China- Europa: Xi Jinping în Europa, tot într- o alergătură

( traducere din presa francofonă la Pekin)

Ceea ce face Xi Jinping în Europa între 22 martie şi 1 aprilie e un maraton: 4 ţări, 3 instanţe internaţionale, adică o operaţiune de seducţie lansată de China pentru corectarea impresiei de prioritate acordată Rusiei începând din 2012.
La Haga, Xi asistă la Conferinţa la nivel înalt asupra Securităţii nucleare, o sursă de energie neîndrăgită, dar în care China vrea să devină prima producătoare şi utilizatoare. Aici, Xi îl va întâlni pe Obama, cu care împarte interese, dar şi grele interese în contencios. La Bruxelles, vizita la sediul Uniunii Europene va semnala că China respectă Europa ( primul său partener, cu 560 miliarde $ la schimburi) şi că vrea să participe la clubul naţiunilor din toate punctele de vedere, chiar şi în plan cultural ( vizită la UNESCO) .

Se pregăteşte atât cu UE cât şi cu SUA un mare salt înainte: două tratate pentru protecţia investiţiilor, care vor obliga Europa la atenuarea restricţiilor pentru vize, iar pe China la deschiderea serviciilor sale şi a pieţelor publice. Rămân apoi vizitele în Olanda, Germania, Belgia şi Franţa ( aici, progam complet) cu care a stabilit legături diplomatice la îndemnul Generalului De Gaulle încă din 1964, fiind printre primele mari naţiuni ce au făcut acest lucru. Xi va fi în Franţa  din 25 până în 28- dublu ca timp faţă de vizita lui F. Hollande în China în 2013. Aceasta pentru a marca cea de- a 50- a aniversare a stabilirii relaţiilor. Xi vrea să arate că în domeniul politic Franţa este un partener esenţial şi va face câteva gesturi pentru ameliorarea relaţiilor, precum liberalizarea vinului francez, după un an de anchetă anti- dumping.

Tema Crimeei, pe care Rusia lui Putin a anexat- o prin referendum, va fi abordată în toate etapele. China a jucat un " nici da, nici nu" , abtinându- se să condamne şi chemând la " dialog". La Consiliul de Securitate al ONU, ea s- abţinut să condamne această anexare ( singura de făcut) , evitând ca Putin să se vadă complet singur cu veto- ul lui.

Acum trei săptămâni încercam să evaluăm pierderile pentru China din Ucraina, în care ea începuse să investească din greu. Totuşi, bilanţul pentru ea, ar trebui să fie în cele din urmă pozitiv. Moscova, care are de trăit nişte ani mediocri în relaţiile cu Europa ( Vest şi mai ales Est) , va trebi să mulţumească Pekinului pentru sprijinul ei pasiv, ca de pildă cu ocazia următoarei fixări a preţului de export la gaz. Statele Unite vor trebui de asemenea să- şi relaxeze poziţiile: să se întărească din punct de vedere militar în Europa de Est şi prin urmare să- şi reducă ambiţiile de " pivot" în Marea Chinei.

În afară de acestea, anexarea aceasta poate oferi Chinei o preţioasă lecţie: dacă se va întâmpla să fie tentată de confiscarea vreunui teritoriu vecin, poate spera să se trezească a plăti un preţ uşor, ca şi Rusia în prezent ( punerea pe lista neagră a vizelor pentru o mână de cadre de- ale ei) . Numai că în atare situaţie China şi- ar sacrifica principiile sale de suveranitate naţională şi non- ingerinţă în treburile interne. Ceea ce îl lasă să facă pe Putin creează un precedent, posibil de aplicat în viitor pe propriul pământ. Nimic grav însă. Cu armata sa care nu încetează a se ridica în putere, echipament şi formare, Pekinul poate avea încredere în capacitatea sa de a face să domnească legea la el acasă- China nu e Ucraina!