Vești din China: Congresul al XIX-lea, start!

(traducere din limba franceză, articole publicate de ziarişti francofoni acreditaţi în China. Articol apărut în 21 octombrie 2017. )
     Urmare a punerii Pekinului sub clopotul de sticlă al poliției, cel de-al XIX-lea Congres se anunța purtător al unui vânt „ revoluționar” : discursul președintelui Xi a confirmat această tendință, dar a și surprins lumea prin numeroasele deschideri și mâini întinse.

     Indiscutabil, Xi a dat, încă de la deschidere, tonul, cu mândrie: China ar fi un „ stat socialist de dictatură democrat-populară, condus de clasa muncitoare, bazat pe alianța muncitorilor și țăranilor” . Textul e din Marx --- cu toate că această societate a cedat pe scară largă, de 30 de ani, farmecelor sirenelor capitaliste.

     Mergând pe aceeași idee, primul secretar a anunțat o înăsprire fără precedent a controalelor sociale, bazate pe big data: „ vom institui un sistem de supraveghere în toate domeniile, cu supervizare unică de partid, care să asigure controlul intern în partid, dar și supervizarea democratică, controlul judiciar și supravegherea de către mase și opinia publică.  ”

     În lupta sa nemiloasă împotriva corupției, Xi nu pare a suferi de vreo îndoială, permițându-și chiar o butadă rarisimă în acest exercițiu în fața a 2300 de edili ai partidului: cadrele cu moravuri dubioase „ să se privească în oglindă, să-și aranjeze hainele, să facă un duș și să se îngrijească! ” Xi anunță așadar că vasta și puternica campanie anticorupție va continua: la colecția sa de funcționari pedepsiți, la „ muște” ( cei mici) și „ tigri” ( cei mari) , adaugă „ vulpea” , cadrul mediu. Atenționează asupra unei lupte nemiloase contra: „ sectarism, cultură a cercului, familiarism și joc dublu” și amintește „ problemele flagrante ale impurității ideologice, de organizare și stil de lucru nu sunt încă rezolvate. ”

     Cu toate acestea, prin întoarcerea sa la Mao, Xi Jinping întinde mâna multor medii și anunță îndrăznețe reforme economice și societale.

Țăranilor, el le promite o reformă a dreptului asupra solului, pentru întărirea drepturilor lor asupra pământurilor.

Provinciilor, le promite integrarea inter-regională ca mijloc de spargere a frontierelor interne și eliberarea energiilor închistate. Prioritate având proiectul „ Jing-jin-ji” , între Pekin, Tianjin și Hebei, precum și cel din delta fluviului Perlelor între Guangdong, Shenzhen, Hong Kong și Macao.

Străinilor el le oferă o deschidere fără precedent, de acces la piață și egalitate de tratament între actori privați, publici și străini. O deschidere ce merge în paralel cu deschiderea de celule ale partidului în aceste firme expatriate, dar „ sinizarea” accelerată a structurilor străine va fi însoțită de sfârșitul discriminării, o veche cerere nesatisfăcută până în prezent a investitorilor externi.

Pentru protecția mediului, Xi promite accelerarea decarbonizării, reciclării și cooperare mondială împotriva încălzirii climei. 

Cât privește Taiwanul, care agasează din 2016 odată cu venirea la putere a independistei Tsai Ing-wen, tonul a fost moderat. După inevitabila aluzie la „ lupta fermă a partidului împotriva forțelor secesioniste pentru independență” , Xi propune pacea vitejilor: „ suntem de același sânge ... gata de a împărți cu Taiwan mai întâi oportunitățile de dezvoltare pe care le avem. ”

Xi face apel la tineret: „ Se vor face eforturi deosebite pentru detectarea și constituirea unei rezerve de tinere cadre, fără a uita femeile, etniile minoritare și non-comuniștii. ” . Tendința nu e nouă: de mult timp regimul are mare grijă în a atrage creiere, astfel încât să poată conta pe o echipă de administratori străluciți. 

