Ziua europeană a limbilor: în fiecare an în ultima sâmbătă a lunii septembrie

De ceva ani este celebrată Ziua europeană a limbilor la noi în ţară. Încet- încet sărbătoarea se impune: nu mai este o singură zi, ci o săptămână înainte şi una după această dată. Perioadă în care traducătorii apar în prim plan. Mai jos sunt câteva dintre activităţile din acest an.

Reprezentanţa Comisiei Europene (CE) în România va marca, şi în acest an, Ziua Europeană a Limbilor (ZEL) printr-o serie de acţiuni menite să încurajeze învăţarea limbilor străine, să promoveze meseria de traducător/ interpret şi să celebreze diversitatea culturală şi lingvistică a Europei în era globalizării. 

Reprezentanţa CE, în colaborare cu Asociaţia Firmelor de Interpretariat şi Traduceri şi Asociaţia Traducătorilor din România, va organiza, vineri, conferinţa "Valoarea adăugată a serviciilor de traducere şi interpretariat profesioniste". 

"Scopul ei este de a promova serviciile de traducere şi de interpretariat profesioniste în rândul instituţiilor publice din România, fiind totodată o bună ocazie de diseminare a bunelor practici în traduceri/interpretariat şi de strângere a relaţiilor de colaborare între specialiştii în domeniu şi instituţiile publice naţionale. Pornind de la întrebări concrete cum ar fi 'Cum alegeţi un traducător/interpret profesionist?' sau 'Care sunt criteriile de selecţie în achiziţia de servicii de traducere?' organizatorii îşi propun să le ofere reprezentanţilor instituţionali informaţii cât mai utile privind serviciile de traducere şi interpretariat profesioniste", se arată într-un comunicat. 

Publicul este invitat sâmbătă să participe la evenimentul "Sărbătoriţi cu noi Ziua Europeană a Limbilor!" organizat de membrii clusterului EUNIC din România, cu sprijinul Reprezentantei Comisiei Europene. Gazda evenimentului va fi Librăria Cărtureşti (Grădina Verona). Vizitatorii vor putea participa la lecţii demonstrative gratuite de cehă, engleză, franceză, germană, greacă, italiană, maghiară, polonă, română, spaniolă, turcă. La standuri se vor organiza concursuri şi jocuri cu premii, iar muzica, preparatele culinare tradiţionale şi dansul vor completa programul evenimentului. 

În cadrul Festivalului Internaţional de Literatură şi Traducere Iaşi (FILIT), care se va desfăşura în perioada 1-5 octombrie, sub patronajul Reprezentanţei CE, va avea loc vineri, 3 octombrie, seminarul "Subtitrarea: între imagine, sunet şi dialog", în colaborare cu Universitatea "Alexandru Ioan Cuza" din Iaşi şi Centrul Europe Direct Iaşi. Seminarul îşi propune să sublinieze importanţa traducerii ca instrument-cheie de comunicare interculturală şi să familiarizeze publicul cu arta subtitrării, un tip aparte de traducere audiovizuală, situat la graniţa dintre traducerea literară şi cea tehnică. 
Articol complet aici:
http://jurnalul.ro/stiri/observator/ziua-europeana-a-limbilor-marcata-prin-actiuni-menite-sa-celebreze-diversitatea-culturala-si-lingvistica-678155.html#

Veşti din China: Tutun- lobby- ul contra- atacă

( traducere din limba franceză, articole scrise de ziarişti francofoni acreditaţi în China)

În 30 august, Adunarea naţională populară ( ANP) revizuia legea asupra publicităţii, care, după 20 de ani, era depăşită. Majoritatea aleşilor voia să interzică publicitatea la tutun, responsabil de 1 milion de decese pe an. Au fost împiedicaţi să facă acest lucru, întrucât amendamentul Ministerului Sănătăţii pentru interdicţie, a fost retras în iunie, urmare  presiunii Administraţiei centrale a tutunului.

Este o luptă veche de şase ani. În 2009, Ministerul Sănătăţii interzicea utilizarea tutunului în spitale. Însă lobby- ul tutunului este în China mai puternic decât Ministerul Sănătăţii. Un acelaşi cadru administrează în acelaşi timp şi Administraţia ( la rang de minstru) şi Corporaţia naţională a tutunului ( în calitate de CEO) .

La nivel de ţară, mai ales în Yunnan, aceasta din urmă produce 42% din tutunul mondial, 98% din tutunul chinezesc ( 1700 miliarde de ţigarete pe an) şi aducea, în 2013, 133 de miliarde de $ tezaurului public, adică 7- 10% din cheltuielile naţionale.

O astfel de contribuţie, merită atenţia puterilor publice: legea revizuită în această vară proscrie publicitatea la tutun în trenuri şi autobuze, pe internet, în biblioteci şi parcuri. Însă lasă uşă deschisă la restul, tot ce nu e pe listă. Permite printre altele comunicarea asupra noilor mărci, sponsorizarea evenimentelor sportive, instalarea de panouri pe marginea şoselelor şi chiar finanţarea de şcoli în schimbul afişării de slogane în curtea de recreaţie de tipul: „ tutunul te face om” .

Apare aici un detaliu care deranjează: nr 2 în administraţia tutunului şi cel mai puternic lobbist al său, nu este altul de cât Li Keming, fratele mai mic al lui Li Keqiang, Primul Ministru.  Sigur, Keqiang nu este bănuit a- şi fi ajutat fratele: Keming ocupă acest post din 2003, iar Keqiang pe al lui din 2012. În plus, Primul Ministru s- a alăturat de ani buni ne- fumătorilor. Însă pentru Li Keming, a avea ca frate pe şeful Consiliului de Stat, poate să- i deschidă ceva uşi ...

Veşti din China: Campanie antitrust- faţa medaliei

( traducere din limba franceză, articole scrise de ziarişti francofoni acreditaţi în China)

Campania antitrust se exacerbează în ultimele luni. Primele victime, grupurile străine, încep să ceară socoteală, via două camere de Comerţ din China, AmCham ( SUA) şi EUCC ( UE) . Problema a constituit nucleul de atenţie al lucrărilor World Economic Forum ( WEF) de la Tianjin, între 10- 12/09.

În 2013, noul cabinet al lui Li Keqiang a vrut să acorde pieţei rolul decisiv şi să acţioneze cu asprime împotriva practicilor anticoncurenţiale. Însă de atunci, numeroasele sale atacuri împotriva grupurilor străine, le împing pe acestea din urmă să protesteze împotriva dsicriminării.

La WEF, Primul Ministru a vrut să liniştească: „ anchetele noastre antitrust sunt legale, transparente, echitabile. Numai 10% din cazuri vizează străinii” . Însă această cifră este infirmată de AmCham, care, printre răscumpărările de active blocate la MofCom, numără numai 7.6% de cazuri „ domestice” , celelalte toate implicând străini. O altă plângere evocă această ameninţare a NDRC faţă de multinaţionalele aflate în anchetă: să nu încerce să- şi trimită avocaţii, altfel li se va mări amenda.

Unele analize văd în această campanie un expedient protecţionist, în contextul recesiunii. Conform acestora, campania asigură statului mai multe avantaje:

1. Fără efort şi risc, o suită de anchete antitrust i- ar permite acestuia să spargă preţurile produselor de primă necesitate şi primă calitate, precum laptele maternizat pentru sugari. I- ar asigura astfel guvernului o recâştigare a popularităţii sale.

2. I- ar permite de asemenea să spargă şi imaginea puţin cam prea bună a grupurilor străine, surprinse acum că fraudează. Astfel ar fi incitat consumatorul de bază să reînceapă să  cumpere produse chinezeşti.

