(traducere din limba franceză, articole publicate de ziarişti francofoni acreditaţi în China. Articol apărut în 07 iulie 2017. )
În timpul G20 la Hamburg, în 7- 8 iulie, China a trebuit să gestioneze, cu diverși parteneri, multiple tensiuni, cel mai adesea vechi, însă devenite dintr- odată urgente. Cu India, e vorba despre confruntarea pe podișul din Sikkim, la joncțiunea liniilor de frontieră chineză, indiană și bhutaneză la 5000 de metri altitudine. APL a distrus acolo două cazemate indiene, iar de atunci 6000 de oameni sunt instalați provizoriu la fața locului. Totul a început de la construirea de către China a unei șosele pe un teritoriu bhutanez pe care și- l revendică ea și pe care aparent tocmai l- a ocupat. Bhutanul a chemat India în ajutor, iar aceasta a venit repede să- l ajute, fiindcă această șosea ar priva- o în timp de avantajul său privitor la altitudine - China ar putea astfel trimite în timp record o putere de foc superioară celei a Delhi- ului. Pekinul solicită imperios retragerea trupelor indiene și consideră incidentul bilateral drept „ cel mai grav din ultimii 30 de ani” . „ India - adaugă el- ar face bine să învețe o lecție de istorie din înfrângerea sa. ” în timpul conflictului fulger care le- a pus față- n față în 1962. Un alt subiect de discordie: India nu suportă ca Pekinul să- și facă un CEPT ( prescurtare din engleză pentru: Coridor economic din Xinjiang spre Pakistan) printr- un Cașmir revendicat de Delhi și până la Gwadar, situl unui port ce include o bază militară chineză. China n- o să plece de- acolo fiindcă Delhi refuză a susține proiectul. Și așa cei 20 de ani de tentative de apropiere a celor două țări cele mai populate din lume sunt compromiși. Având în vedere neîncrederea vădită, ne putem îndoi că întâlnirea dintre N. Modi și Xi Jinping în timpul G20 va debloca situația. Începerea construcției acestei șosele, e poate din partea Chinei un calcul greșit!
Cu trei zile înainte de G20, Xi Jinping a fost la Moscova pentru o întâlnire cu V. Putin, a treia din ianuarie până acum. Lăsând de- o parte ceva amabilități ( o decorație rusă pentru Xi, 10 miliarde de $ în contul schimburilor economice pentru Putin) și inevitabila declarație comună împotriva desfășurării sistemului american anti- misile Thaad în Coreea de Sud, grosul afacerii a revenit cererii părții ruse de prelungire a ' drumurilor mătăsii' către Uniunea Economică Eurasiatică ( UEEA) , fondată în 2014 de Rusia, Kazahstan, Kârgâstan, Armenia și Bielorusia. Dar această speranță de a vedea China finanțându- i UEEA se prezintă sub auspicii nefavorabile. Administrația rusă face mutre văzând cum China se interesează prea îndeaproape de niște republici care au fost sateliți ai URSS. Pekinului, pe de altă parte, îi vine greu să vadă în aceste țări de o solvabilitate îndoielnică destinația ideală pentru a- și plasa oțelul, sticla sau cimentul excedentare.
În fine, esențialul G20 din punctul de vedere chinez va fi relația cu Statele Unite ale unui D. Trump din ce în ce mai imprevizibil: a autorizat o vânzare de arme de 1.4 miliarde $ către Taiwan, a pedepsit banca locală din Dandong pentru trafic cu Coreea de Nord și a trimis în 2 iulie un destroyer în banda de 12 mile a unei insulițe din arhipelagul Paracel, ocupat de APL. Deși toate aceste gesturi sunt niște casus belli, Pekinul nu protestează prea mult, sperând să- l poată „ domestici” într- o zi pe Trump, mai ales în izolarea crescândă în care acesta se află. Însă pericolul este prezent: acum că Phenianul este în stare ( sau așa declară) să lovească nuclear SUA, Trump nu mai vrea să aștepte. Împreună cu Putin, Xi Jinping vrea să impună un plan de pace în care SUA să- și abandoneze manevrele cu Coreea de Sud, iar Coreea de Nord, bomba sa. Dacă vor reuși, pentru SUA va fi o mare pierdere de imagine. De aceea, Trump și Xi încearcă să aducă puterile intermediare ( Japonia, Țările Europene) la a- și alege de partea cui sunt. Ieri, SUA prima în toate. Dar Trump, forță izolaționistă, schimbă datele problemei, iar China, noua putere financiară, se maturizează repede ... Semn al unui vid politic, rămân de făcut noi alianțe, pentru a înlocui Statele Unite, care se retrag din rolul lor depășit de jandarm al lumii.
