(traducere din limba franceză, articole
publicate de ziarişti francofoni acreditaţi în China. Articol apărut în 17 aprilie 2017 )
În 15 şi 16 aprilie erau întrunite, în
jurul peninsulei coreene, toate ingredientele pentru o criză majoră. Toate armatele
din regiune erau în alertă - un milion de soldaţi nord- coreeni, 400.000 de
soldaţi sud- coreeni, 37.500 americani pe linia de demarcaţie dinre cele două
Corei, 175.000 de chinezi masaţi la frontieră. Un port- avion SUA ( Carl Vinson) cu întreaga- i
escadră s- a repezit asupra peninsulei, aşteptată fiind de o flotilă niponă
pentru a face joncţiune.
Phenianul a celebrat a 105- a aniversare a
părintelui fondator, Kim Ir- sen. Cu această ocazie, regimul a prezentat o
paradă militară – mii de bărbaţi în pas de defilare, care de asalt, misile kaki
pe semi- remorci, dintre care un model părea nou şi intercontinental. Cei 200
de reporteri prezenţi se aşteptau la un al şaselea test nuclear iminent, pe situl de la Punggye-ri, la 630
km. Însă la Washington, Donald Trump tocmai promitea „ că rezolvă cazul” nord-
coreean, dacă testul va avea loc. Pentagonul făcea scăpat un plan de atac:
instalaţiile de suprafaţă vor fi pulverizate sub misile Tomahawk ( acelea de
care tocmai se servise în Siria) , iar cele bazate în munţi, sub bomba MOAB de
10 tone, pe care US Army tocmai o desfăşurase în Afganistan împotriva unei baze
subterane a Daech ...
Faţă de micul aliat, China şi- a îndulcit tonul, trimiţând în 12 aprilie
spre Nanpo, portul lor de domiciliu, 12 cargouri de cărbune. Embargoul său,
spunea China, a permis tăierea la jumătate a livrărilor coreene de huilă în
primul trimestru ( cauzând la Phenian pierderi de sute de milioane de dolari) ,
dar a admis că n- a putut frâna schimburile generale care au făcut un salt de
54% - comercianţii de ambele părţi întărindu- şi efortul, ca prevedere faţă de o
înăsprire a blocadei.
China şi- a pus în alertă trupele în cele cinci provincii vecine cu
Coreea de Nord. Dar a desfăşurat şi o diplomaţie asiduă, avertizând SUA şi
Coreea de Nord asupra oricărui pas iremediabil. Wang Yi, ministrul afacerilor
externe, a avertizat asupra riscului de război iminent în care „ toată lumea nu
va avea decât de pierdut” . Lui Kim Jung- un se pare că Xi Jinping i- a prezentat
un ultimatum discret: să renunţe la bomba lui atomică, contra unei garanţii
chinezeşti de protecţie militară şi ridicarea tuturor sancţiunilor ONU; ori,
să- şi continue cursa nucleară, dar să nu mai conteze pe el în faţa atacurilor
americane sau ale coaliţiei, fără a mai pune la socoteală sancţiuni crescute,
mult peste cele actuale.
În 16 aprilie dimineaţa, Kim Jung- un a tras la Sinpo ( bază submarină,
coasta de Est) o misilă care a explodat – eseu ratat. Secretarul american al
Apărării a dat publicităţii un comunicat în care se arăta că preşedintele este
„ la curent cu cele întâmplate” şi că îşi rezervă opţiunile.
Încotro se merge în prezent? O lovitură americană, în pofida a tot, pare
improbabilă, având în vedere capacitatea de ripostă a ţării „ dimineţilor
liniştite” , care poate în câteve ore să şteargă de pe hartă Seulul, să vizeze
Tokyo, Los Angeles ... Săptămâna trecută, Donald Trump şi- a continuat
apropierea ultrarapidă de Xi Jinping ( pe care l- a sunat la telefon) , precum
şi de NATO – care au fost două dintre oile negre în campania lui prezidenţială.
Xi i- a dat la rândul lui un semn de simpatie nemaivotând alături de Rusia la
Consiliul de Securitate ( 13 aprilie) în timpul votului împotriva lui Bachar
el-Assad. Este deci o răsturnare de situaţie importantă ale cărei implicaţii nu
apar evidente toate deocamdată: intervine în mod esenţial ca reacţie a celor
două ţări la ameninţarea crescândă nord- coreeană. O apropiere, deşi încă
fragilă, care este o condiţie necesară ( totuşi insuficientă) pentru rezolvarea
problemei coreene - ce nu este, dată fiind perspectiva problemei, decât un
produs al războiului rece, dintre puteri, pentru influenţa asupra Asiei.
