Du RCEP au CPTPP, un pont trop loin ?

 ( Articole publicate de ziarişti francofoni acreditaţi în China. Articol apărut în 06 decembrie 2020.)

Cinq jours après avoir signé le plus large accord de libre-échange au monde, le « partenariat régional économique global » (RCEP) avec 14 autres pays d’Asie-Pacifique (sans l’Inde) le 15 novembre, le Président Xi Jinping créait la surprise au forum de l’APEC en déclarant envisager « activement » de rejoindre le « partenariat transpacifique global et progressiste » (CPTPP) rassemblant l’Australie, la Nouvelle-Zélande, le Canada, le Japon, Singapour, la Malaisie, le Vietnam, le Chili, le Mexique, le Pérou et Brunei, signé en janvier 2018.

Le CPTPP est le successeur du partenariat transpacifique (TPP), qui avait été initié par l’administration Obama (sous laquelle Joe Biden était vice-président) dans le but d’endiguer la montée en puissance chinoise dans la région Asie-Pacifique, avant que le Président Trump ne retire les États-Unis en 2017.

Sur les réseaux sociaux, certains internautes chinois comparaient la situation à l’empire napoléonien rejoignant une coalition anti-française…

Pourquoi la Chine est-elle donc intéressée par un pacte commercial initialement conçu contre elle ? Les médias officiels y voient une « branche d’olivier » tendue à l’administration Biden. Mais cela s’apparente plutôt à un affront fait aux États-Unis, la Chine déclarant son intérêt pour un pacte que les USA avaient abandonné et qu’ils ne se sont vraisemblablement pas prêts de réintégrer dans un futur proche – démocrates comme républicains étant majoritairement opposés à l’idée que Washington rejoigne l’accord. Pour Pékin, intégrer le CPTPP serait aussi le meilleur moyen de contrer les plans des États-Unis, en les « encerclant » économiquement. 

Cela fait des mois que la Chine réfléchit à se porter candidate au CPTPP. En mai dernier, le premier ministre Li Keqiang était le premier à exprimer l’intérêt de son pays à rejoindre le pacte. Mais l’investiture du prochain président américain approchant à grands pas, c’était en quelque sorte « le moment ou jamais » pour la Chine de se positionner, et l’occasion de se présenter en championne du multilatéralisme, enhardie par le succès du RCEP. Poursuivant sur sa lancée, la Chine devrait redoubler d’efforts d’ici le 20 janvier pour espérer conclure des accords économiques et commerciaux avec d’autres blocs et partenaires, notamment le traité d’investissement avec l’Union Européenne et l’accord trilatéral de libre-échange avec le Japon et la Corée du Sud.

Même si certains critères ont été assouplis de manière à accommoder certains membres comme la Malaisie, Singapour et le Vietnam, le CPTPP est nettement plus ambitieux que le RCEP, notamment en matière environnementale, de droit du travail, de transparence… Autant d’aspects sur lesquels la Chine s’est toujours refusé de négocier jusqu’à présent. Surtout, pour rejoindre le CPTPP, il faudrait que la Chine mette un terme aux privilèges accordés à ses entreprises d’État. « Certains affirment que la Chine ne peut pas répondre aux exigences du CPTPP, c’est absolument infondé » déclarait Long Yongtu, qui avait négocié pendant 10 ans l’entrée de la Chine à l’OMC en 2001. « Si le Vietnam et Singapour peuvent y arriver, pourquoi pas la Chine » ? L’ancien négociateur y voit un moyen d’accélérer la réforme des entreprises d’État, sujet litigieux qui bousculerait de nombreux intérêts au sein du Parti. Seulement, près de vingt ans après l’entrée de la Chine à l’OMC, l’impression qui domine chez les partenaires étrangers est celle d’une Chine qui a tendance à interpréter les règles du commerce international à sa façon… Difficile de ne pas s’imaginer un scénario similaire avec le CPTPP, promettant des concessions pour y entrer, puis s’arrangeant avec les règlements par la suite.