Se afișează postările cu eticheta G20. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta G20. Afișați toate postările
marți, 11 iulie 2017
sâmbătă, 10 septembrie 2016
Veşti din China: Caleidoscop cu ocazia reînceperii şcolii
(traducere din limba franceză, articole publicate de ziarişti francofoni acreditaţi în China. Articol apărut în 09 septembrie 2016. )
Vastă ca o maree, reînceperea şcolii ( la 1 septembrie) a pus în mişcare spre şcoli 200 de milioane de copii între 6 şi 18 ani. Ca temă acasă, elevii au primit consemnul de a urmări seara la TV " Stindardul strămoşilor" , emisiunea Ministerului Educaţiei, ce proslăveşte eroismul revoluţionar. Din sloganuri precum: " Să nu cedezi vreodată!" sau " Să fii totdeauna hotărât!" s- a degajat starea de spirit conform căreia prin spirit de sacrificiu şi fidelitate faţă de partid, se ajunge totdeauna la a ieşi învingător. Pentru a se asigura că tinerii au recepţionat mesajul, unele şcoli au mers până la a cere de la părinţi o fotografie a copilului în faţa ecranului TV - ca un prim exerciţiu de disciplină din anul şcolar.
A doua zi după G20 la Hangzhou ( 4 şi 5 septembrie) , mass media şi- a centrat atenţia mai spre sud cu 2250 km, asupra Vientiane în Laos, unde s- a desfăşurat a 19- a Întrunire la nivel înalt China- ASEAN în prezenţa liderilor a 10 ţări din această asociaţie şi a altor 8 ţări, printre care India şi SUA.
Barack Obama a fost prezent, fiind primul preşedinte american care a vizitat această ţară- martir a bombardamentelor din Vietnam de acum 71 de ani. Obama a fost acolo pentru un act de căinţă simbolică, respectiv pentru a exprima " responsabilitatea morală" a ţării sale: zeci de milioane de submuniţii se află încă îngropate în solul laoţian şi explodează cu regularitate, astfel încât au cauzat 20.000 de morţi de la încetarea ostilităţilor. Obama a promis aşadar 90 de milioane de $ în trei ani pentru a se accelera operaţiunile de deminare.
Adevărata miză a vizitei lui Obama a fost impasul cu China în influenţa asupra Laosului. Pentru Pekin, reprezentat la întâlnirea la nivel înalt de primul- ministru, Li Keqiang, este vorba despre un interes strategic.
În Laos, ţară săracă şi fără ieşire la mare, China investeşte tot mai mult. Printre proictele recente se pot enumera zona industrială That Luang Marsh nu departe de Vientiane ( 1.6 miliarde $) , barajul hidroelectric de la Nam Ngiep- 1 ( 868 milioane de $) , viitorul tren de mare viteză Kunming- Vientiane de 418 km, de peste 6 miliarde de $ - o secţiune din linia proiectată spre Singapore.
Pentru Pekin, investiţiile sale, care se regăsesc în toate ţările din zona ASEAN, se justifică precum bază a " Drumului său al mătăsii" , prin existenţa a sute de milioane de consumatori şi bazin de atractive materii prime şi energie. În contrapartidă, China aşteaptă de la aceste ţări- clienţi ca ei să- i fie şi aliaţi politici...
De aceea, la întâlnirea la nivel înalt de la Vientiane, lupta pentru influenţă a fost continuată. Susţinut de primul- ministru nipon, Obama a amintit că verdictul Curţii de la Haga, prin care se condamnă construirea de insuliţe artificiale chinezeşti în arhipelagul Spratley, este " constrictiv" - China ar trebui să se retragă, respectând dreptul suveranităţii maritime al ţărilor riverane şi Convenţia dreptului asupra mării ...