La WEF la Tianjin ( 09/9) Lu Wei, Ministrul internetului, l- a interpelat pe P. Jacobs, CEO al Qualcom ( SUA), grup aflat sub anchetă, care riscă o amendă de 1.2 miliarde de $ : «  Refuzăm ca o firmă să facă profit în China făcând rău Chinei ... Ar trebui să facem împreună profit” – aluzie la 24.8 miliarde de $ cifră de afaceri realizată de Qualcom în 2013, din care 49% pe pământ chinezesc.

Ca dovadă a bunei sale credinţe şi echităţii sale, Pekinul a dezvăluit săptămâna trecută cazul celor 13 asiguratori din Zhejiang, loviţi în urmă cu 10 luni pentru înţelegerea avută asupra preţurilor poliţelor lor ...

Însă iată că în acest dosar apare şi o voce discordantă şi la care nimeni nu se aştepta: Ma Yu, analist pe lângă MofCom, se opune - pe blogul său- campaniei antitrust, pe care o califică drept „ absurdă şi ridicolă” . E o mare greşelă să ataci industria automobilistică: preţurile manipulate şi slaba concurenţă internă nu este altceva decât reflectarea unei greşite organizări legislative, prin care statul a impus străinilor să funcţioneze în JV. Soluţia nu e o lovitură antitrust: ceea ce trebuie schimbat, este fundamentul, reglementările ...

Ma reproşează de asemenea campaniei că închide ochii în ce priveşte epicentrul cartelurilor: sectoare de stat precum băncile, companiile de telefoane ori electricitate, care iau cu neruşinare sute de milioane de la consumatori. Francheţea acestui expert chinez este semnalul că în China se schimbă ceva în ce priveşte mentalităţile, nu doar în modul de a vorbi!

De prin Asia: 8 tendinţe de modă asiatice care ne surprind

8 tendinţe de modă asiatice care ne surprind

( traducere din presa franceză de specialitate)

Asiaticii au adesea nişte mode care ne surprind. Uneori amuzante, alteori la limita excentricităţii care şochează, aceste tendinţe, chiar dacă nu totdeauna pot fi înţelese, se bucură de un succes real, în special la tineri. Iată 8 dintre tendinţele de modă asiatice actuale care ne surprind:

1.Dinţi care „ se încalecă” : Moda „ yaeba” constă în a- ţi reface o parte din dentiţie astfel încât caninii superiori şi chiar incisivii să devină mai vizibili, uneori răsuciţi şi în şir dublu. Pentru foarte multe japoneze, a avea dinţii ne- aliniaţi constituie un semn de frumuseţe, un atu de seducţie. Pentru a realiza aşa ceva e nevoie să faci o operaţie, dar e posibilă şi lipirea unor dinţi falşi, poziţionaţi pe lângă şirul de dinţi normal, situaţie în care modificarea aspectului dinţilor e temporară.

2. Falsul aparat dentar. În Asia de est, ca şi în Tailanda, Malaezia, Indonezia şi chiar în China, această modă recentă prinde din ce în ce mai mult. E vorba înainte de toate de un accesoriu menit să ofere o falsă informaţie asupra statutului tău social. În aceste ţări, îngrijirile ortodontice sunt extrem de scumpe.Să ai posibilitatea financiară să- ţi îndrepţi dinţii implică în aceste ţări ale Asiei să ai un statut social ridicat, iar a purta un aparat dentar constituie un semn de prosperitate financiară. Cât priveşte această modă, există aparate colorate şi „ frumos” ornate.

3. Ochelarii fără lentile. Ajunsă în Occident, această modă nu se stinge. Această tendinţă continuă să rămână surprinzătoare pentru persoanele care poartă ochelari şi care în majoritatea lor încearcă să scape de ei prin operaţii sau renunţând să- i poarte şi adoptând lentilele de contact. Trebuie spus că asiaticele au o obsesie a lor în ce priveşte ochii, pe care caută să- i pună în valoare prin gene false, machiaj, lentile de contact colorate şi chiar operaţii ale pleoapelor.

4.Despre Aegyo Sal. Mai nou foarte popular în Coreea de sud, constituie noul secret al tinereţii pentru numeroase femei şi chiar pentru unii bărbaţi. Constă în a face o operaţie pentru modificarea pleoapei inferioare. Se obţine astfel o privire mai zâmbitoare. De altfel în coreeană „Aegyo Sal” înseamnă „ zâmbetul ochilor” .

5.Masca chirurgicală. Dacă aţi crezut că japonezii şi chinezii poartă astfel de măşti numai pentru a se proteja de poluare ori pentru a- i proteja pe ceilalţi de o infecţie a lor, v- aţi înşelat. În mai multe ţări din Asia, purtarea unei măşti chirurgicale este o modă. Există astfel de măşti pentru toate gusturile. Chiar şi Louis Vuitton are măşti chirurgicale ( false) în China.

6. Face- kini. Face- kini în sine nu este la origine un accesoriu de modă. Această invenţie apărută pe plajele din China are în esenţă scopul de a proteja la extrem pielea albă şi sidefată a femeilor. A avea o piele albă este în China o culme a frumuseţii, după părerea a numeroşi chinezi, iar face- kini- ul îi ajută în această privinţă. Până în prezent însă, acest accesoriu era prea puţin elegant, aşa că numai femeile vârstinice îl purtau. Acum însă, stiliştii din toată lumea acordă atenţie face- kini- ului pentru a- l face tot mai estetic.  

7. Bagel head. Această tendinţă mai mult decât surprinzătoare este de origine japoneză. Constă în a- ţi injecta în frunte o soluţie salină pentru a modela apoi fruntea în formă de Bagel, adică gogoaşă umplută. Efectul durează numai 24 de ore după injectare, ceea ce permite unui număr mare de persoane să încerce aşa ceva.

8. Toaletarea animalelor de companie astfel încât să semene cu animale sălbatice. În China este o modă destul de răspândită şi se întâmplă de pildă la câini, care sunt făcuţi să arate ca nişte urşi panda ori tigri.

Sărbătoarea Mijlocul toamnei 中秋节 sau Sărbătoarea Lunii 月亮节

Sărbatoarea Lunii, în 08 septembrie 2014

Anul acesta Sărbătoarea Lunii este în 08 septembrie. Am mai scris despre această sărbătoare, adaug aici imaginea cu cea mai mare prăjitură a Lunii ( prăjitura care se mănâncă de această sărbătoare) care a fost realizată vreodata.




A fost realizată în 21 august 2007 la Shenyang, provincia Liaoning, în China de nord-est. Avea 8.15 m diametru, 20 cm grosime şi cântărea 12.98 tone. Pentru realizarea ei au fost necesare 12 tone de făină şi a fost coaptă la cuptor timp de 10 ore.

Vasile Seicaru - Domnule Maior

Refren: Ne rămâne doar să pierdem iar,
Fără lacrimi, doar zâmbind mai rar
Intr-o viaţă doar în roz sau gri,
Noapte tristă, nu veni!

De ziua Mariilor: Vasile Seicaru

Les traducteurs sont des chatons/ Traducătorii sunt nişte pisoiaşi

Reiau, dându- i traducerea, o postare mei veche, făcută în franceză. Motivul principal: mai mulţi dintre cei care au vrut să citească articolul mi- au spus că nu ştiu franceză. Aveţi la sfârşit link- ul către textul original. Dedic textul celor mai mult sau mai puţin interesaţi financiar ( sau altfel) care sunt uimiţi când află ( chiar dacă le repet de ani de zile) că a face interpretariat şi a traduce NU e acelaşi lucru.
O zi bună tuturor, că încăpem cu toţii sub acest soare aşa de răbdător!

Traducătorii sunt nişte pisoiaşi

Acum câteva săptămâni m- am dus la un medic, pe care îl vad cam o dată la doi ani.

