luni, 26 martie 2012

Institut Confucius la Braşov

Astăzi s- a inaugurat oficial la Braşov în aula mare a Universităţii Transilvania, în prezenţa unor înalte oficialităţi chineze şi române, Institutul Confucius Braşov.


Evenimentul este cu siguranţă un motiv de bucurie pentru cei care cred că societatea are nevoie de cultură, iar pentru braşoveni este fără îndoială un motiv de mândrie. În ţară mai există astfel de institute la Sibiu şi la Cluj.


Pentru cei care vor să înveţe chineza: conform anunţului făcut în timpul festivităţii de inaugurare, cei care doresc să studieze limba chineză la acest institut se pot înscrie la curs începând de mâine, 27 martie 2012, la sediul institutului, aflat la intrarea în clădirea Rectoratului Universităţii Transilvania.
Am considerat necesar să scriu acest anunţ pentru cei care mă întreabă la telefon despre Institutul Confucius Braşov.

sâmbătă, 24 martie 2012

Bijuterii adevărate

Ei, cei foarte avizaţi, o spun:


Se pare că unele bijuterii fantezie dăunează sănătăţii, arată un studiu american. Ecology Center spune că anumite accesorii conţin niveluri anormal de ridicate de nichel, plumb şi crom, informează Agerpres.
Până să ajungă la această concluzie, cercetătorii au analizat 99 de accesorii pentru copii şi adulţi, provenite din 14 mari magazine americane (H&M, Wallmart, etc.). Rezultatul a fost că peste jumătate din aceste produse (59%) conţineau substanţe periculoase. Un produs pentru copii din trei (27%) are o doză de plumb mai mare decât nivelul maxim autorizat.
Directorul ce cercetări al Ecology Center spune că 'în domeniul fabricării bijuteriilor, nimic nu justifică folosirea unora din cele mai periculoase substanţe, îndeosebi când ele se adresează copiilor. ' Recomandăm producătorilor să înceapă imediat să le înlocuiască cu componente netoxice'.