La aceasta, Li Keqiang a ripostat exprimându- şi dorinţa de a vedea dispărut " amestecul" în raporturile dintre ASEAN şi ţara sa. Implicit, Statele Unite şi Japonia, entităţi din alte regiuni geografice, n- au nimic a face cu acestea. Apoi, în comunicatul final, ţările s- au ferit să citeze hotărârea de la Haga, mărginindu- se la " a lua act" de îngrijorările " anumitor lideri" referitoare la activităţile chinezeşti din Marea Chinei de Sud. Liu Zhenmin, ministru- adjunct al afacerilor externe, a putut chiar felicita ţările membre pentru " reţinerea" şi voinţa lor de " a găsi soluţii ... susţinând astfel eforturile comune în negocierea unui nou cod de conduită a naţiunilor în Marea Chinei de Sud. " .
Este, fără nici o îndoială, un succes al diplomaţiei chineze, fruct, în parte, al generoaselor finanţări ale Pekinului într- o regiune, care, înainte de toate are nevoie de dezvoltare.China face astfel un pas spre o reglementare a litigiului, conform cu voinţa şi reglementările sale.
duminică, 3 aprilie 2011
Veşti din China:Nankin- Yuanul la coş !
Preluare din presa franceză de la Pekin ( ziarişti francezi în China) .
Nankin- Yuanul la coş !
La Pekin în 30/03 preşedintele Nicolas Sarkozy a fost mustrat de omologul său Hu Jintao pentru faptul de a fi sugerat alcătuirea coaliţiei antiaeriene împotriva colonelului Kadhafi. Un astfel de afront faţă de un oaspete în trecere e rar în China. Cu atât mai mult cu cât Pekinul a lăsat deja Consiliul de securitate să voteze textul ce autorizează aceste atacuri.
Cu două ore mai devreme, la inaugurarea viitoarei ambasade a Franţei, toată în verdeaţă şi sticlă Alain Sarfati, care se va deschide în octombrie, Sarkozy a încercat să- şi îmbuneze gazdele, preaslăvindu- le „ drumul parcurs” şi „ excepţionalele reuşite” … Dar n- a mers. N. Sarkozy suportă aceste reproşuri, care în parte sunt sincere: Pekinul este sensibil la orice punere în discuţie a suveranităţii unui regim în numele dreptului popoarelor.
Dojana chinezească are însă o doză de şiretenie. Căci faţă de Franţa, Pekinul are o altă reţinere. Preşedinte, anul acesta, al „ G20” , Sarkozy încearcă o puternică reformă a sistemului monetar mondial. Dezamorsând gâlceava sino- americană sterilă ( acuzaţii că „ yuanul este manipulat şi la un curs prea mic pe de o parte” , iar de cealaltă parte „ un curs iresponsabil al bancnotelor verzi” ) , pretinde că întăreşte FMI- ul ( Fondul monetar Internaţional) în poziţia sa de arbitru precum şi unul dintre instrumentele sale ca „ monedă de rezervă” , făcând lumea să scape de fluctuaţiile incerte ale dolarului. Pentru a asocia China la acest proces, a invitat- o … la ea acasă, la Nankin ( 31/ 03) , la un seminar „ de reflecţie” : ofertă pe care Hu n- a putut să o refuze, dar care nu i- a plăcut şi a făcut tot ce a putut pentru a o minimaliza.
În acest context, pentru Partidul comunist chinez, afacerea libiană a fost un dar ceresc: obiectivul întâlnirii la nivel înalt a putut fi astfel uşor deturnat datorită diatribei împotriva coaliţiei anti- Kadhafi … A doua zi la Nankin, N. Sarkozy a adunat 20 de miniştri de finanţe, 20 de guvernatori de bănci centrale şi experţi precum R. Mundell, câştigător de Premiu Nobel pentru economie. A fost în aparenţă aşteptatul dialog al surzilor între SUA şi China. Wang Qishan, prim vice- preşedinte şi- a exprimat cuvântarea gândită pe 不 ( bu= nu) repetând la nesfârşit că „ orice reformă trebuie făcută treptat” şi că încă nu e momentul. Chiar dacă nu admite acest lucru, Pekinul vede în vechiul mecanism, care leagă yuanul şi dolarul, garanţia sa de supravieţuire pe termen lung şi a economiei sale orientate spre export.