După consultaţie, m- a întrebat ca de fiecare dată: „ Şi, cum e, mai faceţi traduceri?” Cum sunt foarte bine crescută ( ori strâns înţepenită într- un tipar social ce nu- mi permite francheţea faţă de orice persoană înzestrată cu un minim de autoritate) , de obicei mă mulţumesc să răspund „ Da, da tot traducătoare sunt” .

Să fi fost configuraţia astrelor, sindromul premenstrual, plinătatea paharului, enervarea de a fi aşteptat o oră în sala de aşteptare înainte de consultaţie? Am izbucnit pur şi simplu.

M- am uita fix în ochii lui şi i- am răspuns:

„ Dar dumneavoastră? Mai faceţi tuşeuri rectale? Când vă întâlniţi cu instalatorul dvs, pe el îl întrebaţi „ Şi, cum e, mai desfundaţi closete? ” Iar pe măcelar îl întrebaţi: „ Şi, cum e, mai tranşaţi fleici? ” Nu fac traduceri, sunt traducătoare. ”

După ce m- am întors acasă, am aruncat cu furie la coş reţeta de xanax pe care insistase să mi- o prescrie.

Dragă cititorule, tu care citeşti de obicei ceea scriu fără a şti că eu am scris, am să- ţi vorbesc azi în numele meu.

Graţie publicaţiei Slate, care are decenţa de a face ceea ce e departe de a fi o evidenţă în meserie, ai citit deja numele meu la sfârşitul traducerilor, iar dacă nu era numele meu era cu siguranţă numele unui coleg/ unei colege de- ai mei. De obicei eu îmbrac cu cuvintele mele gândurile altora. Astăzi, pentru că sunt sătulă să fiu luată drept leneşa care munceşte două ore pe zi în pijama şi care poate să vadă de micuţul surorii fiindcă stă acasă când lucrează şi care n- are nevoie decât de un Harrap’s ( foarte cunoscut dicţionar de buzunar francez- englez) ca să lucreze şi tremură de groază văzând cum se apropie spectrul programelor pe calculator pentru traduceri, am să iau cuvântul ca să- ţi explic ce este un traducător independent. De fapt mai degrabă ce nu este.

Traducătorul independent nu este dicţionar

Un dicţionar este o carte ( sau un CD sau un site) cu liste de cuvinte şi echivalentele acestora într- o limbă pe care tu n- o vorbeşti ori o vorbeşti prost.

Traducătorul este o fiinţă umană care lucrează cu dicţionare, dar reciproca nu e valabilă. Cu siguranţă, el ştie o grămadă de cuvinte pe care tu nu le ştii, dar aşa cum arhitectul n-o să scoată din buzunar o cărămidă la aperitiv, nici el nu poate recita Larousse- ul englez- francez la comandă.

Traducătorul independent nu este profesor

Profesorul este cineva care s- a hotărât să- şi petreacă zilele împreună cu nişte creiere nu pe deplin isprăvite, adăpostite în învelitori cu coşuri şi care din punct de vedere hormonal sunt disfuncţionale, dar care a învăţat cum să facă să le intre în cap o limbă străină.

În timp ce traducătorul este cel mai adesea un mizantrop, alergic la specia umană, iar cea mai mare parte a timpului lucrează acasă, cu uşa şi ferestrele bine închise, care nu răspunde la telefon decât poate pentru a cerşi o amânare de termen la clienţi ori un rabat de la Urssaf.

Traducătorul independent nu este neapărat o persoană cu înclinaţie spre limbi străine

Meseria de traducător nu constă în a vorbi o limbă străină la perfecţie. Asta fac foarte bine străinii ( şi chiar mai bine) şi pentru asta, ei nu sunt traducători.

Traducătorul re- creează un text scris într- o limbă străină într- o limbă pe care compatrioţii lui  ( asta e important) să o poată înţelege. El citeşte textul în limba străină, îl analizează, îl înţelege, transformă totul în sens, după care scoate totul într- o franceză perfectă sau quasi perfectă. Transpune şi adaptează la cultura limbii ţintă. Nu traduce cuvinte, ci idei şi de- aia nu va traduce

«The guy looked hairy at the heel. He grasped her phone and did a runner. Never mind, she thought, I have enough at home to cobble dogs with»

Prin:

“ Tipul era păros la călcâi. Îşi înşfăcă telefonul şi a făcut un alergător. Niciodată mintea, se gândi ea, am destul acasă să meşteresc cu nişte câini. ” ^[1]

Traducătorului independent nu îi este teamă de Google Trad

Recitiţi paragraful precedent. Google Trad l- a comis.

Traducătorul independent nu este disponibil

Când traducătorul se reproduce, are nevoie, ca şi alţi lucrători de cineva care să- i vadă de progenitură. Nu, nu se poate traduce un articol despre războiul din Siria, o broşură publicitară, un manual de pilotaj ori un mod de utilizare a unui focos nuclear cu un bebeluş care- ţi urlă pe genunchi. Nici intr- un loc de joacă pentru copii. Nici amestecând piureul. Nici fiind întrerupt la fiecare cinci minute. Dacă a vedea de un copil nu este şi asta o muncă, atunci toată lumea ar veni cu copiii la birou.

Traducătorul independent nu este interpret

Traducătorul traduce documente scrise. Interpretul lucrează oral. Nu sunt solicitate aceleaşi părţi ale creierului, tehnicile sunt diferite şi nu mai luaţi aerul acela decepţionat când vi se spune că nu se munceşte în cabină cu un microfon şi căşti. Nu, nu suntem la ONU, iar noi, dacă vrem, muncim şi îmbrăcaţi în pijama.

Traducătorul independent nu lucrează ca să câştige nişte bani de buzunar

Traducătorul îţi câştigă coaja de pâine ca orice alt salariat, fără a avea niciodată siguranţa că va reuşi câtă vreme este supus capriciilor clienţilor. „ Munceşti mult şi trebuie că şi câştigi o grămadă, super! ” e o frază curentă în gura non- traducătorilor bine intenţionaţi. Realitatea seamănă mai degrabă cu: „ Muncesc mult, luna aceasta cu ceva noroc şi lucrând 10 ore pe zi am să ajung la 2500 euro. Brut. ”

Traducătorul independent nu vrea să lucreze într- o agenţie

În orice caz, nu indiferent orice agenţie. Agenţii precum Textmaster nu ezită să- şi remunereze traducătorii cu o centimă pe cuvânt. Pornind de la faptul că un traducător traduce în medie 2.000 de cuvinte pe zi ( inclusiv cercetare şi corectură) , lucrând zilnic în afară de week- end, poate spera un pic peste 400 de euro pe lună la acest tarif.

Ce altă meserie mai e remunerată cu 20 de euro pe zi brut? ( Era să zic cu bac+5, dar chiar şi cu bac minus 5, nimeni nu merită să fie platit aşa) . Dacă o agenţie vă propune să vă livreze o traducere cu mai puţin de 10 centime per cuvânt, să ştiţi că la sfârşitul acelei luni un traducător şi copiii lui vor muri de foame ( e mai puţin înduioşător decât pentru un pui de pisoi, dar e totuşi grav) .

Traducătorul independent nu lucrează în toate sensurile de traducere

Un traducător conştiincios lucrează cu limbă ţintă limba sa maternă, adică aceea în care înţelege toate nuanţele şi a cărei cultură nu are secrete pentru el. A şti să traduci înseamnă înainte de toate a şti să scrii. Altfel, se simte la lectură, în afară de faptul că iei de la gură pâinea traducătorilor de alte limbi. Un traducător nu traduce aşadar şi din limba lui şi în limba lui, deci în orice sens. În schimb, poate traduce în orice poziţie.

