Eveniment: apariţie de carte

O CARTE DE EXCEPŢIE A APĂRUT ZILELE ACESTEA LA EDITURA LITERA:
SIMBOLURILE INTEGRITĂŢII INFINITE
INTEGRALA ZHUANG ZI
În româneşte de:
CONSTANTIN LUPEANU
Traducătorul îşi exprimă regretul că, din considerente editoriale,
cartea a apărut doar cu numele său pe copertă,
deşi la împlinirea ei au lucrat în egală măsură:
MIRA LUPEANU ŞI ADRIAN DANIEL LUPEANU
Din Studiul Introductiv:

Maestrul Zhuang Zhou a fost într-o oarecare măsură contemporan cu Aristotel şi a trăit mult pentru oamenii timpului său – 83 de ani. S-a născut în Meng, capitala principatului Song, în cuprinsul provinciei Henan de astăzi, la sud de Fluviul Galben. Profesorul Ma Shulun a determinat perioada vieţii, acceptată astăzi unanim de către experţi: 369 – 286 î.Ch.
Numele de familie, Zhuang înseamnă Solemn, iar numele său personal, Zhou are sensul de Circumferinţă, Ciclu. Ca orice cărturar chinez, Zhuang Zhou avea şi un nume poetic, folosit ceremonios, între prieteni şi acesta era Zi Xiu, adică Maestrul Tihnei. Zhuang Zi, Maestrul Zhuang sau Maestrul Solemn nu a avut parte de o viaţă îndestulată, dimpotrivă, a trăit în lipsuri. În tinereţe, a fost slujbaş pentru puţină vreme, dar nu există vreo însemnare exactă despre natura muncii sale. Grădina de lacuri a fost ori o plantaţie de arbori de lac ori un atelier pentru produs lacuri ori acestea două la un loc, peste care el să fi fost un fel de vătaf. Unii contemporani au scris despre o terasă unde el obişnuia să pescuiască, la nord de această Grădină de lacuri. Deşi a dus o viaţă de privaţiuni, era om cu o educaţie aleasă, fiind descendent al clasei nobiliare sărăcite. Că era de viţă nobilă, cercetătorii probează chiar şi prin textele sale.
A fost însurat şi a avut copii, dar neamul său s-a pierdut în timp. A fost foarte sărac, uneori n-avea lemne de foc sau i se termina orezul care să asigure hrana de bază familiei sale. Împletea sandale din paie, pentru a-şi asigura traiul, uneori se împrumuta la prieteni cărturari. Din scrierile sale reiese că îi plăcea să se amestece cu ţăranii, pescarii şi pãdurarii, preţuind viaţa simplă.
Filosoful nu se plângea de traiul marcat de privaţiuni materiale, nu se simţea nefericit. În schimb, şi-a făurit una dintre cele mai libere vieţi spirituale. Puţinilor învăţăcei le recomanda caracter drept şi studiu permanent.
Zhuang Zhou a continuat şi a dezvoltat gândirea filosofică a Venerabilului Maestru, Lao Zi. El a scris despre cum este creată lumea, despre viaţă şi moarte, despre prietenie şi iubire, despre individ etc, iar în această ultimă ordine de idei poate fi considerat precursorul existenţialismului de la începutul secolului trecut din Europa. Nenumărate sunt temele abordate de gânditor în această carte. Nu ştiu dacă s-a făcut un inventar, ori poate că este imposibil de realizat aşa ceva. În bibliografia chineză, imensă şi imposibil de parcurs în întregime dacã nu iţi dedici viaţa studierii operei Maestrului Zhuang, nu am găsit încă o tratare exhaustivă a viziunii filosofului. Vom încerca mai departe să scoatem în evidenţă principalele direcţii, cu recomandarea de a ne apleca cu grijă asupra fiecărei pagini şi strădania ne va fi cu siguranţă recompensată.
Maestrul Zhuang ordonează o filosofie complexă, care s-ar înscrie sferei idealiste şi metafizice, dar cu nenumărate elemente de dialectică.
Temele enunţate de el au format filonul din care s-au dezvoltat atâtea şcoli filosofice de-a lungul istoriei Chinei, iar ideile şi conceptele sale au alimentat cultura şi mai cu seamă poezia, până în zilele noastre.
