joi, 30 noiembrie 2017

Vești din China: Băcănia „ figitală” de mâine

(traducere din limba franceză, articole publicate de ziarişti francofoni acreditaţi în China. Articol apărut în 17 noiembrie 2017)

     În această vară s-a deschis la Yangpu ( Shanghai) chioșcul startupului chinez BingBox, care ține mai mult de science-fiction decât de viața reală. Oferă pe 18m2 vreo 500 de produse curente 24h/ 24h 7z/7z. Un déjà vu deci, numai că acest magazin în colaborare cu Auchan nu are personal – intri în el identificându-te via propriul smartphone scanând un cod QR, după care plătești prin WeChat sau Alipay. A fost o premieră în China. De atunci, prototipul acesta s-a închis – oficial ca urmare a unui dezacord între cei doi parteneri. Unii suspectează însă o lipsă de rentabilitate a sistemului.
     De atunci, Auchan a recidivat cu un alt partener tehnologic, Hisense. Cele două grupuri pretind că vor instala de-a lungul Chinei sute de buticuri autonome de-ale lor, Auchan Minute. Iar de-a lungul Chinei, alte grupuri sau startupuri se agită, ca de pildă grupul de decorațiuni interioare Easyhome sau supermarketurile Yonghui. Alibaba e și el băgat în așa ceva, cu zecile lui de băcănii Hema: non-robotizate, ele oferă clientului un serviciu puternic digitalizat și o selecție de produse rafinate de import, de consumat la fața locului, de luat cu sine ori care pot fi livrate la o adresă. Alte unelte din distribuția de mâine fac obiectul unui mare efort al R&D la JD.com, care desființează astfel avansul luat de Alibaba – în sectorul „ vânzări către particulari” , el deține deja de acum 37% față de 50% deținute de Alibab. JD.com așadar, testează un robot livrator autonom ( un gen de quad electric fără șofer) , depozitul în întuneric gestionat 100% de un sistem robotizat și 8 modele de drone, dintre care una susceptibilă de a transporta o tonă. Altă opțiune luată în considerare de diverși actori este plata prin recunoaștere facială. Toate aceste tentative de distribuție robotizat-digitalizată lasă în suspensie anumite chestiuni etice sau tehnice:
- cea  a controlului igienei în absența personalului;
- cea a securității;
- cea a exploatării de către grup a datelor personale;
- cea a viabilității unui comerț care se „ hrănește” pe seama consumatorului fără a-i da un loc de muncă.

     În fine, această agitație a tuturor grupurilor din sectorul tradițional sau din e-commerce, exprimă cucerirea aceluiași Graal: un magazin „ figital” , care să integreze avantajele magazinului fizic ( cu frigidere și rafturi) și ale celui digital ( cu capacitățile lui robotice și virtuale) . 
Asta confirmă un lucru deja clar: dezamăgirea crescândă a consumatorilor în privința super și hiper marketurilor ...

Vești din China: Caleidoscop pre-hibernal

(traducere din limba franceză, articole publicate de ziarişti franco foni acreditaţi în China. Articol apărut în 17 noiembrie 2017)

1) Abia ce părăsise Trump China, unde venise să facă schimb de mii de promisiuni de prietenie cu Xi Jinping, că Departamentul american pentru comerț a stabilit în 13 noiembrie că din China se exportă în SUA placaj în dumping cu subvenții de 195%. Așa că a dus taxa compensatorie la 195%, de unde până atunci oscilase între 0% și 8% - tarif ce condamnă acest produs să dispară din SUA. Conform amenințării de „ toleranță zero” a lui Trump în materie de schimburi.
Începând cu 14 noiembrie, Pekinul a protestat împotriva gravității unei sancțiuni pe o piață atât de mică ( 1.1 miliarde $/an, 0.25% din schimburi) . Trump a răspuns printr-un tweet: „ după călătoria mea în Asia, toți partenerii noștri comerciali trebuie să știe că regulile s-au schimbat – masivele noastre deficite trebuie să dispară și încă repede! ” La rândul său, Congresul american accelerează pregătirile de adoptare în 2018 a unei legi făcute pentru limitarea cumpărăturilor „ străine” a firmelor cu tehnologie avansată – care produc rachete nucleare, senzori, electronică aplicată pentru sateliți și drone. .. Din respect pentru OMC, legea se ferește să evoce China și se mărginește la a apăra dreptul de „ apărare a teritorului” . 

2) Este luată în vizor viitoarea piață națională de cărbune. Începând din 2015, țara are 7 burse locale, în care firmele energivore care nu pot respecta cotele de emisii de CO2 pot răscumpăra credite de carbon de la cele cărora le rămân. Or, Xie Zhenhua, dl „ Mediu Înconjurător”  a anunțat în 14 noiembrie că bursa unificată e „ gata de funcționare” . Totuși Xi refuză să indice o dată ( după zvonuri, începutul lui 2018) și avertizează asupra intereselor financiare care ar dori să facă speculă cu credite de carbon. Numai emițătorii reali vor putea să fie prezenți pe această piață bursieră. Iar într-o primă fază, străinii vor fi eliminați, ca și practica piețelor la termen. Pericolul este, într-adevăr, prezent: în absența precauțiilor, marii poluatori ar putea cumpăra destule credite pentru a acoperi toate emisiile fără a mai trebui să le reducă – credite de origine  îndoielnică care ar putea fi generate de către finanțiști. Statul nu-și poate permite un atare risc!  
3) Incident în Nepal: după ce a oferit în iunie grupului chinez Gezhouba șantierul barajului de la Budhi Gandaki ( 80 km de Katmandou) la 2.5 milairde de $, destinat generării de electricitate ( 1200 MW) și furnizării apei potabile, Consiliul de miniștri nepalez a respins contractul, despre care spune că este grevat de „ grave greșeli” . Totuși, statul himalayan, unul dintre cele mai sărace de pe Terra, depinde în mod disperat de China, care e avidă ea însăși să demonstreze capacitatea de a-și asista partenerii în realizarea creșterii economice – acest baraj ar fi fost al 4-lea al său în Nepal ... Presa indiană sugerează drept motiv al acestei respingeri un „ sfat” al New Delhi de a evita un contract în condiții prea draconice, care reprezintă pentru întreaga națiune riscul unei „ capcane a datoriei” , așa cum i s-a întâmplat Sri Lankăi, intrată în faliment în 2015 după realizarea de către niște grupuri chineze a două mega-porturi la Colombo și Hambantota. După ce consorțiul chinez devenise proprietar pentru un secol asupra a 90% din cele două proiecte. Un alt caz este cel al barajului de la Myitsone, de 3.6 miliarde, denunțat în 2011 de junta birmană.    

Încurajat de această „ frondă” nepaleză Islamabad din Pakistan a respins la rândul său în 16 noiembrie proiectul de baraj de la Diamer-Bhasha de 14 miliarde de $, pentru o capacitate de 4500 MW: „ condițiile de finanțare hiper stricte sunt de neconceput și contrare intereselor noastre” declară M. Hussein, președinte al autorității pentru apă și energie. În orice caz, această serie de rateuri în cooperarea dintre China și țările frățești sugerează o problemă de concertare a modelului de ajutor chinez cu dezvoltarea și cu inițiativa sa „ o centură, un drum” . (BRI). 

marți, 21 noiembrie 2017

Evenimente în București: Asia Fest 2017

Asia Fest 2017 Romexpo Pavilion C3 24-26 noiembrie
Program integral mai jos:
Program SCENA
Vineri 24 noiembrie
13:00-14:00  Recital artisti China University of Political Sciences : Sun Lu, Wei Shuai, Chen Shaodan, Li Yi, Hong Xinyue, Song Yang, Bi Zhiying, Ma Jun, Wang Xinxin, Wang Siyi,Yu Ruichen, He Mengye (Institutul Confucius)
14:00-15:00 Dansul leului, Drumul Matasii (Institutul de Arta Euroasiatic)
16:00-17:00 Live cooking cu Chef Mehrzad Moghazehi – Pui cu bambus (retetedetop.ro)
18:00- 20:00 Difuzare documentare – Created in China, An outline of Chinese Culture, Tea Culture (Ambasada Chinei la Bucuresti)
 Sambata 25 noiembrie
10:00 – 12:00       Recital violoncel, Recital K-pop, Recital muzica trot, Flashdance Dokdo (Sarang Hanguk)
12:00-13:00         Taiji cu evantaie, cu sabii, Taiji fara arme si dans cu evantaie (Institutul de Arta Euroasiatic)
13:00 – 14:00       Recital artisti China University of Political Sciences : Sun Lu, Wei Shuai, Chen Shaodan, Li Yi, Hong Xinyue, Song Yang, Bi Zhiying, Ma Jun, Wang Xinxin, Wang Siyi,Yu Ruichen, He Mengye (Institutul Confucius)
14:00-15:00         Live Cooking cu Chef John Menumorut  -Rețete China (Blue Dragon)
15:00 – 15:40       Recitare de poezii, dans chinezesc, muzica chinezeasca, proiectie de fotografii si film chinezesti (Chinaro)
15:45 – 15:55 – Defilare costume traditionale coreene (Sarang Hanguk)
16:00 – 16:40       Yoga taoista, Wushu, Tai chi, Taiyin, Daoyin (Artasia)
16:45 – 17:00       Dans Bollywood (Indra Dance)
17:00 – 19:00       Finala Ziua Nationala Depozitul Kendama (Sweets Kendamas)
19:00-20:00         Difuzare documentare- Chinese instrumental music, Chinese Food Culture (Ambasada Chinei la Bucuresti)