Quoi qu’il en soit, cette déclaration de Xi Jinping met en lumière le double discours que tient Pékin – que l’on peut interpréter comme une tentative de concilier tous les bords au sein du Parti. D’un côté, la Chine prône la libéralisation des échanges et promet davantage d’ouverture de son marché. De l’autre, elle ambitionne de rendre ses entreprises d’État « meilleures, plus grosses et plus fortes », accentue son contrôle sur le secteur privé, met au point sa stratégie de circulation duale donnant la priorité à son marché domestique, et entretient des relations à couteaux tirés avec certains membres du CPTPP tels que l’Australie et le Canada… Mais pourra-t-elle continuer à maintenir l’ambiguïté encore longtemps ?

Din România despre China: Petro-yuanul

China este foarte aproape de demolarea mitului DOLAR si la fel de aproape de lansarea petro yuanului cu acoperire in aur. Unde vor fi distribuiti dolarii americani de catre China si alte tari care vor sa scape de ei?

21 martie 2018

Asistam de o perioada de citeva luni la o propaganda legata de  cacealmaua Trumpista, prin care Trump declara ca este dispus sa intre in Razboi Comercial cu China pentru a reconstrui industriile americane si a reduce datoriile SUA. Pe de alta parte, Trump sconteaza ca aplicarea unor tarife intelese numai de el, vor rezolva problema, chiar daca asupra acestor tarife nu a fost facuta nici o gindire, dupa cum arata situatia si dupa explicatiile pe care el le ofera. 

Trump aduce la cunostiinta economiilor mondiale, ca intreaga planeta are un avantaj incorect in relatia comerciala cu economia americana, prin vinzarea de bunuri in America, cu taxe mult mai mici sau fara taxe, si plecind in tarile lor cu dolari americani dupa vinzarea produselor pe piata americana, ceea ce in opinia lui Trump, acest mecanism creaza un deficit urias Americii, in situatia in care miliarde de dolari se duc in aceste tari exportatoare in SUA….

Este foarte clar ca Trump nu este nici economist si nu intelege nici un fel de mecanism de comert sau financiar la nivel global. El nu este familiar cu ceea ce s-a intimplat in 1945 la Bretton Woods, cind americanii, care au fost considerati invingatori in al Doilea Razboi Mondial, au fortat prin decizia lor ca intreaga lume sa accepte aurul ca noua moneda internationala de schimb, ducind la un avantaj major al SUA, datorita faptului ca detinea in Trezorerie peste 22.000 de tone de aur, cel mai mult luat cu forta, mult din acest aur nefiind returnat nici acum, chiar Germania facind demersuri disperate sa isi repatrieze aurul, care intre timp a fost retopit de americani ca sa se piarda urma celor care l-au detinut.

Dar, cu timpul, partenerii americanilor din emisfera vestica, au inceput sa intrebe de aurul lor si cum il pot repatria. In prima parte, ei au intrebat despre aur in locul dolarilor, dar americanii s-au impotrivit virulent. In acel moment, Generalul francez Charles de Gaule s-a aratat extrem de indignat de refuzul americanilor de a repatria aurul Frantei. Acest refuz al Americii fata de aurul francez a dus situatia economica a Frantei in extremis si in 1968 Generalul a trait un moment al unei revolutii de proportii care aproape ca l-a scos de la conducere….

In 1971, aurul din stoc al americanilor se diminuase major datorita cheltuielilor efectuate si traiului de huzur al americanilor, pentru a dovedi in mod fatarnic ca este cea mai mare putere economica mondiala. In aceste conditii, Nixon a revocat hotarirea de la Bretton Woods si la Jakarta s-a ajuns la concluzia, dictata tot de jewmericani, ca nici o tara sa nu faca paritatea aurului cu dolarul in platile curente internationale si s-a deschis fereastra catre eliminarea aurului din tranzactii, raminind ca dolarul sa devina moneda standard in circulatia marfurilor la nivel mondial si in acest fel sa fie cea mai dorita moneda in rezervele bancilor centrale, situatie care domneste si acum…..