În încheiere, Xi atrage atenția că atare proiecte nu se vor impune fără a întâmpina rezistență: „ întinerirea mare a nației nu înseamnă plimbare prin parc și nici concert de gonguri și tobe. Pentru realizarea acestui mare vis va fi nevoie de o mare bătălie” . Vorbe ce amintesc de cele ale lui Mao de acum o jumătate de secol: „ revoluția nu înseamnă să bem împreună un ceai. ”

Veşti din China: Premii la Festivalul de film Calul de Aur- Taipei/ Taiwan

Festivalul care a avut prima sa ediţie în 1962 şi în cadrul căruia se acordă premiile cele mai importante din domeniul filmului de expresie chineză din Hong Kong, China continentală şi Taiwan, şi- a decernat premiile sâmbătă, 26 noiembrie la cea de- a 53- a ediţie. Categoriile de premii sunt în general aceleaşi ca la premiile Oscar. 

Fan Wei, categoria Cel mai bun actor, pentru rolul din filmul " M"

Zhou Dongyu ( dreapta) şi Ma Sichun ( stânga) - 2 premii la categoria Cea mai bună actriţă. Cele două actriţe au primit premiul pentru rolurile făcute în filmul " Suflete pereche" .

Kong Weiyi, premiul la categoria Cel mai bun nou actor, pentru rolul din filmul " S- a dus vara"

Veşti din China: Paradă a modei la Taipei

La Taipei/ Taiwan, în 12 octombrie 2016, paradă a modei. Creaţii inspirate din ... caligrafia chineză.

Veşti din China: Cài Yīngwén 蔡英文 - Magiciana alegerilor

(traducere din limba franceză, articole publicate de ziarişti francofoni acreditaţi în China. 
Articol apărut în 18 ianuarie 2016. )

           În sâmbăta aceasta, 16 ianuarie, în Taiwan se ştia despre Guomindang ( KMT, partid aflat la putere) că este la final de cursă, însă amploarea dezastrului a luat prin surprindere întreaga lume. Partidul Democrat Progresist ( PDP/ în engleză DPP ) , rivalul său independent, a câştigat 56% din voturi la alegerile prezidenţiale, asigurând în acest fel postul suprem lui Cài Yīngwén 蔡英文, lidera partidului de opoziţie. La alegerile legislative, ţinute în acelaşi timp, PDP- ul a câştigat chiar majoritatea voturilor, 62% pentru Yuan- ul legislativ * , destul pentru a trece orice lege şi chiar pentru amendarea constituţiei. Cum s- a ajuns aici? Începând din 2011 şansele lui 马英九 Mǎ Yīngjiǔ erau foarte scăzute. Un procent de 80% dintre locuitori îi reproşează locurile de muncă puţine, costul ridicat al vieţii şi locuinţelor, precum şi o apropiere imperceptibilă, cu paşi furişi, de China, sub pretextul creşterii economice. Ma era bănuit că vrea să alipească Taiwanul la China fără acordul populaţiei, lucru de neiertat. Statisticile sunt clare: în prezent, numai 3,3% dintre insulari sunt pentru o alipire imediată şi necondiţionată. Şi totuşi, această reunificare înseamnă pentru KMT pământul făgăduinţei, înscris în charta sa. Acesta este totodată şi partidul care nu şi- a uitat originile chinezeşti şi nu e prea taiwanez ca fire. Dacă e să dăm crezare profesorului australian Bruce Jacobs, membrii acestui partid nici nu prea vorbesc dialectul fujian ( limba locală a insulei) şi se poartă ca o clasă conducătoare " arogantă şi incompetentă" . De aceea dezastrul electoral al KMT aduce acest partid pe marginea prăpastiei: cu o imagine şi reputaţie dintre cele mai scăzute, va trebui, pentru a recîştiga teren, să recruteze tineri şi, mai ales, să renunţe la cruciada către China. În lipsa unui atare efort, partidul care a fondat Taiwanul riscă nimic altceva decât dispariţia.

