Este incontestabil
că Franţa şi China sunt în relaţii dintre cele mai bune. M- am întrebat o vreme
care este secretul acestor relaţii. Răspunsul e destul de simplu. În 1949, după
proclamarea la 1 octombrie a Republicii Populare Chineze, noul stat apărut se
cuvenea a fi recunoscut oficial şi a fost recunoscut de celelalte state. Era pe
atunci una dintre cele mai dure etape ale epocii Cortinei de fier, când lumea
era împărţită în două blocuri ce păreau iremediabil separate. Aşa se face că
vreme de mai bine de zece ani China nu a fost recunoscută de statele
occidentale. La 27 ianuarie 1964 Franţa stabileşte cu China relaţii la rang de
ambasadă, spre stupoarea Occidentului, care în mare parte şi protestează faţă
de Franţa.
Trăim vremuri … interesante nu doar prin crizele
economice care se succedă, ci şi prin schimbările uneori surprinzătoare pentru
noi care se produc la nivel mondial, dar care nu au început de ieri ori de acum
zece ani. Mai jos prezint spicuiri dintr- o interesantă întâlnire a doi foşti
ambasadori. Chiar dacă succint, dialogul este un regal. În plus, nu zilnic ai
ocazia să asculţi vorbind între ei doi ambasadori, a două ţări ce au avut
dintotdeauna un impact major asupra întregii lumi.
Presa străină de azi relatează că amfiteatrul fostei
universităţi franco- chineze din Pekin, care în perioada 1920- 1950 a format
mulţi oameni de ştiinţă şi ingineri chinezi şi unde au fost rostite discursuri
ale dr Sun Yat- sen ( primul preşedinte al Chinei) şi ale celebrului profesor
Cai Yuanpei ( fost ministru al învăţământului, fost preşedinte al Universităţii
Pekin, primul preşedinte al Academiei chineze de ştiinţe) ,
a găzduit recent un dialog între Wu Jianmin, fost
ambasador al Chinei în Franţa şi Pierre Morel, fost ambasador al Franţei în
China. În 1964 cei doi diplomaţi au fost primii ambasadori ai celor două ţări
după o întrerupere a relaţiilor bilaterale de circa cincisprezece ani şi în mod
incontestabil au adus o mare contribuţie la bunele relaţii sino- franceze.
Întâlnirea celor doi diplomaţi a fost organizată în
cadrul numeroaselor manifestări ce se desfăşoară în acest an în China şi în
Franţa cu ocazia aniversării a 50 de ani de relaţii diplomatice, iar aceştia au
împărtăşit din experienţa lor în ce priveşte legăturile bilaterale.
Aşadar, în 27 ianuarie 1964, China şi Franţa au stabilit
relaţii diplomatice, publicând în acest sens un scurt comunicat la Pekin şi la
Paris. Anunţul dat publicităţii a fost un şoc pentru lumea polarizată a epocii
şi a fost calificat de media drept o „ explozie nucleară” în diplomaţie.
Atât Pierre Morel, pe atunci student la Institutul de
Studii Politice din Paris, cât şi Wu Jianmin, care îşi începuse deja cariera
diplomatică, au avut conştiinţa importanţei deosebit de mari a acestui
eveniment pentru cele două ţări, dar şi pentru restul lumii. Ambii diplomaţi au
lucrat timp îndelungat în cariera lor, nu doar din funcţia de ambasadori, pentru
întărirea acestor relaţii.
În afara dorinţei de emancipare a Chinei şi a Franţei
într- o lume bipolară, această decizie de stabilire de relaţii între cele două
ţări reflectă totodată şi clarviziunea generalului de Gaulle în ce priveşte
emergenţa Chinei şi admiraţia sa pentru cultura acestei ţări, a explicat dl Wu.
Conform spuselor dlui Morel, generalul de Gaulle, care dintotdeauna
a acordat o mare importanţă statutului Chinei, studia de mult timp
posibilitatea stabilirii de relaţii bilaterale. Statele Unite, după ce au luat
act de acest anunţ, au convocat ambasadorul Franţei la Washington pentru a- i
comunica puternica lor opoziţie. Ambasadorul francez a replicat că în zece ani
partea americană va urma aceeaşi cale ca Franţa, a amintit dl Morel. Câţiva ani
mai târziu, preşedintele Richard Nixon şi- a dat seama de necesitatea
îmbunătăţirii relaţiilor dintre ţara sa şi China. Iar atunci a avut convorbiri
cu generalul de Gaulle înainte de a lua o hotărâre.