Cum putea si pot tarile lumii sa obtina dolarii de care au nevoie? Singura posibilitate pentru bancile centrale de a obtine dolarii americani ar fi ca economiile lor sa vinda marfa Americii si sa obtina platile in dolari. Cum pot vinde aceste tari marfurile lor pentru a obtine dolari de pe piata americana? Foarte simplu, prin vinzarea acestor marfuri la un pret derizoriu dictat de piata americana mofturoasa…. Deci, asa arata privilegiul oferit de America comertului mondial, privilegiu care dupa cum am vazut in zeci de ani, a fost de fapt un avantaj enorm pentru SUA.

Asa ca, daca Trump  doreste sa ingreuneze situatia economiilor lumii in obtinerea de dolari, de care ele au nevoie pentru ca aceste economii sa prospere sau sa supravietuiasca, el practic submineaza “Exorbitant  Privilege” stabilit de insasi America in 1945 si modificat tot in avantajul Americii in 1971. Deci Trump nu a inteles pe ce drum merge SUA si nici care a fost evolutia unei decizii.

Pe 26 Martie 2018, deci la numai citeva zile de aici inainte, China va initia pe piata financiara faimoasa moneda petro yuan, pe care chinezii au aminat-o in mai multe ocazii.

DAR CEL MAI IMPORTANT LUCRU IN ACEASTA ECUATIE FINANCIARA ESTE CA PETRO YUANUL CONDUCE LA SITUATIA UNEI POSIBILE TRANZACTII PETRO YUAN – AUR, IN CARE EXPORTATORII DE PETROL VOR PUTEA SCHIMBA YUANII, DE CARE EI CU SIGURANTA NU AU NEVOIE, IN AUR.

Actualul trend imprimat de Trump pe tema “Razboiului Comercial” si faptul ca acest razboi comercial ar fi benefic pentru americani, este o eludare completa a mecanismului financiar general, ceea ce va duce inevitabil la o pierdere a pozitiei dominante a dolarului american pe piata mondiala. Daca tarile globului nu vor putea obtine dolari pentru rezervele bancilor lor centrale, ele vor trebui sa se orienteze pe piata la anumite monede de substitutie… Iar cel mai la indemina substitutent va fi…aurul. Acest lucru este ceea ce Trump nu intelege….si ceea ce va scufunda America sub povara ambitiilor prostesti si saraciei controlate.

 

Adrian Cosereanu

http://www.alternativaromaniei.com/index.php/stiriactualitati/2462-trumpcomertmondialdolartarife

Vești din China: Un G20 la cuțite

(traducere din limba franceză, articole publicate de ziarişti francofoni acreditaţi în China. Articol apărut în 07 iulie 2017. )


