duminică, 18 noiembrie 2012

Vesti din China: Laureatul Premiului Nobel pentru literatură 2012, Mo Yan, a fost recompensat cu un premiu Leul de Aur pentru piesa „ Jing Ke/ Ţing Khă al nostru” , conform Directorului Teatrului de artă populară Changjiang



Mo Yan şi alţi 13 autori au obţinut anul acesta premiul pentru dramaturgie, a precizat Xia Xiaohua, preşedintele teatrului Changjiang din oraşul Wuhan, capitala provinciei Hubei ( din centrul Chinei).
Premiul Leul de Aur , premiul suprem în domeniul artei dramatice în China, se acordă o dată la trei ani şi comportă zece premii, printre care şi cel al dramaturgilor.
Piesa „ Jing Ke al nostru” narează povestea lui Jing Ke, asasin foarte cunoscut în istoria Chinei, care încercat să- l omoare pe Regele din Qin, cel care a devenit mai târziu Împăratul Qinshihuang, primul împărat al Chinei, în urmă cu mai bine de 2000 de ani.
Această poveste, arhicunoscută în China, a fost prezentată de- a lungul timpului din mai multe unghiuri. Mo Yan o prezintă dintr- un nou punct de vedere, respectiv interpretând tentativa de asasinat drept o încercare de acces la o faimă imediată mai degrabă decât un act de cavalerism şi altruism.
Reamintim că în 11 ocotmbrie, Academia Suediei a anunţat decernarea Premiului Nobel pentru literatură 2012 lui Mo Yan pentru realismul său halucinant ce reuneşte poveşti folclorice cu istoricul şi contemporaneitatea.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Comentaţi AICI

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.