duminică, 7 octombrie 2012

Vesti din China: O noapte la Operă ( sau întoarcerea lui Jiang Zeming)


( traducere din presa francofona la Pekin)


În 29/09 la Pekin, reprezentaţia de la Opera Naţională mişuna de agenţi în civil: în loja prezidenţială, invizibil din sală, era în trecere un cuplu exclusiv, Jiang Zeming şi doamna. Pentru ex- liderul naţional, la 86 de ani, prezenţa sa acolo era mi puţin pentru a revedea acest complex cultural al cărui „ tată” este ( a pus să fie construit) cât pentru a- şi confirma influenţa ca politician decisiv.
În ajun, cu încălcarea constituţiei, Jiang a asistat la şedinţa Biroului Politic care l- a expulzat pe Bo Xilai din partid şi l- a deferit justiţiei. Cotitură istorică: după 10 luni de zile, Jiang a încetat să l protejeze pe Bo ( aşa cum o făcuse pe parcursul întregii cariere a acestuia, din datorie faţă de tatăl său) . Retragere misterioasă: Jiang are puteri clare asupra lui Hu Jintao, lipsindu- l în 2002 de majoritate în Comitetul Permanent şi blocând de atunci orice veleitate de reformă politică.
De ce acest reviriment? Dintre cele trei explicaţii care circulă, două par a fi slabe: una care evocă supărarea bătrânului maestru faţă de un protejat în curs de a compromite un scenariu de succesiune; cealaltă punând înainte grija „ responsabilă” de a restaura o imagine a regimului umbrită de afacere. Rămâne cea de- a 3- a grilă de lectură: un compromis în cursul tratativelor furioase între cele două blocuri aflate faţă- n faţă, Liga Tineretului ( Tuanpai) pentru Hu, „ Banda prinţişorilor” ( Taizibang) pentru Jiang. Rămâne de tranşat un număr de dosare, între cei doi bărbaţi care n- au văzut niciodată scăzând între ei rivalitatea:
-Ce număr de membri pentru Comitetul Permanent, 7 sau 9 ( hotărâre luată la Beidaihe în această vară, dar dezisă după aceea) ?
-Hu va păstra pentru doi ani postul său de Preşedinte al Comisiei Militare Centrale şi şef al Armatei Populare de Eliberare ( APL) ? Dar cu ce condiţie?
-Ce sancţiune să i se dea lui Bo Xilai, înţelegând că adevărata sa „ crimă” imputată, deşi gravă, rămâne în umbră ( de a fi intenţionat să preia puterea cu ajutorul poliţiei armate şi/ sau ex- regiunea militară a tatălui său, Yunnan) . Soarta lui Bo se va stabili într- un proces fără îndoială fulger, ca şi acelea ale lui Gu Kailai şi de Wang Lijun, înainte de Congresul care va începe pe 8 noiembrie 2012.      
-Şi ce „ trupe” pentru Hu, pentru Jiang, în sânul organelor de conducere?
Sunt deschise orice scenarii ne- am putea imagina: De pildă, cei doi ani de prelungire pe care- i revendică Hu în fruntea APL, ar putea fi mijlociţi printr- un vot în Comitetul Permanent.
Jiang ar fi asigurat prin Wang Qishan, Zhang Dejiang (vicepremieri) şi Yu Zhensheng, boss- ul Shanghai- ului. 
Hu îi plasează pe Li Keqiang ( viitor prim- ministru) , Li Yuanchao, şeful departamentului organizării şi Wang Yang ( cf pct. 3) . Astfel, într- un Comitet Permanent de 7, Xi Jinping, viitorul lider, care e mai degrabă de partea lui Jiang, nu va avea nicio persoană de partea lui, dar va avea „ prietenii” de ambele părţi. În acest climat de negocieri tensionate, se văd aparând nume şi CV- uri de cadre, mai ales din Tuanpai, în căutarea de a urca în Politbiuro:

- Wang Min, secretar al provinciei Liaoning, candidează trăgând sforile vechimii ( 62 de ani) şi ca urmare a multiplicării de patru ori în 10 ani a PIB- ului provinciei sale, la 2200 de miliarde de yuani.
- Liu Qibao, secretar în Sichuan visează aceeaşi poziţie în numele unui PIB local egal (2000 de miliarde de yuani) şi al gloriei de a fi fost consfinţit drept cel mai bun scriitor dintre secretarii de provincii. Seismul din 2008 a fost pentru el un „ dar al cerului” , ce i- a asigurat partea leului din cele 600 de miliarde $ ce au urmat în 2008. Dar în pur stil chinez, Liu, dacă trece în Politbiuro ( ca şef al propagandei) , va rămâne în umbră, sub protectorul său Liu Yunshan, deţinătorul titlului ( care va urca în Comitetul Permanent) .
-În sfârşit şi mai ales, Sun Zhengcai, veşnicul puternic al temei, îşi aşteaptă ceasul, la 52 de ani. Doctor în agronomie la 37 de ani, a fost ministru ( al Agriculturii) la 46 de ani şi secretar al provinciei Jilin la 49 de ani. I se spune „ domnul 14%” , după cifra cu care acrescut PIB- ul local anul trecut. Anglofon perfect ( un an în Anglia) , aparent supradotat în reglarea problemelor, ar fi la locul potrivit în a succeda ca prim- ministru lui Li Keqiang în 2022. Un om de marcat pe tăbliţe!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Comentaţi AICI

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.