     În timpul G20 la Hamburg, în 7- 8 iulie, China a trebuit să gestioneze, cu diverși parteneri, multiple tensiuni, cel mai adesea vechi, însă devenite dintr- odată urgente. Cu India, e vorba despre confruntarea pe podișul din Sikkim, la joncțiunea liniilor de frontieră chineză, indiană și bhutaneză la 5000 de metri altitudine. APL a distrus acolo două cazemate indiene, iar de atunci 6000 de oameni sunt instalați provizoriu la fața locului. Totul a început de la construirea de către China a  unei șosele pe un teritoriu bhutanez pe care și- l revendică ea și pe care aparent tocmai l- a ocupat. Bhutanul a chemat India în ajutor, iar aceasta a venit repede să- l ajute, fiindcă această șosea ar priva- o în timp de avantajul său privitor la altitudine - China ar putea astfel trimite în timp record o putere de foc superioară celei a Delhi- ului. Pekinul solicită imperios retragerea trupelor indiene și consideră incidentul bilateral drept „ cel mai grav din ultimii 30 de ani” .  „ India - adaugă el- ar face bine să învețe o lecție de istorie din înfrângerea sa. ” în timpul conflictului fulger care le- a pus față- n față în 1962. Un alt subiect de discordie: India nu suportă ca Pekinul să- și facă un CEPT ( prescurtare din engleză pentru: Coridor economic din Xinjiang spre Pakistan) printr- un Cașmir revendicat de Delhi și până la Gwadar, situl unui port ce include o bază militară chineză. China n- o să plece de- acolo fiindcă Delhi refuză a susține proiectul. Și așa cei 20 de ani de tentative de apropiere a celor două țări cele mai populate din lume sunt compromiși. Având în vedere neîncrederea vădită, ne putem îndoi că întâlnirea dintre N. Modi și Xi Jinping în timpul G20 va debloca situația. Începerea construcției acestei șosele, e poate din partea Chinei un calcul greșit!
     Cu trei zile înainte de G20, Xi Jinping a fost la Moscova pentru o întâlnire cu V. Putin, a treia din ianuarie până acum. Lăsând de- o parte ceva amabilități ( o decorație rusă pentru Xi, 10 miliarde de $ în contul schimburilor economice pentru Putin) și inevitabila declarație comună împotriva desfășurării sistemului american anti- misile Thaad în Coreea de Sud, grosul afacerii a revenit cererii părții ruse de prelungire a ' drumurilor mătăsii' către Uniunea Economică Eurasiatică ( UEEA) , fondată în 2014 de Rusia, Kazahstan, Kârgâstan, Armenia și Bielorusia. Dar această speranță de a vedea China finanțându- i UEEA se prezintă sub auspicii nefavorabile. Administrația rusă face mutre văzând cum China se interesează prea îndeaproape de niște republici care au fost sateliți ai URSS. Pekinului, pe de altă parte, îi vine greu să vadă în aceste țări de o solvabilitate îndoielnică destinația ideală pentru a- și plasa oțelul, sticla sau cimentul excedentare. 
     În fine, esențialul G20 din punctul de vedere chinez va fi relația cu Statele Unite ale unui D. Trump din ce în ce mai imprevizibil: a autorizat o vânzare de arme de 1.4 miliarde $ către Taiwan, a pedepsit banca locală din Dandong pentru trafic cu Coreea de Nord și a trimis în 2 iulie un destroyer în banda de 12 mile a unei insulițe din arhipelagul Paracel, ocupat de APL. Deși toate aceste gesturi sunt niște casus belli, Pekinul nu protestează prea mult, sperând să- l poată „ domestici” într- o zi pe Trump, mai ales în izolarea crescândă în care acesta se află. Însă pericolul este prezent: acum că Phenianul este în stare ( sau așa declară) să lovească nuclear SUA, Trump nu mai vrea să aștepte. Împreună cu Putin, Xi Jinping vrea să impună un plan de pace în care SUA să- și abandoneze manevrele cu Coreea de Sud, iar Coreea de Nord, bomba sa. Dacă vor reuși, pentru SUA va fi o mare pierdere de imagine. De aceea, Trump și Xi încearcă să aducă puterile intermediare ( Japonia, Țările Europene) la a- și alege de partea cui sunt. Ieri, SUA prima în toate. Dar Trump, forță izolaționistă, schimbă datele problemei, iar China, noua putere financiară, se maturizează repede ... Semn al unui vid politic, rămân de făcut noi alianțe, pentru a înlocui Statele Unite, care se retrag din rolul lor depășit de jandarm al lumii.     

Veşti din China: Xi şi Trump- după securea de război, jocul de şah

 (traducere din limba franceză,articole publicate de ziarişti francofoni acreditaţi în China.Articol apărut în 17 martie 2017 )

  Conflictul care clocea între SUA şi China nu va avea loc. D. Trump şi Xi Jinping trebuie să se întâlnească în 7- 8 aprilie la Mar-a-Lago, la Trump în Florida - un dialog ce se angajează după luni de ostilităţi. Trump a îndrăznit să stea de vorbă cu Tsai In-gwen, preşedinta Taiwanului: a fost primul preşedinte- ales care făcea acest lucru de la ruptura oficială cu insula în 1979. Dar după instalarea sa în funcţie, tonul s- a schimbat repede. Trump şi- a pus la păstrare pretenţia de a face concesii la principiul unei " singure Chine" şi de a taxa cu 45% importurile chineze. La rândul său, Pekinul a evitat cuvintele supărătoare şi a recunoscut grupului Trump dreptul de marcă în China, victimă a numeroase uzurpări.