Duminica 26 noiembrie
11:00 – 11:40       Yoga taoista, Wushu, Tai chi, Taiyin, Daoyin (Artasia)
12:00- 13:00        Wushu, taolu-uri cu sabii, evantaie, fara arme (Shanghai Wushu)
13:00-14:00         Live Cooking cu Chef John Menumorut  -Rețete Thai (Blue Dragon)
14:00-15:00         Concurs Cosplay ( juriu – Puggofka si MyRealityCosplay)
15:00 – 16:00       Demo Taekwondo + K-pop Midnight Pearls (ACRC Nan Kibun)
16:00 – 17:00       ”Kami-Sama Monogatari-Dai Issyou” (Odorimichi, Tenshin)
17:00 – 18:00       Live Cooking cu Chef Robert Petrescu –  sandwich negru japonez
18:00-18:30         Premierea concursului de  amatori Kendama (Sweets Kendamas)
18:00 – 20:00       Difuzare documentare- China s Worls heritages, Chinese martial arts,China tourism (Ambasada Chinei la Bucuresti)

Vineri 24 noiembrie
13:00 – 20:00 Pictura pe ceramica (Ch’Artist)
13:00 – 15:00 Pictura pe lampioane cu flori de cires (Sarang Hanguk)
18:00 – 20:00 Pictura pe lampioane cu flori de cires (Sarang Hanguk)
Sambata 25 noiembrie
10:00 – 20:00 Pictura pe ceramica (Ch’Artist)
10:00 – 15:00 Pictura pe lampioane cu flori de cires (Sarang Hanguk)
Duminica 26 noiembrie
10:00 – 20:00 Pictura pe ceramica (Ch’Artist)
10:00 – 15:00 Pictura pe lampioane cu flori de cires (Sarang Hanguk)
Vineri 24 noiembrie  
14:00-16:00 Prezentare Modele Kendame
16:00-17:00 MiniGameuri cu premii surpriza
17:00-20:00 Workshop Kendama
Sambata 25 noiembrie  
10:00-11:00 Inscrieri in concurs amatori Asia Fest si ZNDK FINAL
11:00-12:30 ZDNK FINAL – CONCURS ULTIMELE CALIFICARI ZNDK
12.30-13:00 REULARE CONCURSURI + Mini Game-uri
13:00-17:00 Demonstratii Bryson Lee, Lukas Fank, Max Norcross
Duminica 26 noiembrie 
10:00-20:00 Workshop + Contest pentru parinti
Inscrierile pentru concursurile de Kendama se fac la standul SWEETS KENDAMAS

 http://www.asiafest.eu/category/news/




sâmbătă, 18 noiembrie 2017

Vești din China: decorațiuni de Crăciun la Hong Kong, 2017

Imagini din 16 noiembrie 2017 din diverse centre comerciale din Hong Kong



preluare după Xinhua

Târguri de carte: Noutăți la Gaudeamus 2017

Fiecare tîrg de carte aduce noutăți. Cărți scrise de multă vreme, altele abia terminate, destule reeditări, traduceri din clasicii literaturii universale, cărți ale unor autori care debutează în 20 de limbi și în 30 de țări, cărți pentru copii, manuale școlare, enciclopedii, atlase, dar ce nu putem găsi la un tîrg de carte. Cărți mai vechi sau mai noi, apărute într-un timp rezonabil, astfel ca prezentatorii să apuce măcar să se uite prin volumele proaspăt tipărite, sau volume ce vin alergînd de la tipografie pe ultima sută de metri, și editorii se grăbesc să prezinte cartea, „Da, poftiți, există!“. Variante. Am ales, acum, cu puțin timp înainte de deschiderea unui nou Tîrg Gaudeamus 2017, cîteva volume, care au intrat în librării înainte ca ele să fie prezentate la marele bal al cărților. Profităm de ocazie ca să atragem atenția asupra cîtorva.


În selecția mea, subiectivă și întîmplătoare, după cum e și destinul cărților, nu doar al oamenilor, prima mare, plăcută surpriză este un amplu eseu pus sub genericul Ușa, o geografie intimă(Editura Nemira, 2017, traducerea din limba franceză de Anca Măniuțiu, carte apărută cu concursul Institutului Cultural Român), semnat de polivalentul critic de teatru, teoretician, eseist, atent cititor și versat călător, un adevărat muncitor intelectual, în bună tradiție camilpetresciană, l-am numit pe George Banu. Care, ajuns deja la senectute, cînd gloriile obosite ale culturii trăiesc doar din capitalul simbolic și din prestigiul agonisite în timp, ne surprinde în ultimii ani prin prospețimea ideilor vehiculate, analizate și realmente frumos povestite în tot atîtea noi volume. Parisul personal – trei volume care mai de care mai chichirisite și garnisite cu frumoase fotografii de Mihaela Marin (Trăiască !) – era o frumoasă proză de bună calitate dedicată unui mare oraș. De această dată, lui George Banu i se pune pata, cum se zice într‑un limbaj colocvial, pe uși. Pe ușă. Ușa ca temă de meditație. De unde pînă unde? Simplu. Existau antecedente pentru astfel de abordări. Acum sînt culese exemple cu uși și porți. Din teatru, din filme, din filozofia culturii, din arta observației, nu în ultimul rînd din frecventarea asiduuă a muzeelor și a colecțiilor de artă. Autorului îi place să cerceteze lumea din jurul său. Aproapele sau departele, scena de teatru, fotoliul de acasă, scaunul de la vreun bistro din apropiere. Dovedit un fin connaisseur, consumator și pe alocuri chiar colecționar de artă, George Banu își permite să sucească pe toate părțile semnificațiile multiple ale ușii. Putea fi fereastra. Sau scara. Sau noaptea, nopțile, despre care a scris atît de frumos în Nocturne. Dar ușa e cea care limitează golul și plinul, cea care proiectează în simbolic închiderea sau deschiderea, cea care deslușește între clarobscur și umbrele de tot felul, absența sau prezența… Uși închise sau deschise, existente sau doar închipuite, din lemn în general – nu am depistat prezența termopanului în lucrările selectate de Banu. Stări, sentimente, emoții, pasiuni, vise, universul mic – un joben, gratii sau scene de interior. Picturile sînt luate la tocat mărunt și analizate sub spectrul ideii călăuzitoare a eseului. Lucrările aparțin unor nume clopoțitoare (Vermeer, de Hooch, Velásquez, van Gogh, Fragonard etc.) sau mai puțin cunoscute (Vilhelm Hammershoi, Léon Spilliaert, Helene Schjerfbeck etc.). Toate tablourile selectate din varia muzee europene de către un autor, care chiar iubește arta, sînt supuse unor comentarii și subtile analize ce ne obligă și pe noi să gîndim. Nu doar să căscăm gura la niș­te tablouri – sînt bine reproduse în volumul scos de tipografia Prodcom SRL, bravo și lor! – unele puțin cunoscute (sau deloc!) – care devin sursa unor subtile interpretări. Căci asta este lecția adevărată a unui eseu, să ne sustragă din spațiul fără contur al efemerului inconsistent și să ne atragă în sfera ideilor înal­te. Ușa, o geografie intimă, o carte fermecătoare, oferind idei și delicii autumnale, atunci cînd afară deja plouă, străzile sînt pustii și de­seori telefoanele sună în gol.