T. Geithner, mare finanţist american a punctat „ în afara subiectului” ofertele lui N. Sarkozy: adevărata problemă este manipularea yuanului, joc în pierdere pentru întreaga lume, sursă de inflaţie la intern şi de protecţionism la extern.
Sarkozy a propus integrarea yuanului în „ drepturile speciale de tragere” ( DST) , coşul valutar având în prezent o valoare de 1,5855$, alimentat cu patru valute ($, €, yen japonez, £), care permite FMI să intervină pe piaţa schimburilor monetare. Din 1990 încoace fluxurile monetare au fost întrerupte de 42 de ori, prin tezaurizare de credite ale băncilor centrale în scopul protejării pieţelor lor monetare.
Cea mai mare speranţă întru îmblânzirea acestei no-man’s land a finanţelor şi schimburilor valutare ar fi FMI- ul cu al său DST, doar dacă yuanul s- ar alătura acestuia din urmă pentru a- l întări. Sigur că nu pe degeaba: acesta ar trebui, în schimb, să treacă la convertibilitate liberă.
Surpriză: lăsând de- o parte unele poziţii de dezacord, cele 20 de ţări au convenit „ în linii mari” să integreze yuanul în coşul valutar al Drepturilor speciale de tragere/ DST, sub rezerva convertibilităţii totale şi a liberei circulaţii. Zhou Xiaochuan, guvernatorul băncii centrale admite eventualitatea acestei integrări. Li Daokui, consilier, a mers până la a estima că fără yuan, DST ar fi „ ridicol” de nereprezentativ, explicitând astfel o veche prăpastie între politicienii şi finanţiştii chinezi, DAR şi o discretă, dar ardentă recunoaştere a rolului mondial al yuanului.
Masa e întinsă: China realizează că poate lăsa deoparte întunecata ei suveranitate monetară pentru un sistem mondial care va înscăuna ca rege yuanul său. Dar când se va întâmpla în fapt acest lucru?
Nu a fost stabilit vreun calendar şi e greu de crezut că se va face un acord în acest sens la G20 de la Cannes din toamnă. Ce este însă sigur este că bobul însămânţat la Nankin va încolţi. Poate că nu la timp pentru a- l scoate din impas pe Sarkozy la realegerea lui din 2012. Dar nu aceasta era miza, preşedintele francez când s- a lansat în acest pariu era foarte conştient de acest lucru şi gata să- şi asume riscurile!
Nankin- Yuanul la coş !
La Pekin în 30/03 preşedintele Nicolas Sarkozy a fost mustrat de omologul său Hu Jintao pentru faptul de a fi sugerat alcătuirea coaliţiei antiaeriene împotriva colonelului Kadhafi. Un astfel de afront faţă de un oaspete în trecere e rar în China. Cu atât mai mult cu cât Pekinul a lăsat deja Consiliul de securitate să voteze textul ce autorizează aceste atacuri.
Cu două ore mai devreme, la inaugurarea viitoarei ambasade a Franţei, toată în verdeaţă şi sticlă Alain Sarfati, care se va deschide în octombrie, Sarkozy a încercat să- şi îmbuneze gazdele, preaslăvindu- le „ drumul parcurs” şi „ excepţionalele reuşite” … Dar n- a mers. N. Sarkozy suportă aceste reproşuri, care în parte sunt sincere: Pekinul este sensibil la orice punere în discuţie a suveranităţii unui regim în numele dreptului popoarelor.
