Domnule eurodeputat Victor Boştinaru, bine aţi venit în China. Sunteţi la Beijing în preajma unui eveniment important, Congresul XVIII al PC Chinez, fapt semnalat şi în mesajul care a precedat vizita delegaţiei Parlamentului European din care faceţi parte. Care sunt temele pe care le-ţi abordat în cadrul întâlnirilor programate la Beijing şi Chongqing?
Vizita este, înainte de toate, extrem de importantă pentru că este ultima delegaţie la nivel înalt a unei instituţii europene, la Beijing, înainte de Congres, ceea ce arată importanţa pe care Uniunea şi statele membre o acordă relaţiei cu China. Apoi, este important pentru că acest Congres urmează să definitiveze strategia de dezvoltare a Chinei pe următorii cinci ani şi nu numai, chinezii negândind pentru perioade atât de scurte de timp, şi nu în ultimul rând am discutat despre mecanismele de cooperare din cadrul Parteneriatului strategic dintre Uniunea Europeană şi China, în contextul în care China este un jucător global, iar Uniunea Europeană întâi trebuie să ţină seama de acest lucru, doi trebuie să angajeze China într-un dialog extrem de pragmatic, care este până la urmă benefic pentru propriile sale interese.
continuarea aici:
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentaţi AICI
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.