Se afișează postările cu eticheta Coreea. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Coreea. Afișați toate postările

duminică, 7 mai 2017

Veşti din China: În luminile rampei

(traducere din limba franceză, articole publicate de ziarişti francofoni acreditaţi în China. Articol apărut în 05 mai 2017 )


- În mai 1987, un incendiu monstruos răvăşea munţii Daxing'anling ( Heilongjiang) la 1500 km de Pekin, în pădurea siberiană împărţită cu Uniunea Sovietică. Prăpădul datorat neatenţiei unui angajat, a durat o lună şi a a avut ca rezultat 221 de morţi, 266 răniţi şi 51.000 de persoane rămase fără adăpost. Au fost aruncaţi în foc 15.000 de pompieri şi soldaţi cu mijloace improvizate, inclusiv găleţi şi mături de sorg pentru bătut tăciuni. Trei oraşe ( Xilinji, Mohe şi Tuqiang) , două gări şi 650.000 de hectare de pădure au fost transformate în cenuşă. A fost o luptă eroică, dar victoria s- a lăsat aşteptată, dat fiind echipamentul precar.
     În 2 mai 2017, s- a trăit un remake al acestui dezastru, pe acelaşi munte ( spre Mongolia Interioară, pădurea Bilahe Beidahe) . Sub un vânt puternic şi la temperaturi ridicate pentru acest anotimp, incendiul s- a propagat pe două fronturi unde flăcările trosneau pe o rază de 7 km la fiecare. Însă de data aceasta, prăpădul a fost stăpânit cu o viteză excepţională: 9.000 de pompieri au fost duşi cu elicoptere pentru transport de trupe, camioane şi vehicule amfibii. Echipamentele cuprindeau, în afară de 12 avioane Canadair, extinctoare pneumatice şi chimice precum şi pompe de foc. Cu aceste mijloace de şoc, n- au trebuit decât 48 de ore pentru a pune capăt prăpădului. Au fost distruse numai 10.000 de ha, n- a fost pierdută nici o viaţă. Din acest unghi, al luptei cu focul, China tocmai a demonstrat într- un mod uimitor progresele realizate în 30 de ani.

- În 5 mai primul avion chinezesc de pasageri de mari dimensiuni, cu fuselaj larg, C919, al grupului naţional Comac, a făcut zborul său inaugural. Prin aceasta, a intrat în în cursă cu Boeing şi Airbus pentru supremaţia pe piaţă, împrejurare prin care se contestă giganţilor aeronauticii împărţirea lumii aerului şi declanşează recucerirea propriei pieţe - cu 7.000 da aparate ce se vor comanda în următorii 20 de ani. În structura C919, echipamentul american ia partea leului prin furnizarea sistemelor electronice de bord ( Rockwel Collins) , componente de fuselaj ( Arconic) , roţile, generatorul, înregistratorul. Dar nici Franţa nu are nişte resturi, pentru că: Safran împarte cu General Electric reactorul Leap, Zodiac furnizează unele dintre scaune, tobogane şi toalete, Michelin pneurile şi Ratier Figeac instrumentele de zbor. Din punct de  vedere al echipamentelor, C919 are echipamente de vârf, care permit o economie de zgomot şi poluare de 50% precum şi de 15%  la carburant. Dar în privinţa nacelei este un aparat învechit deja chiar înainte de a zbura, inspirat fiind din A320, care are 30 de ani. Pentru moment, Comac are 570 de comenzi ferme ( piaţa captivă a transportatorilor şi agenţilor de leasing chinezi) . Dar este începutul: cu ARJ21, şi mai depăşit, şi viitorul C929, avion de pasageri de foarte mari dimensiuni în curs de proiectare împreună cu United Aircraft Corp. ( UAC) , companie rusească, China aeronautică îşi învaţă meseria şi- şi alcătuieşte propriul catalog. După Stout şi conform Si Jingzhe al Sinolink securities, Boeing are 100 de ani de experienţă, iar Airbus 40 - trebuie să lăsăm timpul să- şi spună cuvântul.

- Altă amintire veche: la întâi mai 1983, Phenianul îl sărbătorea pe Li Peng, primul- ministru chinez venit să celebreze prietenia de nezdruncinat dintre cele două naţiuni legate în apărarea socialismului prin războiul din Coreea. Pekinul la vremea aceea hrănea şi îmbrăca Ţara dimineţilor liniştite, cu câte un costum pe an per locuitor. Vremurile acelea sunt demult apuse! Astăzi, China, mai aproape ca niciodată de Statele Unite, a blocat ( fără a o spune) livrările sale de petrol către regimul Kim Jong- un. Drept reacţie imediată, în staţiile de service, cozile sunt tot mai mari - preţul a urcat cu 83%. Prin presă interpusă, Kim dă Chinei replica, reproşând Chinei că- şi uită " protejatul" şi că " dansează după cum cântă Statele Unite" . El o avertizează şi asupra " unor grave consecinţe dacă va continua" . Până unde va ajunge tensiunea? China, furioasă să vadă cum Coreea de Nord " muşcă mâna care o hrăneşte" , păstrează tăcerea. Există rumori care pretind că Pekinul şi- ar fi avertizat resortisanţii să părăsească teritoriul Coreei. Un purtător de cuvânt chinez însă dezminte. Dar situaţia se degradează pe zi ce trece. 