Dojana chinezească are însă o doză de şiretenie. Căci faţă de Franţa, Pekinul are o altă reţinere. Preşedinte, anul acesta, al „ G20” , Sarkozy încearcă o puternică reformă a sistemului monetar mondial. Dezamorsând gâlceava sino- americană sterilă ( acuzaţii că „ yuanul este manipulat şi la un curs prea mic pe de o parte” , iar de cealaltă parte „ un curs iresponsabil al bancnotelor verzi” ) , pretinde că întăreşte FMI- ul ( Fondul monetar Internaţional) în poziţia sa de arbitru precum şi unul dintre instrumentele sale ca „ monedă de rezervă” , făcând lumea să scape de fluctuaţiile incerte ale dolarului. Pentru a asocia China la acest proces, a invitat- o … la ea acasă, la Nankin ( 31/ 03) , la un seminar „ de reflecţie” : ofertă pe care Hu n- a putut să o refuze, dar care nu i- a plăcut şi a făcut tot ce a putut pentru a o minimaliza.
În acest context, pentru Partidul comunist chinez, afacerea libiană a fost un dar ceresc: obiectivul întâlnirii la nivel înalt a putut fi astfel uşor deturnat datorită diatribei împotriva coaliţiei anti- Kadhafi … A doua zi la Nankin, N. Sarkozy a adunat 20 de miniştri de finanţe, 20 de guvernatori de bănci centrale şi experţi precum R. Mundell, câştigător de Premiu Nobel pentru economie. A fost în aparenţă aşteptatul dialog al surzilor între SUA şi China. Wang Qishan, prim vice- preşedinte şi- a exprimat cuvântarea gândită pe 不 ( bu= nu) repetând la nesfârşit că „ orice reformă trebuie făcută treptat” şi că încă nu e momentul. Chiar dacă nu admite acest lucru, Pekinul vede în vechiul mecanism, care leagă yuanul şi dolarul, garanţia sa de supravieţuire pe termen lung şi a economiei sale orientate spre export.
T. Geithner, mare finanţist american a punctat „ în afara subiectului” ofertele lui N. Sarkozy: adevărata problemă este manipularea yuanului, joc în pierdere pentru întreaga lume, sursă de inflaţie la intern şi de protecţionism la extern.
Sarkozy a propus integrarea yuanului în „ drepturile speciale de tragere” ( DST) , coşul valutar având în prezent o valoare de 1,5855$, alimentat cu patru valute ($, €, yen japonez, £), care permite FMI să intervină pe piaţa schimburilor monetare. Din 1990 încoace fluxurile monetare au fost întrerupte de 42 de ori, prin tezaurizare de credite ale băncilor centrale în scopul protejării pieţelor lor monetare.
Cea mai mare speranţă întru îmblânzirea acestei no-man’s land a finanţelor şi schimburilor valutare ar fi FMI- ul cu al său DST, doar dacă yuanul s- ar alătura acestuia din urmă pentru a- l întări. Sigur că nu pe degeaba: acesta ar trebui, în schimb, să treacă la convertibilitate liberă.
Surpriză: lăsând de- o parte unele poziţii de dezacord, cele 20 de ţări au convenit „ în linii mari” să integreze yuanul în coşul valutar al Drepturilor speciale de tragere/ DST, sub rezerva convertibilităţii totale şi a liberei circulaţii. Zhou Xiaochuan, guvernatorul băncii centrale admite eventualitatea acestei integrări. Li Daokui, consilier, a mers până la a estima că fără yuan, DST ar fi „ ridicol” de nereprezentativ, explicitând astfel o veche prăpastie între politicienii şi finanţiştii chinezi, DAR şi o discretă, dar ardentă recunoaştere a rolului mondial al yuanului.
Masa e întinsă: China realizează că poate lăsa deoparte întunecata ei suveranitate monetară pentru un sistem mondial care va înscăuna ca rege yuanul său. Dar când se va întâmpla în fapt acest lucru?
Nu a fost stabilit vreun calendar şi e greu de crezut că se va face un acord în acest sens la G20 de la Cannes din toamnă. Ce este însă sigur este că bobul însămânţat la Nankin va încolţi. Poate că nu la timp pentru a- l scoate din impas pe Sarkozy la realegerea lui din 2012. Dar nu aceasta era miza, preşedintele francez când s- a lansat în acest pariu era foarte conştient de acest lucru şi gata să- şi asume riscurile!
Abonați-vă la:
Postări (Atom)