Veşti din China: Mo Yan- Premiu Nobel pentru Literatură

( traducere din presa francofonă de la Pekin)

Personalitate discretă, scriitorul Mo Yan aprecia în 2011 că „ în China nu există încă un autor de talie mondială ” . Acest lucru denotă o remarcabilă smerenie. De 30 de ani, acest fiu de ţărani săraci născut n 1955 la Gaomi (Shandong) , se face remarcat prin romane sclipitoare, precum „ Familia Sorg” , adus pe ecrane de către Zhang Yimou, cu actriţa Gong Li ( Ursul de Aur de la Berlin în 1988) .

Mo Yan se ocupă în scrieri de vremurile sale, sfâşierile Marelui Salt Înainte, Revoluţia Culturală. Este un fiu al regimului, scăpat de mizerie datorită APL în care s- a înrolat şi care îi permite să obţină un Masterat în literatură la Universitatea Normală ( Pedagogică) din Pekin.

Pe de altă parte, în străinătate China până în prezent nu a avut presa de partea sa în domeniul literar, fiindcă a reprimat adesea autorii îndrăzneţi, privându- i de posibilităţi de editare, viză de ieşire, respectiv chiar de libertate.

Ultimele două Nobel- uri acordate unor chinezi „ au avut parte de critica regimului: cel de literatură al lui Gao Xingjian în 2000, în exil în Franţa şi naturalizat francez, cel pentru pace, în 2010, al lui Liu Xiaobo, întemniţat pentru proiectul său „ Carta 2008” ” .

Şi iată că în acest 11 octombrie 2012, Academia din Stockholm a decernat premiul său pentru literatură lui Mo Yan, salutând „ realismul halucinant” ce asociază „ imaginaţie şi realitate, perspectivă istorică şi socială” . Oficialii regimului salută această distincţie, pe care o aşteptau de atâta timp şi care conferă în sfârşit un loc Chinei ( o ţară literară până în vârful unghiilor) în clubul naţiunilor literare.   

Care este secretul lui Mo Yan? Poate o furie convertită în răbdare, respectiv în umor, „ politeţea disperării” . Mo Yan, pseudonim literar, înseamnă „ a- ţi ţine gura” şi e asemenea unei priviri pişichere aruncată asupra propriei libertăţi creatoare, rizibil ţinută în frâu de autoritarismul regimului şi foamea din jur.

În romanul „ Ţara alcoolului” de pildă, îşi dezlănţuie verva satirică, visul irumpe în realitate. În alte scrieri, zugrăveşte cu un umor acid monstruozitatea naturală a cadrelor de partid, singurătatea fiinţei umane şi inventivitatea universală în situaţie de criză. Totdeauna, ajunge să combine critica acerbă, furia de a povesti şi inventarea unei lumi fantomatice care îi permite să evite cenzura- protejat de entuziasmul cititorilor.

Problemă, în 2012: afirmând că „ nu mai crede în comunism din 1989” ( sic) , în timpul unei comemorări a celei de- a 70- a aniversări a discursului de la Yanan ( 1942) , Mo Yan acceptă să caligarfieze fraza lui Mao care reduce orice artă la funcţia de instrument de propagandă a partidului. Prin aceasta, el se situează printre linguşitorii postumi ai Timonierului şi fidelii regimului, cea ce, astăzi, întunecă bucuria unora în China, faţă de onoarea făcută de juriul de la Stockholm. Ca pentru a- şi corecta imaginea, Mo Yan, a doua zi după primirea Nobel- ului, face ceea ce s- a ferit să facă până atunci: cere eliberarea lui Liu Xiaobo: colegul lui de acum înainte!