     Graba concesiilor de o parte şi de alta, lasă a se ghici urgenţa: sunt prea multe de pierdut. La Mar-a-Lago punctul crucial va fi Coreea de Nord - dosar care va necesita o concentrare puternică, pentru a calma împreună umbroasa quasi- putere nucleară. Dar Pekinul ştie, Washingtonul va rămâne ferm în ce priveşte exigenţele sale asupra regulilor mai echitabile de acces la piaţa chineză. La Pekin, în 17- 18 martie, după etape nipone şi coreene, R. Tillerson, foarte noul Secretar de Stat, îşi primea botezul de foc cu omologul său Wang Yi şi Consilierul de Stat Yang Jiechi. Un alt subiect de nelinişte chineză va fi aparenta indiferenţă a noului executiv american faţă de însuşi principiul de diplomaţie: Trunp vrea să taie 29% din bugetul pentru funcţionarea cancelariei sale şi să întrerupă multe dintre cele 100 de mecanisme bilaterale instalate de Obama, începând cu Conferinţele anuale la nivel înalt ce se ţin din 2006 sub egida Dialogului strategic şi economic ...  

     Trump tocmai i- a făcut lui Xi un „ cadou” omorând acordul de Parteneriat Trans- Pacific (TPP) , care trebuia să federalizeze economiile a 12 ţări riverane şi 40% din comerţul mondial, ţinând China la distanţă. Trump s- a dezangajat din TPP – fruct a 9 ani de eforturi sub Obama. Dar celelalte 11 ţări care au rămas în cadrul acordului se agaţă de TPP. În 14- 15 mai la Viña del Mar (Chile) , ele vor începe discuţiile pentru un acord fără SUA, dar cu Coreea de Sud şi China ( reprezentată de un mare diplomat, Yin Hengmin) . Aşa că e în pregătire o imensă mutaţie geostrategică, cu această retragere a SUA în cadrul frontierelor proprii. Reflectând serios să se alăture TPP, China merge la Viña del Mar în primul rând pentru a- şi susţine propriul proiect transpacific de Parteneriat Economic Incluziv ( RCEP) pentru 16 ţări din jurul ASEAN- ului. Dar aceste două şantiere nu sunt de aceeaşi natură şi nici măcar substituibile. Parteneriatul RCEP se limitează la un acord de reduceri vamale, iar TPP vizează în plus reguli de bună conduită. El cere de la membri deschiderea pieţelor lor publice, norme pentru litigiile private- publice, norme eco- sociale şi pentru ajutoarele publice. Astfel, fructele sale vor fi vizibile mai puţin în scăderile de taxă decât într- o mai bună competitivitate a uzinelor lor. Ori, China poate viza toate aceste obiective, în propria reformă a întreprinderilor de stat. Întrarea în TPP i- ar permite să- şi stabilească influenţa asupra acestor ţări, care sunt gata de a înlocui SUA ca model. Acest TPP ar putea de asemenea să constituie trambulina spre Drumurile chinezeşti ale mătăsii ( OBOR) .

     În sfârşit, China nu are de ales, fiindcă ţările semnatare se vor supune ele însele acestei guvernări. Ori, să rămână pe tuşă, înseamnă să fie repede depăşită. De altfel, chiar şi SUA riscă să se întoarcă în TPP – un puternic lobby american se pune acum în funcţiune... În jurul Oceanului Pacific se joacă deci soarta economiei mondiale. Pe termen lung, aceste negocieri sunt condamnate să reuşească. Adevărata problemă este de a şti în ce condiţii: mai puţine, ca în RCEP sau mai severe urmând actualul TPP. Dar cu regimul său puternic, China, dacă este convinsă de calitatea leacului, este capabilă să- şi impună această licoare amară. Avez-vous aimé cet article ?