El se referă la relativism, la inteligenţa supremă, la idealul vieţii, la societatea ideală şi nu o dată la chestiuni care ţin astăzi de estetică, de teoria frumosului şi a artei.
Cartea Zhuang Zi debuteazş însş cu dezvoltarea unei teme care îl identificş cel mai bine, goana pentru descoperirea libertăţii absolute.
„Nu deveni sclavul faimei,
Nu deveni depozitul uneltirilor,
Nu deveni tu răspunzător pentru toate problemele,
Nu deveni stăpânul atotpriceperii.
Înţelege-l în profunzime pe nesfârşitul tao şi lasă-ţi inima să zburde
în lumea minunată a golului.
Bucură-te de ce ţi-a dat cerul şi nu considera că ai câştigat ceva –
totul este nimicnicie.
Omul perfect are inima ca o oglindă:
nu conduce şi nu întâmpină, reflectă, dar nu reţine.
Iată de ce, învinge şi nu este rănit.“
Libertatea este tărâmul bucuriei supreme.
Trăieşte viaţa în simplitate şi cu bucurie în suflet şi numai astfel vei cunoaşte calea Cerului, îl vei afla pe tao, ne sfătuieşte filosoful.
Maestrul Zhuang se caracterizează singur în capitolul Sub Ceruri, atribuindu-şi:
„Vederi largi, misterioase, elocinţă bogată, neîncătuşată, într-o atitudine de neamestec, neîngrădită, fără să exprime o tendinţă anume…. stil liber, cuvintele fiind înşirate în voie, cu citate de seamă [din gânditorii antici, făcându-i pe oameni să creadă că] sunt reale; …Elocinţa, deşi imprevizibilă, este fascinantă şi captivează. Mintea lui era atât de bogată, încât, [atunci când scria], nu se putea opri. În sus, el a călătorit cu creatorul lucrurilor, iar, în jos, a fost prieten cu aceia pentru care moartea şi viaţa [erau lucruri] exterioare şi nu deosebeau sfârşitul de început… Vederile lui sunt nemărginite şi obârşia lor nu e îndepărtată de tao. Indistincte şi inefabile! Imposibil [de a li se pătrunde] misterul!“
,,Fabulele ocupă nouã zecimi, în care eu mă folosesc de alţii pentru a-mi expune propriile gânduri.“
Zhuang Zi este lucrarea cu o influenţă covârşitoare asupra vieţii spirituale a chinezilor, o moştenire culturală de mare preţ.
În Cronica Han, se menţionează a avea 52 de capitole. A fost cunoscută imediat după moartea filosofului, dar populară a ajuns începând din secolele IV şi V. În lumea veche, au circulat mai multe ediţii, deoarece un catalog al scrierilor antice compilat în Dinastia Tang de un cărturar faimos, Lu Deming, prezintă Zhuang Zi în 26, 27, 33 şi 52 de părţi, iar aceasta din urmă cuprindea 7 capitole interioare, ca şi astăzi, 28 exterioare, faţă de 15 azi, 14 diverse, în raport cu 11, plus 3 de explicaţii, mai mult ca sigur comentarii critice, care însă s-au pierdut.
Până astăzi se păstreazã ediţia Guo Xiang din dinastia Jin, cu 33 de capitole. Acest învăţat a lăsat şi primele comentarii pertinente şi este citat şi de noi, nu o dată.
Ulterior, ca şi în cazul Cărţii despre Cale şi Virtute, Tao De Jing, căreia i s-a zis Zheng Jing, Cartea Sacră, autorului, socotit întemeietor al taoismului, conferindu-i-se titlul de Prinţul Suprem,
Lucrarea Zhuang Zi a fost însumată religiei taoiste şi declarată lucrare clasică, sub titlul: Nanhua Zheng Jing, Cartea Sacră,
iar filosofului i s-a conferit titlul de Omul Adevărat de Nanhua.
Ce va fi fost Nanhua, rămâne un mister.
Astăzi se crede a desemna un munte, o localitate sau o ordine din ierarhia mistică a taoiştilor.
Împreună cu lucrările înscrise filosofiei taoiste, Lie Zi, Wen Zi şi Kang Cang Zi, formează: Si Zi Zheng Jing, Cele patru cărţi clasice sacre, canoane de prim ordin în templele taoiste.