Atunci de ce să- ţi alegi o profesie precară, prost plătită, prost înţeleasă, prost apreciată, fără concediu plătit şi drept la şomaj şi care mai are şi nevoie de studii de lungă durată?

De ce să suporţi să fii redus la cineva care face ( traduceri) şi să nu fii cineva care este ( traducătoare) ?

Fără îndoială pentru că în ciuda a toate, libertatea de a traduce în pijama şi în poziţii bizare nişte texte ( adesea) interesante este de nepreţuit. My tailor is poor, but my life is rich.

Bérengère Viennot

^[1] Traducerea cu Google Translate. De fapt a se citi: „ Tipul avea un aer dubios. Îşi înşfăcă telefonul şi o luă la picior. Nu- i mare pagubă, gândi ea, am destul acasă aşa ceva. ”

http://www.slate.fr/story/84701/traducteur#retour1

China- Europa: Firma chineză State Grid îşi ţese pânza în jurul Mediteranei

PARIS/HONG KONG/MILANO, 10 august (Reuters) – Reţeaua regională de transport şi distribuţie a electricităţii pe care şi- o doreşte Comisia Europeană începe a se naşte încetul cu încetul, însă având China la origine şi înmulţindu- şi particiaţiile în Portugalia, Italia şi poate în curând în Grecia şi Marea Britanie.

Cu munţii săi de bani lichizi şi reputaţia de non- intervenţionism în administrarea întreprinderilor, State Grid Corporation of China ( SGCC) , cel mai mare grup mondial de servicii pentru colectivităţi prin cifra sa de afaceri, nu va avea dificultăţi în a- şi ţese pânza în jurul Mediteranei, în timp ce actorii locali ai pieţei se restrâng ori resping alianţe transfrontaliere cel mai adesea prost văzute.

Compania naţională, care deserveşte 1,1 miliarde de clienţi în 90% din China, are totul de câştigat implantându- se în Europa, întrucât proiectele sunt aici mai rentabile decât pe piaţa sa domestică. Iar propriile criterii de randament relativ slabe îi conferă un avantaj asupra fondurilor structurale occidentale sau concurente europene în căutare de reimporturi mai interesante.

„ Atunci când investim în străinătate nu face opere de binefacere” a declarat recent un responsabil din departamentul pentru dezvoltare internaţională al State grid.

Pe măsură ce se constituie portofoliul State grid va putea să se gândească la face o legătură între activele sale din jurul Mediteranei şi a- şi echilibra astfel oferta fără a se teme că va fi luată prin surprindere în timpul vârfurilor de consum şi să trebuiască atunci să negocieze cu un concurent.

Grupul chinez a achiziţionat în 2012 25% de la operatorul portughez REN ( Redes Energeticas Nacionais) , apoi luna trecută şi- a făcut intrarea în Italia prin răscumpărarea anunţată de 35% al CDP Reti pentru cel puţin 2,1 miliarde euro.

CDP Reti, filială a Casei de depozite italiană, deţine 30% din grupul de transport de gaz Snam şi face pregătiri pentru a primi o participare echivalentă în reţeaua de electricitate Terna.

State Grid, în asociere cu terna şi firma belgiana Elia, este de altfel în lupta pentru privatizarea a 66% a operatorului grec Admie şi doreşte de asemenea reţeaua exploatată în nordul Spaniei de către grupul german E.ON, conform unor surse ale Reuters.

E.ON a lansat procesul de vânzare pentru filiala sa care deserveşte 650.000 de clienţi şi speră să obţină de aici un miliard de euro, conform unei surse avizate asupra dosarului. Primele oferte sunt aşteptate în zilele ce urmează.

 ALTE GRUPURI CHINEZE INTERESATE

„ După recentele investiţii ale SGCC în Europa de sud, se poate într- adevăr vorbi de poziţionare strategică în regiune” a declarat pentru Reuters Yiannis Yiarentis, PDG al Admie din Grecia.

Răbdătoare şi discretă, firma State Grid nu investeşte decât acolo unde este binevenită – OPC ( Oferta publică de cumpărare) ostilă nu face parte din cultura sa- şi profită de oportunităţile pe care le reprezintă privatizările din ţările fragile financiar din sud din zona euro.

Vice- preşedintele al State Grid, Zheng Baosen, a declarat pentru Reuters anul trecut că China este dispusă să investească mai mult în sectorul electricitate în Europa „ dacă preţul este corect”.

Acest grup public a achiziţionat de altfel reţele de electricitate în Brazilia, Filipine, Australia şi Hong Kong, iar activele sale în străinătate depăşesc în prezent 23 miliarde de dolari ( 17 miliarde de euro) .

Beneficiul operaţiunilor sale în afara Chinei a putut progresa astfel la 3,2 miliarde de yuani ( 388 milioane euro) în 2013 faţă de numai 800 milioane în 2009.

China Grid nu e singura care râvneşte la piaţa europeană, sunt prezentţi şi producători chinezi de electricitate. În 2011, China Three Gorges a plătit 2,7 miliarde euro pentru o participaţie de 21% la compania Energias de Portugal (EDP) şi grupul ar fi, conform partenerului său portughez, în căutare de noi oportunităţi în Europa.

În octombrie, operatorii nucleari China General Nuclear Corporation şi China National Nuclear Corporation au fost reţinuţi cu francezii EDF şi AREVA pentru construirea unui reactor nuclear în sudul Angliei, un proiect de 19 miliarde euro.

http://fr.reuters.com/article/frEuroRpt/idFRL6N0QG18820140810?pageNumber=2&virtualBrandChannel=0

Din presă: Un epilog personal despre carnavalul ultimilor doi ani și despre ICR

8 august 2014. Un epilog personal despre carnavalul ultimilor doi ani și despre ICR