Un nou roman al japonezului Yasushi Inoue (1907-1991), cu un titlu care spune aproape totul, Favorita (Editura Humanitas Fiction, 2017, traducere din japoneză de Anca Focșăneanu), al lui Yasushi Inoue, consolidează și la noi nu doar prestigiul unor Kawabata și Mishima, ci și popularitatea lor în spațiul autohton. Un roman care ar putea fi calificat ca istoric, dacă nu ar fi și psihologic. Un roman construit pe o canava de întîmplări reale și personaje care chiar au existat, împănat cu detalii și multă culoare, pe care doar imaginația bogată a autorului le poate impregna de parfumul căutării timpului pierdut. Subiectul romanului este extras din istoria Chinei secolul al VIII-lea și nu din cel al Japoniei, încă necoagulată ca stat unitar la acea vreme. Cea care urma să devină „favorita“ Împăratului Huanzong este o frumoasă tînără (Yang Yuhuan), soția fiului împăratului. Nora, cum ar veni mai pe românește. Cum tatălui îi place de noră, printr-un simplu ordin imperial o face pe tînăra soție să-și abandoneze soțul și să treacă în gineceul imperial. Echivalentul haremului oriental – gineceu în limba română nu prea știu cum vine, dar aproximez și eu după opțiunea traducătoarei. O versată cunoscătoare a literaturii nipone, ba chiar am descoperit recent că e și autoarea unei cărți de călătorie despre fascinanta Japonie. Bun, favorita își vede de viața ei și, dintr-o simplă curtezană imperială ajunge să fie chiar un fel de soție numărul doi – titulara postului e ștearsă, ca și inexistentă –, care va influența istoria Chinei acelor ani. Extrem de interesant povestite toate întîmplările, extrem de bine conturate personajele, chiar și cele secundare. Un eunuc care trage sforile la Palatul Imperial – denumirile de locuri au parfumul stampelor de epocă –, generali și prim miniștri, co­nițe fel de fel, ostași, copiii nu se văd, nu se aud, viața de familie la nivel cotidian practic nu există. Multă tensiune în înlănțuirea evenimentelor, viața unui om nu înseamnă nimic. Azi ești, mîine nu. „Favorita“ se adaptează din mers noului său loc de muncă și reușește să se descurce bine printre intrigile ce se ițesc în jurul împăratului. Și în jurul ei. Cum, necum, scapă cu viață chiar și după ce imperiul se prăbușește. Sînt citate cîteva lucrări de epocă – nu am avut timpul necesar să verific ce e cu ele –, lucrări care, în mod cert, au servit prozatorului pentru a da contur nu doar favoritei imperiale, ci unui întreg univers. O capodoperă a lui Inoue această Favorita, care se adaugă unor cărți precum Pușca de vînătoareCupa de cleștar și Maestrul de ceai, care m-au impresionat deopotrivă. Păcat că Inoue nu a luat și el Premiul Nobel ca și Mishima Kawabata și, mai nou, anglojaponezul premiat în 2017, Kazuo Ishiguro. O nedumerire tot a rămas: 3.000 de femei în gineceul imperial? Măi, să fie!

Am profitat de faptul că am tot hălăduit prin China medievală, pentru a citi apoi o carte a unui autor chinez, Gao Xingjian, contemporan cu noi. Care este laureat al Premiu­lui Nobel pentru Literatură în anul 2000, autor care scrie despre chinezi și China contemporană așa cum simte el lumea din jur. Volumul ce strînge laolaltă șase povestiri scrise după ce Gao Xingjian era deja premiat – dar și autoexilat în Europa, din 1987 (probleme cu autoritățile chineze, interdicții, șicane, bine că n-a pățit-o mai rău, nu toți scriitorii se pun bine cu puterea etc.) – se numește O undiță pentru bunicul meu (Editura Polirom, 2017, traducerea din chineză și note de Irina Ivașcu). Una mai frumoasă ca alta. Povestirile. Doi tineri însurăței care se plimbă hai-hui, printre niște ruine ale trecutului – numele eroinei, Fangfang, mi se pare foarte frumos –, un banal incident rutier (Accidentul) devoalează aceleași emoții și trăiri ca și unul consumat în buza Oborului – buluceală de  gură‑cască, miliție-poliție, vorbe care zburătăcesc în toate părțile mistificînd o realitate care se consumă rapid. Crampe – oare cum o suna pe chinezește cuvîntul ? – este o excelentă incursiune a unui înotător care se avîntă în mare și care cu greu se salvează. În indiferența celor care-și văd de ale lor pe o plajă care ar putea fi un continent întreg. Cîți dintre noi nu mor singuri, pe te miri unde, în timp ce oamenii din preajmă ridică din umeri? Povestirea care dă titlul volumului cred că este cea mai consistentă și mai bine închegată sub toate aspectele. Un nepot cumpără o undiță de bună calitate, telescopică, formată din zece segmente, pentru un bunic cam prăpădit și prăpăstios, care a apucat și anii Revoluției Culturale – povestirea e scrisă la Beijing, datată 18 iulie 1986, cu puțin îna­inte ca autorul ei să plece la Paris – și cei doi peripatetizează pe malul unei ape, memoria colectivă a Chinei, trecutul și prezentul intersectîndu-se în fel și chip. Ceea ce se petrece în China reală se suprapune peste ceea ce se transmite la televizor la Campionatul Mondial de Fotbal din Mexic – Radu Cosașu ar putea confirma ce e cu meciurile în care apar fotbaliști precum Maradona, Burruchaga sau Rummenigge –, decupaje de viață, crîmpeie extrem de intense din existența unor oameni obișnuiți, acei oameni de prisos ai lui Cehov, care trăiesc așa cum le e dat. Doar undița supraviețuiește memoriei unui bunic care nu mai e. Impresionant text despre o Chină mai altfel decît o percepem din clișeele care circulă, impresionanți atît bunicul, cît și nepotul, care ne fac să plonjăm la rîndul nostru în amintire. Avem timp pentru așa ceva? Sau literatura și cititul ne sînt de ajuns? Întrebarea rămîne suspendată în gol.
Sigmund Freud este un nume greu de ocolit pentru cei care cochetează cu lumea artelor. Că e vorba de literatură, de arte plastice, de teatru, cinema etc., implicînd la modul natural lumea ideilor. Fără să fiu o cunoscătoare într-ale psihanalizei, al cărei părinte este doctorul de la Viena, cu faimoasa lui canapea cu tot, mi-am mai vîrît nasul prin căr­țile lui Freud. Sau prin cele care s-au scris despre el. Că e vorba de Jung, de Otto Rank sau de Adler, nume care au dus mai departe cercetările legate de subconștient, copilărie, inconștient, viață sexuală, ego, sine, supraeu și tot ceea ce se mai întîmplă prin mințile noastre. Că e vorba de psihiatrie, psihologie și de atîtea teorii sofisticate ce ating subiecte gingașe. Ceva cărți despre toate acestea mi-au picat, de-a lungul timpului, în mînă, chiar dacă nu le-am acordat, în mod cert, atenția cuvenită. O masivă monografie Freud. O viață pentru timpul nostru a lui Peter Gay, tradusă și la noi acum cîțiva ani la Editura TREI, și o alta, la fel de masivă, Jung. O biografie (autor, Deirdre Bair, la aceeași editură) mi-au stîrnit curiozitatea. Cîteva zile. Apoi au venit alte teme, cărți, întîmplări, evenimente și Freud a rămas un subiect/autor deschis pentru mine. Poate și pentru alți cititori. Tocmai de aceea atrag atenția asupra apariției uneia dintre cele mai importante lucrări ale lui Sigmund Freud în limba română, Totem și Tabu. O interpretare psihanalitică a vieții sociale a popoarelor primitive (Editura Herald, 2017, traducere și o substanțială Notă despre Sigmund Freud și operele sale, semnată de Gabriel Avram), care ar putea redeschide, atît pentru mine, dar poate și pentru alții, interesul pentru Freud. Și pentru teoriile lui. Unele aplicabile în analiza operelor de artă, altele direct legate de diverse terapii și tratamente psihiatrice. În prefața cărții, Freud ne spune clar: „Volumul de față își propune să fie o punte între cercetătorii etnologi, lingviști și folcloriști, pe de o parte, și cei din domeniul psihanalizei, pe de altă parte, încercînd să le ofere și unora, și altora toate instrumentele care le lipsesc; primilor, o inițiere suficientă în noua metodă psihanalitică; ultimilor, o stăpînire suficientă a materialelor care așteaptă să fie valorificate de către ei“. Simplu. Clar. Concis. Totem și tabu a apărut în 1905. Sîntem în 2017. Ce și cum va mai fi, nu știm bine. Aproximăm. Cu și fără Interpretarea viselor, așa cum propunea Freud, încă din 1900.
Cristina MANOLE
https://www.observatorcultural.ro/articol/noutati-la-gaudeamus-2017/

vineri, 17 noiembrie 2017

Târguri de carte: Gaudeamus 2017

Uniunea Europeană, invitat de onoare la Gaudeamus 2017: Expoziţie de carte de teracotă şi porţelan; traduceri în 30 de limbi ale volumului ”Micul Prinţ”


Discuţii despre programul Erasmus, dezbatere cu privire planul de investiţii al Uniunii Europene, un colţ de lectură, organizarea unei întâlniri inedite cu 30 de traduceri ale cărţii-simbol ”Micul Prinţ”, ”Cărţile memoriei”, expoziţie cu cărţi din teracotă şi porţelan sunt câteva dintre evenimentele pregătite de Comisia Europeană, invitatul de onoare al ediţiei a 24-a a Târgului Internaţional Gaudeamus Carte de Învăţătură, care va avea loc în perioada 22-26 noiembrie, la Romexpo.

