Vesti din China: Insulele Diaoyu : manifestaţii şi cumpărare, „ farse”

Traducere de articol din presa francofona la Pekin.
Nu ma pot abtine sa spun ca la sfarsit veti fi sigur de acord cu mine: articolul ne aduce de fapt o veste buna, zona in discutie nu este o zona de potential conflict.

La opt zile de la fapte, răscumpărarea- naţionalizare de către Tokyo a insulelor Diaoyu-Senkaku era calificată ( 18/9) de către vice- preşedintele Xi Jinping drept «  farsă » . Fără a merge atât de departe, primul ministru nipon, Yoshihiko Noda , admitea ( 18/09) că a subestimat tensiunile ce au urmat. Această autocritică voalată era legată de vizita lui Leon Panetta, şeful apărării americane, în cele două capitale niponă şi chineză, pentru a răci spiritele ca urmare a 4 zile de campanie ( 15- 18/09) de reacţie agresivă în partea continentală.

 În 85 de oraşe s- au succedat manifestaţii antinipone mici, dar foarte bine organizate. Participanţii alcătuiau un evantai pestriţ de nemulţumiţi, printre tineri mulţumiţi să se defuleze, patrioţi şi nostalgici Mao. Sectorul acţiune- propagandă a furnizat logistica : porta- voci şi slogane, precum şi sticle cu apă şi ouă de aruncat, împotriva locaţiilor japoneze, proiectile benigne ce au permis de fapt limitarea distrugerilor. Însă nu peste tot : în destule oraşe, maşini ( chiar şi particulare, chiar şi made in China) au fost arse pentru simplul motiv de a fi mărci de la Soare Răsare. Restaurante, super- magazine, cu concesionari niponi au fost devastate, Uzine şi magazine japoneze, protejate de poliţie, au fost închise timp de una- două zile. Apoi, în 18/09 seara, prin remiterea a câtorva milioane de SMS- uri clar dirijate, Pekin- ul a decretat sfârşitul petrecerii : supusă, mişcarea a încremenit.

Totuşi afacerea are costuri pentru ambele părţi. Tocmai reconfirmat în fruntea partidului său până la legislativele din 2013, Noda recomandă fermitate şi trimite nota de plată pentru distrugeri la Pekin. Realizat chiar înaintea violenţelor, un sondaj Reuters efectuat la 400 de companii nipone mari/ medii din China, arată că 41% dintre ele susţin că afacerea acestui arhipelag nelocuit le va afecta investiţiile viitoare. Ele se plâng totodată de discriminarea administrativă şi sabia lui Damocles atârnată deasupra lor, de un boicot ce poate interveni oricând, impus de puterea absolută ( într- un joc de-a şoarecele şi pisica) . Cei mai „ fripţi” vorbesc despre plecare. Nu s- a ajuns la aducerea în discuţie a celor 345 de miliarde de $ de schimburi bilaterale şi nici a celor 9.2 milioane de locuri de muncă nipone în China ( cifre din 2005) , însă relaţia n- a scăpat neatinsă- sărbătorirea a 40 de ani de legături diplomatice în această săptămână s- a redus la porţia minimă: pare a se fi revenit la vremurile cele mai rele ale proastei înţelegeri, de sub primul ministru al epocii respective, negaţionistul Junichiro Koizumi (2001-2006). 

În fond, totuşi, cei 7 km² de stânci nu constituie o miză tangibilă, şi cum trecerea sub drapelul roşu este neverosimil a fi pe termen scurt- SUA tocmai a reiterat angajamentul lor de a le apăra alături de armata niponă. În aceste condiţii, vivacitatea replicii chineze ar putea reflecta nevoia APL, armata chineză, de misiuni şi ţinte care să justifice menţinerea enormului său buget anual, iar mai imediat, pe acela al Partidului printr- o diversiune ( perdea de fum) vizând frământările sale interne cu două spătămâni înainte de Congres. China şi lumea trebuie să- şi pună întrebări asupra calităţii raporturilor politice pe care ea vrea să le aibă cu Japonia: este normal ca ea să păstreze cu ţări periculoase precum Iran ori Coreea de Nord legături mai strânse decât cu Tokyo? O alianţă niponă mai degrabă nu ar accelera stabilitatea şi creşterea în Asia? Pe de altă parte, exploatarea străzii de către regim, ca şi cum Partidul ar fi oglinda sufletului poporului, începe a ridica probleme. Mâna statului este prezentă în aceste manifestaţii, slăbind legitimitatea mesajului. Se are în vedere aici şi că unii participanţi deturnează mesajul, îl înlocuiesc cu propriile cuvinte, însuşindu- şi astfel un forum care de altfel e interzis. Portretele lui Mao, strigătele de „ demisia trădătorilor” sau „ Bo Xilai este în inima poporului” se adresează mai puţin Japoniei decât regimului însuşi: o metodă de acţiune- propagandă începe să patineze.