de Luminita Marcu     Contributors.ro

Sâmbătă, 9 august 2014, 9:10 Actualitate | Opinii

Luminita Marcu

Foto: Arhiva personala

Scriu acest text la o oră după ce a ajuns la mine, printr-un sms, vestea condamnării lui Voiculescu. Știam că azi urma să se dea verdictul, citesc presa din România, dar recunosc că de ceva timp, de cînd viața mea laborală nu mai depinde de situația politică din România, mi-am permis să am alte priorități și nu m-a prins momentul istoric în fața laptopului.
Sper să fie un moment de reflecție pentru toată lumea, azi, 8 august 2014, ziua în care persoana care a orchestrat toată nebunia politică și de presă din România ultimilor doi ani intră la închisoare. Aș vrea să fie limpede că, omenește, nu mă bucur că domnul care ne anunța că a mîncat ieri seară varză cu cîrnați, a băut trei pahare de vin alb și a dormit bine, își va petrece seara de azi și următoarele într-un loc mai puțin plăcut. O prietenă îmi spunea că ar trebui să desfacem o sticlă de șampanie, nu simt asta. Cred că mai potrivit ar fi să stăm un pic liniștiți și să ne gîndim, să reflectăm, să privim lumina mieroasă care intră pe geam în această după-amiază de vară, să respirăm adînc și să nu facem nimic special. Pînă la urmă, atunci cînd te trezești dintr-un coșmar, nu sărbătorești cu surle și trîmbițe, ci doar te bucuri, cu o cană de cafea în față, că e o dimineață nouă și că n-a fost nimic adevărat.
Doar că ceea ce s-a întîmplat în ultimii doi ani a fost al dracului de adevărat. A început cu o rumoare surdă, cu o ură mocnită, alimentată de cele mai stupide, conjuncturale, uneori simple supărări de curtea școlii, împotriva lui Băsescu și a celor care, într-un fel sau altul, erau solidari cu el. Nu, solidari e mult spus, a tuturor acelora care aveau vreo tangență, fie și virtuală, fie și la fel de imponderabilă ca aceea de a lucra într-o instituție aflată sub patronajul președintelui țării. Cel puțin, în lumea mai degrabă culturală la care eu am avut acces nemijlocit, anti-băsismul și anti-icerismul au avut acest aspect mai degrabă caraghios. Alții erau cei cu motive grele, dar despre aceia nu pot depune mărturie eu. O dată scînteia aprinsă și întreținută bine de cea mai mare parte a presei, tăvălugul nu s-a mai oprit. Pînă azi, să sperăm. Este, de altfel, mecanismul oricărei nebunii care cuprinde periodic societatea, a se vedea Jurnalul lui Sebastian, nebunie colectivă ce nu are nimic de-a face cu pluralitatea opțiunilor politice, cu critica, cu protestul, cu lucrurile civilizat democratice. Niciodată, în asemenea cazuri, nu e vorba de argumente, ideologii, partide politice, măsuri controversate, calități sau defecte individuale. E vorba despre un fel de bîrfe care mai întîi se șoptesc, apoi se umflă, apoi creează bisericuțe, apoi dependență psihologică de grup, isterie…
Un intelectual invitat la Madrid povestea pitoresc, prin mai 2012, cum Băsescu merita ură eternă pentru că, în nu știu ce împrejurare, îi aruncase pălăria pe jos. Ce afront!
Altul, cam în aceeași perioadă, povestea cum Patapievici are o listă de autori și numai aceia erau invitați și plimbați pe la ICR-uri. Îmi amintesc și terasa din frumoasa Sevilie unde am purtat această intelectuală discuție. M-am uitat în ochii respectivului și i-am spus că lucrez de doi ani cu Patapievici și că nu am văzut și nu am auzit despre o astfel de listă. Mai mult, că dumnealui se afla la Sevilia invitat de ICR și că eu cu mîna mea făcusem propunerea la București și că, în ciuda faptului că scria mai mult decît critic despre Patapievici, iată, se afla invitat de instituția condusă de acesta. S-a uitat la mine, superior, neîncrezător și mi-a venit în mine replica lui Caragiale: ce-ș copil? știm noi mai bine… Nu după mult timp, vreo două luni, poate mai puțin, respectivul ins, scriitor renumit, spunea fără să clipească că nu fusese niciodată invitat de ICR undeva.
Altul, mai sofisticat, mi-a spus așa: dumneata, domnișoară (așa se adresează galanții români femeilor, ca să le facă să se simtă tinere), ești aici doar așa, de fațadă, mata nu știi ce se întîmplă de fapt. Păi cum, zic eu, dacă de vreun an jumate eu însămi fac listele de invitați, eu și colega mea punem cifrele de onorarii, contabila calculează impozitele, ne uităm de zeci de ori la o factură, undeși cu ce bani se întîmplă lucrurile alea, adevărate, despre care știți dvs., lucrurile alea oculte? Că nu mai rămîne timp, spațiu și buget pentru ele… Aceeși privire semnificativă și aceeași tăcere de fier, atotștiutoare.
Doar că asemenea prostii, repetate, mai ales la televizor, au dus la evenimentele din iulie 2012. Vă amintiți, cînd cu moțiunea de cenzură, cînd cu schimbarea avocatului poporului, cînd cu mutarea Monitorului oficial sub guvern ca să poată fi controlată ora publicării unei anumite ordonanțe, cînd cu suspendarea, cînd cu referendumul, cînd cu schimbarea legii ICR-ului… (Enumăr faptele ca să nu tulbur liniștea celor cărora le cade greu sintagma ”lovitură de stat”.)
Prin natura jobului, am fost, deși departe de țară, în mijlocul acestui ev aprins. ICR a fost o piesă importantă în meciul care s-a jucat la București și o mulțime de oameni, care, mulți dintre ei, poate nici nu știau prea bine cine face parte din guvern, s-au trezit peste noapte că depind, cu arme și bagaje, de circul politic și mediatic românesc. M-am numărat printre ei, pînă în aprilie 2014. Dar nu mă număr printre cei care, o dată plecați de la ICR, privesc cu mînie, cum spunea un fost coleg, spre ”locul călduț” lăsat în urmă într-un acces de demnitate. Am avut un job care trebuia să fie unul cultural și care s-a transformat într-un thriller de proastă calitate. Deși echipa Patapievici ar fi meritat cu prisosință să fi demisionat din solidaritate, posturile din această instituție erau joburi, și nu adeziuni. Mai mult, erau, pentru cei din străinătate, un fel de contracte de patru ani cu statul român și nu cu cei aflați în Aleea Alexandru. Cei trei din conducerea de la București au fost, de altfel, primii care ne-au amintit acest lucru tuturor celor care am comunicat cu ei în iulie 2012, și ne-am oferit disponibilitatea de a pleca o dată cu ei. Încă păstrez mailul lor de atunci, ca pe o dovadă de onoare și generozitate din partea celor mai insultați intelectuali români din ultimii ani.

Nemulțumirile din sînul intelectualității ultragiate și-au găsit rezolvarea firească după seismul politic (sună mai frumos decît lovitură de stat, nu?), iar emanația revoluției s-a numit, pentru ICR,  Andrei Marga. El era cel menit să repare onoarea mînjită de elitismul foștilor.
Terminasem o teză de doctorat despre presa din comunism. Am avut prilejul să trăiesc astfel, din septembrie 2012 pînă în iunie 2013, o mostră vie a relațiilor de muncă din perioada totalitară, ca și cum cineva mi-ar fi oferit o călătorie în timp ca practică post-doctorală. Colega cu care lucram a devenit aliata mea și ne-am sprijinit reciproc, am format o celulă de rezistență, cum s-ar spune. Am văzut colegi invitîndu-l pe Marga la conferințe internaționale, i-am văzut pe alții dați afară abuziv de același Marga. Am rîs, am înjurat, am pretins că nu înțelegeam dispozițiile care veneau de la București, ne-am măsurat pulsul, am văzut listele de autori și artiști preferați (pe ale lui Patapievici nu le-a văzut nimeni nici pînă azi!) și le-am ignorat pe cît a fost posibil, iar cînd s-a îngroșat gluma, am scris scrisori deschise, comunicate, adrenalină.
Apoi am aflat din presă cum că, de fapt, inima adevărului era în altă parte: noi ăștia de la ICR-urile din străinătate eram de fapt spioni. O rețea internațională de spioni. Reflectam visătoare: dacă ar fi fost așa, măcar nu mai trăiam temerea rămînerii fără slujbă din cauza unei moțiuni de cenzură! Pe spion nu-l dai afară așa, cu una, cu două, ci îl trimiți în altă misiune, el nu are anxietăți laborale, stă în hoteluri misterioase, sare dintr-o mașină în alta…
Cu adevărat comic a fost cînd am aflat de la una din Antene, prin ianuarie 2013, că intelectualul cel mai bine plătit la ICR Madrid era o doamnă, ilustră necunoscută, anteniștii subliniau că nici măcar nu era o vedetă culturală. (Poate ați uitat: apăreau în presă contracte, onorarii, numere de pașapoarte și de conturi!).  Doamna, profesoară de română la cursurile organizate de ICR Madrid, ne-a sunat înlăcrimată, întreaga familie din România era idignată că fiica supsese sîngele poporului: dacă spunea la Antenă! Suma colosală, de vreo 8000 de euro, reprezenta ceea ce încasase ea în total, pentru patru ore de cursuri săptămînale, plus examene, timp de 5 (cinci) ani!
N-am demisionat, dintr-un fel de îndărătnicie, dar, cam pe la mijlocul lui iunie 2013, în ciuda tuturor scandalurilor anterioare cu directori demiși ilegal, a ajuns și la Madrid hîrtia de încetare unilaterală și nemotivată a misiunii. A ajuns tîrziu pentru că se pare că au fost neînțelegeri cu privire la cine trebuia să fie numit în locul nostru. S-a întîmplat exact în săptămîna în care Marga însuși a fost demis. Noroc? Nu cred, ci tocmai hazardul absurd, hazardul cu care Marga s-a jucat și cu asta nu te joci, căci hazardul lovește implacabil și suprarealist!