        Un alt mare perdant este China: începând din 2008, ea a investit în fiecare an miliarde de dolari în prosperitatea insulei, sperând în reunificare. Ea trimite anual în Taiwan 35.000 de studenţi şi 3- 5 milioane de turişti. De aceea votul de neîncredere din prezent al populaţiei taiwaneze constituie o mare decepţie, asociată angoasei de a vedea insula că îndrăzneşte a face acest pas către o independenţă inacceptabilă. Acest risc este însă necredibil. Chiar de la discursul său de victorie, Cai Yingwen a început prin a spune că partidul său va onora statu quo- ul din 1992, prin recunoaşterea unei singure Chine, căruia cele două ţărmuri ale strâmtorii Taiwan îi dau propria interpretare. Totodată, ea a reamintit natura democratică a " ţării" sale ( termen cu siguranţă iritant pentru China) şi dreptul acesteia de a fi tratată cu " demnitate" şi " de la egal la egal" . Cum vor găsi pe viitor aceşti fraţi inamici un teren de înţelegere? Oare China va brusca şi izola insula ori va căuta să se împace cu situaţia, să organizeze întâlniri la nivel înalt, respectiv o întâlnire între Xi Jinping şi doamna Cai, precum cea avută cu Ma Yingjiu în noiembrie trecut spre surprinderea generală? Indiferent ce se va întâmpla, nu se întrevede în termen scurt o soluţie plauzibilă. În aşteptarea acesteia, foarte noua putere se pregăteşte deja pentru provocările ce o aşteaptă. Cum să facă o diversificare a schimburilor economice cu restul lumii fără a pierde beneficiile cooperării cu China? În acest nou punct de pornire cel puţin, Taiwanul DPP- ului şi al lui Cai Yingwen are cele mai bune atuuri posibile: o mână solidă asupra parlamentului şi executivului, uimirea lumii, încrederea şi faptul că Cai este femeie, prima din istoria regimului- mai rafinată, prudentă şi ascultătoare decât predecesorii săi.

NOTA TRADUCĂTORULUI:

* 立法院 Lìfǎyuàn for denumit neoficial " parlament" în Republica China/ Taiwan. Este adunarea monocamerală ce deţine puterea legislativă în Taiwan. Din 2011 are 113 membri aleşi pe o perioadă de patru ani. Dintre ei, 63 sunt aleşi prin vot uninominal într- un singur tur de scrutin.

NB: Taiwanul, cu o suprafaţă de puţin peste 36.000 km pătraţi ( de cca 10 ori mai mică decât România) , are o populaţie comparabilă cu a României, de circa 23 milioane locuitori. 

Veşti din China: China, un " partener" care visează să aibă " aliaţi"

 ( traducere din limba franceză, articole scrise de ziarişti francofoni acreditaţi în China)

După doi ani de înaintări militare agresive pentru vecinii săi, în Marea Chinei ca şi în sudul Tibetului, China surprinde lumea prin crearea unei acalmii. Această cotitură, Xi Jinping o formulează în cadrul unei Conferinţe Centrale asupra Diplomaţiei ( 28/11) : " trebuie să avem prezente în minte riscurile şi să dezamorsăm potenţialele crize, pentru a le transforma în şanse de creştere ale ţării. "
Această părere este comentată ( 2/12) de Xue Li ( cercetător la CASS) : " este timpul să înţelegem să nu mai fim neîncrezători în alianţe cu venicii noştri" . Neputând să înfrunte o flotă chineză superioară lor, adunate împreună, aceste ţări nu au altă alternativă la faptul de a " coopera mai degrabă decât a înfrunta" .  Acest lucru i- a permis lui Xi să- l întâlnească la Conferinţa la nivel înalt a APEC pe rimul ministru nipon Shinzo Abe după doi ani de pauză şi să încheie un puternic acord cu Barack Obama.

Această conefrinţă a condus la constatarea existenţei altei importante devieri: Din 1949 China nu s- a abătut de la o ideologie de " non- aliniere" , vizând să facă din aceasta farul anti- hegemine al Lumii a treia. La conferinţă acest principiu a rămas în vigoare, dar nuanţat pentru prima dată prin voinţa lui Xi de a " întări o reţea mondială de parteneriate" . 

" Aliaţi" sau " parteneri" ? Diferenţa constă în refuuzl Chinei de a alege un bloc cu care să colaboteze în exclusivitate. Dacă ar fi făcut acest lucru, conform lui Jin Canrong de la Universitatea Poporului din Pekin, acest fapt ar fi " lezat tipul de relaţii ... pe care China încearcă să le promoveze" . Însă totul are un preţ. A deschide parteneriate cu o mână de puteri rivale, înseamnă să se oblige la o mare distanţare ideologică. Pang Zhongying, de la aceeaşi universitate, observă că " China are nevoie de aliaţi, însă pentru moment nu- i poate desemna". Astfel, o mină chineză de cupru din Afganistan este protejată de US Army al commando- urilor integriste, ceea ce APL nu face în afara graniţelor. Însă, US Army îşi face bagajele să plece, iar protecţia va dispărea. Ar fi putut rămâne, dacă China şi Statele Unite ar fi fost legate printr- un tratat de apărare. De aceea abandonarea non- alinierii chineze pare ineluctabilă.