Ediţia Gaudeamus 2017 anunţă prezenţa a peste 300 de expozanţi şi organizarea de 800 de evenimente culturale. Preşedinte de onoare al evenimentului va fi dramaturgul şi jurnalistul Matei Vişniec
Standul Comisiei Europene, amplasat în imediata apropiere a Pavilionului Central al Romexpo, are ca temă "Acasă, în Europa".
Angela Cristea, şefa reprezentanţei Comisiei Europene în România, a prezentat într-o conferinţă de presă evenimentele organizate la această ediţie. ”Am pornit de la carte şi care este rolul cărţii în viaţa fiecăruia dintre noi. Cartea are un rol central atât în viaţa personală cât şi în cea profesională. Ne-am hotărât ca tema să fie echilibrul dintre cele două”, a declarat Angela Cristea referindu-se la tema aleasă pentru târg. 
Prezenţa Uniunii Europene la târg marchează 60 de ani de la semnarea Tratatelor de la Roma, 30 de ani de la lansarea programului Erasmus şi 10 ani de la aderarea României. La standul UE va exista un colţ de lectură, iar prin intermediul realităţii virtuale vizitatorii vor putea călători prin Europa. 
Tot aici vor fi organizate trei expoziţii: "Cărţile memoriei" - o expoziţie dedicată păstrării cunoaşterii şi a memoriei prin cărţi din teracotă şi porţelan, "Moştenirea Tratatelor de la Roma pentru Europa de astăzi" - evoluţia Uniunii Europene din 1957 până astăzi şi "Micul Prinţ" - o expoziţie de traduceri, în peste 30 de limbi, a unei cărţi-simbol pentru copii, mai mari şi mai mici. ”Sper că prin aceste detalii v-am făcut poftă să ne vizitaţi”, a adăugat Angela Cristea. 
Proiectele Gaudeamus-Radio România sunt "Invitaţi de nota 10: Olimpicii României" - un proiect care îşi propune să aducă în prim-plan competitivitatea şi excelenţa învăţământului românesc, să atragă atenţia asupra performanţelor şi potenţialului reprezentanţilor săi de top pentru viitorul României, ”Concursul Naţional de Lectură "Mircea Nedelciu" şi "Cărţile se întorc acasă".
Tombola Gaudeamus, derulată pe baza biletelor şi a abonamentelor de intrare, va avea premii atractive. Premiile Târgului Internaţional Gaudeamus 2017 vor fi decernate duminică, 26 noiembrie, ora 15.00.
Preşcolarii, elevii, studenţii, cadrele didactice, alţi profesionişti din domeniile editorial - educaţional, jurnaliştii, pensionarii, persoanele cu dizabilităţi şi însoţitorii acestora, grupurile organizate, sunt cei care pot intra în târg fără plata biletului sau a abonamentului, pe baza documentelor specifice fiecărei categorii (dacă este cazul). Pentru vizitatorii care nu se încadrează în aceste categorii, accesul în incintă se va face pe baza biletelor, în valoare de 5 lei, şi a abonamentelor de intrare, în valoare de 10 lei pentru toată perioada.
Programul de vizitare este zilnic între orele 10.00 şi 20.00.
https://www.news.ro/cultura-media/uniunea-europeana-invitat-de-onoare-la-gaudeamus-2017-expozitie-de-carte-de-teracota-si-portelan-traduceri-in-30-de-limbi-ale-volumului-micul-print-1922402116002017111417394979

miercuri, 15 noiembrie 2017

Vești din China: Jack Ma fight (Alibaba) Full film



Am citit azi despre acest filmuleț și dacă tot l-am găsit pe net, îl postez. Comentariul pe care l-am citit în prezentarea filmului era că „ magnatul a a juns că nu mai știe ce să facă cu banii și își face filme” . Eu cred că e mai degrabă o excelentă campanie publicitară pe care și- o face sieși și mai ales rețelei Alibaba.

sâmbătă, 11 noiembrie 2017

Vești din China: Trump în China – cadouri costisitoare

(traducere din limba franceză, articole publicate de ziarişti franco foni acreditaţi în China. Articol apărut în 10 noiembrie 2017)
     Președintele Donald Trump a debarcat la Pekin în 8 noiembrie, urmat fiind de secretarul său de stat Rex Tillerson, de ginerele său Jared Kushner și soția sa Melania, în vizită de stat și după ce fusese în Japonia și Coreea de Sud. În fiecare dintre etape, gazdele sale au aplicat o aceeași strategie, surprinzătoare pentru occidentali: un fast desfășurat la maxim pentru ca președintele să fie primit într-un mod mai măgulitor decât în propria țară. O altă surpriză, datorată fără îndoială pregătirii minuțioase din partea echipei sale, D. Trump s-a arătat foarte prezentabil și a reușit să fie impecabil din punct de vedere diplomatic, evitând orice polemică și fiind destins, surâzător și pozitiv.     
     Xi Jinping l-a primit pe D. Trump în piața Tian'anmen cu covor roșu și  trecere militară în revistă, după care i-a oferit o ceremonie a ceaiului în sala de tezaur a Orașului Interzis, urmată de cină privată. În acest răstimp, consilierii săi și cei 29 de patroni de grupuri americane s-au așezat la masa verde, anunțând încă din prima seară afaceri la nivelul a 9 miliarde de $. Însă a doua zi, această cifră a explodat la aproape 253 de milarde – ceva nemaivăzut!
      Boeing ar urma să furnizeze 300 de avioane pentru 37 de miliarde de $ lui Spring, companie low-cost, iar compania China Energy ar urma să finanțeze un proiect de gaz de șist experimental în Virginia de Vest pentru 87.7 miliarde de $. Șantier istoric: compania de fonduri CIC, Bank of China și Sinopec se asociază pentru a dezvolta un zăcământ de gaz în Alaska, din care trei sferturi va pleca spre China. Va costa 43 de miliarde de $, rentabilitatea nefiind ultimul dintre obiective. Va fi cel mai mare șantier mondial pe cercul arctic. China se impune „ prima putere arctică” și face acest lucru de pe pământ american. Qualcomm, vrea să livreze în 3 ani pentru „ circa” 12 miliarde de $ microprocesoare firmelor Oppo, Vivo și Xiaomi, fabricanți de smartphon-uri. Goldman Sachs deschide fonduri de finanțare de 5 miliarde de $ cu CIC pentru proiecte industriale bilaterale; DowDu Pont va livra poliuretan rezistent și ușor, materie primă pentru bicicletele pe care le împarte în fabricație cu Mobike; lui Ford și GM li se comandă mașini și piese de 11.7 miliarde; Bell    furnizează lui Reignwood 50 de elicoptere în plus față de comanda inițială; și JD.com, nr 2 chinez în e-commerce, comandă pe termen lung carne de vită din Montana, de porc grupului Smithfields...
Un detaliu important, majoritatea acestor „ afaceri” sunt la stadiul de declarație de intenție – aceste „ eseuri” trebuie transformate. Dar chiar și așa, ar putea conduce la sute de mii de locuri de muncă în Statele Unite – un bilanț suficient pentru a face ca populația și presa americană să înceapă a-și privi președintele cu alți ochi, inversând curba de impopularitate care crește începând de la ungerea lui în funcție acum fix un an.
     Pe parcursul celor două zile, Xi Jinping, în contrapartidă, n-a lăsat nimic în ce privește prioritățile sale. S-a putut vedea acest lucru din alocuțiunile celor doi președinți. Despre Coreea de Nord, Trump a putut să evoce izolarea intratabilă pe care visează să i-o aplice liderului Kim Jong-un pentru a-l forța să renunțe la cursa lui cu bombă. Xi însă, el s-a limitat la a-și reitera acordul asupra „ obiectivului” , nu asupra modului de a-l atinge. Despre expansiunea Chinei în Marea Chinei de Sud, Xi s-a limitat la a observa că „ Oceanul Pacific este suficient de mare pentru toată lumea” . Iar în privința cererii lui Trump de deschidere a pieței chineze și egalitate de tratament a firmelor din cele două țări, Xi s-a cantonat în banalități, fără a se angaja în vreuna dintre promisiuni ...