Veşti din China: China dedică un serial lui Deng Xiaoping şi erorilor Revoluţiei Culturale

Un eveniment:

China dedică un serial lui Deng Xiaoping şi erorilor Revoluţiei Culturale

Televiziunea de stat din China a prezentat, joi, primul episod, dintr-o serie de 48, dedicate vieţii fostului lider reformist chinez Deng Xiaoping şi transformării istorice a Chinei de la sfârşitul anilor 1970. Proiectul TV a fost prezentat în preajma comemorării celor 110 ani de la naşterea fostului lider.

Realizat de postul central de televiziune chinez CCTV, primul episod a avut premiera la Marea Sală a Poporului din Beijing, alături de oficiali fiind prezenţi şi membri ai familiei lui Deng.
Cotidianul China Daily consemnează că pentru producerea celor 48 de episoade au fost necesari cinci ani, fiind descrise experienţele lui Deng din perioada octombrie 1976, când “Grupul celor Patru” a fost eliminat din viaţa publică până în anul 1984, când China a implementat pe deplin politica de reformă şi deschidere.
Sfârşitul “Grupul celor Patru” a marcat sfârşitul dezastruos al celor 10 ani ai Revoluţiei Culturale, anii următori fiind consideraţi drept un punct de cotitură istorică pentru China.
În anul 1978, Comitetul Central al Partidului condus de Deng Xiaoping a organizat o importantă sesiune plenară în care s-a decis noua politică de deschidere a “socialismului cu caracteristici chineze”. Deng, alături de camarazii de arme a identificat, de asemenea, erorile Revoluţiei Culturale.
Serialul va fi difuzat pe canalul principal de televiziune CCTV 1, la oră de maximă audienţă.

Articolul integral:

http://dantomozei.ro/2014/08/08/china-dedica-un-serial-lui-deng-xiaoping-si-erorilor-revolutiei-culturale/

Glosare utile

Am găsit azi pe net. Sunt 3000 ( TREI MII) de glosare. În engleză, dar cred că sunt utile oricui, ca doar toate trec acum prin engleză. Daţi- le şi voi mai departe!

http://inboxtranslation.com/resources/glossaries/?utm_source=facebook&utm_medium=cpm&utm_campaign=desktop_news_feed

De ce nu?

Am citit azi articolul de mai jos şi mi se pare interesant.
Oricum, constat că în ultimele vreo şase luni ( poate mai mult?) bloguleţul acesta e asiduu citit din Rusia. Prietena mea din Sahalin cu care corespondam ( în limba rusă) în şcoala generală, cu siguranţă nu ştie de acest blog...

Eu ma raliez celor care cred că limba rusă e limba unei mari literaturi şi culturi, deci reintroducerea ei e un semn de cultură. Titlul articolului e un pic pompos şi persiflant: în fond, şi noi avem un ICR care încearcă să răspândească în lume cultura română; de ce n- ar trebui să aibă şi Rusia aşa ceva? Articolul mai are şi alte inexactităţi: rusa a început să fie scoasă la noi de prin 1967, dar e drept că după 1989 a fost scoasă aproape de tot. Din mai multe motive, printre care cel mai important cred că a fost atracţia întregului mapamond faţă de engleză, limbă cu care a fost masiv înlocuită la noi.

Limba rusă se întoarce. Fundaţiile finanţate de Putin susţin reintroducerea materiei în şcolile din România

Predată cu forţa în perioada comunistă şi eliminată aproape complet după Revoluţie, limba rusă începe să reapară în şcolile din România. Fundaţiile finanţate de la Moscova se implică direct în dezvoltarea acestui proiect. 