În politica externă nimic nu se schimbă în ce priveşte obiectivele pe termen lung. În ultimele 12 luni, împotriva avizului vecinilor şi Statelor Unite, Pekinul a izolat 4 atoli ai insulelor Sprateyls ( Marea Chinei de Sud) , inclusiv o pistă de aterizare de 3000 de km. Pekinul militarizează flota sa de pază de coastă, alcătuită până în 2013 din diverse corpuri maritime civile. Rezultatul la vecini este inevitabil: o apropiere accelerată între Vietnam, Filipine, respectiv Japonia şi India sub umbrela SUA. Pare deci improbabil ca China să poată susţine deschis cele două obiective ale sale de " soft- power" de imagine şi extindere militară faţă de vecini. La această dată, ea pare sigură că aceştia din urmă vor putea accepta pierderea patrimoniului lor maritim în schimbul unor investiţii şi a creşterii ... Dar această percepţie a lucrurilor ar putea fi departe de realitate: integrarea unor ţări asiatice într- un spaţiu economic chinez comportă riscuri în ce priveşte suveranitatea lor naţională şi fix acest lucru tocmai a fost afirmat de electorii din Taiwan.

Vesti din China: Târg de bunuri din Taiwan la Shijiazhuang

Ieri, 16 mai 2013, şi-  a deschis porţile la Shijiazhuang, capitala provinciei Hebei, acest târg, care va dura patru zile. Participă 180 de întreprinderi din Taiwan. Sunt prezentate diverse obiecte, bunuri printre care tablouri şi un ecran tactil de forma unui covor.

Crăciun cu bucurie! 圣诞节快乐

Crăciun cu bucurie!
圣诞节快乐

我们祝你圣诞快乐

我们祝你圣诞快乐

我们祝你圣诞快乐

祝你新年快乐

我们祝你圣诞快乐

我们祝你圣诞快乐

我们祝你圣诞快乐

祝你新年快乐!

把星星带到每一个角落，

把新年的心绪带给你们和我!

