Vă întrebați probabil ce- o fi cu nisipurile astea cântătoare, cum m- am întrebat și eu când am citit despre ele. Am învățat cândva la geografie, dar am uitat, că n- am mai auzit demult nimic despre ele ...
Așadar: nisipurile din unele deșerturi, în afară de faptul că se plimbă tot timpul în funcție de cum le duce vântul deșertului, scot sunete, fiecare întindere de nisip cântător având propria tonalitate. Se pare că nu toate sunetele nisipurilor cântătoare sunt foarte plăcute.
Explicații au fost date mai multe, prima fiind cea cu: spiritele deșertului care cântă. Cea mai plauzibilă mi se pare cea dată de englezul R. Begnold. Nisipul înseamnă particule de cuarț. În timpul mișcării nisipului, pe suprafața granulelor de cuarț, datorită proprietăților piezoelectirce ale lor, apar sarcini electrice. Odată apărută electricitatea, prin mișcarea nisipului apar și sunetele care se aud. De remarcat că nu toate deșerturile cântă, ci numai cele cu nisipuri friabile.
Mai pe scurt românește: într- un deșert foarte uscat ( deci în niciun caz după o eventuală ploaie) cu nisip extrem de sfărâmicios, când se mișcă nisipurile, datorită presiunii mecanice exercitate, apare electricitate la suprafața granulelor de cuarț, care apoi sub o nouă presiune mecanică și datorită câmpului electric emit sunete.