Franţa- China: Reîntoarcerea în patrie a unor obiecte de artă chinezeşti

                   Colateral vizitei preşedintelui Hollande în China, familia Pinault a restituit Chinei două statuete din fostul palat de vară. Un cotidian din Pekin arăta că acest lucru este " o victorie franceză" .
                    François Hollande a fost primul şef de stat dintr- o ţară occidentală, care a mers în China după instalarea la putere a noilor conducători chinezi. Conform mass- media din Franţa, de la comanda de şaizeci de Airbus la problema datoriei suverane, de la centralele nucleare la cinematografia franceză, călătoria în China a şefului de stat francez a vizat mai ales echilibrarea schimburilor economice şi comerciale între cele două ţări.
                    S-a simţit faptul că demersul diplomatic al preşedintelui francez a căutat abordarea laturii sentimentale prin care să obţină unele profituri. Delegaţia de oameni din industrie care l- a însoţit pe şeful statului francez a purtat în bagaje şi două capete, unul de şobolan, iar celălalt de iepure, care făceau parte dintr- o colecţie de sculpturi animaliere de provenienţă din fostul Palat de Vară din Pekin, Yuanmingyuan ( jefuit în 1860 de trupele britanice şi franceze) . Nişte bronzuri cărora francezii nu le acordau prea mare importanţă, dar care sunt considerate drept excepţionale de către chinezi. Aceste capete de animale cu valoare sentimentală deosebită au fost desenate de iezuitul italian Giuseppe Castiglione, pictor al împăraţilor dinastiei Qing şi au fost apoi realizate de meşteri- artizani de la curtea imperială. Oricum ai lua- o, nu sunt decât douăsprezece robinete fabricate cu grijă de străini. Totuşi, urmare marii campanii de promovare orchestrată de o casă străină de licitaţii lacomă, marketingul sentimental ce i- a vizat pe chinezi a avut rezultatul scontat şi diverşi oameni de afaceri patrioţi gata să- şi bage mâna în buzunar au roit la vânzare ( în 2009, omul de afaceri Pierre Bergé, acţionar în grupul Le Monde, din care face parte Courrier international, - au propus spre vânzare cele două bronzuri la Christie's Paris, suscitând un val de declaraţii naţionaliste chineze în ce priveşte patrimoniul jefuit de către Occident; cumpărătorul chinez a abandonat) . Puse sub lupa mass- media din China şi străinătate, aceste " răţuşte urâte" ale colecţiilor de artă chinezeşti " furate" în străinătate, au fost urcate la rangul de comori naţionale. 

Francezii continuă să profite de pe urma prăzii de război a strămoşilor
                       Restituirea acestor două capete de animale ( de către familia Pinault) constituie o victorie pentru francezi: acum o sută şaizeci de ani, după ce au pus într- un mod sălbatic stăpânire pe China, trupele franco- britanice ne- au jefuit bogăţiile ( obţinând privilegii comerciale) . În ziua de azi, în vreme de pace, ei profită încă de prada de război a strămoşilor lor pentru a- şi dezvolta relaţiile comerciale şi creşte beneficiile în favoarea integrării economice impusă de mondializare. 
                       Totuşi, aclamaţiile chinezilor cu ocazia recuperării capetelor de animale creează perplexitate. O sută- şaizeci de ani mai târziu, odată cu boom- ul economic al Chinei, din ce în ce mai multe opere de artă sunt repatriate în China, dar în acelaşi timp, un mare număr de piese arheologice şi construcţii istorice sunt demolate şi lăsate în groapa uitării istoriei, duse de valul urbanizării şi industrializării. 
                        Asemenea unei răni populare profunde, deja închise, dar care nu se poate cicatriza, istoria marilor umilinţe suportate în urmă cu mai bine de o sută de ani ne- a modelat inconştientul colectiv: aspirăm la a fi proslăviţi şi recunoscuţi de restul lumii. Indiferent care ar fi preţul, suntem capabili, datorită imensului nostru amor- propriu, să aclamăm ceva ce alţii consideră fără valoare.
Mai degrabă decât să salutăm recuperarea acestor capete de animale, n- am face mai bine să ne gândim la următoarele: de ce locuitorii acestor ţări reuşesc să conserve într- o atât de bună stare obiectele luate din străinătate? Totodată, de ce Pekin- ul a făcut atât de puţine eforturi în a- şi proteja zidurile de întărire ale oraşului ( distruse complet în anii 60) şi casele cu curţi pătrate ( rase de pe faţa pământului în ultimii cincisprezece ani) , în timp ce Parisul a avut grijă să păstreze aspectul vechii capitale, creând noi oraşe, într- o perioadă de urbanizare galopantă?

http://www.courrierinternational.com/article/2013/05/17/le-retour-des-tetes-du-yuanmingyuan-une-victoire-francaise