Și astfel a plecat Trump de la Pekin plin de glorie și contracte, dar cu prețul libertății sale de manevră față de China, în problemele care contează!

luni, 6 noiembrie 2017

Traduceri din limba chineză: Cronica unui negustor de sânge de Yu Hua


„Cronica unui negustor de sânge” de Yu Hua
Traducere din chineză de Luminița Bălan
Colecţia Raftul Denisei, colecţie coordonată de Denisa Comănescu

- fragmente -

Xu Sanguan lucra la Fabrica de Mătase din oraş, unde se îndeletnicea cu distribuţia viermilor de mătase către Ţesătorie. Cum avea zi liberă, s-a dus să-şi vadă bunicul. Odată cu trecerea timpului, acestuia îi slăbise mult vederea, aşa că nu reuşea să distingă prea bine chipul nepotului care stătea acum în uşă. De aceea, i-a cerut să se tragă mai aproape şi, după ce l-a cercetat un pic, a întrebat:
— Fiule, dar unde ţi-e faţa?
— Bunicule, a spus Xu Sanguan, eu nu-s fiul tău. Sunt nepotul, iar faţa mea este chiar aici, unde altundeva?
Xu Sanguan i-a luat mâna şi i-a purtat-o pe propriul chip, pentru ca bunicul să-i desluşească trăsăturile, şi după câteva clipe i-a lăsat-o la loc, în poală. Palma bunicului era aidoma ţesă­tu­rii crude de mătase care se producea la fabrica lor.
— De ce nu vine taică-tu să mă vadă? l-a iscodit bunicul.
— Tata s-a prăpădit demult.
Bunicul a încuviinţat din cap, în timp ce un firicel subţire de salivă i se prelingea pe la colţul gurii. Şi-a înclinat capul într-o parte şi a tras un pic din salivă înapoi în gură, după care a spus:
— Fiule, o duci bine cu sănătatea?
— O duc bine, i-a răspuns Xu Sanguan. Bunicule, eu nu sunt fiul tău…
— Fiule, şi ţie ţi se întâmplă adesea să vinzi sânge? a continuat bunicul şirul întrebărilor.
— Nu, eu niciodată nu-mi vând sângele, a spus Xu Sanguan, scuturând din cap cu tărie.
— Fiule… a zis bunicul mai departe, tu nu ţi-ai vândut sângele şi spui totuşi că o duci bine cu sănătatea? Fiule, tu mă păcăleşti.
— Ce spui, bunicule? Zău dacă-nţeleg o iotă! Îmi pare că te-ai cam ramolit!
Bătrânul a scuturat din cap, iar Xu Sanguan a adăugat:
— Bunicule, eu nu-s fiul dumitale. Sunt nepotul.
— Fiule, a insistat bunicul, tatăl tău nici că vrea să-mi dea ascultare. A pus ochii pe nu ştiu ce Floare de pe la oraș…
— Floare de Aur. E mama mea.
— Taică-tu mi-a spus că-i destul de mare şi se duce la oraş să se însoare cu nu ştiu ce Floare. Eu i-am zis: „Păi, fraţii tăi mai mari încă nu s-au însurat“. Ia zi şi tu, de vreme ce ăi mai mari nu şi-au luat neveste, cum să-l las eu pe mezin să vină acasă cu nevastă? Pe-aici, pe la noi, nu aşa merg lucrurile…