Un scurt inventar al limbilor străine studiate în şcoli poate să ofere indicii destul de precise cu privire la axa geopolitică pe care este încadrată o ţară. În perioada comunistă, când România se afla în sfera de influenţă a Uniunii Sovietice, studierea limbii ruse era obligatorie în toate şcolile. După 1989, când ne-am orientat către Vest, engleza, franceza şi germana au devenit cele mai studiate, în timp ce limba rusă a fost eliminată treptat şi a ajuns să dispară aproape complet din programele şcolare. 
De câţiva ani însă, în urma unui plan elaborat şi susţinut de la Moscova, limba rusă încearcă să redevină o opţiune pentru românii interesaţi de studierea limbilor străine: la Bucureşti şi la Cluj a fost deschis câte un centru cultural rus, axat pe promovarea limbii lui Tolstoi; după ce dispăruse complet din toate liceele bucureştene, limba rusă a fost reintrodusă, din anul şcolar 2012-2013, la Colegiul Economic “Virgil Madgearu” din Bucureşti, iar de la toamnă urmează al doilea liceu; lotul olimpic al României a obţinut 21 de premii la Olimpiada Internaţională de Limbă Rusă organizată anul acesta la Moscova, clasându-se pe locul 1 din 30 de ţări. Fundaţia înfiinţată de Putin a deschis două centre în România   
Pentru a înţelege mai bine situaţia limbii ruse la noi în ţară este nevoie de o întoarcere în timp. Până în august 1948, când comuniştii proaspăt veniţi la putere au elaborate aşa-numita reformă a învăţământului. În urma ei, limba rusă devenea obligatorie în toate şcolile din România şi era studiată nu ca o limba străină, ci ca o a doua limbă maternă, începând cu clasa a IV-a şi până la liceu. După 1965, limba rusă nu a mai fost obligatorie, dar a rămas cea mai studiată limbă străină la noi în ţară. Apoi a venit Revoluţia. S-a ieşit în stradă, s-a strigat “Jos comunismul!“şi s-au căutat obiective care să creeze iluzia ruperii definitive de vechiul regim. 
„Limba rusă a avut o perioadă foarte dificilă după Revoluţie. A fost această politică neoficială de eliminare a limbii ruse din sistemul de învăţământ, s-au făcut presiuni asupra profesorilor, a fost un val de rusofobie. Drept urmare, s-a ajuns ca limba rusă să fie aproape inexistentă în şcolile din România”, explică Axinia Crasovschi (foto dreapta), preşedinte al Asociaţiei Profesorilor de Limba Rusă din România şi prodecan al Facultăţii de Limbi Străine din Universitatea Bucureşti. Ministerul Educaţiei spune că nu are nişte date exacte, dar estimează că în afara etnicilor care o studiază ca limbă maternă, mai sunt aproximativ 500 de elevi care studiază limba rusă în şcolile din România, ca limbă modernă 2 sau 3. Dispariţia limbii ruse din şcoli nu este un fenomen care s-a petrecut doar la noi în ţară, ci în toate statele din zona de influenţă a fostei Uniuni Sovietice. Moscova şi-a exprimat în mai multe rânduri îngrijorarea faţă de faptul că limba rusă este înlocuită de limbile occidentale în preferinţele tinerilor din spaţiul CSI şi a început să finanţeze diverse organizaţii axate pe promovarea limbii şi a culturii ruse. În 2007, Vladimir Putin a semnat un decret prin care a luat fiinţă Fundaţia Lumea Rusă (Russkiy Mir), finanţată din fonduri guvernamentale şi implicată în deschiderea a peste 80 de centre culturale în diverse ţări de pe glob. Astfel de centre au fost deschise, în 2009 şi în 2011, la Bucureşti şi la Cluj, în cadrul Academiei de Studii Economice (ASE) şi a Universităţii „Babeş-Bolyai“. Cele două centre, care se ocupă cu organizarea unor cursuri de predare a limbii ruse (gratuite pentru începători) şi cu diverse evenimente de promovare a culturii ruseşti, au stârnit controverse. 
În 2012, vicepreşedintele PDL Radu F. Alexandru a vorbit despre Centrul Cultural Rus din cadrul ASE caracterizându-l drept „una dintre cele mai elaborate filiere de influenţă rusă din România”. Axinia Crasovschi, care este şi profesoară în cadrul Centrului Cultural Rus din Bucureşti, se simte jignită de o astfel de interpretare: „Încearcă şi Rusia să facă ceva în genul Institutului Goethe, în genul Institutului Cervantes, în genul Institutului Francez. Acolo nu se interpretează în felul acesta. De ce Rusia nu are dreptul să aibă şi ea un institut? De ce să fie Rusia tot timpul asimilată cu tancurile, când ea are atâtea bogăţii spirituale cu care poate să iasă în faţă?”. „Interesul pentru limba rusă va creşte“ Eforturile depuse pentru promovarea limbii ruse au început să aducă şi primele rezultate. Limba rusă a fost introdusă, începând cu anul şcolar 2012-2013, în programa Colegiului Economic “Virgil Madgearu” din Bucureşti, după ani în care nu mai era studiată în niciun liceu din Capitală. Cel care a reuşit acest lucru este profesorul Emil Dumitru, care admite că a avut susţinerea Centrului Cultural Rus şi a Ambasadei Ruse de la Bucureşti: “Noi colaborăm cu Centrul Cultural Rus din cadrul ASE, organizăm diverse activităţi, şi am avut şi susţinerea ambasadei, am primit materiale didactice de ultimă generaţie”. 
Emil Dumitru a studiat în Federaţia Rusă între 2003 şi 2011, perioadă în care şi-a luat masteratul şi doctoratul în cadrul Institutului de stat de limba rusă AS Puşkin, iar din 2012 predă la Colegiul Economic „Virgil Madgearu”. În primul an, clasa de limba rusă pe care a format-o a avut 18 elevi, iar în anul şcolar care tocmai s-a încheiat numărul celor care au ales să studieze limba rusă a fost de 37 de elevi din circa 300, câţi s-au înscris în clasa a noua la „Madgearu”. „În toamna aceasta mă aştept să se înscrie şi mai mulţi”, afirmă profesorul Dumitru. Nicoleta Roxana Vlad, elevă în clasa a zecea la Colegiul „Virgil Madgearu”, explică de ce a ales să studieze limba rusă: „Când am fost să mă înscriu, am văzut printre opţiuni limba rusă. Fiindcă mie nu-mi place franceza, m-am gândit să aleg rusa ca a doua limbă de studiu, pe lângă engleză. Şi mi-a plăcut foarte mult. Cred că având limba rusă în CV o să mă ajute mai mult decât dacă aş avea limba franceză. Pentru că rusa e mai grea şi nu o ştie toată lumea”. Emil Dumitru spune că reticenţele faţă de studierea limbii ruse vin, de regulă, din partea părinţilor: „Nu cu situaţia din Ucraina sau alte aspecte politice actuale, ci mai mult considerente istorice, tezaur, comunism. Dar copiii nu au nicio reticenţă, ei se tem de alfabet, cu partea istorică nu au niciun fel de problemă pentru că ei văd avantajele. Eu cred că interesul pentru limba rusă va creşte din ce în ce mai mult. Dacă judecăm corect şi nu implicăm sfera politicului, limba rusă deschide multe perspective în domeniul economic şi cultural. De aceea cred că vor fi tot mai mulţi doritori. Am o colegă profesoară care va introduce şi ea, din această toamnă, un opţional de limba rusă într-un alt liceu din Bucureşti”. 

Un alt mod prin care Federaţia Rusă încearcă să-i motiveze pe tinerii care studiază această limbă este organizarea unor olimpiade internaţionale de limba rusă din patru în patru ani. La ediţia din 2014, desfăşurată între 6 şi 11 iunie, la Moscova, România a participat cu 18 eleve (10 la limbă rusă modernă şi 8 la limba rusă maternă), cea mai mare delegaţie dintre cele 30 de ţări participante. Echipa condusă de profesoara Axinia Crasovschi a reuşit să obţină nu mai puţin de 21de premii, cele mai multe dintre toate echipele naţionale prezente în capitala Rusiei. „Elevii noştri au concurat cu elevi din ţările fostei Uniuni Sovietice, care trăiesc într-un mediu rusesc, aud emisiuni în limba rusă la radio şi la televizor, sunt mai favorizaţi din punctul ăsta de vedere. Pentru copii a fost o experienţă extraordinară să ia contact direct cu civilizaţia rusă. Nu am decât cuvinte de laudă pentru organizare, ne-au asigurat cazare la hotel de patru stele, mâncare nu mai vorbesc, am avut autocare care ne aşteptau tot timpul, chiar cu poliţie după noi, cu girofarul în faţă, ne-au făcut să ne simţim persoane importante”, povesteşte Axinia Crasovschi.   "Urât ca limba rusă" Pentru generaţiile care au prins vremurile de glorie ale limbii ruse în şcolile din România, această disciplină a rămas întipărită în memorie ca o adevărată povară. Din vremurile în care rusa era obligatorie s-a păstrat şi o expresie grăitoare: „Urât ca limba rusă”.  „Exact când trebuia să o iau de coadă, nu s-a mai făcut rusă la noi în şcoală. Am avut noroc, pentru că generaţiile dinaintea mea au făcut opt ani şi n-au rămas cu nimic. Era o limbă nesuferită”, îşi aminteşte poetul Florin Iaru. Există însă şi cazuri în care limba rusă a lăsat amintiri plăcute. Scriitorul Tudor Octavian este un exemplu: „Mie, personal, mi-a plăcut şi mi-a fost utilă pentru că mergeam la schimburi de experienţă în Rusia şi pentru că i-am putut citi pe clasicii ruşi în original. Nu i-aş face un proces limbii ruse, cred că mai degrabă există o reacţie la ruşi decât la limba rusă”.   "Mi-ar plăcea să merg la facultate în Rusia" Sunt metode prin care Rusia încearcă să-i impresioneze pe tinerii inteligenţi veniţi din alte ţări şi să-i facă să se gândească şi la posibilitatea de a alege să studieze la universităţile din Rusia în locul celor din Vest. Sofia Anamaria Ferţadi, elevă în clasa a XI-a la Colegiul Naţional „Dragoş Vodă” din Sighetu Marmaţiei, a primit premiul de excelenţă la Olimpiadă Internaţională de Limbă Rusă şi i s-a oferit dreptul de a merge să studieze la orice universitate din Rusia, fără a susţine examen de admitere. Toate elevele din delegaţia pe care România a deplasat-o la Moscova în luna iunie au fost întrebate dacă sunt interesate de universităţile din Rusia după terminarea liceului. Maria Lisnic şi Nicoleta Roxana Vlad sunt eleve în clasa a X-a la Colegiul Economic „Virgil Madgearu” din Bucureşti şi premiante la Olimpiada Internaţională de Limbă Rusă din 2014. Nicoleta spune că dacă va fi să studieze peste hotare, o va face în Vest, în timp ce Maria ia în calcul varianta de a urma o universitate din Rusia: „Mi-ar plăcea să merg la o facultate în Rusia, pentru că este o şansă de a aprofunda mai bine această limbă. Trăind în ţara respectivă şi în cultura respectivă poţi înţelege cel mai bine. Iar cunoscând bine limba rusă, poţi să colaborezi cu companii din Rusia sau cu companii care lucrează cu Rusia. Ai foarte multe oportunităţi”. Şansa unui loc de muncă bine plătit este principala motivaţie a tinerilor români care aleg să studieze limba rusă. Axinia Crasovschi, prodecan al Facultăţii de Limbi Străine, spune că numărul studenţilor care vin să urmeze această specializare este în creştere în ultimii ani: „Tot mai mulţi înţeleg avantajele de a cunoaşte o limbă rară. Am mulţi foşti studenţi care şi-au găsit locuri de muncă bune datorită limbii ruse. Chiar recent mi-a scris o fostă studentă şi mi-a mulţumit că am învăţat-o limba rusă şi acum lucrează la o agenţie din Armenia. Alte studente lucrează în companii multinaţionale unde au fost angajate datorită limbii ruse. Companiile mari sunt interesate de limba rusă în CV”. Când am fost să mă înscriu, am văzut printre opţiuni limba rusă. Fiindcă mie nu-mi place franceza, m-am gândit să aleg rusa ca a doua limbă de studiu, pe lângă engleză. Şi mi-a plăcut foarte mult. Cred că având limba rusă în CV o să mă ajute mai mult decât dacă aş avea limba franceză. Pentru că rusa e mai grea şi nu o ştie toată lumea Nicoleta Roxan Vlad, elevă la Colegiul Economic "Virgil Madgearu" Rusificarea ţiganilor de la Gara Căţelu 