Mo Yan: Ecouri după decernarea Premiului Nobel

Ecouri după decernare 

Între China şi Taiwan

Opera lui îşi află rădăcinile în legendele auzite în copilărie. În mod evident, se poate vorbi de realism fantastic, însă acest epitet nu îl cuprinde pe deplin”, a spus secretarul permanent al Academiei Suedeze, Peter Englund, la decernarea Premiului, adăugând: „Stilul său nu provine de la García Márquez, ci este înnăscut. În lumea cărţilor sale, supranaturalul şi realitatea merg împreuna, iar el descrie această lume prin cel mai original mod de a povesti.”
Howard Goldblatt, traducătorul mai multor cărţi ale lui Mo Yan, intervievat de Zhongguo Ribao (China Daily), i-a comparat opera cu cea a lui Dickens: „Finalitatea operelor lor este extrem de vastă, iar stilul este superb, plin de fantezie, cu un puternic simţ moral”. Despre romanul satiric al lui Mo Yan, The Republic of Wine (Ţara vinului, n.n.) Goldblatt crede „că este romanul chinezesc cu cea mai inovativă tehnică şi totodată cel mai complex din cele pe care le-am citit eu”, în vreme ce Life and Death are Wearing me Out (Viaţa şi moartea mă ostenesc, n.n.) este „o alegorie fabuloasă”. Vorbind despre Sandalwood Death (Moartea arborelui de santal, n.n.), Goldblatt confirmă părerea lui Mo Yan însuşi: ceea ce dă frumuseţe acestei opere este ritmul său muzical.
În conferinţele de presă susţinute după premiere, Mo Yan declară: „Am fost surprins, pentru că Premiul Nobel mi se părea un lucru extrem de îndepărtat de mine.” Întrebat ce înseamnă pentru el personal acest premiu, Mo Yan a răspuns râzând: „Pentru mine personal înseamnă că în această perioadă trebuie să vorbesc cu dumneavoastră.” Vorbind cu reporterii la un hotel din oraşul său natal, Gaomi, din provincia estică Shandong, Mo Yan a spus: „M-a luat total pe nepregătite câştigarea acestui premiu, deoarece nu mă simt cel mai bun dintre scriitorii chinezi. Sunt mulţi scriitori buni, iar poziţia mea nu e chiar atât de înaltă. Vă mulţumesc tuturor că aţi venit în Gaomi; acum ar trebui să se coacă sorgul roşu, dar nu se mai cultivă aşa ceva pe aici. Cred că nici unul dintre dumneavoastră n-a văzut holdele de sorg”. Cu Murakami, Mo Yan n-a luat niciodată legătura direct. „El creează, de asemenea, forma sa literară unică şi descrie viaţa cu care este el obişnuit. Şi lucrările lui sunt extraordinare şi merită Premiul Nobel”.
Întrebat despre comentariile postate pe Weibo (reţea de socializare frecventată de chinezi) – le-a mulţumit şi susţinătorilor, şi criticilor, considerându-i deopotrivă prieteni. Pe paginile de internet chineze, sunt comentatori care spun că Mo Yan este scriitorul chinez cel mai apropiat de standardele literare occidentale, creând, aşadar, cu metodele occidentale. Cu alte cuvinte, Mo Yan a câştigat Nobelul deoarece operele sale corespund viziunii occidentalilor referitoare la chinezi. Mulţi, însă, consideră că succesul a venit fiindcă opera lui Mo Yan îmbină cultura tradiţională cu o largă viziune internaţională.
Mo Yan susţine că ceea ce a obţinut este un premiu literar, acordat din considerente literare. „Întotdeauna am scris din perspectiva omului, despre om, şi aş vrea ca o astfel de operă să meargă dincolo de limitele teritoriale, rasiale, etnice.”
Asociaţia scriitorilor din China l-a felicitat pe Mo Yan pentru realizarea sa, declarând: „În câteva decenii de creaţie literară, Mo Yan a demonstrat că nutreşte pentru patria sa o preocupare profundă, demonstrând valoarea universală a literaturii chineze. Îi dorim scriitorului chinez să obţină tot mai multe succese, să ne ofere tot mai multe opere de valoare, să aducă noi contribuţii la dezvoltarea culturală a omenirii!”
Ministrul Culturii din Taiwan, Long Yingtai, bună prietenă a lui Mo Yan, şi-a exprimat bucuria că Nobelul i s-a decernat lui, spunând că un scriitor din popor, un chinez get beget, a fost recunoscut astăzi de o lume întreagă, ceea ce este extraordinar. Mo Yan este primul scriitor chinez care obţine Nobelul, dar primul scriitor de limbă chineză care a obţinut acest premiu a fost Gao Xingjian, stabilit în Europa, şi devenit cetăţean francez. Comparându-i, Long Yingtai spune: „Forţa spiritului pe care o degaja Gao Xingjian era stăvilită ca de un zid împotriva incendiilor. Ce bine este să-l vezi pe unul care a stat pe ţarina lui, îmbrăţişat de câmpul de sorg, câştigând acest premiu.” Continuă spunând că Mo Yan este un om care a trăit într-un mediu restrictiv şi, în vreme ce unii au ales să se înfurie, alţii să se opună, iar alţii să tacă, el a mers cu umor alături de concetăţenii săi, lucru care ar trebui înţeles cu o mai mare deschidere. Zhang Dachun, un scriitor taiwanez prieten, de asemenea, cu Mo Yan, a declarat presei că Mo Yan merită din plin această distincţie, pe care de mult trebuia să o obţină. Însă Freedom time îl citează pe profesorul Chen Fangming, de la National Chengchi University, căruia i se pare ciudată obţinerea premiului de către Mo Yan. El a spus că, în ultimii ani, acest premiu a fost acordat scriitorilor care au mers contra curentului, în vreme ce Mo Yan a urmat cursul oficial, a scris despre ţărani, fără să critice autoritatea, încât poţi zice că e urmaşul lui Mao Zedong.
La librăria centrală a lanţului „Chengpin shudian” din Taibei a fost aranjat un mic stand dedicat lui Mo Yan, deasupra căruia era tipărit motivul pentru care a câştigat Premiul Nobel: „este scriitorul al cărui realism halucinant se împleteşte cu poveştile populare, cu istoria şi contemporaneitatea”. Fiindcă Mo Yan nu a fost publicat masiv în Taiwan, printre sutele de mii de cărţi ale librăriei, dintre cărţile lui nu mai era decât una, nuvela Harta comorii ascunse, apărută la Editura Maitian, unde i-au apărut cele mai multe opere. Reprezentantul editurii a spus că este decis să publice best-seller-urile lui Mo Yan, printre care Obosit de viaţă, obosit de moarte, Broasca, Moartea arborelui de santal. 

http://www.romlit.ro/ecouri_dup_decernare_ntre_china_i_taiwan