**

Treaba lui Xu Sanguan era să împingă în fiecare zi căruciorul plin ochi cu gogoşile acelea pufoase de viermi de mătase, dus-în­tors, într-un atelier foarte mare, prin mijlocul unor tinere care glumeau şi se hlizeau cu el. Pretutindeni se auzea zbârnâitul utilajelor. Fetele întindeau adeseori mâinile şi îl băteau uşor pe cap sau îl împingeau în joacă. Dacă ar fi fost să-şi aleagă o nevastă dintre ele, o fată cu care să se cuibărească sub aceeaşi plapumă iarna, când cădea zăpada, atunci ar fi pus ochii pe Lin Fenfang, fetişcana aceea cu cozile până la brâu, care, atunci când râdea, dezvăluia nişte dinţi albi şi frumos rânduiţi, cea cu gropiţe în obraji. Ochii ei mari l-ar fi făcut să o îndrăgească toată viaţa şi, se gândea el, aşa liniştit ar fi trăit alături de ea până la adânci bătrâneţi! Şi Lin Fenfang îl bătea adeseori uşor cu palma pe cap, îl împungea în piept, ba chiar odată, pe furiş, l-a ciupit de podul palmei şi atunci el i-a dus cei mai buni viermi de mătase. După aceea, n-a mai putut niciodată să-i mai ducă altceva decât viermii cei mai buni.
Mai era o fată frumoasă, chelneriţă la un restaurant micuţ. Dimineaţa, stătea lângă o cratiţă mare cu ulei, unde prăjea gogoşi şi mai mereu striga „Aoleu!“ – când îi săreau stropi de ulei încins pe mână, când descoperea că şi-a murdărit hainele, când aluneca pe stradă, din neatenţie, sau când vedea că plouă, când auzea că tună.
Fata aceasta, pe nume Xu Yulan, îşi termina treaba dimineaţa, după micul dejun, aşa că după aceea era liberă toată ziua şi putea să umble în voie pe străzi. Se vânzolea spărgând seminţe de pepeni în dinţi şi uneori se mai oprea ca să stea de vorbă în gura mare cu cineva care se afla pe partea cealaltă a drumului. Ba mai şi râdea de mama focului şi tot zicea „Aoleu!“, uneori cu cojile de seminţe lipite pe buze şi când vorbea ea aşa cu gura căscată, dacă se întâmpla să treacă cineva pe lângă ea, simţea de îndată aroma aceea de plante pe care o răspândea gura ei.
După ce umbla pe câteva străzi, uneori se întorcea la poarta casei, se ducea înăuntru şi după vreo zece minute se întorcea cu alte haine pe ea şi îşi continua plimbarea încolo şi încoace. Se schimba şi de trei ori pe zi. În fapt, ea avea doar trei rânduri de haine. Şi tot în fiecare zi se schimba de patru ori de pantofi, pentru că avea doar patru perechi de pantofi, iar când nu mai avea nimic nou de purtat, îşi lega o eşarfă de mătase la gât.
Nici gând să fi avut ea mai multe haine decât ceilalţi, doar că, văzând-o cât era de cochetă, toată lumea o socotea o fată modernă, poate chiar cea mai bine îmbrăcată din tot oraşul. Plimbările pe străzi făceau ca frumuseţea ei să le fie oamenilor la fel de cunoscută precum râul care străbătea oraşul. Şi aproape toată lumea o numea Xi Shi (Xi Shi – o tănără extrem de frumoasă din China clasică, un etalon al frumusețiiși rafinamentului nota trad) Gogoşica…
— Ia priviţi, trece Xi Shi Gogoşica! zicea câte unul.
— Xi Shi Gogoşica se duce la magazinul de pânzeturi în fiecare zi, ca să-şi cumpere materiale înflorate şi atrăgătoare.
— Nu, nu, Xi Shi Gogoşica se duce acolo doar să caşte gura, nu să cumpere!
— Ce bine miroase faţa lui Xi Shi Gogoşica!
— Mâinile lui Xi Shi Gogoşica nu sunt frumoase. Are mâinile prea scurte şi degetele prea groase.
— Ea este Xi Shi Gogoşica?
Odată, Xi Shi Gogoşica, adică pe numele ei Xu Yulan, s-a plimbat cale de vreo două străzi cu un tânăr pe nume He Xiaoyong. Au vorbit, au râs şi apoi au ajuns la capătul unui pod de lemn, unde au stat multă vreme, de când a început soarele să apună până s-a lăsat noaptea adâncă. He Xiaoyong era îmbrăcat cu o cămaşă de un alb imaculat, cu mânecile suflecate. Atunci când vorbea, îşi însoţea spusele cu un surâs şi îşi încrucişa braţele la piept, prinzându-şi coatele cu palmele. Xu Yulan găsea acest gest de-a dreptul fascinant, iar când fata aceasta frumoasă şi-a ridicat privirea spre el, a băgat de seamă că ochii îi străluceau puternic.
Mai târziu, cineva l-a văzut pe He Xiaoyong trecând prin faţa locuinţei lui Xu Yulan, care tocmai atunci ieşea din casă. Când a dat cu ochii de el, a exclamat „Aoleu!“.
— Hai înăuntru un pic! a spus ea, toată numai un zâmbet.
He Xiaoyong a intrat în casa lui Xu Yulan. Tatăl ei, care stătea îndărătul unei mese şi bea rachiu galben de orez, văzând un tânăr necunoscut care venea în spatele fiicei lui, s-a ridicat de pe scaun şi i-a adresat o invitaţie:
— Hai să bei un păhăruţ!
După asta, He Xiaoyong şi-a făcut obiceiul să vină adeseori acasă la Xu Yulan şi să stea cu tatăl ei la băutură. Vorbeau încet şi uneori mai şi râdeau din pricini numai de ei ştiute. Atunci, Xu Yulan venea din camera de-alături şi întreba cu voce tare:
            - Ce vorbiţi voi acolo? Şi de ce râdeţi?
            Chiar în acea zi, Xu Sanguan se întorsese de la ţară şi când a ajuns în oraş, deja se întunecase. La vremea aceea, pe străzi încă nu existau lămpi de iluminat public, ci doar nişte lampioane care atârnau la streşinile prăvăliilor. Lumina lor se aşternea în fâşii pe caldarâm. Xu Sanguan mergea spre casă, străbătând când o zonă mai luminată, când una mai întunecoasă. Trecând pe lângă teatru, a zărit-o pe Xu Yulan, zisă şi Xi Shi Gogoşica. Stătea la poarta teatrului, între două lampioane, aplecată într-o parte şi spărgând seminţe în dinţi. Faţa îi era scăldată în lumina roşie a lampioanelor.
Xu Sanguan s-a apropiat de ea, dar apoi s-a întors brusc şi s-a îndepărtat. A rămas pe partea cealaltă a străzii, zâmbind la vederea ei. O privea pe fata aceasta frumoasă cum îşi ţuguia buzele pentru a scuipa cojile de seminţe. Şi Xu Yulan l-a văzut pe admiratorul ei. Mai întâi s-a uitat în direcţia lui, apoi şi-a îndreptat privirea către doi trecători care se apropiau. După ce aceştia s-au îndepărtat, ea s-a uitat din nou în direcţia lui, iar apoi şi-a aruncat ochii spre teatru, unde doi oameni – un bărbat şi o femeie – vorbeau despre spectacol. Şi-a întors din nou privirea către Xu Sanguan şi l-a văzut în acelaşi loc, nemişcat.
— Aoleu! a spus Xu Yulan într-un târziu. Cum se poate să mă priveşti cu atâta insistenţă? a întrebat ea, arătând cu degetul spre Xu Sanguan. Şi mai şi râzi!
Xu Sanguan a traversat strada şi s-a oprit în faţa fetei cu chipul scăldat în lumina roşiatică răspândită de lampioane.
— Vreau să te invit să mâncăm colţunaşi fierţi în abur, a spus el.
— Nu te cunosc, i-a răspuns Xu Yulan.
— Sunt Xu Sanguan, muncitor la Fabrica de Mătase.
— Tot nu te cunosc.
— Eu te cunosc pe tine, a răspuns Xu Sanguan râzând. Eşti chiar Xi Shi Gogoşica.
Când a auzit aceste vorbe, Xu Yulan a izbucnit în râs şi a zis:
— Ştii şi tu!
— Nu cred că e careva să nu ştie de tine… Hai, te invit să mâncăm colţunaşi fierţi în abur.
— Eu am mâncat pe săturate azi, a spus ea tot râzând. Mai bine invită-mă mâine!
A doua zi, Xu Sanguan a dus-o pe Xu Yulan la restaurantul Victoria, unde au stat la o masă de lângă fereastră, aceeaşi masă unde mâncase ficat de porc prăjit şi băuse rachiu galben de orez împreună cu A Fang şi Genlong. La fel ca aceştia, a bătut şi el cu palma în masă, însufleţit, şi a strigat către chelner:
— Adu-mi o porţie de colţunaşi!
I-a oferit colţunaşii lui Xu Yulan, însă aceasta, după ce a terminat de mâncat, a spus că ar mai mânca un bol de găluşti. Xu Sanguan iar a bătut cu palma în masă şi a spus:
— Adu-mi o porţie de găluşti!
În acea după-amiază, Xu Yulan a mai mâncat bucuroasă şi o farfurie cu prune, după care, simţind un gust sărat în gură, a mai mâncat şi nişte fructe confiate, iar când a terminat cu fructele, a spus că îi este sete. Xu Sanguan i-a cumpărat jumătate de pepene. Apoi au stat amândoi pe podul de lemn, unde ea a mâncat surâzătoare toată jumătatea de pepene, după care s-a pus pe sughiţat tot surâzătoare. În timp ce ea se legăna, sughiţând aşa, el a început să numere pe degete câţi bani cheltuise în după-amiaza aceea.
— Colţunaşii fierţi în aburi douăzeci şi patru de fen, găluştele nouă fen, prunele zece fen, fructe confiate am luat de două ori, adică douăzeci şi trei de fen, jumătate de pepene a avut un kilogram şi şapte sute de grame şi am dat încă şaptesprezece fen. În total, am cheltuit optzeci şi trei de fen… Când te măriţi cu mine?
— Aoleu! a strigat speriată Xu Yulan. Ce te face să crezi că am să mă mărit cu tine?
— Am cheltuit cu tine optzeci şi trei de fen, a spus Xu Sanguan.
— Tu ai vrut să mă inviţi, a răspuns ea sughiţând în continuare. Eu am crezut că mănânc pe gratis şi nu că dacă îţi mănânc mâncarea, trebuie să mă mărit cu tine…
— Ce-i rău în faptul că te-ai putea mărita cu mine? a întrebat Xu Sanguan. Când ai să fii măritată cu mine, am să te iubesc şi am să te ocrotesc. De multe ori o să-ţi dau să mănânci cât ai mâncat în după-amiaza aceasta.
— Aha! a zis Xu Yulan. Dacă mă mărit cu tine, n-am să mai mănânc atât. După ce m-aş mărita cu tine, mi-aş plăti singură mâncarea. Şi dacă aş fi ştiut mai devreme de planul tău, n-aş mai fi mâncat!
— Nu-i cazul să regreţi, a consolat-o Xu Sanguan, fiindcă totul o să se aranjeze de minune după ce te măriţi cu mine.
— Nu pot să mă mărit cu tine, din pricină că am deja un prieten. Tata o să se împotrivească, pentru că el îl place pe He Xiaoyong…
Aşa se face că Xu Sanguan a ajuns acasă la Xu Yulan, cu o sticlă de rachiu galben de orez şi un cartuş de ţigări marca Poarta mare. S-a aşezat în faţa tatălui fetei, a împins către el rachiul şi ţigările şi a început să turuie fără oprire:
— Îl ştii pe tata, nu-i aşa? A fost un tâmplar renumit, care a făcut mobila pentru familiile importante din oraş. Mesele lucrate de el sunt fără egal – când le pipăi suprafaţa este ca şi cum ai atinge catifeaua, aşa e de netedă şi lucioasă. Pe mama o ştii cumva? O chema Floare de Aur. Ştiţi cine era Floare de Aur? Cea mai frumoasă femeie din partea de apus a oraşului. De aceea, toată lumea îi spunea Frumoasa din Apusul Oraşului. După ce s-a prăpădit tata, ea s-a măritat cu un comandant de companie din Armata Naţionalistă şi a fugit cu el. Eu sunt unicul fiu al tatălui meu şi habar n-am dacă mama şi comandantul acela de companie au mai avut vreun copil. Pe mine mă cheamă Xu Sanguan, iar fiii celor doi unchi ai mei sunt mai mari decât mine, aşa încât eu sunt al treilea din generaţia mea, în familie. De aceea, mi se spune Xu Sanguan  (Sanguan înseamnă <<Guan al treilea>>). Eu sunt muncitor la Fabrica de Mătase şi, cum sunt cu doi ani mai mare decât He Xiaoyong, am intrat în câmpul muncii cu trei ani mai devreme decât el, aşa că eu sigur am mai mulţi bani decât el. Dacă vrea s-o ia de nevastă pe Xu Yulan, trebuie să mai strângă bani câţiva ani. Banii mei de însurătoare sunt pregătiţi, tot ce îmi mai lipseşte acum este acordul dumitale.
Apoi a continuat:
— Dumneata o ai numai pe Xu Yulan şi dacă ea se mărită cu He Xiaoyong, numele familiei dumitale se va stinge, fiindcă oricum ar fi, chiar dacă o să nască un băiat sau o fată, numele lor de familie va fi He. Dacă se mărită cu mine, cum eu mă numesc Xu, copiii vor purta acest nume, aşa că întotdeauna vor arde beţişoare la altarul familiei pentru neamul nostru, dar şi pentru tot neamul dumitale. Uite, dacă eşti de acord să mi-o dai de nevastă pe Xu Yulan, e ca şi cum eu aş lua numele dumitale de familie, nu ea pe al meu.
La auzul acestor vorbe, tatăl lui Xu Yulan a rânjit şi, cu privirea aţintită asupra lui Xu Sanguan, a spus, în acelaşi timp bătând uşor cu degetele în masă:
— Am să primesc sticla de rachiu şi ţigările. Ai dreptate în ceea ce spui. Dacă fata mea se mărită cu He Xiaoyong, se pierde numele familiei mele, pe când dacă se mărită cu tine, o să ardă beţişoarele la altar pentru amândouă familiile Xu.
După ce a prins de veste care era alegerea tatălui ei, Xu Yulan s-a aşezat pe pat şi a început să plângă. Tatăl ei şi Xu Sanguan stăteau lângă ea. Văzând-o cum îşi şterge lacrimile cu dosul palmei, tatăl fetei i-a spus lui Xu Sanguan:
— Ai văzut? Aşa-i fata mea – când e bucuroasă, nu râde, ci plânge.
— Mie îmi pare că e cam supărată, a spus Xu Sanguan.
Atunci a intervenit şi Xu Yulan:
— Cum să mă duc eu la He Xiaoyong şi să-i spun aşa ceva?
— Te duci la el şi îl anunţi că o să te măriţi, iar mirele se numeşte Xu Sanguan, nu He Xiaoyong, i-a răspuns tatăl ei.
— Cum să-i explic eu aşa ceva? Dacă nu o să accepte şi o să se dea cu capul de pereţi? Ce am să fac eu atunci?
— Dacă o să-şi facă ţeasta praf şi o să moară, atunci nu mai e cazul să-i spui nimic, a găsit tatăl ei rezolvarea.
În sufletul ei, Xu Yulan nu voia să renunţe la He Xiaoyong, acel bărbat care, atunci când vorbea, avea obiceiul să o prindă de încheietura mâinii. El venea zâmbitor aproape în fiecare zi la ea acasă. O dată la câteva zile aducea o sticlă de rachiu galben de orez şi stătea de vorbă cu tatăl ei şi beau, ba uneori mai şi chicoteau. De vreo două ori, profitând de faptul că tatăl ei se dusese la latrina de pe strada cealaltă, a împins-o pe neaşteptate după uşă şi a înghesuit-o în zid. Din pricina sperieturii trase, ei îi bătea inima îngrozitor. Prima dată, în afară de propria inimă care bubuia ca nebuna, mai să-i spargă pieptul, altceva nu a simţit. A doua oară, i-a descoperit barba care îi freca faţa asemenea unei perii.
A treia oară? În liniştea din toiul nopţii, Xu Yulan stătea întinsă în pat şi se gândea. Inima îi zvâcnea imaginându-şi cum tatăl ei se ridică în picioare, se îndreaptă către uşă şi pleacă la latrina de pe strada cealaltă, după care He Xiaoyong ţâşneşte în picioare, răstoarnă scăunelul pe care stătuse până atunci şi o înghesuie în zid pentru a treia oară.
Xu Yulan i-a dat întâlnire lui He Xiaoyong la podul de lemn, pe înserat. De cum l-a văzut, fata a izbucnit în plâns şi i-a spus că unul, pe nume Xu Sanguan, a invitat-o să mănânce colţunaşi fierţi în abur. A mai mâncat prune uscate, fructe confiate şi jumătate de pepene, iar după ce a isprăvit cu mâncarea, el a cerut-o de nevastă. He Xiaoyong, văzând pe cineva apropiindu-se, i-a spus:
— Hei, hei, nu mai plânge! Ce mă fac eu dacă te vede cineva plângând?
— Du-te şi plăteşte-i lui Xu Sanguan optzeci şi trei de fen şi atunci nu-i mai datorez nimic! a spus Xu Yulan.
— Nici nu ne-am căsătorit şi tu îmi ceri să-ţi plătesc datoria? i-a răspuns He Xiaoyong.
— He Xiaoyong, ia-ţi numele meu de familie, că altfel tata o să mă dea lui Xu Sanguan! i-a cerut fata.
— Ce prostii mai spui! i-a replicat el. Cum ar putea un bărbat ca mine să renunţe la propriul nume de familie, iar mai târziu toţi fiii mei să se cheme Xu? Nici nu încape vorbă de aşa ceva!
După o lună, Xu Yulan s-a măritat cu Xu Sanguan. Ea a vrut o rochie qipao roşu aprins, pe care să o poarte la nuntă, iar Xu Sanguan i-a cumpărat-o numaidecât. A vrut două jachete matlasate, una roşu aprins, iar alta verde închis, ca să le poarte iarna. Xu Sanguan i-a cumpărat câte un cupon de satin – unul roşu şi altul verde, ca să îşi facă ea hainele după cum pofteşte, când o avea timp. Apoi, ea i-a spus că le-ar trebui un ceas, o oglindă, un pat, masă, scaune, lighean şi o oală de noapte… Xu Sanguan i-a răspuns că le-a pregătit pe toate.
Lui Xu Yulan i se părea că Xu Sanguan nu era cu nimic mai prejos decât He Xiaoyong şi, dacă venea vorba de înfăţişare, chiar era mai arătos. Avea şi mai mulţi bani în buzunar, iar din câte putea ea să-şi dea seama, era şi mai viguros decât He Xiaoyong.
— Eu sunt o femeie harnică. Ştiu să cos haine, să gătesc. Chiar socoteşte-te norocos că ţi-ai ales aşa nevastă, i-a spus ea proaspătului soţ.
Xu Sanguan, care stătea pe scăunel, încuviinţa întruna din cap, zâmbitor. Xu Yulan a continuat:
— Sunt şi frumuşică, şi pricepută. De acum înainte, eu am să-ţi fac toate hainele. Am să mă ocup de toate treburile casei, doar că de treburile mai grele, cum ar fi cumpăratul orezului sau al cărbunilor, o să te îngrijeşti tu. La celelalte n-am să-ţi cer să te amesteci. Am să mă îngrijesc de tine. Chiar eşti norocos, nu-i aşa? De ce nu mă aprobi din cap?
— Am dat din cap, am dat întruna, a spus Xu Sanguan.
— Aşa-i, a aprobat Xu Yulan, după care, amintindu-şi ceva, a continuat: Ia ascultă la mine! La sărbătoare, nu fac nimic. Adică, treburi dintr-astea, cum ar fi clătitul orezului, spălatul legumelor, nu le mai fac eu. Eu am să mă odihnesc şi treburile din zilele acelea o să le faci tu. M-ai auzit? De ce nu mă aprobi din cap?
— Despre ce sărbători e vorba? Şi cât timp durează o sărbătoare? a întrebat Xu Sanguan, dând întruna din cap.
— Aoleu! a exclamat Xu Yulan. Tu nu ştii ce e aia sărbătoare?
— Habar n-am, a răspuns Xu Sanguan, scuturând din cap.
— Păi, când îmi vine ciclul.
— Ciclul?
— Nu ştii că nouă, femeilor, ne vine ciclul?
— Ba parcă am auzit despre asta.
— Eu spuneam că atunci când îmi vine ciclul, nu pot să fac nimic. Nu pot să mă istovesc, nu pot să bag mâna în apă rece, că atunci mă doare burta şi fac febră...
**
În cinci ani, Xu Yulan a născut trei băieţi, iar Xu Sanguan le-a dat tuturor nume: Xu Yile(Prima Bucurie), Xu Erle( A Doua Bucurie), Xu Sanle (A Treia Bucurie) .
Într-o zi, pe când Xu Sanle avea trei luni, Xu Yulan l-a apucat pe Xu Sanguan de ureche şi l-a întrebat:
— Când eu năşteam, nu cumva tu te hlizeai pe-afară?
— Nu m-am hlizit, a răspuns Xu Sanguan, doar m-am amuzat şi eu un pic. N-am râs în hohote.
— Aoleu, a strigat Xu Yulan, de aceea le-ai dat numele astea băieţilor! Carevasăzică, eu mă chinuiam în sala de naşteri, o dată, de două ori, de trei ori, iar tu te distrai pe-afară, prima dată, a doua oară, a treia oară, nu-i aşa?

