duminică, 28 iunie 2015

Veşti din China: Pekinul vede Europa în roz

( traducere din limba franceză, articole publicate de ziarişti francofoni acreditaţi în China.Articol apărut în 26 iunie 2015. )

În prag de vară, Pekinul se uită către vest, spre Europa, pe care o consideră agent de stabilitate al acestui continent, asemenea unei chile de navă, dar şi un model ideal pentru viitor. Philippe, regele belgienilor, împreună cu suita sa de oameni de afaceri, aflat în vizită de stat ( 20- 27 iunie) la Pekin şi alte patru oraşe chinezeşti, a finalizat cu gazdele proiectul unui incubator de afaceri la Louvain la Neuve, 200 de milioane de euro investiţii, pentru a găzdui IMM- uri sino- belgiene cu profil bio- , nano- şi alte tehnologii de vârf. În 29 iunie, ziua lansării AIIB ( Banca Asiatică de Investiţii şi Infrastructură, 100 miliarde $ capital, din care 30% chinez, 57 de ţări fondatoare) , Primul Ministru Li Keqiang va fi la Bruxelles la Conferinţa la nivel înalt Europa- China, iar seara va pleca spre Paris. Primit ca quasi- şef de stat, numărul 2 chinez va vizita, la cererea sa, mai multe situri artistice precum atelierul Rodin ( Meudon) , Arenele din Arles, muzeul MuCEM la Marsilia ( spaţiu futurist al civilizaţiilor Europei) . Această alegere de a arunca o privire foarte personală asupra unei Franţe " romantice" subliniază ambianţa destinsă şi plină de încredere dintre cele două ţări. Li ar trebui să fie primit de Preşedintele Hollande, Primul Ministru Manuel Valls, dar şi de alţi miniştri şi de preşedinţii parlamentului şi senatului. Se aşteaptă de asemenea o recoltă bogată de nu mai puţin de 40 de acorduri. Se acordă prioritate conferinţei mondiale asupra climatului, COP-21, de la sfârşitul lui noiembrie- Parisul şi Pekinul sperând să ajute această adunare mondială în a da naştere unei politici care să oblige la reduceri concertate a emisiilor de gaz cu efect de seră, în special prin antrenarea în aceasta a unor naţiuni încă ezitante precum India. F. Hollande trebuie de altfel să se întoarcă la Pekin în toamnă, pentru ultime consultări. Li Keqiang îşi va vinde şi strategia sa " Drumurile mătăsii" : vizitând Marsilia, sediul celui dintâi armator al Franţei, CMA- CGM, apoi semnând cu Franţa un cod de bună conduită în exportul său către Africa şi Asia a supracapacităţilor sale industriale. Printre acordurile aşteptate figurează o ambiţioasă cooperare nucleară integrală, ce va permite - poate- viitoare exporturi comune de centrale; vize de 5 ani pentru industriaşi şi turişti, vize pentru 1000 de stagiari francezi şi chinezi; şi un plan de finanţare al băncilor chineze către IMM- urile care se exportă dintr- o ţară în cealaltă. Se caută de asemenea o alianţă cu piaţa de gros din Rungis, aceasta fiind cea mai importantă din lume. Două proiecte ajunse la maturitate dar care poate că nu se vor semna în cursul acestei vizite: - deschiderea la Tianjin a unei linii de finisare pentru avionul A330 ( corolarul unei comenzi de 16 miliarde de $ la A330) ; - şi o convenţie de asigurări sociale, care să- i scutească pe expatriaţii ambelor părţi de cotizaţia la sistemul local. Nu încape îndoială că pe măsură ce China se afirmă, capacitatea şi setea sa de cooperare cu străinătatea se întăreşte. În special cu ţări ca Franţa sau Belgia, date fiind complementaritatea şi absenţa de rivalităţi cu ele, spre deosebire de alte ţări cu potenţialuri mai puternice precum SUA, Rusia sau India. În rest, nu se vor trece sub tăcere punctele de dezacord: " se abordează totul" declara ambasadorul în China, Dl. Gourdault- Montagne, " fără a lăsa nimic deoparte" . Va fi deci vorba despre drepturile omului - dar fără a fi citate nume ori liste de nume, ceea ce ar putea fi mai degrabă problema Uniunii Europene. Şi se va evoca mai ales arsenalul de legi represive ce se pregăteşte la Pekin, privind securitatea naţională, controlul ONG- urilor şi antiterorismul. Situaţie care va conduce la a pune întrebări asupra raţiunii de a exista a unor astfel de texte, cel puţin în relaţiile cu străinătatea!  


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Comentaţi AICI

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.