În timp ce în unele licee limba rusă a început să reapară în programele şcolare, şcolile generale în care se mai predă această materie pot fi numărate pe degete şi sunt, de obicei, uitate pe la periferii. Şcoala gimnazială nr. 47 din Bucureşti, una dintre puţinele din ţară în care se mai predă limba rusă, este ascunsă pe Şoseaua Gării Căţelu, în mijlocul unei puternice comunităţi de romi. Ţiganii nici nu ştiu că au rămas printre ultimii care mai învaţă limba lui Tolstoi: „E bună şi rusa, că e o limbă din zona noastră”. Nu există niciun mister în spatele acestei poveşti, e pur şi simplu o întâmplare. Şcoala 47 a fost condusă în ultimele decenii de aceeaşi directoare, o profesoară de limba rusă care a păstrat materia în programă. De anul trecut, femeia a ieşit la pensie, iar noul director, Adrian Horvath, spune că va fi nevoit să înlocuiască limba rusă cu altă disciplină: „Uşor-uşor o să dispară şi la noi, din lipsa profesorilor de specialitate, dar şi la solicitarea părinţilor. Ei ar vrea spaniolă sau italiană. Nici elevilor nu le place, nu sunt încântaţi pentru că li se pare foarte dificilă”. Pe străzile din jurul şcolii, ţiganii ieşiţi pe la porţi privesc situaţia cu indiferenţă. „Mai contează ce limbi le predă? Şi-aşa de al meu nu se lipeşte nimic”, ne spune o femeie cu cozile lăsate pe spate. Alta, trecută bine de prima tinereţe, susţine că are un copil în clasa a VII-a şi că l-a văzut cu ochii ei cum îşi nota în caiet: „Nu ştiu cât ştie, că vorbind ruseşte eu nu l-am auzit, dar are caiet de rusă şi scrie în el. Ceva trebuie să ştie, că altfel nu-l trecea mai departe. Mi-a zis «mamă, am trecut şi la rusă». Eu cred că mai bine le-ar mai băga la matematică ceva, să-i mediteze, că trei sferturi din şcoală au rămas corigenţi”. 

Citeste mai mult: adev.ro/n9k7ic

A trecut vremea democrațiilor liberale? De la Budapesta la Moscova via București

Ce mai citim prin presa ... Sabina Fati, care azi scrie din China, de la Xi'an, ieri scria cele de mai jos. Ambele articole interesante.

„În Grecia, noi ne-am săturat de Europa și America și ne place tot mai mult Rusia“, îmi spune Trandaphilopoulos, un toboșar din Xanti, pasionat de filosofie, de matematică, de vinurile ușoare din țara lui și de Timișoara, unde are mulți prieteni. Este la curent cu tot ceea ce se întâmplă în lume, dar crede că epoca democrației liberale nu le-a adus nimic bun grecilor, care trăiesc mai prost acum decât înainte de aderarea la Uniunea Europeană. Se consideră anarhist și are idei asemănătoare cu cele exprimate de Viktor Orban, premierul ungar. Diferența dintre ei este că artistul grec este un nostalgic al drahmei, care l-a citit pe Friedman prin ochii lui Marx și face politică de cafenea, în vreme ce al doilea nu este preocupat nici de istorie, nici de filosofie și face politici europene.

La mijloc nu se află doar propaganda de la Moscova sau slăbiciunea liderilor europeni, ci și un nou curent pro-rus, care tinde să ia amploare pe vechiul continent. Se proiectează noi axe, se folosesc noi instrumente de măsurare a prosperității și se preconizează o întoarcere în timp. Pentru percuționistul grec, care nu a trăit în comunism, stânga extremă este cea mai bună soluție, în vreme ce pentru Victor Orban, care vine din Războiul Rece, Rusia este modelul cel mai bun.

Grecia, care nu-și revine după criza economică din 2008, se uită spre China și Rusia, își concesionează marile porturi și le privatizează în favoarea companiilor venite din Est; la București, premierul își dorește un parteneriat strategic cu China; Franța și Marea Britanie vând fără remușcări armament Rusiei; Germania a investit prea mult în conexiunile care îi alimentează cu gaz rusesc industria; Cehia s-a lăsat cumpărată pe bucăți de oligarhii moscoviți; Bulgaria și-a păstrat multe legături sensibile cu zonele crepusculare de la Moscova, sub privirile neputincioase ale partenerilor din NATO; Budapesta, care a încheiat un parteneriat strategic cu Moscova, joacă la Bruxelles partida rusească fără resentimente, iar Viktor Orban, la fel ca extremiștii care s-au săturat de Europa, dar au ajuns în Parlamentul de la Bruxelles, mizează pe naționalism, în defavoarea democrației.

Noua strategie a premierului de la Budapesta este clară și seamănă cu visul lui Vladimir Putin: „Îndepărtându-ne de dogmele și ideologiile acceptate, vom căuta și vom construi o formă nouă de stat ungar, care va face din societatea noastră un succes în competiția globală pentru decenii de acum înainte“. Președintele rus pare să fie eroul lui Viktor Orban, fiindcă a abandonat regulile și ideologiile occidentale și a devenit un cuceritor modern.

Pentru liderul de la Budapesta, „a înțelege sistemele politice care nu sunt liberale, nu sunt democrații liberale și, în unele cazuri, probabil că nu sunt nici măcar democrații, dar care tot asigură succesul unor națiuni, este una din marile probleme ale zilelor noastre“. La fel ca în Rusia sau în Turcia, ori chiar în România, unde propaganda puterii îi acuză pe criticii ei că sunt vânduți Occidentului, Viktor Orban vorbește despre organizațiile neguvernamentale „nealiniate“, numindu-le „agenți politici străini, finanțați din străinătate“.

„Vremea democrațiilor liberale“ a trecut nu doar pentru Viktor Orban, pentru Vladimir Putin sau pentru premierul turc, Recep Tayyip Erdoğan, favorit să devină președinte la alegerile din 10 august, ci și pentru Victor Ponta, care preferă să folosească în lupta pentru putere instrumente subterane, legături ascunse și amenințări similare cu cele experimentate deja de liderul de la Kremlin împotriva inamicilor săi din presă, politică sau societatea civilă.

http://www.romanialibera.ro/opinii/editorial/a-trecut-vremea-democratiilor-liberale--de-la-budapesta-la-moscova-via-bucuresti-344799