**
Mulţi oameni din oraş, care îl cunoşteau pe Xu Sanguan, au băgat de seamă că Erle avea nasul lui Xu Sanguan, Sanle avea ochii lui, însă pe chipul lui Yile nu se vedea nici o trăsătură care să amintească de el. Atunci, oamenii au început să comenteze pe la spate că Yile nu-i semăna deloc lui Xu Sanguan, la gură semăna cu Xu Yulan, dar în rest nu avea nimic nici de la maică-sa. Era limpede că mama acestui copil era Xu Yulan, dar oare era Xu Sanguan tatăl? Cine sădise sămânţa în trupul lui Xu Yulan? Nu cumva He Xiaoyong? Pe măsură ce creştea, Yile semăna tot mai mult la ochi, la nas şi chiar şi la urechile acelea mari cu He Xiaoyong.
Când au ajuns bârfele şi la urechile lui Xu Sanguan, acesta l-a chemat pe băiat şi l-a privit cu atenţie. La vremea aceea, Yile avea doar nouă anişori, iar după ce l-a cercetat cu mare băgare de seamă, Xu Sanguan nu s-a putut hotărî, aşa că a adus singura oglindă a familiei.
Era oglinda pe care o cumpărase când se căsătorise cu Xu Yulan, iar femeia o ţinuse tot timpul pe pervazul geamului. În fiecare dimineaţă, după ce se trezea, stătea în faţa ferestrei, privea copacii, se privea pe sine, îşi aranja părul şi îşi întindea pe faţă o cremă albă ca zăpada. Apoi Yile a crescut, a întins mâna şi a înşfăcat oglinda de pe pervaz, după care şi Erle a crescut şi putea ajunge la oglindă. Când a crescut şi Sanle, oglinda aceasta stătea încă pe pervaz, dar cei trei băieţi au spart-o. Bucata cea mai mare era un triunghi mare cât un ou şi pe aceasta a luat-o Xu Yulan de jos şi a continuat s-o ţină pe pervaz.
Acum Xu Sanguan a ridicat în faţa ochilor ciobul de oglindă şi s-a privit, apoi a privit ochii lui Yile. Erau ochi la fel ca ai săi; a pus oglinda şi în faţa nasului şi l-a privit un pic, iar apoi a privit nasul lui Yile. Era ca al lui… Xu Sanguan şi-a zis în sinea sa: „Toţi spun că Yile nu seamănă cu mine, însă mie mi se pare că seamănă un pic“.
Yile l-a văzut pe tatăl lui că îl priveşte tâmp şi a spus:
— Tăticule, te uiţi la tine, după aceea te uiţi la mine. Ce cauţi, de fapt?
Ecranizat de regizorul sud-coreean Ha Jung-woo în 2015, Cronica unui negustor de sânge, roman de o rară intensitate emoționalăsurprinde cei mai frământați ani ai Chinei maoiste. Povestea savu­roasă și totodată incisivă dezvăluie treptat, precum într-un spectacol de operă tradiţională, drama „omului nou“ încă atașat de vechile credinţe. Romanele Cronica unui negustor de sânge și În viață de Yu Hua au fost incluse pe lista celor mai influente cărți ale ultime-lor trei dece­nii în China.
Xu Sanguan, muncitor la Fabrica de Mătase, vine dintr-un sat în care cel care nu-și vinde sângele e bănuit că ar fi bolnav și nu-și mai găsește o soție. De aceea se hotărăște să și-l vândă și el, căsătorindu-se apoi cu cea mai frumoasă fată din oraș, Xu Yulan. Sângele e prețios, e un dar al strămoșilor, și nu poate fi vândut fără motive întemeiate. Însă vremu­rile pe care le înfruntă Xu Sanguan și familia lui nu țin cont nici de cin­stirea morților, nici de demnitatea mereu amenințată a omului obișnuit.
„Un roman uluitor, care oferă scene memorabile de cruzime și bunătate.“ The Washington Post Book World
„O carte dureros de onestă, straniu vizionară, în care se regăsește și un strop de compasiune cehoviană.“ Time Asia
„O realizare ieșită din comun… Xu Sanguan este un personaj prin care este reflectată nu numai soarta unei generații, ci și sufletul unui popor.“ The Seattle Times
„Faptele de vitejie ale lui Xu Sanguan se referă la lucrurile mărunte. El nu este un erou care va ajunge în templu, ci este eroul zilelor noastre, un personaj pe jumătate comic și pe jumătate tragic.“ Wang Anyi

