST ar fi „ ridicol” de nereprezentativ, explicitând astfel o veche prăpastie între politicienii şi finanţiştii chinezi, DAR şi o discretă, dar ardentă recunoaştere a rolului mondial al yuanului.
Masa e întinsă: China realizează că poate lăsa deoparte întunecata ei suveranitate monetară pentru un sistem mondial care va înscăuna ca rege yuanul său. Dar când se va întâmpla în fapt acest lucru?
Nu a fost stabilit vreun calendar şi e greu de crezut că se va face un acord în acest sens la G20 de la Cannes din toamnă. Ce este însă sigur este că bobul însămânţat la Nankin va încolţi. Poate că nu la timp pentru a- l scoate din impas pe Sarkozy la realegerea lui din 2012. Dar nu aceasta era miza, preşedintele francez când s- a lansat în acest pariu era foarte conştient de acest lucru şi gata să- şi asume riscurile!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentaţi AICI
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.