luni, 26 septembrie 2016

Veşti din China: China,jucător abil la " covorul verde" *

 (traducere din limba franceză, articole publicate de ziarişti francofoni acreditaţi în China. Articol apărut în 25 septembrie 2016. )

          Săptămânile care precedă sărbătoarea naţională din 1 octombrie au adus pentru diplomaţia chineză punctul de echilibru între interese, situaţii, păreri divergente. În faţa Adunării generale a ONU la New York, Primul ministru, Li Keqiang, a reiterat vechiul său refren anti- protecţionism: a fost vorba despre a proteja livrările sale mondiale de oţel ieftine şi de accelerarea negocierilor în jurul noilor " drumuri ale mătăsii" . Dar mai ales în jurul RCEP ( Regional Comprehensive Economic Partnership- alternativă chineză, rivală a TPP american) , viitoarea zonă de liber- schimb între China şi cele 15 ţări ale ASEAN, India, Japonia, Coreea, Australia şi Noua Zeelandă - un proiect ambiţios, dar greu şi pe care Pekinul se teme să nu- l vadă împotmolit.
          Li a surprins totuşi prin câteva concesii faţă de Occident: a declarat că ţara sa e gata să sprijine noile sancţiuni împotriva Coreei de Nord ca urmare al celui de- al 5- lea test nuclear; a promis mai mult sprijin pentru ONU în primirea de refugiaţi- migranţi; şi a sugerat o atitudine mai dinamică în reglarea conflictului din Siria ...
          Toate aceste gesturi sunt rezultatul - China o spune- conştientizării pericolului de a nu face nimic în faţa factorilor destabilizatori. Dar trebuie luată în seamă şi înlocuirea Secretarului general al ONU, Ban Ki- moon, la sfârşitul anului. În alegerea sucecsorului acestuia, Barack Obama - şi el la sfârşit de mandat - va avea rolul determinant. Iar China, pentru a avea " cuvântul decisiv"  la Naţiunile Unite, trebuie să- şi prezinte acreditările faţă de SUA, ceea ce Li Keqiang a făcut cu talent.
          Pekinul s- a abţinut să propună un candidat chinez - e foarte devreme- şi în plus, Asia tocmai a fost reprezentată prin Ban Ki- moon, coreean. În ajunul scrutinului, ONU e bântuită de un tropism feminist: cinci candidate sunt în întrecere, din Bulgaria, Noua Zeelandă, Costa- Rica, Moldova şi Argentina. China susţine o candidată " neutră şi credibilă" : Irina Bokova, directoare generală a UNESCO. Bulgăroaica oferă dubla atracţie de a fi cetăţeană a unei ţări din fostul bloc de est şi de a fi studiat la Moscova - e o femeie care " ştie cum stă treaba" cu socialismul. În caz de succes, i- ar rămâne obligată Chinei... Iar cu sprijinul prezumat al lui Putin, iat- o deja cu aprobarea a cel puţin doi membri permanenţi ai Consiliului de Securitate din cei cinci ( China şi Rusia) .
            O altă afacere diplomatică ce pare a zâmbi Pekinului este gestionarea tensiunii în Marea Chinei de Sud, ca urmare a pătrunderii APL în aceste ape la 2000 de km de coastele mării. În mod curios, cele două victime potenţiale, par ambele par a face stânga- mprejur, dezamorsându- şi propriile sisteme de apărare. După ce a fost convocat la Pekin Primul său ministru Nguyen Xuan Phuc, Vietnamul amână ratificarea acordului TPP. Aceasta deşi ( sau pentru că) acest TPP între 12 ţări din zona pacifică au potenţialul de a izola China.
           Pe de altă parte, în Filipine, Preşedintele Rodrigo Duterte întrerupe patrulările comune cu US Navy şi pare a vrea, deocamdată, să cumpere arme de la China. În atare caz bineînţeles că aceste arme nu s- ar mai putea îndrepta spre Armata Populară de Eliberare, ci mai degrabă împotriva rebelilor musulmani din sudul ţării, de pe insula Mindanao.
          Faţă de cei doi vecinuţi, Xi Jinping şi diplomaţii săi au un limbaj identic: " interesele noastre comune sunt mai puternice decât divergenţele" . Ambele părţi se pot întâlni la mijloc de drum şi rezolva amabil conflictele. Iar pentru moment, ţările merg pe asta. Dar ce a dat China în schimb, pentru a le face să renunţe la apărarea intereselor lor maritime? Ce asigurări de compensare? În orice caz, faţă de acum 6 luni, alianţa de rezistenţă împotriva Chinei sub umbrelă americană, pare mai improbabilă ca niciodată.

* " covorul verde" : un joc la vechea loterie franceză de dinainte de 1987. Se miza pe cărţi de joc în direct la televiziune, cu posibilitatea de a câştiga de 1000 de ori miza depusă. S- a renunţat la joc în 1993 după ce în 1988 la o astfel de şedinţă de joc câştigurile au fost mult superioare fondurilor loteriei adunate din mizele depuse.