Sinopsis: Xu Sanguan este muncitorul chinez tipic. Lucrează la Fabrica de Mătase, unde împinge un cărucior cu gogoși de mătase prin ate­lier; e plătit puțin, dar își rotunjește venitul lunar datorită vizitelor frecvente pe care i le face lui Li, Asistentul de la Sânge. Când îi atrage atenția o tânără frumoasă care-și câștigă existența vânzând gogoși pe stradă, se hotărăște să o ceară de soție. Există însă un rival, He Xiaoyong, numai că Xu Sanguan, impresionându-l pe tatăl fetei cu banii obți­nuți din vânzarea propriului sânge, reușește să se căsătorească cu aleasa lui. Xu Yulan aduce pe lume trei băieți, Yile, Erle și Sanle, însă necazurile apar când în oraș începe să circule vorba că fiul cel mare, Yile, nu sea­mănă cu nici unul din părinți, ci mai degrabă cu iubitul de odinioară al mamei sale. Peri­oada pe care o traversează China este deo­se­bit de tulbure, vremurile nesigure, viața precară, iar Xu Sanguan comentează schim­bările cu îngrijorare, dar și cu ironie, și, de fie­­care dată când familia lui are de înfruntat o situație dramatică, salvarea vine tot din vân­zarea sângelui. Deși Yile nu este fiul lui, între ei se creează de-a lungul timpului o legă­tură care devine, paradoxal, tot una de sânge.
Yu Hua s-a născut în 1960 în orașul Hangzhou din provincia Zhejiang, într-o familie de me­dici. Vreme de cinci ani a fost dentist, profesie pe care a abandonat-o în favoarea scrisului, fiindcă „nu-mi plăcea să mă uit în gura oame­nilor toată ziua“. Copilăria lui a fost puternic marcată de Revoluția Culturală, fapt ce a lăsat urme profunde și asupra scrisului său. A de­butat în 1984 cu o povestire și s-a impus rapid printre cei mai apreciați autori de proză scurtă ai generației sale. La începutul anilor ’90, Yu Hua a renunțat treptat la expe­rimentalismul inițial și s-a consacrat roma­nului, publi­când: Strigăte în ploaie (Zai xiyu zhong huhan, 1991), În viață (Huozhe, 1993; Humanitas Fiction, 2016), Cronica unui negustor de sânge (Xu Sanguan mai xue ji, 1995; Hu­ma­nitas Fiction, 2017), Frații (Xiongdi, 2008), A șaptea zi (Di qi tian, 2013). Pe lângă romane, i-au apărut șase volume de povestiri și cinci volume de eseuri, între care se remarcă volu­mul China în zece cu­vinte (Shi ge cihui li de Zhongguo, 2011). Romanele În viață și Cro­nica unui negus­tor de sânge au fost incluse pe lista celor mai influente cărți ale ulti­me­lor trei decenii în China.Yu Hua este primul scriitor chinez căruia i s-a decernat James Joyce Award (2002). Mai multe premii, ti­tluri și distincții naționale și internaționale i-au fost acor­date de-a lungul timpului: Premio Grinzane Cavour (1998), Chevalier de l’Ordre des Arts et des Lettres (2004), Barnes & Noble Dis­cover Great New Writers Award (2004), Premiul pentru con­tribuții deosebite în do­me­niul cărții (Chi­na, 2005), Prix Courrier International du Meilleur livre étranger (2008). Cărțile lui au fost traduse în peste treizeci de limbi. Actual­mente, Yu Hua tră­iește la Beijing, iar arti­cole semnate de el apar în The New York Times.
http://www.bookblog.ro/noi-aparitii/fragment-in-avanpremiera-cronica-unui-negustor-de-sange-de-yu-hua/