Ca orice cuplu, China şi Franţa au traversat momente
dificile în cei 50 de ani ai relaţiilor lor. În 1992, vânzarea de arme
franţuzeşti către Taiwan a antrenat o gravă deteriorare a legăturilor sino-
franceze. Dl Wu Jianmin, pe atunci purtător de cuvânt al Ministerului chinez al
Afacerilor Externe, a criticat violent această decizie. Totodată însă, în
cursul dialogului, a încercat să explice modul în care contextul internaţional
de atunci motivase decizia Franţei. „ Într- adevăr, după 1989, numeroase ţări
occidentale credeau că schimbările bruşte din Europa de est şi dezmembrarea
Uniunii Sovietice, vor antrena o prăbuşire a Chinei. În februarie 1990 am vrut
să invit la un dineu pe un înalt responsabil al Comisiei Comunităţii Europene
pentru a- i face o prezentare a Chinei. Acesta mi- a răspuns că nu ştie dacă
ţara mea va mai exista peste două- trei luni. Acest tip de punct de vedere a
afectat cu siguranţă atitudinea Franţei” a adăugat el.
Dl Morel a adăugat că anul 1991 a fost un an de frustrare
pentru partea franceză în relaţiile cu China. Anumite evenimente din China au
suscitat în Franţa efectiv o vie emoţie, ce a antrenat o contracţie puternică a
legăturilor bilaterale în special în domeniul economic, fără însă a cauza o
îngheţare a relaţiilor. „ Unul dintre punctele importante este că viziunea
noastră fundamentală asupra unităţii Chinei, care a constituit alegerea făcută
de noi în 1964, a rămas neschimbată. ” a precizat el.
În ciuda diferendelor, China şi Franţa au ajuns să
găsească o soluţie convenabilă prin dialog, ceea ce ilustrează maturitatea
relaţiilor bilaterale, a subliniat Wu Jianmin.
În ianuarie 1994, cele două ţări au ieşit din această
perioadă de reflux după publicarea unui comunicat comun. Trei ani mai târziu,
cu ocazia vizitei oficiale a lui Jacques Chirac în China, cele două ţări au
semnat o declaraţie comună vizând un parteneriat global, ceea ce a deschis o
nouă fază în relaţiile dintre ele.
În 2001, chiar în timpul mandatului lui Wu Jianmin de
ambasador în Franţa, Pekinul şi Parisul s- au aflat în concurenţă pentru
organizarea Jocurilor Olimpice din 2008. Dl Wu a ţinut să împărtăşească o
întâmplare survenită chiar înaintea anunţării rezultatului. „ În momentul
reunirii Comitetului Olimpic la Moscova, Parisul pregătise o mare cantitate de
şampanie pentru a celebra posibila sa victorie. Mă dusesem acolo, iar membrii
delegaţiei franceze au fost miraţi să mă vadă. Le- am spus că m- am dus la
invitaţia lor. Am adăugat că în caz de victorie a Parisului voi sărbători
anunţul ce se va face împreună cu ei şi i- am invitat să sărbătorească
nominalizarea Pekinului în cazul unei victorii a Chinei” a explicat el.
Această concurenţă nu constituie o amintire plăcută
pentru dl Morel, care pe atunci era ambasador la Pekin. A recunoscut că totuşi
capitala chineză a avut un foarte bun dosar. „ Îmi amintesc că am felicitat
China şi că a fost chiar de ziua Franţei, în 14 iulie” a arătat el.
Doi ani mai târziu, când Şanghaiul şi- a prezentat
candidatura pentru organizarea Expo 2010, Franţa a acordat un mare sprijin
Chinei, iar dl Wu Jianmin rămâne recunoscător ţării pentru acest ajutor. „ Mai
multe mari întreprinderi franceze, aduse de Carrefour, au creat un club de
sprijin pentru candidatura oraşului Şanghai. Lucrul acesta n- a fost simplu,
întrucât Carrefour nu are magazine numai în China. La nemulţumirile exprimate
de alte ţări, compania franceză a declarat că a susţine Expo Şanghai înseamnă
un beneficiu nu doar pentru China ci şi pentru restul lumii. Acest răspuns m- a
emoţionat.